Insurance Guarantee Fund appeal: administrative decision quashed and remanded for insufficient fact-finding, while claimant’s appeal rejected as time-barred.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 22210/8.01.2020 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost aprobată la plată doar suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 19.10.2016 de pe raza Municipiului Galaţi.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 129 din 5 februarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat Decizia nr. 22210/8.01.2020 emisă de pârât.

A obligat pe pârât să emită o decizie prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 105.000 RON daune morale şi 18.255,70 RON daune materiale.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 950 RON cheltuieli de judecată, din care 350 RON taxă judiciară de timbru şi 600 RON onorariu de avocat.

1.3. Cererile de recurs formulate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanta A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

1. Recursul declarat de reclamanta A.

Calea de atac exercitată de recurenta-reclamantă A., deşi intitulată "Recurs", nu conţine critici de nelegalitate care să vizeze sentinţa pronunţată de instanţa de fond, fiind exprimate exclusiv apărări faţă de cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În şedinţa publică din 14 octombrie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii exercitării acestei căi de atac şi a rămas în pronunţare asupra acestui aspect.

2. Recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor critică sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, argumentaţia fiind comună ambelor motive.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că daunele morale acordate prin decizia contestată, în valoare de 15.000 RON, nu satisfac cerinţa reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial.

Afirmă recurentul-pârât că, deşi instanţa de fond a înlăturat de la aplicarea în speţă, normele prevăzute de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, la stabilirea cuantumului daunelor morale a vizat aceleaşi criterii pe care autoritatea recurentă le-a avut în vedere la soluţionarea cererii reclamantei, criterii menţionate în aceeaşi procedură de soluţionare amiabilă, despre care, anterior, se afirmase că nu are incidenţă în cauză.

Prin urmare, recurentul-pârât susţine lipsa unor criterii şi limite legale pe care instanţa de fond să le fi indicat în considerentele hotărârii, altele decât cele în temeiul cărora Fondul de Garantare a Asiguraţilor a analizat şi soluţionat cererea de despăgubire a reclamantei.

Recurentul-pârât invocă, de asemenea, nelegalitatea modalităţii în care instanţa de fond a acordat daunele materiale solicitate de reclamantă, arătând că nu s-a procedat la o analiză şi verificare concretă a documentelor pretins justificative depuse de intimata-reclamantă la dosarul cauzei, raportat la faptul că unele dintre acestea indică achiziţionarea unor articole fără legătură cu efectele de natură medicală asupra reclamantei, rezultate din accidentul de circulaţie.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici de nelegalitate, recurentul-pârât afirmă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente speţei.

În acest sens arată că art. 49 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede ca la stabilirea despăgubirilor în cazul deceselor se au în vedere şi daunele morale "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doza de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite in plan fizic si psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Susţine recurentul că, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, nu a fost stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Astfel, arată recurentul-pârât, nu se poate reţine refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având in vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Mai afirmă recurentul-pârât că recurgerea la o procedură internă, standardizată, nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

De asemenea, recurentul-pârât susţine că suma de 105.000 de RON cu titlu de daune morale este excesivă, ajungându-se în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Astfel, se arată că, în urma unui calcul simplu, rezultă ca instanţa de fond a acordat reclamantei suma de aproximativ 2.100 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală. Ori, având in vedere ca salariul minim net lunar in România este de 1.386 RON, acordarea unei sume de aproximativ 2 ori mai mare pentru fiecare zi de îngrijire medicală este excesivă şi nejustificată în condiţiile socio-economice actuale.

1.4 Apărările formulate în cauză

Recurenta -reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Susţine în esenţă, că neîndeplinirea de către autoritatea pârâtă a procedurilor administrative aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la CEDO.

Mai arată că recurentul-pârât a ignorat în totalitate, atunci când a aprobat la plată doar suma derizorie de 15.000 RON cu titlu de daune morale, înscrisurile ce i-au fost comunicate (odată cu deschiderea dosarului de daună) din care rezultă cuantumul daunelor materiale suportate de către reclamantă ca urmare a accidentului rutier.

De asemenea, susţine că nu au fost avute în vedere certificatele medicale din care rezultă ca reclamanta a fost nevoită sa stea în concediu medical, pentru refacerea în totalitate a capacităţii de muncă, aproximativ 60 de zile.

