Challenge to pandemic emergency acts: admissibility via pre-litigation complaint and standing to annul normative administrative acts

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., persoană juridică de drept privat, cu personalitate legal dobândită conform încheierii din Camera de Consiliu nr. 77 din data de 18.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sectorul 3 Bucureşti (având înscrierea în registrul special (RAF) conform certificat nr. x din 19.03.2021), prin reprezentant legal Preşedinte Mr. (Rz.) dr. ing. B., B., C., D. şi E. au chemat în judecată Guvernul României, Prim - ministrul F., Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării,

Solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- Suspendarea prin Ordonanţă preşedinţială a HCNSU nr. 91/2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, a Hotărârii nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 09.09.2021 precum şi a certificatului digital "verde" (certificat Covid - 19 - certificat de vaccinare, de testare, adeverinţă de trecere prin boală), a H.G. nr. 1090 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 962 din 07.10.2021 şi a H.G. nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

- Obligarea tuturor pârâţilor la acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON;

- Plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 28.10.2021 reclamanţii au arătat că înţeleg să transforme cererea într-o cerere de drept comun şi, faţă de dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. au formulat: CERERE DE MODIFICARE/COMPLETARE prin care înţeleg să se judece cu aceiaşi pârâţi, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

Anularea (constatarea nulităţii, inexistenţei, după caz) a HCNSU nr. 91/2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, a Hotărârii nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 09.09.2021 precum şi a certificatului digital "verde" (certificat Covid -19 - certificat de vaccinare, de testare, adeverinţa de trecere prin boala), a H.G. nr. 1090 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata în Monitorul Oficial nr. 962 din 07.10.2021 şi a H.G. nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficiat nr. 1013 din 22.10.2021;

Plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 07 decembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind anularea Hotărârii nr. 932/2021, a H.G. nr. 1090/2021 şi a H.G. nr. 1130/2021.

A respins ca inadmisibilă acţiunea privind anularea Hotărârii nr. 932/2021, a H.G. nr. 1090/2021 şi a H.G. nr. 1130/2021 formulată de reclamanţii A. prin preşedinte B., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne în nume propriu şi pentru Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Guvernul Romaniei şi Prim-Ministrul F..

A admis excepţia lipsei de interes a acţiunii privind anularea HCNSU nr. 91/2021.

A respins acţiunea privind anularea HCNSU nr. 91/2021 formulată de reclamanţii A. prin preşedinte B., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne în nume propriu şi pentru Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Guvernul României şi Prim-Ministrul F., ca lipsită de interes.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1845 din 07 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii A., E., B., C., D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4,5,6 şi 8 din C. proc. civ.

Se arată în cererea de recurs că instanţa ar fi ignorat faptul că a fost parcursă procedura prealabilă şi ar fi refuzat sa judece fondul, practic nu a judecat nimic ignorând probatoriul din dosar, astfel fiind prejudiciaţi reclamanţii în drepturile lor procesuale; se susţine că au fost formulate plângeri prealabile, ce nu au fost soluţionate şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h)-j) din Legea nr. 554/2004 -h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri -faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

În opinia titularilor căii de atac, se pot constata în mod cert şi motive de nelegalitate şi implicit de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., căci instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, fiind asimilate actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal; or, autoritatea tocmai asta a făcut, a refuzat soluţionarea, ceea ce constituie act administrativ, fiind îndeplinite condiţiile art. 1 şi art. 2, fiind îndeplinită procedura art. 7, astfel că reclamanţii ar fi în drept a promova acţiunea conform art. 8.

Se mai susţine de către recurenţi şi faptul că instanţa şi-ar fi uitat rolul activ (art. 22 noul C. proc. civ.) substituindu-se apărătorului intimatei - pârâte, uitând de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie care reglementează principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale; instanţa de fond ar fi refuzat sa constate parcurgerea procedurii prealabile, chiar daca aceasta nu mai era necesară, deoarece art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 instituie în mod clar că: în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În opinia recurenţilor, instanţa ar fi aplicat greşit normele de drept material şi, prin exces de putere, a refuzat să judece în mod echitabil cauza, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 noul C. proc. civ. şi reflectând încălcarea dreptului sus-numiţilor la un proces echitabil.

Se mai arată în cererea de recurs că actele normative criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), dar şi alte dispoziţii constituţionale, precum accesul liber la justiţie, libertatea de mişcare, dreptul la muncă, libertatea de exprimare, O.G. nr. 137/2000, republicată şi ulterior modificată şi completată prin Legea nr. 167/2020, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 46/2003 dar şi Convenţia EDO, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi alte acte normative naţionale şi comunitare pe care România şi le-a asumat), ceea ce este inadmisibil (mai ales că incită la ură, segregare etc; de asemenea, actele normative criticate încalcă, printre altele şi principiul proporţionalităţii, dar aduce atingere şi ierarhiei instituită prin diferite acte normative.

