Construction payment dispute loses on procedural and merits grounds; suspension and annulment claims rejected.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV:

- anularea încheierii nr. 77/03.08.2017, prin care s-a dispus respingerea punctului 5.2 din contestaţia nr. 26140/17.07.2017 formulată împotriva deciziei nr. 8/27.06.2017, prin care s-a dispus înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de control nr. x/26.05.2017, anularea actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017, respectiv anularea deciziei nr. 8/27.06.2017, în privinţa constatărilor de la punctul 5.2 precum şi a măsurii dispuse la punctul II.8, precum şi a raportului de control nr. x/26.05.2017, în privinţa abaterii corespunzătoare consemnată la punctul 3.1, paginile 28-35;

- suspendarea executării măsurii dispuse la punctul II.8 al deciziei nr. 8/2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 11.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins proba cu expertiza în construcţii ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 8 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă ca neîntemeiată; a respins cererea în anulare formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1074 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A..

Astfel, reclamanta a formulat două cereri de recurs distincte, una privind soluţia dată de instanţa de fond asupra cererii de suspendare şi a doua vizând soluţia dată cererii de anulare.

De asemenea, reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii din 11.01.2018, prin care a instanţa a respins proba cu expertiza în construcţii.

3.1. În ceea ce priveşte recursul privind soluţia dată de instanţa de fond asupra cererii de suspendare, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa de fond nu a reţinut îndeplinirea condiţiilor "cazului bine justificat", în sensul că Transelectrica S.A. nu ar fi "relevat împrejurările de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii măsurii contestate".

Condiţia "cazului bine justificat" din Legea nr. 554/2004, se referă la împrejurări legate de stări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art. 2 lit. "t" din L.554/2004).

Cu privire la condiţia cazului bine justificat, reclamanta C.N. "Transelectrica"-S.A. nu s-a limitat la invocarea nelegalităţii actelor administrative atacate, în ansamblul lor ori în general, ci a relevat, în mod concret, argumente ce pun în discuţie legalitatea acestora, respectiv înscrisuri care creează o serioasă îndoială asupra legalităţii măsurii dispuse de Curtea de Conturi.

Societatea a indicat numeroase aspecte legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii şi corectitudinii încheierii nr. 77/03.08.2017, a Deciziei nr. 8/27.06.2017, emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi şi a Raportul de control nr. x/26.05.2017, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii încheierii nr. 77/03.08.2017, care nu necesitau analiza temeinică a fondului cauzei.

Cu privire la condiţia "pagubei iminente", recurenta a susţinut că şi aceasta este îndeplinită, deoarece măsurile din Decizia nr. 8/2017 nu pot fi puse în aplicare fără ca societatea recurentă să suporte un prejudiciu viitor şi previzibil.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că potrivit punctului 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 04.11.2010: "Contestaţia suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către comisia de soluţionare a contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia. Prin data comunicării încheierii se înţelege data confirmării de primire a acesteia, menţionată pe documentul de transmitere a încheierii."

Or, o parte din constatări se referă la "aşa-zise prejudicii" pe care societatea ar trebui să le recupereze, prejudicii care nu există, iar pentru recuperarea acestora ar trebui să promoveze cereri de chemare în judecată, pentru care vor trebui achitate taxe de timbru şi să propună probe care pot genera alte costuri suplimentare.

A mai arătat recurenta că principalele responsabilităţi ale Companiei privesc asigurarea funcţionarii în condiţii de siguranţa a sistemului electroenergetic naţional, asigurarea alimentării continue cu energie electrică a consumatorilor şi coordonarea schimburilor de energie electrica cu sistemele electroenergetice vecine.

În concluzie, există premisele unei pagube iminente, conf. art. 2, lit. ş) din L.554/2004, care defineşte paguba iminentă astfel: prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prin nedispunerea suspendării executării măsurilor cuprinse în Decizia nr. 8/2017 de către instanţa competentă s-ar aduce companiei grave prejudicii atât în activitatea desfăşurată de aceasta, cât mai cu seamă prejudicii de imagine şi de natură materială având în vedere că recurenta este listată la Bursa de Valori Bucureşti, având cod TEL, se bucură de o bună imagine publică şi de încredere în rândul investitorilor, ceea ce atrage după sine toate efectele specifice pieţei de capital.

