VAT refund interest dispute: appeals dismissed, tax authority upheld in liability for delayed payment

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în principal anularea Adresei ANAF nr. x/08.04.2015 întocmită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Rambursări TVA prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la plata de dobânzi în sumă de 827.638 RON pentru rambursarea cu întârziere a TVA; obligarea pârâtei la plata de daune-interese evaluate provizoriu la suma de 531.243 RON pentru neplata dobânzii datorate.

În subsidiar, a solicitat, în cazul în care se va aprecia că soluţionarea cererii de mai sus nu poate fi realizată decât după soluţionarea contestaţiei introduse de către A. pe cale administrativ jurisdicţională obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii la soluţionarea Contestaţiei înregistrată sub numărul x/22.06.2015, în termenul maxim prevăzut de art. 24 din Legea 554/2004 sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.

La data de 28.01.2016, reclamanta a depus cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a arătat că solicită şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 529657/26.01.2016, emisă de către DGRFPB- Administraţia Fiscala pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul Rambursări TVA prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva adresei nr. x/08.04.2015.

În cauză, prin încheierea din 25.02.2016, s-a încuviinţat pentru reclamantă proba cu expertiza judiciară financiar-contabilă, având ca obiective: stabilirea numărului de zile cuprinse între data expirării termenului legal de soluţionare a deconturilor de TVA depuse de reclamantă şi data rambursării efective a acestor sume; stabilirea sumei cu titlu de dobânzi la care reclamanta pretinde că este îndreptăţită; stabilirea sumei reprezentând daune-interese pentru neplata dobânzii datorate, până la plata dobânzilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2552 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a admis în parte acţiunea completată/modificată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI - ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII; a anulat adresa nr. x/08.04.2015 emisă de pârâta DGRFP Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, precum şi Decizia nr. 529657/26.01.2016 emisă de aceeaşi pârâtă; a obligat pârâta către reclamanta la plata sumei de 763.747 (şapte sute şaizeci şi trei mii şapte sute patruzeci şi şapte) RON, reprezentând dobânzi pentru rambursare cu întârziere a TVA; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate de către recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că motivarea instanţei este contradictorie şi confuză, întrucât, deşi iniţial instanţa a admis posibilitatea acordării daunelor-interese şi atunci când sunt datorate dobânzi moratorii sau penalizatoare, ulterior a motivat respingerea capătului de cerere cu privire la acordarea daunelor-interese în cazul dobânzii moratorii cu argumente confuze şi străine de natura cauzei referitoare la incidenţa anatocismului.

Hotărârea instanţei este nelegală, întrucât nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată acordarea dobânzilor rezultate ca urmare a capitalizării dobânzii penalizatoare pentru a se putea reţine incidenţa anatocismului, ci, întrucât pârâta datorează reclamantei dobânda moratorie, a solicitat şi acordarea daunelor-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit, art. 1535 alin. (3) din C. civ.

Prin urmare, având în vedere că nu a solicitat capitalizarea dobânzii penalizatoare şi acordarea dobânzii produse ca urmare a acestei capitalizări, considerentele reţinute de instanţă potrivit cărora, "dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi, ceea ce prin efectul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, exclude aplicarea lor şi în cazul dobânzilor penalizatoare, adică celor care compun pretenţia solicitată prin acţiune" (pag. 20-21 din hotărârea primei instanţe) sunt străine cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1489, art. 1530, art. 1535 şi art. 1537 din C. civ. şi art. 1 şi art. 8 din O.G. nr. 13/2011.

Dreptul reclamantei de a i se acorda daune-interese, contrar considerentelor instanţei, nu este reglementat de art. 1489 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, ci este reglementat în art. 1530 din C. civ.

Spre deosebire de dobânzi care reprezintă o sancţiune pentru nerambursarea TVA-ului în termenul prevăzut de lege, daunele-interese reprezintă sancţiunea în bani pe care ANAF este obligată să o suporte pentru repararea prejudiciului generat de neexecutarea fără justificare a obligaţiei de a plată dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA. Aşadar, există o distincţie clară între sumele de bani acordate reclamantei de către instanţă cu titlu de dobândă şi sumele de bani pe care instanţa ar trebui să le acorde cu titlu de daune-interese.

Prin urmare, întrucât instanţa a constatat neexecutarea culpabilă a obligaţiei intimatei-pârâte de plată a dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a TVA se impunea şi acordarea daunelor-interese pentru prejudiciul cauzat reclamantei.

Contrar considerentelor instanţei, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 nu sunt incidente în cauză şi, prin urmare, excluderea dobânzilor capitalizate aferente dobânzii penalizatoare nu reflectă situaţia din prezentul dosar. Reclamanta nu a solicitat acordarea unor sume de bani cu titlu de dobândă la dobânda penalizatoare, ci a cerut acordarea daunelor-interese.