Expunând argumente de ordin teoretic şi jurisprudenţial în materia reparării prejudiciului moral, recurenta-reclamantă conchide în sensul că toate trăirile şi sentimente negative, cauzate de producerea accidentului, i-au afectat ireversibil starea de sănătate şi i-au diminuat capacitatea de muncă, de concentrare, astfel că, pe plan afectiv-emoţional, tragedia prin care a trecut, în ansamblul sau, a produs consecinţe incomensurabile.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare la recursul reclamantei solicitând instanţei respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că nu au fost formulate veritabile critici de nelegalitate în raport de sentinţa instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului acestuia din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare; pe de altă parte, însă, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată caracterul tardiv al recursului declarat de recurenta - reclamantă A., pentru motivele ce vor fi expuse, de asemenea, în cele ce urmează:

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

Înalta Curte, mai înainte de a examina motivele de recurs, în temeiul dispozţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., constată că recursul este tardiv declarat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

În materia contenciosului administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare"

Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".

Pe de altă parte, aliniatul 5 al aceluiaşi articol stabileşte că "termenul care se sfârşeşte într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare".

Din actele dosarului rezultă că sentinţa atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 10 martie 2018, conform dovezii aflate la dosarul de fond al Curţii de Apel Bucureşti, recursul fiind declarat la data de 7 mai 2021, potrivit ştampilei oficiului poştal aplicată pe plicul de expediere al cererii de recurs aflat la dosarul de recurs.

Calculând termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamanta A. avea dreptul să declare recurs era cuprins între 11 martie 2021 şi 26 martie 2021, inclusiv.

Cum data de 7 mai 2021, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depăşit termenul de 15 zile de la comunicarea sentinţei, impus de lege, rezultă că recursul reclamantei este tardiv formulat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Recursul declarat de recurentul-pârât

Se reţine că obiectul cererii introductive de instanţă îl constituie contestaţia împotriva Deciziei nr. 22210/8.01.2020 emisă de recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost aprobată la plată suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 19.10.2016 de pe raza Municipiului Galaţi; la data de 19.10.2016 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autoturismului care circula în Brăila şi a virat intempestiv, intrând în coliziune cu auto C. cu nr. de înmatriculare x condus de recurenta-reclamantă, iar în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a acesteia din urmă. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x.

Prin sentinţa recurată, instanţa de contencios administrativ a admis în parte acţiunea, în condiţiile arătate în preambulul prezentei decizii.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, reflectată în situaţia de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării, presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv şi echidistant, argumentele importante ale părţilor, deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părţii la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Astfel, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale, aşa cum s-a arătat în prima parte a prezentei decizii, curtea de apel a majorat cuantumul sumelor pe care pârâtul FGA urmează să le plătească cu acest titlu, fără ca, din considerentele hotărârii recurate, să se poată deduce că situaţia de fapt supusă examinării a fost stabilită în mod corect şi judicios examinată, astfel încât controlul judiciar să se poată exercita în mod eficient cu privire la oportunitatea majorării acestei sume, raportat la probele administrate în cauză; aceasta deoarece, aşa cum în mod corect a susţinut recurentul-pârât, instanţa de fond a acordat integral daunele materiale solicitate de reclamantă, fără a proceda la o analiză şi verificare concretă a documentelor pretins justificative depuse de intimata-reclamantă la dosarul cauzei, raportat la faptul că unele dintre aceste documente indică achiziţionarea unor articole fără legătură cu efectele de natură medicală asupra reclamantei, rezultate din accidentul de circulaţie.

De exemplu, la dosarul de fond există mai multe facturi şi o centralizare a cheltuielilor incluse în suma de 18.255,70 RON acordată de către instanţa de fond cu titlul de daune materiale, centralizare făcută chiar de către reclamantă şi în conţinutul căreia, se observă cu uşurinţă includerea unor sume ce reprezuintă articole de îmbrăcăminte şi accesorii (geantă), masă şi cazare la hotel etc., medicamente necesare tratării unor afecţiuni aparent fără legătură cu vătămarea suferită, adică sume avansate de către titulara cererii de despăgubire ce nu pot fi asimilate (sau nu pot fi asimilate integral) unor cheltuieli aferente tratamentului medical necesitat de leziunile suferite în urma accidentului de circulaţie, în rejudecare, instanţa de fond urmând a clarifica aceste aspecte care definesc situaţia de fapt reală.

Nici în ceea ce priveşte cuantumul sumelor acordate reclamantei de către judecătorul fondului cu titlu de daune morale, din considerentele sentinţei nu rezultă care au fost în concret criteriile stabilite de către acesta din urmă în raport cu care a considerat pe deplin şi judicios reparatorie suma acordată (de altfel, o sumă destul de mare), motivarea primei instanţe reducându-se la enumerarea unor criterii de maximă generlitate, fără a motiva de ce îi sunt aplicabile cauzei de faţă şi la preluarea necenzurată şi fără analiza dovezilor administrate, a susţinerilor reclamantei, lipsa unei analize obiective situată într-un echilibru real al aprecierii argumentelor ambelor părţi echivalând cu o necercetare a fondului şi din perspectiva acestui capăt de cerere.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

Pe de altă parte, văzând dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Admite excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta - reclamantă A. invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurenta reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.