3.2. În ceea ce priveşte recursul privind soluţia dată de instanţa de fond asupra cererii de anulare, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Recurenta a susţinut că în mod nelegal instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că deficienţele consemnate în decizie şi în Raportul de control sunt eronate, nefiind întemeiate şi neavând corespondent în actele analizate de Curtea de Conturi, sau fiind greşit întemeiate pe dispoziţiile legale menţionate în cele două acte.

Totodată, în mod nelegal, instanţa de fond a avut în vedere prevederi legale inaplicabile situaţiei deduse judecăţii.

Aşa cum se poate constata din Raportul de control nr. x/26.05.2017, încălcările reţinute în sarcina Transelectrica S.A. se referă la prevederile Contractului de servicii nr. x/30.07.2014 (punctele 2.3.2. 21.1 şi 21.2), pct. 48 din H.G. nr. 44/22.01.2004 şi art. 1 şi art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999, în niciun caz nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 şi ale Ordinului nr. 839/2009.

De altfel, acestea nici nu sunt aplicabile celor două acte normative menţionate de Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 50/1991, care precizează faptul că nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire în situaţia în care se execută reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, cum a fost cazul dedus judecăţii.

De asemenea, în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că Transelectrica a încălcat prevederile O.G. nr. 119/1999, act normativ care nu este aplicabil situaţiei supusă judecăţii, întrucât nu au fost folosite fonduri publice în înţelesul legii.

Aşa cum a arătat atât Curţii de Conturi, cât şi instanţei de fond, având în vedere avaria la sistemul de canalizare şi timpul foarte scurt pentru remedierea defecţiunilor apărute şi a infiltraţiilor foarte puternice, a fost necesară intervenţia în regim de urgenţă. Reparaţiile au fost necesare deoarece apa infiltrata şi ajunsă în punctul trafo, punea în pericol cablurile de alimentare cu energie electrică a Sistemului Energetic Naţional.

Lucrarea "Extindere reţea canalizare pluvială" a constat în repararea unei conducte de apă pluvială şi a fost demarată în baza comenzii nr. x/29.09.2015 pe contractul de servicii x/30.07.2014.

Nu suntem în prezenţa vreunei nerespectări a prevederilor art. 2.3.2, art. 21.1 şi art. 21.2 din Contractul nr. x/30.07.2014 ori a vreunei încălcări a pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, respectiv a vreunei încălcări a art. 1 şi 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, aşa cum nelegal a reţinut instanţa de fond şi cum a afirmat pârâta Curtea de Conturi.

Totodată, recurenta susţine că a făcut dovada că aceste cantităţi de materiale şi lucrări se regăsesc în Proiectul Tehnic, avizat MLPTL, aşa cum rezultă din înscrisul existent la filele x. volumul V dosar CAB.

Suma totală decontată de Transelectrica S.A. este justificată chiar de înscrisurile menţionate în Raportul de control şi existente în anexele la acest raport, aşa cum rezultă din formularele F2 si F3 (Anexa 32 la Raportul de control nr. x/26.05.2017), din Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrării, unde sunt menţionate lucrările şi valoarea lor de 157.049,29 RON, fără TVA (Anexa 31 la Raportul de control nr. x/26.05.2017) şi din factura nr. x/18.03.2016 . În oferta iniţială şi formularele F2 si F3 nu se regăsesc cantităţile cu diferenţele de materiale/manopera/utilaj necesare pentru suplimentarea grosimii platformei de beton pentru intervenţiile la punctul trafo cu utilaje de tonaj. Aceste cantităţi suplimentare se regăsesc în memoriul justificativ prezentând diferenţele de materiale/manopera/utilaj, faţă de cele stabilite prin oferta financiară iniţială.

De asemenea, a susţinut recurenta că decontarea s-a făcut în conformitate cu oferta finală.

În opinia recurentei, este evident că nu s-a schimbat proiectul, în sensul schimbării lucrării "Refacere canalizare pluvială curte interioară H. Botev", aşa cum se poate constata din compararea formularelor F2 si F3 (Anexa 28 si 29 la Raportul de control nr. x/26.05.2017) cu formularele F2 si F3 (Anexa 32 la Raportul de control nr. x/26.05.2017), aflându-ne doar în prezenţa unor diferenţe de cantităţi constând doar în suplimentarea cantităţii de armătură şi beton, care a fost făcută pentru o siguranţă sporită, având în vedere importanţa clădirii A., iar preţul materialelor suplimentare a fost acelaşi ca în oferta iniţială.

