Jurisdictional conflict in administrative litigation: exclusive territorial competence of plaintiff's domicile under Law 554/2004 overrides coparticipation in union-sponsored salary claims

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 august 2021 iniţial sub număr de dosar x/2021, pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi personalului contractual din MAI în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. şi Y., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtului la plata majorărilor salariale începând cu data de 01.01.2021 prevăzute de Legea-cadru nr 153/2017, art. 38 alin. (4), conform căruia în perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cea din luna decembrie 2018;

- obligarea pârâtului la plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă începând cu data de 01.07.2017, conform art. 28 din Anexa VI la legea cadru nr. 153/2017

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 01.01.2021 pentru capătul 1 al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală aferentă până la data plăţii efective

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi cele rezultate în urma recalculării începând cu data de 01.07.2017, pentru capătul doi al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

Prin încheierea pronunţată la data de 15 decembrie 2021 în dosarul x/2021 instanţa a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii I. şi H. si a dispus formarea a două dosare distincte, pentru fiecare dintre reclamanţi, cu repartizarea manuală la acelaşi complet de judecată cu termen de judecată.

După disjungere, cererea formulată de reclamantul I., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractul din cadrul M.A.I.a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022

La termenul din 02.03. 2022, verificându-şi din oficiu competenţa, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia necompetenţei teritoriale şi a rămas în pronunţare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 137/2022/c.a. ponunţată la data de 92.03.2022, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a reţinut, în esenţă, că, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1), (3), (4) Lg. 554/2004, aşa cum au fost acestea modificate prin Lg. 212/27.07.2018, în vigoare de la data de 02.08.2018 şi raportat la domiciliul reclamantului din cartea sa de identitate, aflat pe raza de competenţă a Tribunalului Suceava (în localitatea Fălticeni), având în vedere deopotrivă şi faptul că, din exprimarea imperativă a normei înscrise în art. 10 alin. (3), (4) Lg. 554/2004 rezultă cu necesitate că norma de competenţă teritorială este de ordine publică, fiind incidente în materie dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 noul C. proc. civ., în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Suceava, secţia sau Vompletul specializat în materia contenciosului administrativ.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 28 martie 2022 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia Administrativ şi Fiscal, sub acelaşi număr de dosar - x/2022

Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 362 pronunţată la data de 19.05.2022, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, obiectul principal al prezentei acţiuni îl reprezintă cererea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele şi pentru reclamanţi, împreuna şi cu membrul de sindicat I. în cadrul aceleiaşi acţiuni, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând, în esenţă, obligarea pârâtului la plata unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu, respectiv obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale prev. de Legea nr. 153/2017, obligarea pârâtei şa plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specializt de clasă şi plata diferenţelor salariale.

În reglementarea actuală în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială de soluţionare a unor asemenea cereri se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul reclamantului, iar potrivit art. 10 alin. (4) din legea nr. 554/2004 competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat.

Din interpretarea sistematică, logico-gramaticală, dar şi teleologică a disp. art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că intenţia legiuitorului a fost evitarea introducerii acţiunilor formulate prin Sindicate la sediile acestora (prin raportare la jurisprindenţa generată de Decizia RIL nr. 1 din 21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi nu împiedicarea situaţiilor de coparticipare procesuală activă.

Cât timp art. 10 alin. (4) din legea nr. 554/2004 nu include prevederi privind coparticiparea procesuală activă, a reţinut că sunt aplicabile normele de drept comun în materie.

Prezentul litigiu reprezintă un conflict de muncă - privind funcţionari publici, definit de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

În conformitate cu art. 367 din Codul Administrativ rap. şi la art. 417 din acelaşi act normativ, dispoziţiile prezentei părţi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz. Astfel, potrivit art. 269 alin. (3) Codul muncii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În baza art. 59 C. proc. civ., mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

A reţinut Tribunalul Suceava, secţia Contecios Administrativ şi Fiscal că, în cauză, raportat la dispoziţiile legale enunţate, toţi reclamanţii (inclusiv I.), în cadrul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi urmăresc, în esenţă, realizarea aceloraşi drepturi în raport cu acelaşi pârât, menţionând că toţi sunt poliţişti ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Or, în condiţiile în care toţi reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii şi au solicitat acelaşi lucru de la pârât, este evident că între cererile lor, privite chiar şi individual, există o strânsă legătură, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă.

