Competence conflict over administrative action compelling job reclassification of public sector staff under Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice definitively resolved a negative competence conflict by assigning first-instance jurisdiction to the Court of Appeal of Suceava, Administrative and Fiscal Section, for the adjudication of an action initiated by fourteen court clerks against the Ministry of Justice and the Court of Appeal of Iași. The dispute concerned the plaintiffs' right to have their job statuses modified and to be formally classified as "senior archive clerks" following their successful promotion from medium-qualification to higher-qualification staff, a matter initially bounced between the Administrative and Civil sections of the Suceava Tribunal and the Court of Appeal of Bucharest, which mutually declined competence. Relying on Article 10(1) of Law No. 554/2004, the Supreme Court determined that because the defendants included a central public authority, material competence belonged exclusively to a Court of Appeal's administrative section, rather than a labor court or the specialized Bucharest court for salary disputes; territorial competence was established under Article 127 of the Code of Civil Procedure, permitting the plaintiffs to select an adjacent Court of Appeal, thereby designating Suceava as the competent forum despite its initial non-involvement in the conflict.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 127 din C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Competence conflict over administrative action compelling job reclassification of public sector staff under Law No. 554/2004: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanţii, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, au solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la modificarea statului de funcţie şi la emiterea deciziei de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare.
Prin încheierea nr. 699 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei şi trimisă acţiunea secţiei civile - litigii de muncă a Tribunalului Suceava, pe rolul secţiei I civilă a Tribunalului Suceava cauza fiind înregistrată la data de 29 octombrie 2020 cu numărul de dosar x/2020
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 26 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţiei şi s-a dispus declinarea cauzei spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 935/15.06.2021, Curtea de Apel de Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenta materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ si fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 03 august 2021, sub numărul x/2020.
Prin sentinţa civilă nr. 679 din data de 19 octombrie 2021, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea având ca obiect "obligaţia de a face" formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, a obligat prim pârâtul la emiterea ordinului de modificare a statelor de funcţii şi personal a Curţii de Apel Iaşi ca urmare a valorificării examenului de promovare a reclamanţilor din funcţia de grefier arhivar cu studii medii în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare şi a obligat secund pârâtul la emiterea deciziilor de încadrare a reclamanţilor în funcţia de grefier cu studii superioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambii pârâţi, iar prin sentinţa civilă nr. 336 din 04 aprilie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de pârâţii Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei nr. 679 din data de 19 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, intimaţi fiind reclamanţii K., G., D., A., L., H., E., B., M., I., F., C., N. şi J., a casat sentinţa civilă nr. 679/2021 a Tribunalului Suceava şi a trimis cauza spre rejudecare în vederea constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării dosarului la ÎCCJ, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 mai 2022, sub numărul x/2020, care, prin încheierea din 02 iunie 2022 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a suspendat de drept judecarea cauzei.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin încheierea nr. 699 din 28 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei şi trimisă acţiunea secţiei civile - litigii de muncă a Tribunalului Suceava, pe rolul secţiei I civilă a Tribunalului Suceava cauza fiind înregistrată la data de 29 octombrie 2020 cu numărul de dosar x/2020
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 26 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţiei şi s-a dispus declinarea cauzei spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 935/15.06.2021, Curtea de Apel de Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenta materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ si fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la modificarea statului de funcţie şi la emiterea deciziei de încadrare în funcţia de grefier arhivar cu studii superioare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
În ce priveşte competenţa sub aspect material, având în vedere calitatea prim pârâtului de autoritatea publică centrală, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care "litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", astfel că cererea dedusă judecăţii este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că obiectul pricinii nu atrage competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea fiind promovată, aşa cum se indică în cuprinsul cererii introductive de instanţă, în temeiul art. 1 alin. (1) şi al art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, nefiind vorba despre un litigiu privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor, ci despre o acţiune tipică de contencios administrativ, în care se deduce cenzurii instanţei refuzul pretins nejustificat al autorităţilor publice pârâte de soluţionare a unei cereri privind un drept sau un interes legitim al reclamanţilor.
În acest context, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său". Cu toate acestea, dată fiind calitatea reclamanţilor de grefieri în cadrul unor instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, precum şi faptul că aceasta din urmă are calitatea de pârâtă în cauză, devin incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ., putând fi sesizată oricare dintre curţile de apel învecinate.
În consecinţă, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu manifestarea de voinţă a reclamanţilor în sensul sesizării unei instanţe din raza teritorială a Curţii de Apel Suceava, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Deşi Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu este implicată în conflictul de competenţă sesizat (întrucât niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acesteia competenţa de soluţionare a cauzei), Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe/secţii/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.
Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe neprevăzute de lege, soluţia astfel pronunţată relevând un caracter formal al regulatorului de competenţă, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanţelor aflate în conflict, deşi, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susţinută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competenţă.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.