Acceptarea la plată a unor cantităţi mai mari de materiale/manopera/utilaj decât cele stabilite prin oferta financiară iniţială a fost justificată şi prin aprobarea Procesului Verbal la terminarea lucrărilor înregistrat cu nr. x/20.07.2016, de către conducerea C.N.T.E.E Transelectrica S.A. a cantităţilor suplimentare ce au făcut obiectul lucrării "Extindere reţea canalizare pluvială".

3.3. Cu privire la încheierea din data de 11.01.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţa de fond a dispus respingerea cererii privind administrarea probei cu expertiza în specialitatea "construcţii", aceasta este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Astfel, instanţa de fond în mod nelegal a respins această probă cu expertiza, deşi proba îndeplinea condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 255 C. proc. civ., raportat la art. 258, art. 250 şi art. 330 C. proc. civ., obiectivele propuse de Transelectrica tinzând la lămurirea unor împrejurări de fapt, proba fiind utilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, pentru a se da eficienţă dreptului la acces în justiţie, precum şi pentru a se putea îndeplini rolul instanţei în aflarea adevărului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinări la recursurile declarate în cauză, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

Recurenta - reclamantă a depus concluzii scrise.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării actelor Curţii de Conturi, raportat la considerentele sentinţei recurate, la probele administrate la dosar, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei "cazului bine justificat", recurenta - reclamantă susţine, în esenţă, faptul că prin apărările formulate a indicat numeroase aspecte legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei nr. 8/2017 şi a încheierii nr. 77/2017 şi care nu necesitau o analiză temeinică a fondului, însă dovedeau aparenţa de nelegalitate a actelor contestate.

Cu privire la condiţia "pagubei iminente", recurenta - reclamantă precizează că, raportat la cuantumul sumei pretins datorate şi la specificul activităţii sale, este îndeplinită şi această condiţie, iar menţinerea efectelor actelor atacate va drept consecinţă perturbarea activităţii companiei, prin crearea de prejudicii şi blocaje în activitate.

În contextul expunerii rezumative prezentată mai sus, Înalta Curte reţine că, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanţa de contencios administrativ este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi temeinicie a actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea respectivelor actelor administrative.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, noţiunea de caz bine justificat presupune existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Recurenta - reclamantă susţine că a dovedit îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, însă instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care erau de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii şi corectitudinii actelor atacate, în opinia societăţii, neexistând abaterile reţinute sau vreun prejudiciu produs societăţii.

Analizând cererea de recurs, se constată că recurenta susţine, în continuare, argumentele invocate şi în faţa instanţei de fond, care în opinia sa ar răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat, omiţând însă să precizeze faptul că respectivele argumente se regăsesc în mod identic în cuprinsul acţiunii în anulare formulată cu privire la Decizia nr. 8/2017 emisă de pârâtă.

Instanţa constată că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.

Este evident că analiza aspectelor învederate de recurentă, atât în primă instanţă, cât şi în recurs, se referă la conţinutul material al actelor administrative de control, implicând o prejudecare a fondului cauzei, nefiind indicat niciun viciu de formă sau procedură, care să poată fi cercetat ca element de aparentă nelegalitate, fără a fi depăşită sfera de analiză a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, astfel cum a constatat, în mod judicios, şi prima instanţă.

Împrejurarea că potrivit Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, contestaţia administrativă suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu constituie un argument valabil în susţinerea cererii de suspendare formulate în baza dispoziţiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a reuşit în calea de atac exercitată să aducă argumente de natură a schimba raţionamentul juridic al curţii de apel. Prima instanţă a stabilit corect inexistenţa unui caz bine justificat, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a motivat distinct cererea de suspendare a executării şi nu a invocat unele indicii de nelegalitate care să configureze un caz bine justificat şi să poată fi analizate în procedura sumară a cererii de suspendare a executării, ci a înţeles să invoce, în dovedirea cazului bine justificat, motivele de nelegalitate învederate în susţinerea acţiunii în anulare, a căror analiză ar prejudeca fondul litigiului, confundându-se cu acesta.

