EU funding expense recovery annulled; appeal by public authority rejected, restitution upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s partial annulment of administrative acts (standard beneficiary information letter, decisions resolving complaints, and the expense recovery decision) that had invalidated certain salary and invoice-related expenses under an EU-funded project, and the order for the public authority to restitute the corresponding sums and pay partial legal costs. The dispute concerned a beneficiary’s challenge to the recovery of funds for ineligible expenses; the Court held that Law No. 554/2004 governed the administrative acts, as the standard information letter was not issued under the special regime of O.U.G. No. 66/2011, and that the contested acts lacked proper factual and legal reasoning, failing to specify which deliverables or invoices were disallowed and why. The Court also rejected procedural objections (untimeliness, inadmissibility, lack of reasoning) and affirmed the costs award against the losing public authority under Article 453 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 204 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; EU funding expense recovery annulled; appeal by public authority rejected, restitution upheld: The dispute concerned a beneficiary’s challenge to the recovery of funds for ineligible expenses; the Court held that Law No. 554/2004 governed the administrative acts, as the standard information letter was not issued under the special regime of O.U.G. No. 66/2011, and that the contested acts lacked proper factual and legal reasoning, failing to specify which deliverables or invoices were disallowed and why. The Court also rejected procedural objections (untimeliness, inadmissibility, lack of reasoning) and affirmed the costs award against the losing public authority under Article 453 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court's decision to dismiss the appeal as unfounded.
Procedural provisions invoked and analyzed in the dispositive to reject the appeal grounds.
Applied to confirm the award of court costs against the losing party.
Used in the dispositive to reject the exception of non-payment of stamp duty, as the appeal is exempt.
Legal basis cited in the dispositive for rejecting the appeal in administrative litigation.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.03.2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată la 23.05.2017, prin răspunsul la întâmpinare, şi data de 05.10.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea următoarelor acte:
- Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată sub nr. x/20.04.2016
- Răspunsul pârâtei la contestaţia reclamantei înregistrat sub nr. x/01.08.2016
- Răspunsul la solicitarea de revenire asupra contestaţiei nr. x/05.09.2016
- Decizia de recuperare cheltuieli aferente Cererii de Lichidare plaţi nr. x din 06.09.2016;
- Răspunsul final la solicitarea revizuirii contestaţiei nr. x/14.12.2016,
- Deciziei nr. x/28.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei;
- repararea pagubei cauzate reclamantei, respectiv restituirea sumei de 137.015,61 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2892 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale; a anulat în parte Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată sub nr. x/20.04.2016 şi deciziile de soluţionare a contestaţiilor nr. x/01.08.2016, nr. x/05.09.2016, şi anume dispoziţiile referitoare la invalidarea cheltuielilor: salariale privind experţii C., D., E., F., precum şi a celor aferente facturilor nr. x/13.11.2015, nr. y/11.12.2015 şi nr. 1/12.11.2015; a anulat în parte Decizia de recuperare cheltuieli aferente Cererii de Lichidare plaţi nr. x din 06.09.2016 şi deciziile de soluţionare a contestaţiilor nr. x/14.12.2016 şi Decizia nr. x/28.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei, corespunzător anulării parţiale a dispoziţiilor referitoare la invalidarea cheltuielilor, sus menţionate; a obligat pârâta la restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre sumele achitate de reclamantă în executarea actelor administrative sus menţionate şi cele datorate, conform prezentei hotărâri; a respins în rest acţiunea; a obligat pârâta la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, susţinând că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură, sentinţa nr. 2892/19.06.2018 nu este motivată corespunzător şi cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost emisă cu aplicarea greşită a normelor de drept material, aşa cum este prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
3.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), recurentul a invocat următoarele aspecte:
- Prin acceptarea Cererii completatoare din 21.11.2017 a fost încălcată o condiţie de exerciţiu a acţiunii în contencios administrativ, vizând obiectul acţiunii în contencios, a cărei nerespectare conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Astfel, acţiunea în contencios administrativ fiscal, reglementată de drept comun prin art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate fi guvernată, cum este şi cazul în speţă, de prevederile unor dispoziţii legale speciale, în speţă de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, act normativ sub imperiul căruia au fost emise actele administrative atacate.
Conform prevederilor imperative ale art. 21 alin. (19) şi alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ca normă specială, actele administrative care pot face obiectul dezbaterii în contencios administrativ, sunt strict numite de legiuitor.