Chiar şi admiţând raţionamentul instanţei de fond, recurenta - reclamantă oricum ar fi îndreptăţită la plata daunelor-interese, având în vedere că dobânda acordată reprezintă dobânda legală, şi nu o dobândă superioară, agreată de părţi. Raţionamentul instanţei de fond pentru a refuza acordarea de daune-interese este acela că, potrivit art. 1535 alin. (3) C. civ. pot fi acordate daune-interese numai în măsura în care daunele moratorii nu sunt superioare dobânzii legale. Or, în cazul special al datoriilor pârâtei faţă de reclamantă, conform art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală, singurele dobânzi datorate sunt cele în valoare de 0,02%/zi de întârziere. Aşadar, dobânda menţionată nu reprezintă dobânda penalizatoare faţă de o dobândă legală aplicabilă în situaţii de rapoarte juridice de drept fiscal, ci reprezintă dobânda legală datorată direct odată ce datoria autorităţii faţă de contribuabil devine certă, lichidă şi exigibilă. Prin urmare, chiar şi preluând raţionamentul instanţei de fond, reclamanta oricum a primit dobânda legală prevăzută de lege pentru datorii fiscale (respectiv de Codul de procedură fiscală), nefiind posibil ca părţile să agreeze dobânzi într-un cuantum mai mare.

Raţionamentul art. 1535 alin. (3) C. civ. vizează asigurarea posibilităţii creditorului, prejudiciat de lentoarea debitorului în a plăti, de a solicita nu numai dobânzi legale, ci şi o sumă suplimentară ca reparare a prejudiciului, pe de-o parte, şi de sancţionare a debitorului, pe de alta parte, pentru refuzul de a plăti datoria la timp. Având în vedere că în cauză singura dobândă legală aplicabilă era cea prevăzută de Codul de procedură fiscală, acordarea daunelor-interese respectă inclusiv principiul stabilit de legiuitor inclusiv prin C. civ.

3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă a susţinut că soluţionarea Deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru perioada septembrie 2011- aprilie 2014 s-a efectuat conform prevederilor OMFP nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru soluţionarea deconturilor mai sus menţionate au fost solicitate de organul fiscal informaţii suplimentare, fiind astfel aplicabile prevederile art. 70 alin (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

După primirea documentaţiei solicitate organul fiscal a emis decizia de rambursare, sub rezerva verificării ulterioare.

O parte din sumele aprobate la rambursare au fost compensate cu obligaţiile de plată datorate de societate la bugetul general consolidat. Indiferent de data notelor de compensare şi a datei de operare de către Trezorerie, stingerea obligaţiilor de plată (data stingerii), s-a efectuat cu data decontului cu suma negative de TVA cu opţiune de rambursare, fapt consemnat în Deciziile privind compensarea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat şi fişa pe plătitor.

Instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei invocate în cererea de chemare în judecată şi impune şi expertului să calculeze dobânzile ţinând seama de jurisprudenţa CJUE, însă fără să ţină seama de culpa reclamantei în soluţionarea cu întârziere a cererilor de restituire TVA.

În cazul analizat sunt aplicate corect prevederile Circularei ANAF nr. 804882/2009 privind rambursarea lunară a TVA, cu modificările şi completările ulterioare, unde "rambursarea lunară se încadrează într-o suma stabilită la nivel naţional, iar selecţia deconturilor care urmează a fi rambursate, se realizează din baza de date naţională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, decontarea efectivă realizându-se la 3 termene fixe.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul recurentei-pârâte prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie ce a fost respinsă de instanţa de recurs, astfel cum rezultă din practicaua deciziei; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Ipoteza privind motivarea contradictorie şi confuză este contrazisă de conţinutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia că cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata de daune-interese pentru neplata dobânzii datorate nu este neîntemeiată, expunerea fiind logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În mod corect prima instanţă a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1535, art. 1489 C. civ., acestea reprezentând normă generală în raport de dispoziţiile Codului de procedură fiscală ce constituie normă specială în baza căruia reclamanta a solicitat şi i-a fost recunoscut dreptul la dobânzi.

În acest sens există jurisprudenţă consolidată la nivelul ÎCCJ, secţia de contencios şi jurisprudenţă comunitară.

Astfel, prin Decizia nr. 3653 din 18 noiembrie 2015, secţia de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ a reţinut faptul ca "Dreptul la dobânzi de întârziere aferente rambursării excedentului de TVA efectuată tardiv de organele fiscale se naşte după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală - termen care începe să curgă de la data înregistrării decontului negativ de TVA cu opţiune de rambursare iar nu de la data încheierii actului de control prin care s-a stabilit dreptul contribuabilului la rambursare şi se stinge la momentul restituirii efective a sumelor reprezentând TVA."

De asemenea, şi Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 18.04.2013, pronunţată în cauza C-565/11, B. împotriva Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, în cadrul punctelor 26-28 s-a pronunţat în sensul că dreptul la dobândă survine, în principiu, în perioada cuprinsă, între data plăţii fără temei a taxei în cauză şi date restituirii acesteia.

Prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură fiscală, nefiind incidente dispoziţiile de drept comun în ceea ce priveşte dobânda legală invocată de recurenta-reclamantă, neputând fi pusă în discuţie problema unei eventuale perceperi de dobânzi de întârziere asupra unor obligaţii fiscale ce reprezintă la rândul lor dobânzi de întârziere.

În esenţă, creanţa având ca obiect repararea prejudiciului constând în soluţionarea cu întârziere a decontului negativ de TVA cu opţiune de rambursare devine certă din punct de vedere al cuantumului la data acordării ei de către organul fiscal sau de către instanţa de judecată (în cazul refuzului organului fiscal).

Ca urmare, în opţiunea legiuitorului, dobânzile acordate pentru această întârziere în soluţionare acoperă integral prejudiciul cauzat părţii, nefiind permisă o dublă acoperire pentru o creanţă aflată într-un cuantum incert până la data acoperirii ei.

Aşadar, Înalta Curte reţine că materia dobânzilor datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 sau dispoziţiile din C. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurenta - pârâtă nu este întemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a dezlegat corect problema de drept în discuţie, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 124 cu referire la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004 privind aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal (Capitolul I, pct. 4 alin. (3) şi Capitolul II, pct. 2-3).

Faţă de conţinutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunţate, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluţionarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă.

Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluţionarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluţionare a solicitărilor de rambursare.

Dispoziţiile din dreptul naţional trebuie aplicate şi interpretate în concordanţă cu statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obţine dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor şi impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunţată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanţă a făcut trimitere în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte solicitarea de informaţii suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanţa de control judiciar reţine că aceasta a fost realizată în cursul inspecţiei fiscale şi, ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecţiei fiscale şi nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptăţit să solicite dobânzi de întârziere.

De asemenea, faptul că deconturile de TVA se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluţionării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depăşirea termenului legal de soluţionare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultăţile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluţionarea acestor cereri.

În consecinţă, soluţionarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Este necontestat că potrivit art. 105 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.

În lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepţii de la dispoziţiile legale care stabilesc termenul de soluţionare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 182 alin. (2) alin. (1) C. procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, "(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.".

Aşadar, momentul de la care începe să curgă dreptul de a pretinde dobânzi de întârziere este cel al expirării termenului de 45 de zile prevăzut în legislaţia naţională pentru soluţionarea cererii de rambursare a excedentului de TVA evidenţiat în deconturile cu sume negative în care s-a bifat opţiunea de rambursare a taxei.

Totodată, mai reţine Înalta Curte că, indiferent de caracterul imputabil sau nu al nerespectării termenelor legale, contribuabilul care are sume de rambursat de la bugetul de stat este îndreptăţit la dobânda legală pentru sumele primite cu întârziere.

În aplicarea acestei interpretări legale un rol definitoriu îl are jurisprudenţa CJUE conturată în materie de TVA, care, în cauze de referinţă privind chestiunea dobânzilor de întârziere, a lămurit aspecte legate de termenele ce trebuie respectate de autorităţile fiscale, relevante fiind, în aceste sens:

- Hotărârea pronunţată la 12 mai 2011 în cauza C 107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, paragraful 61 ("Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, în lumina principiului neutralităţii fiscale, articolul 183 din Directiva privind TVA-ul trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de TVA, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.");

- Hotărârea pronunţată la 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., paragrafele 20, 22 şi 25 ("Astfel, deşi punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de TVA prevăzută la articolul 183 din Directiva TVA ţine, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puţin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3, citată anterior, punctul 29). (…) Acestea sunt consideraţiile în lumina cărora Curtea a statuat deja că modalităţile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil.(…) din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanţă. În acest context, nu există vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.")

Relevant este faptul că dispoziţiile sus-citate recunosc dreptul persoanei impozabile la rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte, iar acest drept nu este legat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care actele administrative să fi fost anulate, fiind suficientă recunoaşterea făcută de către recurenta-pârâtă sub aspectul dreptului de restituire.

Potrivit jurisprudenţei CJUE nu are importanţă motivul pentru care TVA a fost rambursat cu întârziere, dreptul reclamantei la dobânzi începând să curgă la expirarea termenului de 45 de zile şi nu de la data formulării cererilor de restituire în cauză.

Astfel, cum a rezultat din raportul de expertiză şi cum a constatat corect prima instanţă în cauză nu a fost identificată vreo culpă reclamantei în soluţionarea cu întârziere de autoritatea fiscală a deconturilor cu sume negative de TVA şi în consecinţă i-a fost recunoscut în mod corect reclamantei dreptul la acordarea dobânzilor.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că este legală soluţia judecătorului fondului care a apreciat că dobânzile se acordă începând de la expirarea termenului de 45 de zile prevăzute de art. 70 Codul de procedură fiscală, indiferent de prelungirea termenului pe durata inspecţiei fiscale, inspecţie care nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei la plata dobânzii legale conform art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, calculate de la expirarea termenului de 45 de zile faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile OMFP nr. 263/2010 în vigoare la data depunerii decontului cu suma negativă de TVA.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 2552 din 23 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.