Financing contract termination upheld; first-instance annulment quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 25 iulie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei sau a Procesului-verbal al Comitetului Director al AFM din data de 17.01.2019 precum şi a Actului nr. 358/25.01.2019 emis de Administraţia Fondului pentru Mediu prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanţare nr. x/30.12.2013 precum şi a actelor subsecvente acestei decizii respectiv: Adresa nr. x/24.10.2018 şi Adresa nr. x/05.11.2018 de revenire la Adresa nr. x/24.10.2018; anularea Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanţare nr. x/30.12.2013 precum şi a actelor subsecvente acestei decizii respectiv: Adresa nr. x/24.10.2018 şi Adresa nr. x/05.11.2018 de revenire la Adresa nr. x/24.10.2018 prin care s-a stabilit suma necesară a fi restituită de către reclamanta la valoarea de 2.453.366,46 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 358 din data de 4 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a anulat actele atacate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior la punctul I.2 a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii intimatei - reclamante, ca neîntemeiate.

Se arată în recursul declarat în cauză că nu poate fi acceptată concluzia primei instanţe potrivit căreia, în cauză, nu poate fi identificat un caz de culpă contractuală, mai precis a unei obligaţii nerespectate, în contextul în care Administraţia Fondului pentru Mediu ("AFM") a comunicat, prin adresa nr. x/24.10.2018, intimateireclamante, toate motivele care au condus la sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală pentru contractul nr. x/N/30.12.2013. Astfel, în opinia recurentei, prima instanţă nu a analizat chestiunea culpei din perspectiva aspectelor evocate prin adresa nr. x/07.06.2018, prin intermediul căreia recurenta a notificat intimata - reclamantă cu privire la cazul de culpă în care se află, fiind solicitate, totodată, informaţii şi documente relevante din care să reiasă acordul MDRAP cu privire la finanţarea şi preluarea proiectului finanţat de AFM.

De asemenea, recurenta a învederat că prima instanţă nu a analizat cauza nici din prisma culpei contractuale generate de nefurnizarea clarificărilor şi documentelor solicitate prin adresa AFM nr. x/06.08.2018 privind diferenţele constatate între lucrările executate conform expertizei tehnice nr. 04/30.10.2017 şi cele din situaţiile de lucrări prezentate şi finanţate în cadrul Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 ("Contractul de finanţare"), privind finanţarea reţelei de canalizare din Comuna Bârsana, precum şi a Staţiei de epurare prevăzute în proiectul finanţat de AFM şi un memoriu tehnic, însuşit de proiectant, în care să fie prezentate atât lucrările din proiectul finanţat de AFM, cât şi lucrările din proiectele finanţate de MDRAP.

De asemenea, recurenta a criticat şi modul în care prima instanţă a interpretat prevederile art. 8.3 din Contractul de finanţare atunci când a stabilit că sancţiunea rezilierii contractului şi recuperarea integrală a sumelor reprezintă măsuri prea drastice în raport de buna credinţă a reclamantei. În opinia recurentei, din interpretarea unui astfel de text contractual rezultă că, în situaţia constatării unui caz de culpă, beneficiarul finanţării are obligaţia restituirii, cu titlu de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată la data plăţii, a întregii sume finanţate, indiferent de lucrările efectuate.

Totodată, recurenta a făcut trimitere la faptul că, în opinia sa, există în continuare diferenţe între lucrările consemnate în notele de control şi cele din expertizele tehnice depuse de intimata - reclamantă, cu atât mai mult cu cât, pentru stabilirea cheltuielilor eligibile aferente cererilor de tragere nr. x/07.03.2016 şi nr. y/25.11.2016 au fost avute în vedere cantităţile consemnate în notele de control, însuşite şi de preşedintele ADI Bârsana - Onceşti, de executantul lucrării, precum şi de dirigintele de şantier. Urmare unui număr de doua expertize efectuate ulterior decontărilor s-a constatat că au fost finanţate şi lucrări neexecutate, evocând recurenta şi faptul că întreaga responsabilitate cu privire la respectarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie revenea beneficiarului, dirigintelui şi executantului.

