Failure to motivate judgment on salary order enforcement: appeal allowed, judgment quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 august 2020, sub nr. x/2020, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 579/10.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: obligarea pârâtului să emită pentru reclamanţi ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, conform Deciziei nr. 417/A din 26.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2019, începând cu data rămânerii definitive a acesteia; aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Ministerului Justiţiei (în calitate de conducător al autorităţii publice - Ministerului Justiţiei art. 8, art. 10 din H.G. nr. 652/2009); iar în cazul în care pârâtul nu îşi va aduce la îndeplinire obligaţia de a emite noi ordine de salarizare, acordarea de penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, reclamanţilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, precum şi acţiunea reclamanţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenţii-reclamanţi apreciază sub un prim aspect că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 417/A din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău: (i) obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamanţilor A., B., D., F., G., H., I. şi K. a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A.

şi D.I.I.C.O.T, începând cu data de 04.02.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare; (ii) obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamanţilor C. şi J. a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., începând cu data de 22.12.2017 şi în continuare până la încetarea condiţiilor legale de acordare; (iii) obligarea pârâţilor la plata în favoarea reclamantei E. a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcţia deţinută, respectiv la nivelul indemnizaţiei procurorilor D.N.A.

şi D.I.I.C.O.T., începând cu data de 31.01.2017 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare; (iv) diferenţele salariale anterior menţionate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal; (v) la diferenţele salariale antemenţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal.

Printr-o următoare critică, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Soluţia respingerii cererii de chemare în judecată porneşte de la neînţelegerea aspectelor factuale ale cauzei şi denotă superficiala analiză a criticilor reclamanţilor.

Astfel, instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând ca fiind aplicabil art. 38 din Legea nr. 153/2017. Or, acest text de lege este străin de cauză, deoarece fondul dreptului fusese stabilit definitiv prin decizia nr. 417/A din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, situaţie în care instanţa de fond trebuia să analizeze cauza din punct de vedere al contenciosului administrativ, respectiv dacă este necesară sau nu emiterea unui ordin de salarizare şi obligarea pârâţilor la îndeplinirea acestei obligaţii.

Printr-un alt rând de critici, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi consideră că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond făcând o interpretare eronată a textelor de lege aplicabile în materia salarizării şi a art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Recurenţii-reclamanţi arată că, pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 417/A/16.09.2019, Tribunalul Bacău, prin adresa din 24.10.2019, a solicitat Ministerului Justiţiei emiterea ordinelor de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi.

Prin răspunsul la aceasta adresă, Ministerului Justiţiei a învederat faptul că nu poate da curs solicitării de a emite ordinele de salarizare deoarece, prin decizia civilă amintită nu a fost obligat la emiterea ordinelor, iar punerea în executare a acestui titlu executoriu se va face conform O.U.G. nr. 114/2018.

Prin adresa din 12.12.2019, reclamanţii au solicitat, la rândul lor, intimatului emiterea ordinelor de salarizare, în acord cu titlul executoriu amintit.

Prin răspunsul nr. x/2019, comunicat reclamanţilor la data de 22.01.2020, intimatul a reiterat răspunsul anterior amintit, în sensul că nu va da curs cererii de emitere a ordinelor de salarizare deoarece, prin decizia civilă amintită, nu a fost obligat la emiterea ordinelor, iar punerea în executare a acestui titlu executoriu se va face conform O.U.G. nr. 114/2018.

Recurenţii apreciază că aceste argumente sunt neîntemeiate, deoarece, interpretarea intimatului, conform căreia nu poate emite ordine de salarizare deoarece nu a fost parte în proces şi nu a fost obligat de instanţa de judecată la emiterea acestor ordine, ar presupune să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Mai arată că eşalonarea la plată nu este un remediu aşa cum susţine intimatul, de vreme ce O.U.G. nr. 114/2018 priveşte numai trecutul, iar prin titlu s-a dispus şi pentru viitor, până la dispariţia cauzei care a generat inechitatea.

În cazul în care nu îşi va aduce la îndeplinire obligaţia de a emite noi ordine de salarizare, recurenţii-reclamanţi apreciază că este întemeiată cererea prin care au solicitat primei instanţe să aplice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Ministrului Justiţiei (în calitate de conducător al autorităţii publice - Ministerul Justiţiei art. 8, art. 10 din H.G. nr. 652/2009), în temeiul art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Arată că, în speţă, deşi Ministerul Justiţiei avea obligaţia legală de a executa hotărârile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, acesta nu şi-a respectat obligaţiile.

De asemenea, se impune admiterea capătului de cerere având ca obiect acordarea de penalităţi, în condiţiile art. 906 C. proc. civ., avându-se în vedere că pârâtul Ministerul Justiţiei este obligat să emită pentru fiecare dintre reclamanţi noi ordine de încadrare salarială conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, fiind vorba, aşadar, de o obligaţie de a face care nu poate fi adusă la îndeplinire decât de autoritatea publică pârâtă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

5. Aspecte procedurale

Excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, a fost recalificată de Înalta Curte în excepţia nulităţii recursului, ce a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Aşa cum s-a arătat la pct. I.5 din prezenta, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de recurs invocate de către recurenţi se circumscrisu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl apreciază ca fiind incident în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă nu a expus în cadrul considerentelor sentinţei, argumentele care au condus la pronunţarea soluţiei.

Astfel, observă instanţa de control judiciar că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită prima instanţă l-a reprezentat obligarea pârâtului să emită pentru reclamanţi ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, conform deciziei nr. 417/A din 26.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2019, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Ministrului Justiţiei (în calitate de conducător al autorităţii publice - Ministerului Justiţiei art. 8, art. 10 din H.G. nr. 652/2009), iar în cazul în care pârâtul nu îşi va aduce la îndeplinire obligaţia de a emite noi ordine de salarizare, acordarea de penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, reclamanţilor.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra cererii de chemare în judecată cu care a fost investită, în considerente nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat această soluţie. Aceasta deoarece, aşa cum au susţinut recurenţii, pe drept cuvânt, judecătorul fondului s-a limitat la a menţiona într-o sigură frază că "Legea nr. 153/2017 stipulează în sens expres salarizarea până în anul 2022, plafon ce nu poate fi depăşit prin obligarea pârâtului de a emite ordine de salarizare individuale conform sentinţei", fără a analiza cererea prin prisma motivelor invocate.

Procedând astfel, judecătorul fondului nu a motivat soluţia adoptată.

Or, o astfel de hotărâre nu respectă exigenţele art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivarea reprezintând un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.

În aceste condiţii, recurenţilor-reclamanţi li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu celorlalte motive de recurs, invocate de recurenţii-reclamanţi, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. împotriva sentinţei civile nr. 76 din data de 21 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.