Appeal over university professor competition rejected as time-barred; dismissal upheld

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Universitatea din Craiova:

a) anularea concursului organizat de Universitatea din Craiova pentru ocuparea postului vacant de profesor universitar, poziţia 3, disciplinele Romantismul, perspective comparatiste; Direcţii în critica literară europeană; Imaginar şi mentalităţi în cadrul Facultăţii de Litere, Departamentul de Limba şi Literatura Română, conform anunţului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 402 din 28 aprilie 2015, precum şi anularea actelor subsecvente;

b) reluarea procedurii de ocupare prin concurs a postului didactic vacant de profesor universitar;

c) descrierea în termeni cuprinzători a postului, respectiv precizarea disciplinelor care îl compun;

d) anularea Hotărârii nr. 3/05.04.2018 a Ministerului Educaţiei Naţionale - Consiliul de etică şi management universitar (CEMU), prin care a fost respinsă sesizarea (plângerea prealabilă) din 24.10. 2015;

e) obligarea în solidar a intimaţilor la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON;

f) obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 07.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 432 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei procedurii prealabile;

A admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Craiova şi Consiliul de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, ca fiind tardiv formulată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că are un interes direct, legitim şi actual în realizarea de verificări cu privire la organizarea concursului din speţă, criticând imprecizia şi lipsa de rigoare ştiinţifică a denumirii disciplinelor circumcrise postului şi necorelarea lor cu tematica de concurs, care l-au împiedicat să se înscrie la concursul organizat pentru ocuparea postului. Arată că nu putea gira, prin participarea sa la această procedură nelegală, calitatea ştiinţifică îndoielnică a demersului organizat de Universitatea din Craiova.

Critică soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca tardiv introduse, din perspectiva faptului că instanţa a apreciat că, în ipoteza în care sesizarea nu a fost soluţionată în termenul legal de 3 luni, avea dreptul de a învesti instanţa de contencios administrativ în 6 sau 12 luni.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul de sesizare a instanţei curgând de la data comunicării Hotărârii CEMU nr. 3/05.04.2018, iar nu de la data împlinirii termenului de soluţionare a sesizării din 24.10.2015.

Susţine că Universitatea din Craiova nu putea fi obligată de către recurentul-reclamant să respecte dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 1/2011, singura posibilitate reglementată de Legea nr. 1/2011 fiind sesizarea CEMU, care a soluţionat sesizarea din 24.10.2015 abia prin Hotărârea nr. 3/05.04.2018; că a atacat procedura de organizare a concursului în data de 24.10.2015, în termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 554/2004, ce curge de la validarea rezultatului concursului (29.09.2015), iar CEMU era obligat să soluţioneze şi să comunice în termen de trei luni un raport, termen care s-a împlinit în data de 27.01.2016; că acest raport are atât semnificaţia răspunsului la procedura prealabilă, cât şi pe aceea de finalizare a investigaţiilor privitoare la concursul nelegal organizat; că a sesizat instanţa în raport de soluţionarea plângerii prealabile prin Hotărârea CEMU nr. 3/2018, apreciind că o sesizare anterioară acestei date ar fi prematură.

Precizează că prima instanţă nu a analizat deloc această situaţie de fapt şi a ignorat emiterea Hotărârii CEMU nr. 3/05.04.2018 cu depăşirea termenului legal de 3 luni prevăzut de art. 125 alin. (3) coroborat cu art. 299 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în condiţiile în care pasivitatea CEMU a condus la reţinerea de către instanţa de fond a tardivităţii cererii sale.

Consideră că prima instanţă a aplicat norma procedurală în mod restrictiv, fără a reţine faptul că reclamantul nu a invocat doar lezarea intereselor personale, ci şi a unui interes legitim public.

Invocă dispoziţiile art. 299 alin. (2) şi art. 125 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale, susţinând că problematica privitoare la bazele ştiinţifice şi ţinuta etică/legală ale concursului nu poate fi tranşată decât de către un corp profesional specializat.