Indubitabil art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ şi prevede în mod expres, clar şi fără dubiu că ceea ce se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă este tocmai decizia de soluţionare a contestaţiei.
Aplicând situaţiei de faţă concluziile juridice de mai sus, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină nerespectarea de către reclamantă a cerinţei de admisibilitate în discuţie.
Reclamanta a pretins prin Cererea completatoare din 21.11.2017 un control de legalitate şi temeinicie cu privire la însăşi Scrisoarea de informare a beneficiarului, ceea ce aşadar este inadmisibil.
Inadmisibilitatea de ordine publică invocată prin prezenta îşi are sorgintea în prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 care fixează obiectul acţiunii în contencios vizând un act administrativ fiscal emis sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011 (similar art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală O.G. nr. 92/2003).
Având în vedere cele menţionate anterior, considerăm că a fost încălcată o condiţie de exerciţiu a acţiunii în contencios administrativ, vizând obiectul acţiunii în contencios, a cărei nerespectare conduce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
- Prin acceptarea Cererii completatoare din 21.11.2037 au fost încălcate prevederile art. 204 din C. proc. civ. care prevede că reclamanta poate să îşi modifice cererea "numai până la primul termen la care acesta este legal citat", din moment ce primul termen a fost 26.09.2017.
- Instanţa nu a ţinut cont de excepţia invocată de OI POCU-MEN prin Concluziile înregistrate cu nr. x/18.06.2018, în ceea ce priveşte termenul în care reclamanta putea solicita anularea actelor menţionate în cererea completatoare:
Pentru Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016, pentru Răspunsul nr. x/01.08.2016 şi Răspunsul nr. x/05.09.2016, la momentul depunerii cererii completatoare, respectiv 27.11.2017, reclamanta era decăzută din termenul de contestare în instanţă, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 554/2004, fiind depăşit termenul de decădere de un an în care Asociaţia putea introduce cererea de anulare a actelor vizate.
În ceea ce priveşte Răspunsul final nr. x/14.12.2016, la momentul depunerii cererii completatoare, 27.11.2017, dreptul Asociaţiei de solicitare a anulării era prescris, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, fiind depăşit termenul de 6 luni.
Reclamanta nu a prezentat motive temeinice care să-i dea dreptul de a solicita anularea peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an, aşa cum stipulează art. 1 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Din analiza cererii de chemare în judecată se constată că reclamanta nu a prezentat argumente temeinice şi valide prin care să combată în principal actul administrativ reprezentat de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluţionare a Contestaţiei nr. x/03.10.2016 la Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăţi nr. x, act prin care a fost stabilită creanţa bugetară în sarcina Asociaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 2892/19.06.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu s-a raportat în mod corect la obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de anularea Deciziei nr. x/28.12.2016, ci s-a raportat preponderent la actele indicate de reclamantă prin cererea completatoare, astfel încât obiectul cauzei nu a fost analizat în mod corespunzător iar judecarea cauzei s-a făcut cu depăşirea cadrului procesual.
3.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul - pârât"), recurentul - pârât a susţinut că instanţa de fond nu a prezentat motivele pentru care a admis în parte cererile reclamantei, nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Mai mult, în ceea ce priveşte actele administrative reprezentate de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluţionare a Contestaţiei nr. O1/3791/SJCSN/03.10.20I6 şi Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăti nr. x, instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod direct asupra lor, astfel încât din acest punct de vedere motivarea lipseşte.
3.3. În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată ca încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), recurentul - pârât a invocat temeiul relaţiilor juridice dintre părţi - Contractul de finanţare x, înregistrat la OI POCU-MEN cu nr. x/02.07.2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1710 alin. (8) din O.U.G. nr. 64/2009, arătând că OI POCU-MEN a aplicat legislaţia incidentă şi, în urma notificării beneficiarului, a emis în mod justificat Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăţi nr. x, creanţa bugetară stabilită în sarcina reclamantei reprezentând sumele acordate în baza cererilor de lichidare a plăţilor pentru proiecte, nejustificate prin cereri de rambursare (...) şi/sau considerate neeligibile de către (...)/organismele intermediare ca urmare a verificării cererii de rambursare, la întocmirea Deciziei nr. x/06.09.2016 fiind luate în considerare aspectele privind situaţia cheltuielilor din cadrul proiectului la data întocmirii deciziei.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut neîndeplinirea cerinţei motivării actului administrativ. Din actele emise de OI POCU-MEN reies în mod clar raţiunile pentru care recurentul a ales soluţiile adoptate, astfel încât motivarea să fie legală şi adecvată, conferind actelor transparenţă şi claritate.