A mai menţionat recurenta că nu se poate aprecia că rezilierea contractului ar reprezenta o sancţiune prea drastică, iar instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că sancţiunea de obligare la restituirea fondurilor nerambursabile este justificată de vinovăţia reclamantei-intimate, rezultată din neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor ce îi reveneau, în special a celor referitoare la desfăşurarea proiectului, ce au drept consecinţă vicierea scopului finanţării, prejudicierea fondurilor şi a bugetului instituţiei prin utilizarea neeficientă a fondurilor primite în baza contractului încheiat de părţi.

Printr-un alt set de critici, recurenta a criticat modul în care prima instanţă a interpretat prevederile art. 1 din contractul de finanţare, în contextul în care Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 a fost încheiat în baza Ordinului nr. 1450/10.09.2010 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare. Or, în opinia recurentei, Ghidul de finanţare are rolul de a furniza solicitantului de finanţare din fondul pentru mediu informaţii esenţiale privind derularea Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare. Mai mult, acest ghid cuprinde dispoziţii privind criteriile de eligibilitate care trebuie îndeplinite de solicitantul finanţării, proiectul propus şi cheltuielile acestuia şi condiţiile de depunere, analiză, selectare, avizare şi aprobare, finanţare şi implementare a rezultatelor proiectului propus, în cuprinsul ghidului fiind prevăzute scopul şi obiectivele Programului.

În ceea ce priveşte cele reţinute de instanţa de fond cu privire la practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recurenta le apreciază ca fiind eronate, câtă vreme hotărârile evocate sunt apreciate de recurentă ca nefiind incidente în cauză, întrucât contractul supus analizei este unul de finanţare nerambursabilă asigurată din fondul pentru mediu.

În concluzie, susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a nesocotit în mod evident normele de drept material ce vizează regulile de interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale aferente tipului de contract încheiat între aceasta şi intimata - reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata - reclamantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurenta- pârâtă nu a indicat critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În opinia intimatei, invocarea pct. 8 al sus indicatului text normativ a fost realizată pur formal, fără ca recurenta să indice care ar fi normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond, vizând doar aspecte de netemeinicie, iar nu şi chestiuni de nelegalitate.

Totodată, din perspectiva aspectelor de fond, intimata - reclamantă, ulterior prezentării unui istoric al raporturilor dintre aceasta şi recurenta - pârâtă, a expunerii considerentelor reţinute prin sentinţa atacată şi a efectuării unui rezumat al aspectelor evocate prin recurs, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală, a hotărârii primei instanţe.

În susţinerea poziţiei sale, intimata - reclamantă a arătat, în esenţă, că pârâta nu a înţeles argumentul în baza căruia instanţa a anulat Decizia Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanţare nr. x/30.12.2018, respectiv lipsa motivării, soluţie apreciată de intimată ca fiind corectă, în contextul în care sus indicatul act nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind indicate cazurile de culpă sau obligaţia nerespectată de către reclamantă şi impusă de prevederile contractului de finanţare. În acest sens, intimata a învederat că Adresa nr. x/24.10.2018, emisă de pârâtă la 13 zile după ce s-a luat decizia din 11.10.2018, comunicată împreună cu aceasta, nu este un act administrativ care să modifice raporturile juridice dintre părţi, ci are un rol de informare, neputând complini lipsurile din decizia atacată.

Totodată, făcând trimitere la acţiunea principală, intimata a arătat că, în ceea ce priveşte răspunsul la solicitările recurentei, ADI Bârsana - Onceşti a fost de bună credinţă pe durata derulării contractului şi nu a fost în culpă pentru nefinalizarea acestuia, motivul nefurnizării documentelor solicitate prin Adresa nr. x/06.08.2018 fiind independent de voinţa sa, în contextul în care acestea i-au parvenit după data emiterii Deciziei de reziliere. De asemenea, a subliniat că ambele unităţi administrativ - teritoriale au făcut demersuri pentru continuarea proiectului din alte surse de finanţare, dat fiind că lucrările iniţiale nu au mai fost executate din culpa subcontractantului ce a intrat în insolvenţă în dosarul nr. x/2016.

