Jurisdictional boundary for magistrate salary disputes: labor court vs. administrative court when statutory contest procedure is not pursued
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Judicial Control resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Alba County Court, Civil Section, specialized in labor and social security conflicts, thereby determining that the labor court has material jurisdiction rather than the administrative court. The dispute involved a prosecutor’s action seeking the recalculation of salary allowances to align with judge remuneration levels and the issuance of a new salary order, challenging a situation of differential pay without following the specific administrative objection procedure. The court ruled that the special provision granting exclusive jurisdiction to the Bucharest Court of Appeal, Administrative Section, under Article 7, Chapter VIII, Annex V of Law No. 153/2017, applies only to appeals against decisions resolving formal complaints against salary administrative acts; since the plaintiff did not pursue this specific procedural path and filed a direct claim for salary rights, the general provisions of the Labor Code apply, categorizing the case as a labor conflict sui generis rather than an administrative dispute.
Legislator headnote
AI generatedart. 269 din Legea nr. 53/2003, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 55 din Legea nr. 393/2004, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999; Jurisdictional boundary for magistrate salary disputes: labor court vs. administrative court when statutory contest procedure is not pursued: The dispute involved a prosecutor’s action seeking the recalculation of salary allowances to align with judge remuneration levels and the issuance of a new salary order, challenging a situation of differential pay without following the specific administrative objection procedure. The court ruled that the special provision granting exclusive jurisdiction to the Bucharest Court of Appeal, Administrative Section, under Article 7, Chapter VIII, Annex V of Law No. 153/2017, applies only to appeals against decisions resolving formal complaints against salary administrative acts; since the plaintiff did not pursue this specific procedural path and filed a direct claim for salary rights, the general provisions of the Labor Code apply, categorizing the case as a labor conflict sui generis rather than an administrative dispute.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule applied to establish the jurisdiction of the competent court to resolve the negative conflict of competence.
Full text
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, la data de 15.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PÎCCJ-Direcţia Naţională Anticorupţie, cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, 1. obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare în funcţie de salarizarea aferentă salarizării corespunzătoare judecătorilor, cu luarea în considerare a vechimii în muncă, în magistratură, precum şi a gradelor profesionale obţinute, după caz, începând din data de 01.01.2018, precum şi pentru viitor, 2. emiterea unui ordin de salarizare în vederea stabilirii drepturilor salariale ale reclamantului la nivelul salarizării corespunzătoare judecătorilor, cu luarea în considerare a vechimii în muncă, în magistratură, precum şi a gradelor profesionale obţinute, după caz, începând din data de 01.01.2018, precum şi pentru viitor, 3. repararea prejudiciului creat prin neplata diferenţei, în urma stabilirii unei salarizări diferenţiate între procurori şi judecători, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care ar fi trebuit să îl obţină conform salarizării stabilite pentru judecători în temeiul Legii nr. 153/2017 şi venitul care i-a fost plătit efectiv, stabilit în urma emiterii ordinelor de salarizare, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective şi obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1689 din 15 iunie 2021, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
A apreciat instanţa că salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine/decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil unul dintre ordonatorii de credite (în cazul din speţă fiind vorba despre Ministrul Justiţiei, Preşedintele Î.C.C.J sau Procurorul Şef, după caz). În cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) din textul de lege citat.
Reclamantul invocă faptul că încadrarea sa nu este corectă, solicitând încadrarea prin raportare la nivelul salarizării corespunzătoare judecătorilor, criticând, practic, ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite un ordin de salarizare, în conformitate cu textele legale incidente.
Tribunalul apreciază că, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal.
În consecinţă, sunt aplicabile şi în această pricină dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie, competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Per a contrario, dacă s-ar considera că se pune în discuţie doar plata drepturilor salariale, ar însemna ca încadrarea reclamantului să rămână cea veche, ceea ce ar avea drept rezultat necorelarea raportului de muncă real cu cel scriptic, or în prezenta cauză reclamantul solicită tocmai emiterea unui nou ordin de salarizare corespunzător nivelului salarizării judecătorilor.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1710 din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A reţinut Curtea că art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII-Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională la Legea-cadrul nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabileşte competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar pentru soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.
Or, aceste norme instituie o excepţie de la regula în conformitate cu care litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor sunt de competenţa completelor/instanţelor specializate în conflicte de muncă, conform dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ. şi potrivit normei cuprinse în art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Prin urmare, aceste pretenţii ar fi putut fi solicitate în condiţiile normei speciale prevăzute de art. 7 menţionat doar dacă s-a fi urmat procedura specială reglementată de acest articol şi numai cu caracter accesoriu, dacă s-ar fi contestat, în principal, o Hotărâre a organului de conducere al Parchetului corespunzător, ceea ce nu s-a realizat.
Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
Or, în cauză, reclamantul nu a formulat o astfel de plângere şi nici nu a parcurs procedura contestaţiei împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea salariilor şi emiterea pentru viitor a unui ordin de salarizare cu luarea în considerare a recalculării solicitate.
În ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor procurori, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7 din cadrul Capitolului VIII- Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - al Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicţia muncii.
Aceasta întrucât, potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii".
A mai reţinut Curtea că raportul juridic pe care se grefează acţiunea (recalcularea şi plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis, calificare stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, şi a mai făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 16 din 26 septembrie 2016, publicate în Monitorul Oficial nr. 110/09.02.2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a interpretat într-o manieră similară celor expuse anterior dispoziţiile art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează.
3.1. Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017:
"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."
Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
3.2. Or, în cauză, reclamantul nu a formulat o astfel de plângere, nu a parcurs procedura contestaţiei împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale, prin emiterea unui ordin de salarizare cu înlăturarea unei stări de discriminare şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale primite şi cele pretins cuvenite.
Aşadar, dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale.
De asemenea, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, câtă vreme reclamantul nu contestă un act administrativ tipic (ordinul de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduce judecăţii un act administrativ asimilat, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că s-a adresat ordonatorilor de credite pârâţi, iar aceştia au respins sau nu au soluţionat eventualele cereri.
Tot prin raportare la obiectul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că nu există alte dispoziţii speciale prin care să fie instituită competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ.
Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicţia muncii, ci să fie soluţionate de către instanţele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenţei. Spre exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
3.3. În privinţa litigiilor vizând drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, astfel că acestea intră sub jurisdicţia muncii.
Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, această calificare fiind dată şi de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secţia civilă a Tribunalului Alba.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Alba, secţia civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.