Referitor la invalidarea prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016 (aferentă CR4 v3) a cheltuielilor pentru experţii ale căror livrabile nu au fost semnate, OI POCU-MEN a procedat la aceasta în temeiul Instrucţiunii AM PODSRU nr. 103/18.03.2015 care prevede la art. 8.21. faptul că "livrabilele care însoţesc rapoartele de activitate trebuie asumate prin semnătura expertului responsabil" iar "în situaţia în care livrabilele prezentate nu sunt asumate prin semnătura experţilor, cheltuielile nu se vor certifica la plată".
OI POCU-MEN şi-a menţinut opinia privind invalidarea cheltuielilor salariale pentru experţii ale căror livrabile nu au fost semnate, informând Asociaţia prin Răspunsul nr. x/05.09.2016 că livrabilele, "documente care însoţesc rapoartele de activitate pentru a justifica activităţile realizate de experţi" trebuiau "asumate prin semnătura expertului la momentul realizării conform Instrucţiunii AM POSDRU nr. 103/18.03.2015."
Referitor la sumele aferente facturilor nr. x/13.11.2015, nr. y/11.12.2015, a arătat că baza legală pentru invalidarea cheltuielilor pentru care se prezintă documente justificative care nu au ştampila "solicitat rambursare FSE-POSDRU ID Proiect" este reprezentată de prevederile Instrucţiunii AM PODSRU nr. 103/18.03.2015, art. 8.17 raportate la art. 1 alin. (2) din Contractul de finanţare conform căruia Beneficiarului (...) i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în prezentul contract şi anexele acestuia (...), precum şi în conformitate cu instrucţiunile şi deciziile AM POSDRU respectiv de prevederile art. 4 din contract care condiţionează eligibilitatea cheltuielilor de îndeplinirea condiţiilor stabilite de legislaţia naţională şi comunitară în vigoare precum şi Instrucţiunile şi deciziile AM POSDRU.
În ceea ce priveşte suma de 105.000,00 RON aferentă facturii nr. x/12.11.2015, reprezentând servicii de catering, OI POCU-MEN a procedat la invalidarea acesteia deoarece au fost constatate deficienţe şi necorelări ale documentelor prezentate în desfăşurarea achiziţiei.
Referitor la obligarea pârâtului - recurent la "plata sumei de 300 RON, reprezentaţia cheltuieli de judecată", a solicitat casarea sentinţei civile nr. 2892/19.06.2018 şi exonerarea de la plata acestora având în vedere următoarele:
- dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. privind onorariile avocaţilor, raportat la valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat şi specificul prezentei cauze care este una în contencios administrativ şi nu o cauză civilă;
- OI POCU-MEN are competenţe generale şi specifice pentru îndeplinirea funcţiei delegate anume în gestionarea proiectelor din cadrul axelor prioritare/domeniul major de intervenţie, în colaborare cu Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman - DG PECU (fosta AM POSDRU), cu misiunea pe care o are de a depista şi îndrepta orice abatere de la regularitate, legalitate şi conformitate ce ar rezulta din acţiunea/inacţiunea beneficiarului, în raport de dispoziţiile legale naţionale/europene. Resursele alocate funcţionării OI POCU-MEN trebuie realizate în concordanţă cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată (ex: taxa de timbru, onorariu expert, onorariu avocat) poate echivala cu o utilizare a acestor resurse contrar interesului public, astfel încât vă solicităm respectuos să respingeţi acest capăt de cerere;
- OI POCU-MEN este instituţie publică şi are un buget aprobat pentru funcţionarea sa, neimplicând costuri suplimentare cu acest tip de activitate.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - reclamantă a invocat excepţiile netimbrării, nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal şi tardivităţii; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul - pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor, ca nefondate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Preliminar, în ceea ce priveşte excepţiile invocate de intimata - reclamantă, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.