A apreciat ca fiind irelevant sub aspectul competenţei teritoriale faptul că reclamanţii au raporturi de muncă individuale cu pârâta, atâta timp cât ceea ce solicită ei prin cererea de chemare în judecată comportă analiza unui singur aspect, respectiv acordarea unor drepturi salariale şi plata acestora.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, reclamantul din cauza de faţă a introdus cererea de chemare în judecată, împreună cu alţi reclamanţi, la Tribunalul Iaşi, în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, interpretând per a contrario dispoziţiile art. 100 C. proc. civ., având în vedere că pretenţiile formulate îndeplinesc condiţia legăturii ce face necesară judecarea lor împreună, Tribunalul Suceava a constatat că nu este nici necesară şi nici oportună determinarea competenţei după obiectul fiecărei pretenţii în parte şi nici tribunalul sesizat nu a contestat existenţa legăturii strânse, reţinând spre soluţionare împreună cererile reclamanţilor cu domiciliul în raza sa teritorială, în cadrul aceluiaşi dosar, cu toate că legătura nu poate fi domiciliul reclamanţilor.

În subsidiar, a apreciat că se impune a se avea în vedere faptul că modificarea art. 10 din Legea nr. 554/2004, survenită prin legea nr. 212/2018 a avut ca obiectiv reducerea duratei de soluţionare a dosarelor, echilibrarea volumului de activitate între secţiile instanţelor şi între instanţe cu respectarea competentelor profesionale ale acestora şi crearea premiselor legale ale respectării în mod real a dreptului cetăţenilor de acces la instanţa şi de rezolvare a dosarelor în termen rezonabil (astfel cum rezultă din expunerea de motive a legii) şi nu generarea de noi litigii şi prelungirea termenelor de soluţionare. De altfel, fragmentarea litigiilor privind drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul aceleiaşi instituţii nu este nici în interesul cetăţenilor, dar nici al instanţelor de judecată, putând genera noi inechităţi (în cadrul aceleiaşi instituţii putând fi obţinute soluţii diferite cu privire la aceleaşi drepturi ale funcţionarilor).

Ca urmare, având în vedere că unii dintre reclamanţi au domiciliul pe raza de competenţă a Tribunalului Iaşi, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., art. 100 şi art. 269 alin. (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., a constatat că Tribunalul Iaşi este competent să soluţioneze în întregime cererea formulată de toţi reclamanţii, printre care şi reclamantul I..

De asemenea, în caz de disjungere, astfel cum a procedat Tribunalul Iaşi cu privire la cererea reclamantului I., operează prorogarea de competenţă, în condiţiile dispoziţiilor legale enunţate.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele şi pentru membrul de sindicat I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluţionarea căreia Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul MAI, ca reprezentant legal al membrului său, I., ce are calitatea juridică de reclamant, a învestit instanţa de judecată, respectiv Tribunalul Iaşi, plasează acţiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi la faptul că această lege nu cuprinde dispoziţii referitoare la competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că acest text de lege instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Înalta Curte constată că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranşat problema competenţei teritoriale a instanţei de contencios administrativ, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

Prin urmare, textul legal instituie o competetenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În ceea ce priveşte " incidenţa instituţiei coparticipării active", respectiv aplicabilitatea art. 269 alin. (3) din Codul muncii, reţinute de Tribunalul Suceava, Înalta Curte, în limitele învestirii şi fără a se transforma în instanţă de control judiciar, constată că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2021, un număr de 25 de membri de Sindicat, printre care şi reclamantul din prezenta cauză, domnul I., prin reprezentantul lor legal, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, au solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, obligarea acestuia la plata majorărilor salariale prevăzute de 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2021, precum şi plata majorărilor salariale pentru deţinătorii titlului de specialist de clasă, începând cu data de 01.07.2017, conform art. 28 din Anexa VI la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

Este de necontestat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit la art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social: "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative".