A mai precizat intimata că, în speţă, cazul de culpă privind nefurnizarea clarificării şi documentelor solicitate de AFM nu are corespondenţă în dispoziţiile art. 7.2 şi art. 7.1. coroborat cu art. 5 din Contractul de finanţare, intimata nerespectând, în opinia sa, nici dispoziţiile art. 7.3 din contract, pentru că nu şi-a exercitat dreptul de reziliere la expirarea termenului de 30 zile de la data notificării presupusului caz de culpă şi nu a mai efectuat ulterior (după expirarea termenului) o noua notificare a unui caz de culpă.

De asemenea, a învederat că efectele cazului de culpă notificat de recurentă prin Adresa nr. x/07.06.2018 nu pot fi reţinute în cauză, câtă vreme a răspuns solicitării de documente formulată printr-o astfel de adresă, procedura contractuală de notificare a cazului de culpă fiind încheiată la expirarea celor 30 zile de la data notificării(07.06.2018) fără ca AFM să decidă, la acel moment, rezilierea contractului. Prin solicitările ulterioare AFM a cerut alte documente, însă, dacă dorea rezilierea contractului pentru nepredarea acestora, avea obligaţia de a urma, din nou, procedura notificării cazului de culpă conform art. 7.3 din Contractul de finanţare. Cu alte cuvinte, clauza cuprinsă în 7.3 din contract trebuia interpretată, sub aspectul termenelor, în sensul că la expirarea celor 30 zile AFM avea obligaţia de a alege dacă reziliază Contractul sau nu în funcţie de răspunsurile primite. Acest drept de opţiune cu privire la reziliere nu poate fi exercitat oricând pe parcursul derulării contractului după expirarea celor 30 de zile, pentru că astfel s-ar permite AFM să exercite discreţionar acest drept, iar reclamanta ar fi pusă într-o poziţie clară de inferioritate din punct de vedere contractual.

Dintr-o altă perspectivă, intimata a arătat că din cea ce-a doua tranşă de plăţi au fost achitate lucrări executate efectiv şi constatate în teren, iar diferenţa de aproximativ 600.000 RON, ce reprezenta contribuţia reclamantei la proiect, nu a fost plătită pentru că s-au constatat lipsurile evidenţiate prin expertiză. Ulterior, reclamanta a făcut tot posibilul pentru a determina partea de lucrare ce nu s-a efectuat şi finanţarea rămasă, tocmai pentru a se putea continua proiectul, încercând şi obţinând, pentru fiecare comună în parte, preluarea proiectului şi continuarea lui prin finanţare din partea altor ministere. AFM a aprobat şi încurajat reclamanta să continue proiectul prin finanţare din partea altor instituţii ale statului, cu atât mai mult cu cât Programul Sectorial pentru Mediu s-a închis la data de 31.03.2017. Astfel, în opinia sa, în mod abuziv, AFM a decis rezilierea unilaterală a contractului cu obligarea intimatei la restituirea integrala a sumei primite, deşi în contractul de finanţare existau alte prevederi contractuale aplicabile (art. 3.3), recurenta putând, cel mult, să solicite suma aferentă părţilor de proiect care nu au fost continuate prin noile contracte de finanţare cu MDARP.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, intimata învederează că implementarea proiectului nu s-a suspendat ca urmare a vreunui comportament rău voitor al reclamantei. Chiar dacă insolvenţa executantului nu poate constitui un caz fortuit, totuşi acest impediment a impietat grav asupra derulării contractului. Din această perspectivă, intimata a apreciat legală soluţia dată de prima instanţă modului de interpretare a art. 8.3 din Contract, apreciind justă soluţia judecătorului de a reţine că sancţiunea rezilierii contractului, cu consecinţa restituirii tuturor sumelor finanţate, este prea drastică şi nu se justifică.