Cât priveşte excepţia netimbrării recursului, se constată că recursul declarat de pârâtul OI POCU - MEN este scutit de taxa judiciară de timbru, potrivit art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aspect reţinut şi în rezoluţia de regularizare aflată la dosar.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte constată că, faţă de data comunicării sentinţei recurate către pârât - 01.03.2019 şi faţă de data formulării cererii de recurs - 14.03.2019, acesta este formulat în interiorul termenului legal de 15 zile de la comunicare.
Nici excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al recurentului nu poate fi primită. Cererea de recurs a fost întocmită de consilierul juridic, semnată de către acesta şi avizată de Şef Serviciu Juridic.
Mai mult, recursul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti prin adresa nr. x/14.03.2019, fiind asumat de reprezentantul legal al instituţiei recurente, care a semnat adresa de înaintare.
Analizând sentinţa recurată în limita criticilor şi apărărilor formulate, raportat la dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că, prevederile art. 204 C. proc. civ. nu au fost încălcate.
La primul termen de judecată din data de 26.09.2017 instanţa de fond, în raport de motivele de fapt invocate în cererea de chemare în judecată, a solicitat reclamantei să precizeze oral dacă contestă şi actele administrative emise în analiza eligibilităţii sumelor care au făcut obiectul cererii de rambursare nr. x şi actele administrative emise în contestarea acestora.
Aşadar, precizările orale formulate de reclamantă s-au realizat la primul termen de judecată din 26.09.2017, ca urmare a exercitării rolului activ de către instanţă şi nu reprezintă o completare a cererii de chemare în judecată.
Instanţa de fond a amânat cauza pentru ca reclamantă să formuleze în scris precizările şi să le depună la dosar pentru a fi comunicate pârâtului şi pentru a-i da acestuia posibilitatea să depună întâmpinare.
Aşadar, instanţa de recurs acceptă că solicitarea de precizări adresată reclamantei de prima instanţă a fost întemeiată, pentru a nu exista nicio îndoială asupra obiectului judecăţii; în schimb, aprecierea instanţei de fond de la termenul de judecată din 21.11.2017 că precizările reclamantei reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată este lipsită de suport legal, reclamanta doar precizând ce anume urmăreşte prin acţiunea iniţială.
Cu toate acestea, instanţa de fond, în considerarea calificării cererii ca fiind o modificare, a dispus la termenul de judecată din 21.11.2017 comunicarea cererii către pârât cu menţiunea de a formula întâmpinare, iar acesta nu şi-a exprimat opoziţia nici la termenul de judecată din data de 06.02.2018 şi nici la termenul de judecată din 03.04.2018, când instanţa a reţinut cauza spre soluţionare, amânând pronunţarea succesiv la data de 17.04.2018, 27.04.2018, 11.05.2018, 25.05.2018, 05.06.2018, 12.06.2018 şi 19.06.2018.
Astfel, chiar dacă ar fi fost calificată corect ca şi cerere modificatoare, modificarea s-a produs la primul termen de judecată, nefiind necesar acordul pârâtului, dar aşa cum s-a reţinut în speţă, calificarea corectă a cererii este aceea de cerere precizatoare, astfel că excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii "completatoare" erau nefondate.
Cu toate acestea, referitor la susţinerile recurentului privind actele administrative care pot face obiectul acţiunii în contencios administrativ, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Însă, contrar celor susţinute de către recurent, în speţa de faţă nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează, printre altele, procedura de contestare administrativă şi judiciară a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare (act administrativ prevăzut de art. 21 alin. (20) din acest act normativ).
Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/20.04.2016 nu a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011. Aceasta este un act administrativ prin care se stabilesc măsuri ale Ministerului faţă de beneficiarii de proiect în activitatea lor de implementare a proiectului, respectiv validează sau invalidează la plată salariile experţilor care au lucrat în cadrul proiectului.
Legea nr. 554/2004 este legea aplicabilă oricărui act administrativ emis de o autoritate publică, pe când O.U.G. nr. 66/2011 se aplică exclusiv în privinţa fondurilor structurale europene pentru situaţia de sancţionare în cazul stabilirii unor nereguli de către comisia de verificare a proiectului.
Scrisoarea standard de informare a beneficiarului este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, act emis de OI POCU-MEN, în executarea O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările ulterioare, şi a Instrucţiunii nr. 103/18.03.2015 emisă de AMPOSDRU. Prin intermediul unui astfel de act administrativ, o autoritate publică, respectiv OI POCU, se pronunţă, în sensul admiterii sau respingerii unei cereri formulate de beneficiarul finanţării asupra unor cheltuieli eligibile pretinse de beneficiarul finanţării.