În cauză, astfel cum s-a reţinut şi anterior, reclamantul I. îşi are domiciliul în judeţul Suceava, conform actului de identitate ataşat în copie la fila x verso din dosarul nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se reţine, de asemenea, că în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală, cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru reclamanţii I. şi H., având în vedere că nu îşi au domiciliul pe raza Municipiului Iaşi, a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate tocmai pentru evaluarea competenţei, măsura dispusă având caracter interlocutoriu, deci, opunându-se în cursul judecăţii şi fără posibilitatea de a fi reevaluată.

Astfel, s-a format un nou dosar, respectiv dosarul de faţă nr. x/2022, care îl vizează doar pe reclamantul I., dosar în cadrul căruia Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Aşadar, se constată că Tribunalul Suceava a fost învestit doar cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul mai sus menţionat, motiv pentru care măsura disjungerii astfel dispusă de către Tribunalul Iaşi împiedică aplicarea prorogării de competenţă, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii, aceasta fiind o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Iaşi, neputând fi cenzurată de o altă instanţă.

Or, a se considera că în privinţa cererii formulate de reclamantul I., a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu ceilalţi reclamanţi, al căror domiciliu sau reşedinţă se află în circumscripţia acestei instanţe, ar însemna a se exercita un control judiciar asupra măsurii disjungerii înseşi, măsură definitivă, asupra căreia nu se mai poate reveni, cu atât mai mult într-un regulator de competenţă.

În plus, mai reţine Înalta Curte că prevederile art. 269 din Codul muncii nu sunt aplicabile, întrucât, în cazul funcţionarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile Legii 554/2004, astfel cum stabileşte art. 109 din Legea 188/1999 ("Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.").

În situaţia în care legea generală a funcţionarilor publici face trimitere la competenţa instanţei de contencios administrativ, este evidentă aplicarea Legii 554/2004, aceasta din urmă stabilind regulile procedurale în privinţa oricărui proces având natura juridică a unui raport de drept administrativ.

Având în vedere că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 arată expres că "reclamantul (…) se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său", Înalta Curte, în regulator de competenţă reţine că forma normei de competenţă, care, oricum, în calitatea sa de normă de competenţă trebuie să fie interpretată în mod strict, stabileşte o regulă de exclusivitate, nefiind, deşi, aplicabile normele privind coparticiparea. Cu alte cuvinte, odată ce textul legal stabileşte competenţa unei instanţe prin folosirea exclusivităţii (alegea cuvântului exclusiv), spre exemplu art. 118 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 124, art. 126 C. proc. civ., nu se poate ignora textul prin aplicarea altei instituţii procesuale (în speţă coparticiparea) care ar duce la înfrângerea scopului normei de competenţă.

În consecinţă, nici din această perspectivă nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 296 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iaşi, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2021 care au domiciliul în municipiul Iaşi, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. din dosarul disjuns, nr. x/2022, care are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Suceava, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

În plus, nu prezintă nicio relevanţă natura interesului reclamanţilor (dacă este unul comun sau nu), cât timp în materia contenciosului administrativ existenţa vătămării (ca şi condiţie de acces la instanţa de contencios administrativ) se analizează individual, textul art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ neinstituind o coparticipare procesuală activă obligatorie chiar dacă se atacă un act administrativ ce produce vătămări mai multor persoane. Cu alte cuvinte, competenţa teritorială se stabileşte raportat la fiecare reclamant în parte, deoarece fiecare reclamant invocă o vătămare proprie.

Prin urmare, cum din copia actului de identitate al reclamantului, depusă la fila x verso din dosarul Tribunalului Iaşi rezultă că acesta are domiciliul în Municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în regulator de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a cererii formulată de reclamantul I. prin reprezentant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competent după domiciliul legal al reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul I. prin reprezentant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.