Discretionary refusal of judicial transfer based on unit workload and consultative opposition despite vacant posts

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 aprilie 2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori şi, în măsura admiterii acestui capăt de cerere, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea acestuia de transfer de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În motivare, după o prezentare a parcursului său profesional, petentul a arătat, în esenţă, că în ceea ce îl priveşte erau îndeplinite toate criteriile legale prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor pentru a-i fi aprobată cererea de transfer, inclusiv prin raportare la ceilalţi trei solicitanţi, fiind cel care avea cea mai mare vechime în funcţia de execuţie la nivelul parchetului de pe lângă tribunal.

A mai susţinut că secţia pentru procurori a acordat prioritate avizului negativ formulat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, considerând totodată că nu este oportun niciun transfer la această unitate de parchet deşi, în considerentele actului administrativ, a reţinut că nu există o ordine de prioritate între criteriile prevăzute de lege pentru transfer şi că acestea reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă.

Astfel, avizul procurorului general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel este unul consultativ, neavând un rol decisiv în admiterea sau respingerea unei solicitări de transfer, fiind doar unul din criteriile de soluţionare a unei cereri de transfer, aspect care reiese din dispoziţiile art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004. Mai mult, acest aviz negativ din partea conducerii Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel i-a vizat pe toţi cei patru candidaţi şi a fost ulterior declanşării procedurii de transfer, pe care Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a iniţiat-o pe criterii de utilitate, pentru ocuparea a trei posturi de procuror, prin transfer.

Petentul a învederat şi că analiza cererilor de transfer nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer. Or, în prezenta cauză, marja de apreciere de care se bucură intimatul a fost depăşită, cererea sa de transfer fiind respinsă fără a fi analizată în mod rezonabil prin prisma situaţiei invocate de solicitant, ci doar pe criterii arbitrare, contradictorii, dintre care unele nu sunt prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În acest context, petentul a arătat, raportat la motivul că încărcătura dosarelor pe procuror este una redusă în raport de celelalte parchetele militare, că secţia pentru procurori nu a avut în vedere şi criteriul privind dificultatea de ocupare a locurilor, astfel că Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, fiind o unitate ce înglobează atât infracţiuni de competenţa judecătoriei cât şi a tribunalului, va avea un volum ridicat de dosare în mod permanent, dar de o complexitate mai redusă, nefiind o situaţie care să se manifeste în sens contrar vreodată. Pe de altă parte, atractivitatea unităţii de parchet de la care a solicitat transferul este una foarte mare, iar în cazul în care s-ar fi aprobat cererea sa de transfer, din perspectiva unei bune funcţionări a unităţii de parchet, locul pe care în prezent îl ocupă doar formal, ar fi devenit liber pentru a fi ocupat de unul din candidaţii înscrişi pentru a fi transferaţi la parchetul militar de pe lângă tribunalul militar.

Totodată, petentul a învederat că, deşi s-a motivat că avizul a avut în vedere intenţia de a nu încărca schema de personal a unităţii cu procurori care să nu-şi desfăşoare în fapt activitatea la acea unitate, caracterul abuziv şi arbitrar este dovedit şi de comportamentul ulterior al intimatului, care, deşi în cererea de transfer formulată a arătat că urma să îşi desfăşoare activitatea efectiv la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în cazul în care solicitarea sa ar fi primit un răspuns favorabil, iar pe de altă parte, asigura o stabilitate şi pentru viitor, la scurt timp de la respingerea cererii de transfer, a delegat de la Parchetul Militar Iaşi la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pe domnul procuror militar B..

Concluzionând, a invocat petentul că soluţia asupra cererii sale de transfer nu relevă un raţionament caracterizat prin constanţă şi obiectivitate, hotărârea fiind afectată de viciul nelegalităţii prin neanalizarea de către secţia pentru procurori a aspectelor de ordin personal şi profesional invocate de acesta. Pe cale de consecinţă, în opinia sa, intimatul a depăşit limitele rezonabile ale marjei de apreciere, din cauza raţionamentului contradictoriu, acordării de prioritate faţă de un singur criteriu - avizul consultativ, neluarea în considerare a aspectelor de natură economică, neanalizarea aspectelor de ordin personal sau profesional specifice fiecărui procuror în parte, astfel încât hotărârea contestată a fost adoptată de către secţia pentru procurori a CSM în mod arbitrar, cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv ale art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, coroborate cu art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susţinut, în esenţă, că la respingerea cererii de transfer formulată de contestator a avut în vedere că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluţionării cererii, domnul procuror A. era delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situaţii de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, fără ca aceştia să funcţioneze efectiv la această unitate de parchet.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

În fapt, se reţine că prin Hotărârea nr. 451/01.03.2022 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins cererea de transfer a petentului A. de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Din analiza traseului profesional al petentului, secţia pentru procurori a reţinut că domnul procuror A. avea o vechime în funcţia de procuror de 13 ani şi 4 luni, dintre care 4 ani la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, 3 ani şi 3 luni vechime în grad profesional de Parchet de pe lângă Curte de Apel, din 15 octombrie 2021 dobândind gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la momentul formulării cererii de transfer fiind delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti de unde s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere şi 18 posturi de execuţie), erau ocupate 4 posturi de conducere şi 15 posturi de execuţie, fiind vacante un post de conducere şi 3 de execuţie.