Chiar dacă în recurs au fost făcute unele aprecieri ţinând de elementele definitorii ale noţiunii de caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) şi 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta nu a combătut, cu argumente care să poată fi subsumate cazului de casare invocat, concluzia primei instanţe referitoare la inexistenţa unei aparenţe de nelegalitate a măsurii administrative, concluzie întărită, de altfel, prin soluţia pronunţată asupra fondului cauzei.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că examinarea motivelor referitoare la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrative a devenit inutilă, aceasta fiind o măsură temporară care poate dura până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de anulare a actelor Curţii de Conturi, Înalta Curte constată următoarele:

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greşita reţinere de către instanţa de fond a unor prevederi legale, afirmate şi de către pârâta Curtea de Conturi, dar care nu sunt aplicabile situaţiei deduse judecăţii.

Potrivit prevederilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999, "(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public".

Argumentele recurentei se referă la faptul că, în opinia sa, acest act normativ nu este aplicabil speţei întrucât nu au fost folosite fonduri publice în înţelesul legii.

Se constată că dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 se referă atât la gestionarea fondurilor publice cât şi a patrimoniului public, iar termenul de patrimoniu public este definit prin art. 2 lit. s) din acelaşi act normativ, cuprinzând şi drepturile şi obligaţiile entităţilor publice care administrează bunuri ale statului. Or, recurenta-reclamantă este întreprindere publică potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, fiind o companie naţională controlată de către stat.

În aceste condiţii, sunt pe deplin aplicabile reclamantei dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 care reclamă realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului public, respectiv asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în administrarea acestui patrimoniu, în sensurile acestor noţiuni definite prin art. 2 lit. h), i), j), o), v) din acelaşi act normativ.

Or, ceea ce s-a constatat la pct. 5.2 al deciziei nr. 8/2017 este o abatere de la legalitate, regularitate, economicitate, eficacitate şi eficienţă în administrarea patrimoniului statului.

Se are în vedere şi faptul că "Transelectrica" - S.A. are drept scop asigurarea serviciului public pentru toţi utilizatorii reţelei de transport, asigurând accesul la reţelele de transport oricărui solicitant care îndeplineşte cerinţele legii, potrivit Statutului acesteia, iar, conform art. 1 din O.G. nr. 119/1999, "Prezenta ordonanţă reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entităţile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public cu eficienţă, eficacitate şi economicitate".

În opinia instanţei de recurs, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 este aplicabil în cazul recurentei şi faţă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 500/2002 potrivit cărora: "(1) Prezenta lege stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării:

a) bugetului de stat;

b) bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) bugetelor fondurilor speciale;

d) bugetului trezoreriei statului;

e) bugetelor instituţiilor publice autonome;

f) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;

g) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;

i) bugetului fondurilor externe nerambursabile".

În consecinţă, este neîntemeiat acest motiv de recurs, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor actelor normative invocate mai sus.

O altă critică avansată de recurentă constă în susţinerea că hotărârea pronunţată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prevederile legale menţionate de instanţa de fond neavând aplicabilitate în speţa dedusă judecăţii, respectiv pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precum şi art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 50/1991.

Recurenta - reclamantă a susţinut că decontarea lucrării nu s-a realizat în baza Anexei nr. 2 "Lista serviciilor de reparaţii cu plată" la contractul x/30.07.2014, contract ce avea ca obiect "Extindere reţea canalizare pluvială", ci conform procedurilor privind investiţiile, drept pentru care nu au fost încălcate prevederile legale şi contractuale reţinute de către instanţa de fond.

În Raportul de control, auditorii au consemnat faptul că în baza contractului nr. x/30.07.2014, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a transmis comanda nr. x/29.09.2015 către S.C. B. S.R.L., având ca obiect "efectuarea unor lucrări la canalizarea curţii interioare ", din sediul A., situat în B-dul. x nr. 16-18, mun. Bucureşti.

Execuţia acestei lucrări (în baza Notei de fundamentare nr. x/25.08.2016 aprobată de conducerea C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. pentru lucrarea "Extindere reţea canalizare" pentru sediul A.) a fost introdusă în "Planul de investiţii pe anul 2016" - revizia A5, la poziţia 251. N.1, în valoare de 157,05 mii RON.