În opinia intimatei, clauzele care permit rezilierea unilaterală a unui contract trebuie analizate prin prisma unei culpe contractuale suficient de grave astfel încât să justifice rezilierea integrată a contractului şi aplicare clauzei penale prevăzute de părţi, necomunicarea unor documente nefiind suficient de gravă pentru a justifica rezilierea cu restituirea integrală a finanţării, în cuprinsul contractului nefiind precizat un astfel de caz de culpă.

În susţinerea unor astfel de apărări intimata a invocat jurisprudenţa CJUE, precum şi prevederile art. 1541 C. civ.

În ceea ce priveşte motivul privind diferenţele între lucrările din notele de control şi cele din expertize, a învederat că acestea, chiar dacă nu fac obiectul litigiului şi nu au fost identificate de recurentă ca fiind caz de culpă în rezilierea contractului, în ipoteza în care ar exista, ar putea fi corectate, nefiind de natura a duce la modificarea, în vreun fel, a clauzelor contractuale sau la oprirea proiectului. Aceste diferenţe de lucrări nu au fost achitate executantului prin utilizarea finanţării acordate de AFM.

În ceea ce priveşte vinovăţia sa, intimata - reclamantă apreciază că, atâta vreme cât nu s-a reţinut nicio culpa, nu poate fi vorba de nicio vinovăţie .

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, invocată de intimata - reclamantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti, precum şi respingerea apărărilor formulate de aceasta asupra fondului recursului său, apreciind susţinerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs, privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor contractuale, se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Examinând memoriul de recurs, instanţa de control judiciar reţine că prevederile legale pe care recurenta - reclamantă le invocă, în fapt, ca fiind încălcate de prima instanţă sunt cele art. 14 alin. (3) - (4) din Ordinul nr. 1450/10.09.2010 al Ministrului mediului şi pădurilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 1 octombrie 2010, pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, coroborate cu cele ale art. 1266 şi urm. C. civ., privite din perspectiva modului în care prima instanţă a interpretat prevederile Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013.

2. În ceea ce priveşte calea de atac promovată de recurenta - pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu ("AFM") împotriva sentinţei civile nr. 358 din data de 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în delimitarea cadrului procesual dedus judecăţii sale, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, intimata - reclamantă a solicitat anularea actelor atacate, invocând drept motive de nulitate: 1. Încălcarea prevederilor contractuale aferente aplicării mecanismului de încetare a contractului constând în rezilierea unilaterală a acestuia, privite doar din perspectiva inexistenţei culpei contractuale, 2. existenţa unui caz fortuit, respectiv insolvenţa executantului lucrărilor şi 3. caracterul disproporţionat al sancţiunii rezilierii unilaterale şi al recuperării integrale a sumelor acordate, în raport şi de existenţa unor expertize care atestă lucrări executate în cadrul contractului iniţial.

În mod contrar celor afirmate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, dar şi cu ocazia dezbaterilor publice din data de 19 octombrie 2022, cauza cererii de chemare în judecată nu a cuprins, printre motivele de nulitate, viciul de formă al nemotivării Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 şi nici nerespectarea, de către AFM, a procedurilor de notificare sau a obligaţiei de a notifica rezilierea imediat după epuizarea termenului de 30 de zile. Acete aspecte au fost evocate, pentru prima dată, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 21 mai 2020, anterior celui de-al treilea termen de judecată acordat în fond, în cauză.

De asemenea, din analiza sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului nu a dat eficienţă unor astfel de aspecte (invocate în condiţiile indicate anterior) şi nu a reţinut că ar fi fost învestit cu astfel de critici de nelegalitate a actelor atacate, elocvente în acest sens fiind aspectele expuse în chiar primul paragraf al motivării în fapt şi în drept a hotărârii .

