Bar disciplinary dismissal and fee refund rejected: appeal dismissed for lack of judicial competence over bar discretionary decisions

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 15.07.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - prin Preşedinte şi Baroul Constanţa - prin Decan, anularea deciziei nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi, implicit, a hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanţa, retrimiterea spre competentă soluţionare, conform Legii 51/1995 şi a Statutului profesiei de avocat, a celor două acţiuni, precum şi acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, apreciate la 20.000 RON daunele materiale şi 10.000 euro daune morale.

Prin sentinţa nr. 3021 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015.

Prin sentinţa nr. 974 din 15 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 2120 din 23 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1610 din 4 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Baroul Constanţa, ca neîntemeiată;

A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Constanţa şi cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată;

A obligat reclamantul la plata către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial).

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., acţiunea fiind continuată de succesor legal B., ca urmare a decesului reclamantului.

Prin cererea de recurs solicită anularea/casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare ori rejudecarea cauzei în fond de către instanţa de recurs, în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului arată că în urma contestaţiei adresate Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.) împotriva Hotărârii nr. 641 din 8 aprilie 2014 a Consiliului Baroului Constanţa, s-a reţinut că în data de 13.11.2012 au fost introduse la Baroul Constanţa două acţiuni, respectiv:

1) o contestaţie cu privire la onorariile plătite, primite şi încasate de domnul avocat C., înregistrată la Baroul Constanţa sub nr. x/13.11.2012;

2) o acţiune disciplinară împotriva aceluiaşi avocat, adresată Consiliului Baroului Constanţa şi înregistrată sub nr. x/13.11.2012.

În esenţă, arată că a contestat faptul că a achitat onorariul cerut de avocatul C., în cuantum de 1.500 RON, conform chitanţei nr. x/23.01.2008, acesta garantându-i câştigarea procesului; că primul contract de asistenţă juridică l-a încheiat cu dl. avocat C. la data de 29.04.2009, pentru suma de 1.000 euro, iar al doilea contract de asistenţă juridică a fost semnat la data de 26.04.2010, pentru suma de 4.000 RON; că la data de 06.05.2010, dl. avocat C. i-a mai solicitat suma de 3.000 RON pentru onorariu expertiză - 1.000 RON şi onorariu avocat participare expertiză - 2.000 RON, expertiză la care avocatul nu a participat, că în speţă contractul de asistenţă juridică a fost semnat de avocat chiar la data ultimului termen din proces.

În ceea ce priveşte suma reprezentând onorariul de expert, pe care recurentul-reclamant a achitat-o avocatului, arată că acesta nu a făcut plata expertizei, motiv pentru care instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei. Ulterior, avocatul a formulat cerere de repunere pe rol, şi, întrucât Tribunalul Constanţa i-a respins acţiunea, avocatul i-a solicitat, pentru formularea căii de atac, suma de 3.000 euro.

Precizează că înainte de data formulării recursului la Curtea de Apel Constanţa, în aprilie 2012, a aflat că avocatul C. nu se afla înscris pe tabloul avocaţilor, fiind suspendat din calitatea de avocat. Cu toate acestea, arată că avocatul a formulat cererea sa de recurs.

Recurentul-reclamant solicită restituirea tuturor onorariilor plătite d-lui avocat C. la care acesta nu era îndreptăţit legal.

Precizează că, în speţă, Consiliul Baroului Constanţa a pronunţat Hotărârea nr. 641 din 8 aprilie 2014, prin care a clasat sesizarea şi cererea sa de restituire, deşi cele două acţiuni înregistrate la Baroul Constanţa au vizat inclusiv exercitarea profesiei de către domnul avocat C., al cărui drept de exercitarea a profesiei era suspendat.

Consideră că Hotărârea Baroului Constanţa nr. 641 din 8 aprilie 2014 este nelegală, încălcând prevederile Statutului şi ale Legii nr. 51/1995, motiv pentru care solicită anularea acesteia.

Astfel, arată că a fost încălcată procedura de soluţionare a cererii sale şi prevederile art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; că nu s-a emis o decizie motivată a Decanului Baroului Constanţa, ci o hotărâre; că decizia decanului putea fi atacată la consiliul baroului de partea interesată; că prin Hotărârea nr. 641 din 8 aprilie 2014 a Baroului Constanţa se face precizarea că s-a achitat un onorariu de peste 10.000 RON, deşi acesta a fost de 17.900 RON; că prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că la data depunerii cererii domnul avocat era suspendat din profesie, deşi acesta era suspendat din anul 2009, precum şi faptul că acesta s-a pensionat.