În concret, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2009, cu modificările ulterioare, în care se face referire la operaţiunea de autorizare a cheltuielilor, operaţiune care se concretizează într-un act administrativ de autorizare sau de refuz al autorizării.
Prin Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015 emisă de AMPOSDRU s-a prevăzut că este vorba despre un act administrativ în condiţiile în care, la pct. 8.26 din aceasta s-a menţionat faptul că: " beneficiarii pot contesta deciziile OI POSDRU care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (… scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare…), în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii de către OI/OIR a scrisorii de informare."
Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.
Într-adevăr, motivarea este unul dintre aspectele importante ce definesc "procesul echitabil" în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este reflectat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi constituie o puternică garanţie împotriva unui eventual arbitrariu al judecătorului.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Numai neanalizarea unor apărări esenţiale invocate de către parte poate duce la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări insuficiente a soluţiei pronunţate, cu încălcarea disp. art. 22 şi art. 425 din C. proc. civ., obligaţia de motivare a hotărârii neputând fi înţeleasă exhaustiv, în sensul îndatoririi de a răspunde absolut tuturor argumentelor aduse de părţi.
Or, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată pe ceea ce a considerat aceasta ca fiind esenţial în cauză.
Împrejurarea că nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.
De asemenea, nici susţinerea recurentului că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod direct asupra actelor administrative reprezentate de Decizia nr. x/28.12.2016 de soluţionare a Contestaţiei nr. O1/3791/SJCSN/03.10.20I6 şi Decizia nr. x/06.09.2016 de recuperare cheltuieli aferente Cererii de lichidare plăti nr. x, nu este fondată, motivarea instanţei asupra acestora fiind implicită, deoarece privesc aceleaşi aspecte ca cele analizate o dată de instanţă.
Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.
În ce priveşte suma reprezentând cheltuieli salariale pentru C., D., E. şi F., prima instanţă a reţinut criticile reclamantei privind neîndeplinirea cerinţei motivării actului administrativ.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că obligaţia motivării nu a fost respectată în speţă; prin actele administrative contestate s-a constatat neeligibilitatea anumitor sume din cererea de rambursare, apreciindu-se că se încalcă generic dispoziţiile Instrucţiunii nr. 103/2015, fără însă a se indica în concret, pentru fiecare neregulă constatată, care sunt dispoziţiile exprese încălcate.
Este evident că motivarea unui act administrativ nu poate fi limitată la considerente legate de temeiul de drept al acestuia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
Este adevărat că în ambele decizii (decizia de recuperare cheltuieli cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei) se reţine faptul că reclamanta nu a depus înscrisurile necesare justificării decontării sumelor solicitate, dar autoritatea nu argumentează de ce înscrisurile depuse nu sunt relevante ori insuficiente şi nici de ce înţelege să nu ia în considerare înscrisurile depuse suplimentar în cadrul clarificărilor şi întâlnirilor ulterioare depunerii cererii de rambursare.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, din deciziile contestate, nu rezultă care sunt livrabilele sau categoria de livrabile la care se referă sumele invalidate, cu toate că din actele depuse la dosar de către reclamantă reiese că livrabilele sunt semnate de experţii sus menţionaţi, iar din rapoartele de activitate ale acestora, pentru perioadele menţionate, rezultă realizarea mai multor categorii de livrabile, cu numărul de ore lucrate aferent, cele invalidate nefiind însă individualizate.
Recurentul a susţinut că şi-a menţinut opinia privind invalidarea cheltuielilor salariale pentru experţii ale căror livrabile nu au fost semnate, informând Asociaţia prin Răspunsul nr. x/05.09.2016 că livrabilele, "documente care însoţesc rapoartele de activitate pentru a justifica activităţile realizate de experţi" trebuiau "asumate prin semnătura expertului la momentul realizării conform Instrucţiunii AM POSDRU nr. 103/18.03.2015."
Potrivit art. 8.21 alin. (6) din Instrucţiunea AM POSDRU nr. 103/2015 "în situaţia în care livrabilele prezentate nu sunt asumate prin semnătură experţilor, cheltuielile nu se vor certifica la plată".