Astfel, chestiunea analizată de prima instanţă a vizat verificarea respectării sau nerespectării de către recurenta - pârâtă a prevederilor contractuale ce îi dădeau acesteia dreptul de a invoca rezilierea unilaterală (din perspectiva incidenţei a culpei contractuale), iar nu cea a nemotivării Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018, iar respectarea prevederilor contractuale privind procedura de reziliere a fost verificată doar din prisma existenţei sau inexistenţei unui caz de culpă, iar nu a nerespectării procedurilor de notificare sau a termenului de notificare a rezilierii. O astfel de identificare a cadrului procesual obiectiv de către prima instanţă nu a fost atacată cu recurs de către intimata - reclamantă, instanţa de recurs neputând da eficienţă unor apărări prin care intimata tinde să evoce cauze noi de constatare a nulităţii actelor atacate, diferite de aspectele evocate, în condiţii de legalitate procedurală, drept cauză a cererii de chemare în judecată.

Totodată, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a dezlegat chestiunea lipsei de incidenţă a unui caz fortuit, respingând expres un astfel de motiv de anulare evocat de intimata - reclamantă, iar o astfel de soluţie a primei instanţe nu a fost recurată nici de intimata - reclamantă şi nici de recurenta - pârâtă, motiv pentru care dezlegările date unei astfel de chestiuni au intrat în puterea lucrului judecat.

Analizând, în raport de sus indicaţii parametri ai cadrului procesual, criticile aduse de AFM sentinţei atacate, Înalta Curte constată că acestea pot fi grupate în următoarele seturi de argumente:

- Greşita interpretare dată de prima instanţă clauzelor contractuale ce vizează culpa în executarea contractului, ce derivă din ignorarea de către judecătorul fondului a cazurilor de culpă evocate de recurentă în demersul de reziliere a Contractului de finanţare nr. x/30.12.2013;

- Greşita interpretare dată de prima instanţă prevederilor art. 8.3 din Contractul de finanţare;

- Greşita aplicare a principiului proporţionalităţii, privit atât din perspectiva declanşării mecanismului rezilierii unilaterale, cât şi al măsurii de obligare la restituirea fondurilor nerambursabile,

- Greşita interpretare a prevederilor art. 1 din Contractul de finanţare, în ceea ce priveşte obiectul unui astfel de contract şi a naturii sale, inclusiv din perspectiva jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de prima instanţă.

Înalta Curte apreciază fondat primul set de critici adus de recurentă sentinţei instanţei de fond, în contextul în care, din interpretarea prevederilor art. 8.2, art. 7 şi art. 5 din Contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 ("Contractul de finanţare" sau "Contractul" - dosarul primei instanţe), coroborate cu cazurile de culpă invocate prin adresele nr. x/07.06.2018 şi nr. y/06.08.2018 de către AFM, judecătorul fondului a realizat o analiză a modului în care recurenta a exercitat dreptul său de încetare unilaterală a contractului prin reziliere, raportându-se la alte cauze de culpă decât cele evocate de AFM.

Instanţa de control judiciar reţine că, potrivit prevederilor art. 8.2 din Contractul de finanţare: Contractul încetează prin reziliere, la iniţiativa AFM, în următoarele condiţii: a) Beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract, b) Beneficiarul este în procedură de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau orice altă procedură asemănătoare; c) în situaţia intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 7 alin. (2).

Pe de altă parte, prevederile art. 7 din Contractul de finanţare (ce au denumirea marginală "Cazuri de culpă") dispun astfel:

7.1. Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.

7.2. Constituie caz de culpă şi următoarele fapte ale Beneficiarului: a) face declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea; b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupţie în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c)împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de dizolvare/lichidare/insolvenţă; d) situaţia economico - financiară a Beneficiarului nu mai asigură condiţiile de realizare a Proiectului.

De asemenea, relevante sunt şi prevederile pct. 7.3 al art. 7 din Contract, în care este reglementată procedura de invocare a cazurilor de culpă, precum şi mecanismul de încetare a contractului în caz de culpă. Potrivit unui astfel de text contractual: AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea cazului de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate nu sunt înlăturate în maxim 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punere în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; b) sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului, cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condiţiile C. proc. civ.

