Competence for annulment of World Bank-funded public procurement contract arbitration award: civil vs. administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 10.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul Ministerul Sănătăţii - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat anularea Sentinţei arbitrale pronunţată în data de 26.07.2021 de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x desfăşurat conform regurilor de arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi, rejudecând cauza să pronunţe o hotărâre prin care să respingă cererea de arbitrare promovată de A. şi să admită în tot cererea de arbitrare a Ministerului Sănătăţii.

Prin încheierea civilă nr. 5/02.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin Sentinţa arbitrală pronunţată în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris s-au hotărât următoarele:

i). S-a declarat că A. are calitate procesuală activă faţă de Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) în cadrul arbitrajului;

ii). S-a declarat că pretenţiile A. nu erau prescrise şi, ca atare, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune;

iii). S-a declarat că prelungirea solicitată a Datei Anticipate de Finalizare până la 14 octombrie 2015 în urma întârzierilor cauzate de Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) era deja acoperită de Actul Adiţional nr. 8 la Contract;

iv). A fost obligat Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească costuri suplimentare către A. în sumă de 1.161.218,71 de RON;

v). A fost anulată Decizia Adjudecătorului din 4 aprilie 2017 în măsura în care diferă de constatările Arbitrului Unic;

vi). Au fost obligaţi Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) şi A. să suporte fiecare propriile costuri cu privire la onorariile Adjudecătorului;

vii). Au fost obligaţi Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) şi A. să suporte fiecare jumătate din Costurile CIC, adică 44.400 de dolari americani fiecare;

viii). A fost obligat Ministerul Sănătăţii (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească către A. 80% din costurile onorariilor şi cheltuielilor legale suportate de pârâtă, inclusiv onorariile şi cheltuielile expertului său. Aceasta înseamnă 80% din 108.149,97 de euro şi 256.123,56 de RON, respectiv 86.519,97 de euro şi 204.898,84 de RON; ix. Au fost respinse toate celelalte pretenţii.

Acţiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Sănătăţii - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în data de 10.09.2021, sub nr. x/2021.

Curtea a avut în vedere, mutatis mutandis, şi aspectele reţinute de Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite într-un recurs în interesul legii în care a fost pronunţată Decizia nr. 5/2001, care, deşi a fost pronunţată avându-se în vedere prevederile C. proc. civ. din anul 1865, are relevanţă şi în cauză, având în vedere similaritatea soluţiilor legislative prevăzute de dispoziţiile relevante care reglementează acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale în C. proc. civ. din anul 1865 şi în C. proc. civ. din anul 2010 (Legea nr. 134/2010). Prin această decizie, s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 364 şi următoarele din C. proc. civ. (din anul 1865 - nota Curţii), că acţiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că procedura arbitrală propriu-zisă (cea desfăşurată în faţa tribunalului arbitral) şi acţiunea în anulare constituie un proces arbitral, care trebuie să fie supus unei singure legi procesual civile.

Având în vedere că procesul arbitral a fost început în anul 2017 (aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei arbitrale contestate - fila x în vol. I), Curtea a apreciat contrar celor susţinute de pârâtă, că acestuia îi sunt aplicabile (inclusiv acţiunii în anulare ce face obiectul prezentei cauze) prevederile relevante ale Legii nr. 101/2016 şi ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), iar nu cele ale Legii nr. 101/2016 şi ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării instanţei de judecată (anul 2021), faţă de dispoziţiile art. 24 şi cele ale art. 25 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a constatat că litigiul dedus judecăţii este supus dispoziţiilor relevante ale Legii nr. 101/2016 şi ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Contrar celor susţinute de pârâtă, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), întrucât, aşa cum se va arăta mai jos, părţile au încheiat un contract administrativ de achiziţie publică.

Pe de altă parte, prin acţiunea în anulare, reclamantul Ministerul Sănătăţii - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. anularea în tot a Sentinţei arbitrale pronunţate în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x de către Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de arbitrare promovate de pârâtă şi admiterea în tot a cererii sale de arbitrare.

Reclamantul a arătat - în esenţă - că litigiul derivă din executarea contractului de lucrări civile nr. x/05.07.2011, încheiat între părţi în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică .

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. (1) din acelaşi act normativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

De asemenea, potrivit art. 610 C. proc. civ., în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), prevede că procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice. A făcut trimitere şi la art. 55 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Dispoziţii asemănătoare sunt conţinute şi de Legea nr. 554/2004, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017) - art. 8 alin. (2).

Având în vedere textele legale menţionate anterior (mai precis cele din C. proc. civ. şi cele din Legea nr. 101/2016), interpretate sistematic, Curtea a constatat că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri (mai precis a unei acţiuni în anulare) în materie de contencios administrativ şi fiscal, atât timp cât sentinţa arbitrală contestată a fost pronunţată în cadrul unui litigiu ce derivă din executarea unui contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Astfel, Curtea a constatat că părţile au încheiat un contract administrativ de achiziţie publică. În acest sens, se constată că obiectul contractului de lucrări civile nr. x/05.07.2011 este reprezentat de executarea unor lucrări de construcţii şi instalaţii necesare reabilitării, modernizării şi dotării cu echipament nou a clădirilor şi spaţiilor ce adăpostesc secţiile de obstetrică şi neonatologie ale Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila.