Astfel, dispoziţiile Instrucţiunii nr. 103/2015 nu fac nicio referire la momentul asumării prin semnătură expertului, iar la momentul la care a fost emisă de către pârât Decizia de recuperare cheltuieli aferente cererii de lichidare plaţi nr. x, acesta se afla în posesia documentelor justificative asumate prin semnătură de experţi.
În ceea ce priveşte Factura nr. x/13.11.2015, a fost invalidată suma de 2.754 RON TVA 660,96 RON, contestaţia fiind respinsă cu motivarea că documentele depuse sunt neclare, nu se menţionează denumirea workshop, nu sunt asumate şi nu au ştampilă "Solicitat rambursare FSE- POSDRU IP Proiect".
Ori, autoritatea nu a menţionat care este baza legală pentru invalidarea cheltuielilor pentru care se prezintă documente justificative care nu au ştampila "solicitat rambursare".
Cât priveşte Factura nr. x/11.12.2015 a fost invalidată suma 5.619,98 RON, cu motivarea că nu au fost depuse liste de prezenţă la curs ADS care să susţină cheltuielile invalidate.
Conform art. 2.1 Pas 2 teza finală din Instrucţiunea AM PODSRU nr. 103/18.03.2015, "În situaţia în care, urmare a verificărilor administrative efectuate de către AM/OIR/OI asupra cererilor de rambursare se solicită clarificări/documente suplimentare, acestea vor fi prezentate de către beneficiar pe suport CD/DVD/memory stick, ele nemaiputând fi încărcate în sistemul G.."
Reclamanta a arătat, în privinţa sumei de 5619,98 RON aferente facturii nr. x/11.12.2015, documentele în format electronic pe care au fost predate aceste informaţii.
De asemenea, la dosar au fost depuse listele de prezenţă şi distribuire pachet zilnic, filele x, semnate şi ştampilate.
Cu toate acestea, nu rezultă care este rezultatul evaluării acestor acte de către pârâtă.
În ce priveşte invalidarea sumelor reprezentând contravaloarea facturii nr. x/12.11.2015 în suma de 105.000 RON, întrucât nu au fost prezentate documente justificative suport referitoare la achiziţia derulată conform Instrucţiunii 103/2015- dovada prospectării pieţei, link-uri cataloage, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta a depus la dosar acte justificative - nota estimare din 12.11.2015-155 de persoane/20 RON pe zi x 63 de zile pachete masă şi transport, oferte internet, nota justificativă din 12.11.2015 privind selectarea procedurii de achiziţie servicii catering - achiziţie directă, dovada recepţionării serviciilor şi plăţii acestora.
De asemenea, reclamanta a arătat că în contractul de achiziţie s-a strecurat o eroare materială cu privire la data încheierii acestuia, aceasta fiind 12 noiembrie 2015, şi nu 12 septembrie 2015 (dată menţionată la finalul contractului), susţineri care se reţin, faţă de data încheierii actelor sus menţionate şi cea consemnată sub denumirea şi numărul contractului - x/12.11.2015, precum şi în declaraţia privind conflictul de interese . La aceeaşi dată a fost semnat şi actul adiţional de mărire a grupului ţinta de la 202 la 357 de persoane (s-a suplimentat cu 155 persoane) pentru care s-au achiziţionat serviciile de catering ce fac obiectul contractului.
Meniul achiziţionat, în sumă de 16,33 RON, astfel cum rezultă din factura nr. x/31.12.2015, se înscrie în preţul pieţei, astfel cum rezultă din ofertele selectate online. Împrejurarea că în oferta 2 este prezentat meniul zilei din 16.04.2016, ulterioară încheierii contractului, nu constituie un element esenţial, aceasta fiind la un preţ, de 18-20 RON, care îl depăşeşte pe cel din noiembrie 2015.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că sentinţa primei instanţei este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., fiind temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).
În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevant că recurentul OI POCU - MEN este instituţie publică şi are buget aprobat pentru funcţionarea sa sau că obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată poate echivala cu o utilizare a resurselor alocate funcţionării acestei instituţii contrar interesului public.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.
În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudenţa CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real şi caracterul necesar.
Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.
În speţă, emitentul actelor contestate aflându-se în culpă procesuală, aceste acte fiind nelegale, motiv pentru care au fost anulate de către instanţa de judecată, corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2892 din 19 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.