Dincolo de faptul că sus indicatul text contractual reglementează un drept de opţiune în beneficiul AFM în alegerea măsurii pe care o apreciază oportună, Înalta Curte reţine că mecanismul de încetare a contractului prin reziliere unilaterală, presupune, în ipotezele reglementate de art. 8.2 lit. a) şi c), coroborate cu art. 7.3 din Contract, drept condiţie prealabilă, existenţa unei culpe contractuale a beneficiarului, în sensul art. 7 (fie încălcarea, de către Beneficiar, a obligaţiilor sale, reglementate în plan contractual în art. 5 din Contract, fie săvârşirea faptelor prevăzute în pct. 7.2 din Contract).

Totodată, primă etapă a mecanismului presupune notificarea Beneficiarului asupra cazului de culpă, cu acordarea unui termen de graţie de 30 de zile pentru remedierea deficienţelor.

Din analiza coroborată a prevederilor art. 12 din Contract şi a prevederilor art. 14 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1450/10.09.2010 al Ministrului mediului şi pădurilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 1 octombrie 2010 (pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare), rezultă că notificarea de reziliere a contractului reprezintă a doua etapă a mecanismului, ulterioară epuizării termenului de graţie de 30 de zile (ce este doar unul prohibitiv pentru AFM, în sensul că anterior epuizării acestuia, AFM nu putea formula notificare de reziliere).

Astfel, prin art. 14 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1450/10.09.2010 se arată expres că: În condiţiile neexecutării de către beneficiar a obligaţiilor ce rezultă din contractul pentru finanţare nerambursabilă, acesta poate fi reziliat, beneficiarul fiind înştiinţat asupra rezilierii contractului prin Notificarea de reziliere a contractului pentru finanţare nerambursabilă.

Înalta Curte reţine că, în planul raporturilor contractuale dintre părţi, notificarea de reziliere este reprezentată de Adresa nr. x/24.10.2018 a AFM, comunicată intimatei odată cu Decizia Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 (ce reflectă mecanismul de formare, în forurile statutare, a manifestării de voinţă a AFM în sensul rezilierii Contractului).

Din cuprinsul Adresei nr. x/24.10.2018 rezultă că raţiunile avute în vedere de AFM pentru invocarea rezilierii unilaterale au fost cazurile de culpă notificate prin adresele nr. x/07.06.2018 şi nr. y/06.08.2018.

Din conţinutul Adresei nr. x/07.06.2018, rezultă că recurenta a invocat drept caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 5, pct. 5.2 din Contract, ce vizează obligaţia intimatei - reclamante de a asigura contribuţia proprie pentru realizarea proiectului, reprezentând diferenţa între valoarea ce putea fi finanţată şi valoarea totală a cheltuielilor eligibile la momentul recepţiei la terminarea lucrărilor.

Contrar celor afirmate de intimată, Înalta Curte observă că Adresa nr. x/07.06.2018 tratează două chestiuni distincte: a) pe de o parte notificarea cazului de culpă, raportat la adresa intimatei - reclamante nr. 12/21.02.2018 prin care aceasta arăta că nu dispune de fondurile necesare pentru a susţine contribuţia proprie, iar, pe de altă parte, b) disponibilitatea AFM de a colabora cu intimata - reclamantă în vederea preluării proiectului finanţat de AFM de către MDRAP, în condiţiile în care se crea cadrul legal necesar, AFM solicitând documente relevante în acest sens.

Cele două chestiuni priveau, însă, etape distincte ale mecanismului de reziliere, în sensul că prima viza procedura prealabilă a invocării cazului de culpă, menită a declanşa perioada de graţie de 30 de zile reglementată de art. 7.3 din Contract, în timp ce cea de-a doua viza disponibilitatea AFM pentru a găsi soluţii în ipoteza în care se ajungea la reziliere.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, prin Adresa nr. x/06.08.2018, prin care au fost, de altfel, reiterate aspectele notificate prin adresa nr. x/20.03.2018, recurenta - pârâtă a solicitat intimatei - reclamante clarificări privind diferenţele constatate între lucrările executate conform expertizei tehnice nr. 04/30.10.2017 şi cele din situaţiile de lucrări prezentate şi finanţate în cadrul Contractul de finanţare, precum şi documente privind finanţarea reţelei de canalizare din Comuna Bârsana şi a Staţiei de epurare prevăzute în proiectul finanţat de AFM şi un memoriu tehnic, însuşit de proiectant, în care să fie prezentate atât lucrările din proiectul finanţat de AFM, cât şi lucrările din proiectele finanţate de MDRAP.