Contrar celor susţinute de părţi, Curtea a apreciat că, sub aspectul competenţei materiale procesuale, nu are nicio relevanţă juridică procedura de achiziţie publică derulată în cauză, Legea nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), nefăcând o distincţie în acest sens. A indicat că nu au nicio relevanţă juridică prevederile O.U.G. nr. 34/2006, întrucât acestea erau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare, în data de 26.05.2016, a Legii nr. 101/2016, la momentul declanşării, în anul 2017, a procedurii arbitrale.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la data de 14.03.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 1066 din data de 08 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul Ministerul Sănătăţii - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 610 C. proc. civ., competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 613 alin. (1) C. proc. civ. dispune: Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă, dar fără a distinge asupra competenţei materiale procesuale a secţiilor curţii de apel astfel învestită.

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevede că în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, (...) cauze de contencios administrativ şi fiscal, (...).

Sub aspectul competenţei materiale procesuală, trebuie reamintit că aceasta se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Chiar dacă prevederea din art. 613 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că acţiunea în anulare se judecă în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă, trebuie subliniate următoarele premise care diferenţiază sub aspectul obiectului şi naturii litigiului, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale de o judecată tipică, în primă instanţă, inclusiv în privinţa conţinutului şi limitelor rolului activ al judecătorului şi al principiului disponibilităţii părţilor.

În primul rând, ceea ce este supus controlului instanţei de judecată în cadrul acţiunii în anulare este hotărârea arbitrală şi doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia. Astfel cum s-a statuat în mod constant şi în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, "instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei"(cu titlu de exemplu, decizia nr. 100/2017 a Curţii Constituţionale).

Reţinând că în limitele criticilor şi motivelor invocate de reclamant în baza art. 608 C. proc. civ., instanţa de judecată învestită cu acţiunea în anulare nu poate proceda la o proprie analiză a fondului cauzei tranşate prin hotărârea arbitrală, Curtea subliniază valenţele specifice ale principiului disponibilităţii părţilor în sensul art. 9 alin. (2) C. proc. civ., respectiv ale limitelor rolului activ al judecătorului potrivit art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

În concret, în cauza de faţă se constată acordul părţilor cu privire la faptul că acţiunea tranşată prin sentinţa arbitrală din 26.07.2021 în cauza C -22786/MHM izvorăşte din Contractul de lucrări încheiat la 5.07.2011 guvernat de Ghidul Băncii Mondiale - Achiziţii în cadrul Împrumuturilor BIRD şi creditelor IDA din mai 2014.

Părţile au formulat apărări în faţa instanţei arbitrale prin raportare la natura, prevederile contractului şi a actelor adiţionale (pct. 208-217 sentinţa arbitrală) în temeiul C. civ., respectiv ale Decretului lege nr. 167/1958, iar sentinţa arbitrală a tranşat aspectele litigioase legate de evenimentele de despăgubire în temeiul dispoziţiilor legislaţiei civile.

În plus, în analiza obiectului şi naturii juridice a cauzei în vederea stabilirii competenţei procesuale, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul nu poate schimba (...) temeiul juridic atunci când părţile au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile (...).

În acord cu ambele părţi, Curtea a subliniat că la momentul încheierii contractului, art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (ca urmare a modificării introduse prin O.U.G. nr. 94/2007) prevedea următoarele:

(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică atunci când contractul de achiziţie publică este atribuit ca urmare a: c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme şi instituţii internaţionale.

Ulterior, acest caz de excluderea a fost prevăzut expres şi prin Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice:

Paragraful 3: Contracte de achiziţie publică/acorduri-cadru atribuite şi concursuri de soluţii organizate conform unor norme internaţionale:

ART. 28 alin. (1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii pe care autoritatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligaţii de drept internaţional public, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România şi una ori mai multe ţări terţe sau subdiviziuni ale acestora, organizaţii internaţionale, care vizează lucrări, produse ori servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari.

(...)

(4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii care sunt atribuite sau organizate de autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziţii stabilite de o organizaţie internaţională ori de o instituţie financiară internaţională, în cazul în care contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru sau concursurile de soluţii în cauză sunt finanţate integral de organizaţia ori instituţia respectivă.

Aşadar, contrar celor reţinute de secţia a VI-a Civilă, contractul care a fost încheiat conform procedurii de achiziţie a Băncii Mondiale, iar în temeiul art. 14 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 în forma de la data încheierii acestuia, respectiv în temeiul art. 28 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice nu se supune legislaţiei naţionale aplicabile achiziţiilor publice (deşi are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice - în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004), ci dispoziţiilor legii civile, de altfel cum au formulat apărări şi cereri toate părţile în faţa instanţei arbitrale care la rândul ei a pronunţat sentinţa arbitrală în temeiul prevederilor legislaţiei civile.

