Jurisdiction for disputes on execution of administrative concession contracts under Art. 8(2) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.11.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet medical veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

1.2. La data de 04.02.2021, reclamantul a formulat cerere adiţională prin care a indicat faptul că înţelege să cheme în judecată şi pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa.

1.3. Prin încheierea din data de 24.11.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2020*, iar prin sentinţa civilă nr. 1180/2021 o astfel de instanţă a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, declinând soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti - secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Ulterior declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021. Prin sentinţa civilă nr. 1706 din 18.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Motivând soluţia astfel pronunţată, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în raport de cauza juridică a acţiunii, suma solicitată în prezentul litigiu vizează o acţiune în plata unui onorariu pretins contractual, respectiv o acţiune în executarea contractului, iar nu o acţiune în despăgubiri, care să fi fost solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat. Plecând de la această premisă, curtea de apel a apreciat că, în speţă, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, în opinia instanţei refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract, chiar şi administrativ, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii, instanţa de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligaţiei contractuale, întrucât executarea acesteia (în cazul de faţă obligaţia de a da o sumă de bani) nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei operaţiuni administrative.

Prin urmare, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că, în speţă, în raport de prevederile art. 8 alin. (2) teză finală din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun, coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., cu valoarea pretenţiilor exhibate şi cu prevederile art. 111 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Urziceni.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 817 din 10.05.2022, Judecătoria Urziceni a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea hotărârii, judecătoria a reţinut, în esenţă, că litigiul nu decurge din executarea contractelor administrative, întrucât, deşi între reclamant şi pârâta ANSVSA Ialomiţa au fost încheiate contracte privind prestarea de servicii, obiectul cererii, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 de RON şi dobânda aferentă, nu-şi are temeiul în aceste contracte, ci în dispoziţiile Legii nr. 236/2019, sens în care reclamanta solicită acordarea sumelor prevăzute de art. IV alin. (1) din actul normativ anterior menţionat.

În opinia instanţei, prezentul litigiu nu presupune soluţionarea unor aspecte ce ţin de executarea contractului, încheierea acestor contracte între părţi constituind doar o condiţie cerută de lege pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 236/2019, astfel cum rezultă din art. IV alin. (1) al unui astfel de act normativ.

Având în vedere şi faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 (arătând că pârâta AN.S.V.S.A. a refuzat în mod nejustificat să-i rezolve o cerere referitoare la un drept), judecătoria a apreciat că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor de contencios administrativ, mai precis Curţii de Apel Bucureşti.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Urziceni, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, la plata drepturilor băneşti în sumă de 70.000 RON, aferentă perioadei 16.12.2019 - 24.07.2020.

Înalta Curte reţine că reclamantul a încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei contractul de concesionare nr. x/01.03.1999, prelungit prin actul adiţional nr. x/11.08.2014, încheiat cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, având ca obiect prestarea de către concesionar a activităţilor veterinare de interes public naţional prevăzute în Programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a bolilor transmisibile la om şi protecţia mediului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.

Potrivit art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Înalta Curte constată că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului şi nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acţiuni în pretenţii legate de executarea contractului, la care legea în sine face trimitere.

Prin conţinutul normativ al art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce statuează că litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun a fost reglementată o ipoteză specială de determinare a competenţei (derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ), pe care instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă o apreciază incidentă în cauză.

Astfel, competenţa de soluţionare a litigiului pendinte aparţine instanţelor civile, iar în raport de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate din executarea unui contract de concesiune şi că, din analiza unui astfel de contract, nu rezultă existenţa unei prevederi contractuale prin care să fi fost evidenţiat un acord de voinţă al părţilor în alegerea forului, instanţa civilă competentă urmează să fie stabilită potrivit C. proc. civ.

De altfel, în acest sens a fost şi soluţia de principiu privind unificarea practicii judiciare adoptată în şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 decembrie 2021.

În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretenţiilor exhibate este de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, în acord cu dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei.

Din punct de vedere teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului. Cum reclamantul are sediul în Fierbinţi Târg, jud Ialomiţa, Înalta Curte observă că acesta se află amplasat în circumscripţia Judecătoriei Urziceni.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Urziceni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul CMV A. şi pe pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.