Mai arată că nu putea pune în discuţie chestiuni privind substanţa concursului decât din exteriorul procedurii de concurs; că, potrivit art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, putea invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat; că Universitatea din Craiova, în calitate de organizator al concursului, nu poate fi obligată de către recurent într-o procedură directă, din moment ce nu a candidat, să respecte dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 1/2011, singura autoritate publică în măsură să creeze o relaţie juridică fiind Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe baza raportului realizat de Consiliul de Etică şi Management Universitar.

Apreciază că în absenţa unei soluţionări a sesizării din 24.10.2015, nu putea sesiza instanţa de contencios administrativ, indiferent de termenul în care CEMU a răspuns administrativ.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimata-pârâtă Universitatea din Craiova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare, prin care reiterează excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată în faţa instanţei de fond.

Pe fond, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu preliminar, se constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale prin întâmpinare vizează cererea de chemare în judecată şi nu calea de atac, fiind invocată în faţa primei instanţe, care a analizat-o şi a respins-o motivat, aşa încât criticile formulate de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale cu privire la soluţia dată acestei excepţii trebuiau formulate pe calea recursului, de care acest intimat nu a uzat.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Universitatea din Craiova: anularea concursului organizat de Universitatea din Craiova pentru ocuparea postului vacant de profesor universitar, poziţia 3, disciplinele Romantismul, perspective comparatiste; Direcţii în critica literară europeană; Imaginar şi mentalităţi în cadrul Facultăţii de Litere, Departamentul de Limba şi Literatura Română; reluarea procedurii de ocupare prin concurs a postului didactic vacant de profesor universitar; descrierea în termeni cuprinzători a postului, respectiv precizarea disciplinelor care îl compun; anularea Hotărârii nr. 3/05.04.2018 a Ministerului Educaţiei Naţionale - Consiliul de etică şi management universitar (CEMU), prin care a fost respinsă sesizarea (plângerea prealabilă) din 24.10. 2015; obligarea în solidar a intimaţilor la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON.

Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra tardivităţii cererii de sesizare a instanţei, reţinând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care la alin. (1) lit. c) stabilesc un termen de prescripţie de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

În speţă, se constată că recurentul-reclamant a formulat plângerea prealabilă adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice la data de 24.10.2015 şi a aşteptat răspunsul organului competent, respectiv al Consiliului de Etică şi Management Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, ce i-a fost comunicat prin Hotărârea nr. 3/05.04.2018, după care a formulat cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18.05.2018.

În raport cu aceste elemente de fapt, se impun a fi reţinute următoarele texte de lege:

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004:

"nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen."

Având în vedere că, în speţă, procedura de soluţionare a plângerii prealabile este reglementată de norma cu caracter special de la art. 125 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit căreia:

"Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Consiliul de etică şi management universitar în legătură cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizări, Consiliul de etică şi management universitar are obligaţia de a investiga aspectele sesizate şi de a răspunde sesizării în termenul de 3 luni (...)", Înalta Curte constată că în cauză nu se aplică termenul de 30 de zile de la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, ci termenul de formulare a cererii de chemare în judecată se calculează de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, de 3 luni, prevăzut de art. 125 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, acţiunea considerându-se a fi depusă în termen dacă nu s-au depăşit cele 6 luni prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Or, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 18.05.2018, în condiţiile în care termenul de prescripţie de 6 luni pentru sesizarea instanţei s-a împlinit la data de 27.07.2016, iar termenul de răspuns la plângerea prealabilă s-a împlinit la 27.01.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident termenul de un an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor motive temeinice în sensul acestui text de lege.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-reclamant în sensul că anterior sesizării instanţei, se impunea emiterea unui răspuns cu privire la plângerea sa prealabilă, aceasta este nefondată, având în vedere că nu există niciun text de lege care să prevadă o asemenea condiţionare.

Mai mult, contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în mod expres posibilitatea sesizării instanţei de judecată chiar în ipoteza în care partea nu a primit niciun răspuns din partea autorităţii sesizate cu plângerea prealabilă ori cererea sa nu a fost soluţionată în termenul legal, cum este cazul în speţă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca tardiv formulată, a acţiunii reclamantului A., în condiţiile în care termenul în care respectiva decizie se putea ataca în instanţă s-a împlinit în data de 27.07.2016, iar demersul judiciar al reclamantului a fost promovat abia la data de la 18.05.2018, cu nerespectarea termenului de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2021.