Nullity of cassation appeal for failure to specify grounds of illegality rather than reiterating factual arguments

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 2317/27.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară, B. şi C., având ca obiect anularea adresei nr. x/2016 din 17 noiembrie 2016 şi a Rezoluţiei nr. x/2016, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat cerere de revizuire reclamantul A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 noiembrie 2019, sub nr. de dosar x/2019, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1100 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire având ca obiect "revizuirea sentinţei civile nr. 2317/27.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2017" formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1100 din 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea în esenţă a conţinutului cererii de chemare în judecată formulată de revizuent în primă instanţă şi la exprimarea unei nemulţumiri cu privire la soluţia pronunţată în primă instanţă, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate.

Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea aceloraşi argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte mai reţine şi că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurentul-revizuent nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1100 din 29 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.