Consideră că din interpretarea art. 26 din Legea nr. 51/1995 reiese că Decanul Baroului Constanţa, respectiv Consiliul Baroului Constanţa, trebuiau să învestească Comisia de Disciplină Teritorială competentă să soluţioneze acţiunea disciplinară şi să învestească organele de cercetare penală cu soluţionarea infracţiunii de care au luat cunoştinţă.

Arată că în mod incorect s-a reţinut prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 că "având în vedere situaţia domnului avocat C., pensionat definitiv, calitatea de avocat încetând, sesizarea a rămas fără obiect, atât în ce priveşte sesizarea disciplinară, cât şi cererea de restituire", apreciind că cererea de restituire a onorariilor nu poate rămâne fără obiect.

Consideră că prin emiterea unei singure hotărâri a Consiliului Baroului, s-au încălcat prevederile art. 32 din Legea nr. 51/1995, care îi dădeau dreptul să atace decizia decanului la consiliul baroului.

Menţionează că, ulterior, Uniunea Naţională a Barourilor din România a emis Decizia nr. 48/26.05.2015, pe care înţelege să o conteste, în condiţiile în care contestaţia sa împotriva Hotărârii nr. 641 din 08.04.2014 a fost respinsă ca inadmisibilă.

Invocă Ordonanţa nr. 154/11.2.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut că la data de 08.12.2014 avocatul C. a achitat la zi cotele şi contribuţiile şi s-a dispus ridicarea suspendării, sens în care invocă art. 58 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, referitoare la încetarea calităţii de avocat.

Referitor la considerentele hotărârii recurate, critică faptul că prima instanţă a reţinut că decizia atacată este legală şi temeinică, în condiţiile în care a formulat două acţiuni; nu s-a emis o decizie de către Decanul Baroului, pe care să poată să o atace la Consiliul Baroului în condiţiile art. 32 din Legea nr. 51/1995.

Susţine că un motiv de nulitate a Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui UNBR îl constituie faptul că aceasta nu este semnată şi nu cuprinde modalitatea şi termenul căii de atac.

Critică faptul că prima instanţă a reţinut că, în ceea ce priveşte nesemnarea deciziei, era normal să i se comunice petentului o copie a actului, conţinând menţiunea conform cu originalul, că modalitatea şi termenul de atacare al deciziei nu sunt elemente ce trebuie sa se regăsească în decizie şi că nu poate fi reţinut vreun prejudiciu, câtă vreme cererea sa a fost soluţionată pe fond.

De asemenea, critică faptul că instanţa a reţinut că împrejurarea reactivării profesionale a avocatului nu constituie un viciu de nelegalitate.

4. Apărările formulate

4.1. Intimatul-pârât Baroul Constanţa a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat:

"După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului, vor decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor".

Mai arată că procedura jurisdicţională disciplinară are ca părţi consiliul baroului sau Consiliul U.N.B.R. şi avocatul acuzat de săvârşirea unei presupuse abateri disciplinare, iar în cazul clasării, cel care a făcut plângerea sau sesizarea nu poate ataca decizia.

Precizează că declanşarea acţiunii disciplinare reprezintă un atribut al consiliului baroului sau al Consiliului U.N.B.R., care nu este susceptibil de cenzură sub aspectul deciziei de a fi sau nu exercitat.

Consideră că, în raport cu procedura de soluţionare a plângerilor, U.N.B.R. nu are calitate procedurală pasivă în cauză.

Susţine că faptul că soluţia se comunică şi persoanei care a formulat plângerea sau sesizarea reprezintă numai un aspect al dreptului la informare şi nu poate crea acestei persoane drepturi în cadrul unei proceduri esenţialmente profesionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi critica recurentului-reclamant cu privire la respingerea acţiunii ca rămase fără obiect ca urmare a pensionării d-lui avocat C., precum şi critica referitoare la nesemnarea deciziei U.N.B.R., consideră că prima instanţă a reţinut în mod corect că acestea nu sunt întemeiate.

4.2. Intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, apreciind în esenţă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi, implicit, a Hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanţa, retrimiterea spre competentă soluţionare, conform Legii 51/1995 şi a Statutului profesiei de avocat, a celor două acţiuni, precum şi acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, apreciate la 20.000 RON daunele materiale şi 10.000 euro daune morale.

Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 a Baroului Constanţa s-au clasat sesizarea şi cererea de restituire formulate de contestatorul A., având în vedere că dl. avocat C. s-a pensionat, încetând calitatea de avocat a acestuia, motiv pentru care s-a apreciat că sesizarea a rămas fără obiect, atât în ceea ce priveşte sesizarea disciplinară, cât şi cererea de restituire a onorariului.