În anul 2021, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 2406 dosare de soluţionat şi 976 dosare soluţionate.

La Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti la care s-a solicitat transferul, din evidenţele direcţiei de resort a rezultat că dintre cele 11 posturi de procuror prevăzute în schemă (5 posturi de conducere şi 6 posturi de execuţie), erau ocupate 3 posturi de conducere şi 3 posturi de execuţie, fiind vacante 2 posturi de conducere şi 3 posturi de execuţie.

La acest parchet, în anul 2021, încărcătura dosarelor/procuror a fost de 108 dosare de soluţionat şi 46 dosare soluţionate.

La soluţionarea cererii de transfer formulate de petent, secţia pentru procurori a avut în vedere faptul că pentru cele trei posturi vacante de la Tribunalul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti au fost formulate 4 cereri de transfer, motivele invocate de petent, criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, precum şi avizul nefavorabil emis în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, apreciind că, la acel moment, nu era oportun niciun transfer la această unitate de parchet, fiind respinse toate cele 4 cereri de transfer formulate.

Astfel, pe de o parte, secţia pentru procurori a reţinut faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluţionării cererii, domnul procuror A. era delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situaţii de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, fără ca aceştia să funcţioneze efectiv la această unitate de parchet.

Raportat la conţinutul actului atacat, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele cuprinse în art. 60, art. 61 indice 1 şi art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Astfel, conform cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şî procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, conform art. 61 indice 2 din acelaşi act normativ, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Criticile privind analiza întreprinsă de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor de fapt şi de drept pe care Înalta Curte îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor petentului, Înalta Curte reaminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum şi ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, critica petentului referitoare la pretinsa contradicţie în raţionamentul intimatului raportat la conceptele de oportunitate şi utilitate, apare ca nefondată.

Astfel, noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În consecinţă, în condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, existenţa unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizul nefavorabil, emis în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, a apreciat că nu este oportun, la acel moment niciun transfer la această unitate de parchet, deşi în acea sesiune de transferuri, pentru cele 3 posturi susceptibile de ocupare prin transfer de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, au formulat cereri de transfer 4 procurori.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petent, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror şi pe schemă, precum şi cu avizele emise în cauză.

Totodată, nu pot fi reţinute nici susţinerile petentului referitoare la pretinsa omisiune a secţiei de a analiza motivele de ordin personal şi profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii contestate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acestuia, respectiv faptul că acesta avea o vechime în funcţia de procuror de 13 ani şi 4 luni, dintre care 4 ani la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, 3 ani şi 3 luni vechime în grad profesional de Parchet de pe lângă Curte de Apel, din 15 octombrie 2021 dobândind gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la momentul formulării cererii fiind delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Din considerentele actului administrativ rezultă că la analiza cererii de transfer au fost avute în vedere şi motivele de ordin personal invocate de reclamant, respectiv faptul că acesta domicilia în Municipiul Bucureşti, achiziţionând recent un apartament în această localitate, aspect nerelevant în contextul în care ambele unităţi de parchet implicate în procedura de transfer au sediul în Bucureşti.

În acest sens se reţine că argumentele secţiei pentru procurori au fost grupate, criteriile legale privind transferul, precum şi motivele personale ale petentului au fost analizate în totalitate, astfel că este nefondată critica privind pretinsa nemotivare a actului administrativ contestat în cauză.

În ceea ce priveşte motivele personale sau profesionale invocate de petent în susţinerea temeiniciei cererii de transfer, se are în vedere că acestea nu constituie motive excepţionale de natura a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului, atât Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, cât şi Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti având sediul în Bucureşti, petentul nefiind nevoit să facă naveta zilnic.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petent în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele unităţilor de parchet implicate în procedură, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Or, în cauză, având în vedere faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, încărcătura dosarelor pe procuror era una redusă în raport cu celelalte parchete militare, iar pe de altă parte, faptul că la momentul soluţionării cererii, petentul era delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar din avizul exprimat de conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, rezulta că admiterea cererii de transfer nu ar fi condus decât la crearea unei situaţii de încărcare a schemei cu procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, fără ca aceştia să funcţioneze efectiv la această unitate de parchet, soluţia de respingere a cererii de transfer a petentului dispusă de secţia pentru procurori este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile petentului referitoare la comportamentul ulterior al intimatului, care după respingerea cererii sale de transfer ar fi delegat un alt procuror de la Parchetul Militar Iaşi la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatorului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a parchetelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, invocate de petent, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, împotriva Hotărârii nr. 451 din 01 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.