Damages claim against central authority assigned to court of appeal; jurisdictional conflict resolved

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare înregistrată la data de 09.02.2022 pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă sub nr. x/2022, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat în principal obligarea pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata despăgubirilor în cuantum de 180.575,71 RON (la nivelul dobânzii legale penalizatoare), calculate potrivit art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosinţă a sumei de 1.030.428,31 RON, pentru perioada 16.02.2018-12.10.2021, executată necuvenit în baza titlului executoriu, iar, în subsidiar, la plata despăgubirilor în cuantum de 38.487,42 RON, calculate potrivit art. 42 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosinţă a aceleiaşi sumei, pentru aceeaşi perioadă.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 130 din data de 13 aprilie 2022, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A apreciat, în esenţă, Tribunalul că acţiunea în despăgubiri este de competenţa aceleaşi instanţe care a soluţionat sau are competenţa să judece acţiunea principală în contencios administrativ, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, iar în cauza de faţă, acţiunea principală a fost reprezentată de cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 44289/26.11.2015, ce privea un debit în cuantum de 5.251.377,85 RON şi a Deciziei nr. 39290/23.10.2015, ce privea accesorii în cuantum de 2.381.221,60 RON şi a fost judecată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 2929/12.07.2017, definitivă prin decizia nr. 1045 din 20.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, iar prin sentinţa nr. 107 din 14 iulie 2022, o astfel de instanţă a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a apreciat că din cuprinsul prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă existenţa unui număr de două premise cu privire la cererea de despăgubiri a persoanei vătămate: cea care vizează formularea unei astfel de cereri odată cu acţiunea privind anularea actului administrativ vătămător şi cea exercitată în mod separat, în termenul de prescripţie de un an reglementat de alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 554/2004. Reţinând lipsa unei incompatibilităţi între prevederile Legii nr. 554/2004 şi cele ale C. proc. civ. în materia stabilirii caracterului cererilor în justiţie din perspectiva căii procedurale alese, curtea a apreciat că, în prima situaţie, cererea de despăgubiri este accesorie, soluţionarea ei depinzând de soluţia dată capătului de cerere principal de anulare a actului administrativ (în sensul definiţiei date de art. 30 alin. (4) C. proc. civ.), iar, în a doua situaţie, cererea de despăgubiri este principală, fiind introductivă de instanţă şi de sine stătătoare, în sensul art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, instanţa a reţinut că, în raport de prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, în situaţia cererilor de despăgubiri formulate pe cale separată, având natura juridică de cereri principale, competenţa materială se identifică în raport de astfel de repere. Pentru astfel de considerente, instanţa a apreciat că în cauză este incident criteriul valoric, ce, faţă de suma despăgubirilor solicitate, atrage competenţa tribunalului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condiţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a soluţiona cauza pendinte, îl constituie problema instanţei competente material să judece un litigiu având drept obiect pretenţiile reclamantei A. S.A., prin care aceasta solicită acordarea, în principal, a despăgubirilor în cuantum de 180.575,71 RON (la nivelul dobânzii legale penalizatoare), calculate potrivit art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosinţă a sumei de 1.030.428,31 RON, pentru perioada 16.02.2018-12.10.2021. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 38.487,42 RON, calculate potrivit art. 42 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosinţă a aceleiaşi sumei, pentru aceeaşi perioadă.

Din analiza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanţele de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că ceea ce aceasta solicită este, în fapt, obligarea autorităţii pârâte de plata, prin mecanismul reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, a despăgubirilor aferente reparării prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său prin emiterea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/23.10.2015, anulată parţial de instanţa de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 2929/12.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 20.02.2020 ca urmare a pronunţării deciziei nr. 1045 din 20.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din această perspectivă relevante sunt susţinerile reclamantei potrivit cărora prin lipsirea de folosinţă a sumei de 1.030.428,31 RON, executată în plus faţă de suma real datorată de reclamanta A. S.A. cu titlu de accesorii, aceasta a suferit un prejudiciu, o pierdere patrimonială, respectiv o micşorare a patrimoniului, fiind lipsită de posibilitatea de a folosi suma de bani în perioada 16.02.2018-12.10.2021.

Pe cale de consecinţă, în raport şi de invocarea prevederilor O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, nu se poate reţine că cererea de chemare în judecată vizează acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Invocarea prevederilor art. 42 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011, realizată, de altfel, doar în susţinerea petitului subsidiar (ce are, de altfel, natura unui petit afectat de condiţia suspensivă a respingerii petitului statuat de reclamantă ca fiind principal), a avut drept raţiune evidenţierea mecanismului de calcul, de determinare a câtimii prejudiciului apreciat de reclamantă ca fiind cauzat patrimoniului său.

Pe de altă parte, instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă reţine că potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004:

"când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Astfel, când persoana vătămată nu a cerut despăgubiri prin acţiunea având drept obiect anularea actului administrativ, aceasta are deschisă calea unei acţiuni separate în despăgubiri, ce nu poate fi apreciată drept cerere accesorie.

Deşi, după cum s-a reţinut şi în paragraful 77 al Deciziei nr. 22/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, reprezintă o condiţie prealabilă pentru exercitarea cererii pentru despăgubiri formulată pe cale separată, contextul normativ al art. 30 alin. (4) C. proc. civ., definind cererea accesorie (la care fac trimitere şi prevederile art. 123 C. proc. civ.), corelează o astfel de cerere cu un capăt principal de cerere, iar nu cu o cerere soluţionată distinct, într-un cadrul procesual finalizat anterior învestirii instanţei cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin instanţă de contencios administrativ competentă, în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, se înţelege instanţa determinată în baza prevederilor art. 10, şi nu instanţa care a soluţionat acţiunea în anularea actului administrativ a cărui emitere a generat prejudiciul clamat în acţiunea întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004. A interpreta altfel, ar însemna a reţine reglementarea unei prorogări de competenţă în favoarea acestei instanţe, fără ca textul art. 19 să o prevadă expres, interpretare ce ar adăuga la lege. Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze o prorogare de competenţă în favoarea unei anumite instanţei de contencios administrativ, precum cea care a soluţionat acţiunea în anulare, ar fi reglementat în acest sens.

Totodată, instanţa competentă cu soluţionarea conflictului de competenţă reţine că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispun cu privire la competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport de două criterii: rangul organul emitent al actului şi cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă enumerarea circumscrisă criteriului valoric este una limitativă şi vizează doar taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesoriile acestora, iar nu şi pretenţii formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, ce vizează acoperirea unui potenţial prejudiciu ce ar fi putut fi generat patrimoniului reclamantului de demersul autorităţii de a emite un act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată pe cale judiciară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă (bineînţeles, toate acestea subordonate verificării îndeplinirii condiţiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorităţii de către instanţa de judecată învestită cu acţiunea întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004).

În raport de astfel de aspecte, criteriul incident determinării competenţei materiale în prezenta cauză este cel al rangului autorităţii pârâte a cărei răspundere pentru emiterea actului administrativ este invocată, iar din această perspectivă, dată fiind calitatea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, de autoritate publică centrală, competenţa aparţine curţii de apel.

Întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta are sediul în municipiul Vaslui, acţiunea în contencios administrativ promovată de aceasta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competenţa teritorială de soluţionare a instanţei în circumscripţia căreia se află localitatea sediului reclamantei, respectiv Curtea de Apel Iaşi.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A şi pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.