Cu privire la aplicabilitatea în prezenta cauză a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pe ale cărei dispoziţii secţia a VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti şi-a fundamentat soluţia de admitere a excepţiei necompetenţei materiale şi de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios, se impun următoarele observaţii:

Legea nr. 101/2016 prevede în art. 3 că înţelesul termenilor în sensul acestei legi se indică la lit. (i) contractul de achiziţie publică, astfel cum este definit în legislaţia privind achiziţiile publice, iar la alin. (2) termenii şi expresiile definite la alin. (1) se completează în mod corespunzător cu termenii şi expresiile definite în legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale, respectiv legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz.

Aşadar, în măsura în care atât O.U.G. nr. 34/2006 (în vigoare la data încheierii contractului în discuţie), cât şi dispoziţiile Legii nr. 98/2016 (în vigoare la data sesizării instanţei arbitrale în anul 2017) la care prevederile Legii nr. 101/2016 fac trimitere sub aspectul definirii contractului de achiziţie publică în sensul acestei legi exclud din aria de aplicabilitate a legislaţiei achiziţiilor publice acele contractele atribuite conform procedurilor specifice ale unor organisme internaţionale, precum Banca Mondială în cauza de faţă, nu se poate face trimitere la Capitolul VI Remedii judiciare, respectiv la prevederile art. 53 alin. (1) şi urm. din Legea nr. 101/2016 pentru a stabili competenţa procesuală în favoare instanţei de contencios administrativ.

Curtea a concluzionat că Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (indiferent de formele de reglementare succesivă a art. 53 alin. (1) din această lege) nu este aplicabilă în vederea stabilirii competenţei procesuale în cauza de faţă.

Aşadar, în baza art. 136, art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluţionarea conflictului.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două secţii ale Curţii de Apel Bucureşti, în raport de hotărârile pronunţate şi de normele de drept incente cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat anularea Sentinţei arbitrale pronunţată în data de 26.07.2021 de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x desfăşurat conform regurilor de arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi, rejudecând cauza să pronunţe o hotărâre prin care să respingă cererea de arbitrare promovată de A. şi să admită în tot cererea de arbitrare a Ministerului Sănătăţii.

Cu prioritate, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 544 din C. proc. civ.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege, respectiv dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ., ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia, relevantă fiind în acest sens Decizia nr. 100/2017 a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că, "instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei".

De asemenea, relevante sunt şi dispoziţiile art. 613 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează competenţa materială a instanţei de judecată în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că această competenţă aparţine curţii de apel ce va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prevăd că:

"Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice", însă aceste prevederi nu sunt incidente cauzei deduse judecăţii, chiar dacă sentinţa arbitrală contestată a fost pronunţată în cadrul unui litigiu ce derivă din executarea unui contract de achiziţie publică ce are ca obiect executarea unor lucrări de construcţii şi instalaţii necesare reabilităţii, modernizării şi dotării cu echipament nou a clădirilor şi spaţiilor de adăpostesc secţiile de obstetrică şi neonatologie ale Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila, atât timp cât părţile litigante au ales ca procedură de soluţionare a eventualelor litigii procedura arbitrajului internaţional.

În acest context, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (ca urmare a modificării introduse prin O.U.G. nr. 94/2007) conform cărora:

"(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică atunci când contractul de achiziţie publică este atribuit ca urmare a: c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme şi instituţii internaţionale."

Acest caz de excluderea a fost prevăzut expres şi prin dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora:

"(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii pe care autoritatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligaţii de drept internaţional public, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România şi una ori mai multe ţări terţe sau subdiviziuni ale acestora, organizaţii internaţionale, care vizează lucrări, produse ori servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari. (...) (4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii care sunt atribuite sau organizate de autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziţii stabilite de o organizaţie internaţională ori de o instituţie financiară internaţională, în cazul în care contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru sau concursurile de soluţii în cauză sunt finanţate integral de organizaţia ori instituţia respectivă."

Aşadar, în acord cu cele reţinute de secţia a VIII-a a Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere faptul că, între părţile litigante a fost încheiat un contract conform procedurii de achiziţie a Băncii Mondiale, iar prin raportare la dispoziţiile art. 14 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 (în forma de la data încheierii acestuia), respectiv art. 28 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, acesta nu se supune legislaţiei naţionale aplicabile achiziţiilor publice, deşi are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, ci dispoziţiilor legii civile.

Prin urmare, având în vedere apărările şi cererile părţilor litigante, formulate în faţa instanţei arbitrale, care la rândul ei a pronunţat sentinţa arbitrală în temeiul prevederilor legislaţiei civile, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, competenţa materială aparţine instanţei civile, nu instanţei de contencios administrativ.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătăţii-Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale şi pârâtul A. în favoarea Curţii de Apel, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.