Ori, comanda emisă de reclamantă cu nr. x/29.09.2015 menţionează în mod expres ca temei contractul nr. x/30.07.2014, iar contractul de lucrări nr. x/20.11.2015 este încheiat între S.C. C. S.R.L. în calitate de antreprenor şi S.C. D. S.R.L. în calitate de subantreprenor în vederea executării de lucrări de construcţii şi instalaţii pentru realizarea obiectivului "Refacere canalizare pluvială" la sediul CNTEE Transelectrica S.A. conform solicitării CNTEE Transelectrica S.A. nr. 3544/29.09.2015.

De asemenea, factura emisă de S.C. C. S.R.L. nr. 835/21.07.2016 menţionează în mod expres ca temei comanda nr. x/29.09.2015 la contractul nr. x/30.07.2014.

În urma verificărilor efectuate, echipa de audit a constatat că în listele cuprinzând cantităţile de lucrări executate în baza comenzii nr. x/29.09.2015, au fost incluse şi acceptate la plată cantităţi mai mari de materiale/manoperă/utilaj decât cele stabilite prin Oferta financiară, ceea ce a dus la efectuarea de plăţi nejustificate în sumă estimată de 6.005 RON (la care se adaugă TVA).

Recurenta - reclamantă a susţinut că diferenţele de materiale/manoperă/utilaj dintre oferta financiara iniţială şi cantităţile acceptate la plată, provin din faptul că s-a solicitat suplimentarea grosimii platformei de beton, proiectantul neluând în calcul intervenţiile la punctul trafo cu utilaje de tonaj, drept pentru care, firma prestatoare a întocmit un memoriu justificativ prezentând diferenţele de materiale/manoperă/utilaj, acestea fiind adăugate în devizul final care stă la baza facturii.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că pârâta Curtea de Conturi nu a contestat necesitatea respectivei intervenţii din punct de vedere tehnic, ci a constatat că menţionarea în memoriu justificativ emis de S.C. B. S.R.L., nu este suficientă, întrucât astfel s-a modificat oferta iniţială, fără a fi elaborată o noua ofertă financiară corespunzătoare cantităţilor suplimentare aprobată. Mai mult decât atât, în raport de dispoziţiile art. 67 din Ordinul MDRL nr. 839/2009, instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu a avut loc o modificare a proiectului iniţial în condiţiile legii, respectiv în baza unor note de comandă suplimentare la cererea executantului, cu aprobarea proiectantului iniţial, contrasemnate de dirigintele de şantier şi autoritatea contractantă.

Potrivit prevederilor art. 67 din Ordinul M.D.RX. nr. 839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, schimbarea soluţiilor tehnice din proiect pe parcursul execuţiei lucrărilor se face fie în baza solicitării şi emiterii unei noi autorizaţii de construcţie, fie pe bază de dispoziţie de şantier dată de proiectantul lucrărilor şi verificată de către un verificator de proiecte atestat în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte memoriul justificativ întocmit de S.C. B. S.R.L., acesta cuprinde doar cantităţi de materiale fără o ofertă financiară corespunzătoare acestor cantităţi suplimentare, ofertă ce trebuia aprobată de companie, neputând fi considerat suficient în condiţiile în care nu a fost emisă o dispoziţie de şantier de către proiectantul lucrărilor, în care să fie prevăzute modificările soluţiei tehnice din proiectul iniţial.

Cât priveşte susţinerea reclamantei că lucrarea "Extindere reţea canalizare pluvială", demarată ca reparaţie a unei conducte de apă pluvială, a devenit investiţie pentru reclamantă, nefiind decontată în baza Anexei nr. 2 "Lista serviciilor de reparaţii cu plată" la contractul x/30.07.2014, ci conform procedurilor privind investiţiile, în mod corect a reţinut instanţa de fond a reţinut că esenţială este nu sursa veniturilor necesare acoperirii investiţiei, ci împrejurarea că nu a fost întocmită de o manieră adecvată documentaţia aferentă (memoriul justificativ emis de S.C. C. S.R.L. din care reies cantităţi suplimentare de materiale fiind insuficient, astfel cum s-a menţionat în cele ce preced), respectiv împrejurarea că lucrarea a fost decontată de reclamantă pentru o valoare de 157.049,29 RON (cu TVA), în contextul în care oferta financiară iniţială a fost de 149.591,23 RON (cu TVA), dar şi faţă de împrejurarea că lucrarea a fost executată în subcontractare, iar în contractul dintre S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. preţul lucrării a fost inferior, respectiv 137.762,08 RON (cu TVA), rezultând deci o diferenţă de preţ aprobată la plată de reclamantă de 19.287,21 RON (cu TVA).