Prin Decizia nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui Uniunii Naţionale a Barourilor din România s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 641/08.04.2014 a Consiliului Baroului Constanţa privitoare la sesizarea disciplinară şi cererea de restituire a onorariului şi s-a înaintat Baroului Constanţa spre competentă soluţionare.

La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2021, instanţa de recurs a dispus emiterea unei adrese către Baroul Constanţa pentru a comunica stadiul actual de soluţionare a sesizării Baroului Constanţa transmise de către Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 48/2015, cu privire la contestaţia formulată de domnul A. referitor la sesizarea disciplinară şi cererea de restituire a onorariului.

Baroul Constanţa a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. x/27.04.2021, prin care a arătat că sesizarea disciplinară a fost clasată conform Hotărârii nr. 641/08.04.2014.

Într-o primă critică din cererea de recurs se susţine că au fost încălcate procedura de soluţionare a cererii şi prevederile art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi că, în cauză nu s-a emis o decizie motivată a Decanului Baroului Constanţa, ci o hotărâre, deşi dacă s-ar fi emis o decizie, avea posibilitatea să o atace la consiliul baroului.

Critica este nefondată, în condiţiile în care, independent de denumirea actului, recurentul-reclamant a atacat Hotărârea nr. 641/08.04.2014, împrejurare în urma căreia s-a emis de către Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România Decizia nr. 48/25.06.2015, ambele acte făcând obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că recurentul-reclamant nu a fost prejudiciat prin indicarea de către emitent a unei anumite denumiri a actului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că din interpretarea art. 26 din Legea nr. 51/1995 reiese că Decanul Baroului Constanţa, respectiv Consiliul Baroului Constanţa, trebuiau să învestească Comisia de Disciplină Teritorială competentă să soluţioneze acţiunea disciplinară, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că decizia de sesizare în materie disciplinară este un atribut dat în competenţa exclusivă a Consiliului U.N.B.R. sau a consiliului baroului, după examinarea faptelor ce fac obiectul sesizării.

Este adevărat că potrivit art. 55 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat:

"(2) Consiliul baroului are următoarele atribuţii: (...) m) sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor", dar acest text de lege se impune a fi interpretat coroborat cu art. 281 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia:

"(1) După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor."

Din această perspectivă, în mod corect s-a reţinut prin Decizia nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelelui Uniunii Naţionale a Barourilor din România că declanşarea acţiunii disciplinare rămâne un atribut al consiliului, care nu este susceptibil de cenzură sub aspectul deciziei de a fi sau nu exercitat.

Cu alte cuvinte, soluţia ce se dă sesizării depinde de decizia Consiliului U.N.B.R., respectiv a consiliului baroului, luată în urma examinării aspectelor cu care au fost sesizaţi.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că prin Hotărârea nr. 641/08.04.2014 a Baroului Constanţa s-a reţinut că, întrucât domnul avocat C. s-a pensionat, sesizarea a rămas fără obiect, atât în ce priveşte sesizarea disciplinară, cât şi cererea de restituire a onorariului.

Referitor la acest aspect, se impune a fi avute în vedere următoarele texte de lege:

Art. 265 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia:

"Fapta săvârşită de avocat, în nume propriu sau în numele şi pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta îşi are sediul secundar şi care este de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei, ale corpului de avocaţi sau ale instituţiei constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit art. 88 din Lege".

Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia:

"Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei, ale corpului de avocaţi sau ale instituţiei."

Tot nefondată se constată a fi şi critica vizând nesemnarea exemplarului Deciziei nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui U.N.B.R. ce i-a fost comunicat, în condiţiile în care nu există niciun text de lege care să prevadă obligativitatea comunicării înscrisului în original, motiv pentru care în mod corect s-a procedat la comunicarea unui exemplar semnat pentru conformitate cu originalul.

De altfel, analizând copia acestei hotărâri depuse de către recurentul-reclamant odată cu cererea de chemare în judecată, aflată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, se constată că actul atacat îndeplineşte aceste cerinţe.

În ceea ce priveşte faptul că Decizia nr. 48/25.06.2015 a Preşedintelui U.N.B.R. nu cuprinde calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi formulată, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corectă că acestea nu sunt elemente ce trebuie să se regăsească în decizie sub sancţiunea nulităţii absolute a actului, independent de orice vătămare.

Prin urmare, aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., în calitate de succesor legal al defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., în calitate de succesor legal al defunctului A., împotriva sentinţei civile nr. 1610 din 4 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2021.