Prin aceeaşi adresă AFM a notificat intimatei - reclamante şi aspectul că, nefurnizarea, în termen de 30 de zile, a clarificărilor şi documentelor solicitate reprezintă caz de culpă contractuală, sens în care Înalta Curte apreciază că un astfel de înscris reprezintă notificare a cazului de culpă, conform art. 7.3 din Contract. Din această perspectivă (a notificării cazului de culpă), instanţa de control judiciar reţine că termenul de 5 zile prevăzut de art. 7.3 din Contract reprezintă un termen maximal, fără ca această prevedere să înlăture posibilitatea evocării cazului de culpă oricând anterior epuizării acestuia, inclusiv în maniera realizată de AFM.

În contextul celor descrise anterior, observând şi prevederile art. 5.7 din Contract, evocată, de altfel, de recurenta - pârâtă, dar şi pe cele ale art. 5.8 din Contract, conform cărora Beneficiarul are obligaţia să furnizeze AFM copii ale situaţiilor sale financiare trimestriale/semestriale şi anuale, inclusiv balanţele lunare de verificare aferente acestora şi să transmită AFM orice altă informaţie sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către acesta, în termen de maxim 7 zile de la cerere, Înalta Curte apreciază că recurenta - intimată a invocat drept caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 5 pct. 5.7 şi 5.8 teză finală din Contract.

Pe cale de consecinţă, cazurile de culpă evocate prin notificarea de reziliere reprezentată de Adresa nr. x/24.10.2018, în exercitarea dreptului de reziliere unilaterală reglementat de art. 8.2 lit. a) şi art. 7.3 din Contract, sunt cele reglementate de art. 7.1. din acesta, constând în încălcarea obligaţiilor contractuale reglementate de art. 5 pct. 5.2, 5.7 şi pct. 5.8 teză finală din Contract.

Examinând, însă, hotărârea atacată, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat chestiunea culpei din perspectiva obligaţiilor Beneficiarului de a folosi finanţarea numai în scopul şi în condiţiile în care a fost acordată (art. 5, pct. 5.1 din Contract) şi de a asigura executarea proiectului cu diligenţa necesară şi eficientă, în conformitate cu Contractul, cu legislaţia în vigoare şi standardele de mediu aplicabile (art. 5, pct. 5.3 din Contract).

În raport de astfel de aspecte, instanţa de control judiciar reţine că analiza realizată de prima instanţă, din perspectiva verificării respectării sau nerespectării de către recurenta - pârâtă a prevederilor contractuale ce îi dădeau acesteia dreptul de a invoca rezilierea unilaterală (invocarea culpei contractuale), a vizat alte obligaţii contractuale decât cele invocate prin notificarea de reziliere ca nefiind respectate de intimata - reclamantă.

Pentru aceste considerente, apreciind că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile contractuale indicate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. şi apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie. Justificarea acestei soluţii rezidă şi în împrejurarea că demersul primei instanţe de a-şi întemeia întregul său raţionament pe identificarea eronată a cazurilor de culpă evocate prin notificarea de reziliere, nu permite instanţei de recurs să verifice caracterul fondat al restului motivelor de casare invocate de recurentă, câtă vreme toate celelalte aspecte supuse analizei (maniera de aplicare a prevederilor art. 8.3 din Contractul de finanţare, principiului proporţionalităţii, modul de corelare a prevederilor contractuale, privit inclusiv din perspectiva art. 1 din Contractul de finanţare, coroborat cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene) sunt subordonate verificării incidenţei cazurilor de culpă contractuală, drept condiţie pentru invocarea rezilierii unilaterale.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, va casa sentinţa primei instanţe şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicţie, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Onceşti, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 358 din data de 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.