Motivul de recurs referitor la respingerea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, ce poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. constând în încălcarea, de către prima instanţă, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii (şi nu în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), este de asemenea nefondat.

În nota de probatorii depusă în scris la dosarul de fond, recurenta - reclamantă a indicat, ca teză probatorie, dovedirea netemeiniciei celor constatate de pârâtă în raport cu prevederile contractuale şi înscrisurile relevante menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Recurenta - reclamantă a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2018, prin care instanţa de fond a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 255, art. 258, art. 250 şi art. 330 C. proc. civ., întrucât proba propusă îndeplinea condiţiile de admisibilitate.

Într-adevăr, în cauză, la termenul de judecată din data de 11.01.2018, instanţa de fond a respins ca nefiind utilă proba cu expertiza tehnică specialitatea construcţii, propusă de către reclamantă în cadrul soluţionării cauzei, cu motivarea că soluţionarea dosarului presupune în principiu rezolvarea unei probleme de drept, reclamanta contestând pentru nelegalitate actele Curţii de Conturi, iar raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, nici teza probatorie şi nici obiectivele propuse nu pot conduce la pronunţarea unei alte soluţii.

A mai constatat instanţa de fond că pentru a se răspunde respectivelor obiective este suficientă administrarea probei cu înscrisuri.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că soluţia de respingere a probei este legală în raport cu prevederile art. 250, 255 şi 258 C. proc. civ., reţinând, în acord cu judecătorul fondului, că proba nu era utilă pentru dovedirea motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, obiectivele indicate presupunând verificări documentare pentru care nu era necesară o opinie în specialitatea construcţii, conform art. 330 C. proc. civ., fiind totodată respectate prevederile art. 22 C. proc. civ. referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că respectarea dreptului la acces în justiţie şi, respectiv, a dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea respectării dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

În concluzie, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare/la acces în justiţie al reclamantei în etapa fondului, atâta vreme cât aceasta a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică şi înscrisuri, cererea a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor de către instanţă care, în urma dezbaterilor, a respins-o motivat, pe temeiul lipsei utilităţii acesteia, deci cu respectarea art. 13 raportat la art. 258 şi art. 255 C. proc. civ.

De altfel, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 212 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nre. 754/2021, a constatat că "nu poate fi reţinută critica referitoare la pretinsa nesocotire a art. 24 din Constituţie ca urmare a faptului că instanţa poate respinge o probă propusă de parte. Concluzia aceasta derivă din însuşi rolul activ al judecătorului, statuat prin art. 22 din C. proc. civ., care îi conferă acestuia, alături de celelalte prerogative specifice care concură la soluţionarea litigiului dedus judecăţii în concordanţă cu standardele unui proces echitabil, şi posibilitatea de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părţi, respingând administrarea acestora în situaţia în care consideră că nu se încadrează în condiţiile prevăzute de textele de lege criticate.

Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară. Ea se circumscrie condiţiilor precizate în art. 255 şi 258 din C. proc. civ.. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie legală, dar, în acelaşi timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă şi concludentă. Legalitatea probei vizează, pe de o parte, faptul că administrarea acesteia este impusă chiar printr-o normă explicită dintr-o anumită materie sau, pe de altă parte, faptul că utilizarea respectivei probe în cadrul procesului nu este interzisă expres.

Pentru a fi verosimilă, aceasta trebuie să tindă la dovedirea unor fapte credibile şi posibile. Utilitatea probei se demonstrează prin aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea cauzei, iar pertinenţa presupune ca aceasta să fie suficient de convingătoare pentru a induce judecătorului o anumită linie de gândire. În fine, concludenţa probei constă în însuşirea acesteia de a conduce la soluţionarea litigiului pe baza sa. Pentru a admite o probă, judecătorul va trebui să analizeze întrunirea tuturor acestor condiţii. Încuviinţarea va avea loc doar după dezbateri contradictorii, în cadrul cărora părţile vor argumenta necesitatea administrării probelor solicitate sau, după caz, se vor opune, de asemenea motivat, administrării lor.

Judecătorul se va pronunţa printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanţa, aceasta putând reveni asupra probei încuviinţate, conform art. 259 din C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din C. proc. civ., această încheiere prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora".

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1074 din 8 martie 2018 şi a încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.