Instanţa de fond putea constata că nici Consiliul Legislativ nu a dat un aviz favorabil, ci mai degrabă condiţionat de anumite aspecte, iar exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu poate fi condiţionată de absolut nimic; fiind, în opinia recurentului, îndeplinite condiţiile faptei ilicite, aceasta nu mai obligă reclamantul să dovedească paguba, conform jurisprudenţei ICCJ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul-intimat Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitata respingerea recursului întrucât, faţă de particularităţile actului administrativ cu caracter normativ, care decurg, pe de o parte din caracterul general şi impersonal al reglementărilor conţinute, iar pe de altă parte, din faptul că revocarea unui astfel de act se produce doar sub forma abrogării (efectele producându-se de la data publicării în Monitorul Oficial al României a actului normativ prin care se dispune abrogarea), iar anularea poate fi dispusă numai cu efecte pentru viitor, procedura plângerii prealabile trebuie parcursă întotdeauna, fără excepţie, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Un alt argument în susţinerea obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile, în cazul actelor administrative normative, îl reprezintă şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 11 din aceeaşi lege, potrivit cărora, în cazul actului administrativ normative, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, iar actele administrative normative considerate nelegale pot fi atacate oricând, lipsa oricărei limitări în timp a posibilităţii de contestare a acestor acte, sub aspectul legalităţii lor, reflectând inexistenţa oricăror impedimente ce ţin de eventuala intrare în circuitul civil, aşa cum în mod greşit susţin recurenţii-reclamanţi.

Având în vedere efectele produse de admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, celelalte excepţii sau apărări de fond nu mai pot fi analizate, acesta fiind raţionamentul logico-juridic urmat de instanţa fondului şi nicidecum nerespectarea principiilor legalităţii sau contradictorialităţii, cum greşit susţin recurenţii-reclamanţi.

De asemenea, pârâtul-intimat MAI a formulat întâmpinare arătând că instituţia justifică interesul său propriu, legitim în participarea la judecata procesului, motivat de faptul că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea 55/2020, "starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne."; pe lângă împrejurarea că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de iniţiator al actelor normative contestate, instituţia răspunde şi de executarea în concret a măsurilor dispuse prin aceste acte, iar cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţine intimatul că susţinerile recurenţilor reclamanţi sunt lipsite de orice fundament faptic şi legal, instanţa de fond a soluţionat cauza strict în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, făcând o corectă aplicare a legii, argumentele invocate de recurenţii reclamanţi nefiind apte a susţine acest motiv de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 C. proc. civ., invocat de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată caracterul în parte fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Se reţine că, în cauza dedusă judecăţii, s-a solicitat anularea Hotărârii Guvernului nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021 şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a hotărârilor nr. 932/2021 şi Hot CNSU nr. 91/2021 .

În condiţiile expuse în preambulul prezentei decizii, curtea de apel a respins ca inadmisibilă acţiunea privind anularea Hotărârii nr. 932/2021, a H.G. nr. 1090/2021 şi a H.G. nr. 1130/2021, constatând lipsa procedurii prealabile; prin aceeaşi hotărâre a respins acţiunea privind anularea HCNSU nr. 91/2021, ca fiind lipsită de interes.

Înainte de a trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, din conţinutul întregului memoriu de motivare a căii de atac, rezultă că recurenţii au invocat în mod generic motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, parţial 6 şi 8 C. proc. civ., fără să-şi sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menţionate şi fără să aducă în faţa instanţei de reformare motivele concrete care fundamentează aceste situaţii de casare. În memoriul de motivare a recursului, dezvoltat laborios pe parcursul mai multor pagini, recurenţii au inserat conţinutul mai multor norme constituţionale şi ale unor dispoziţii din diferite acte normative şi au repetat, în mai multe rânduri, nemulţumiri legate de concluzia curţii de apel privind nerealizarea procedurii prealabile ori lipsa interesului procesual.

Astfel, pentru început, se constată că, deşi a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin criticile formulate, această situaţie de casare nu se regăseşte în niciun fel în prezenta cauză, iar invocarea sa a fost una pur formală, fără ca recurenta să dezvolte şi să argumenteze credibil o atare situaţie de casare; potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

În doctrină s-a identificat ca încadrându-se în respectivul motiv de recurs, ipoteza (ce nu poate fi extinsă asupra unor alte situaţii de fapt) în care instanţa a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive o putea adopta. Situaţia de casare în discuţie nu poate fi invocată în cazul în care instanţa aplică norme juridice abrogate sau aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, hotărârea astfel pronunţată fiind susceptibilă de a fi casată prin invocarea altor motive, de exemplu art. 488 alin. (1) pct. 8. (G.Boroi, M.Stancu, "Drept procesual civil", Ediţia a 5-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2020, p.803).

Niciuna dintre criticile dezvoltate de către recurenţi în conţinutul memoriului de recurs nu atrage incidenţa acestui motiv de casare, respectiv nu există indicii în sensul că instanţa de fond, prin modul în care a soluţionat cauza, ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; dimpotrivă, în analiza cu care este învestită în materia contenciosului administrativ, instanţa este obligată să analizeze îndeplinirea condiţiei procedurii prealabile, atunci când această procedură nu este exceptată, în anumite materii specifice. De asemenea, în orice proces civil, instanţa care soluţionează procesul, indiferent de gradul de jurisdicţie în care se află, este obligată să analizeze existenţa interesului procesual pe tot parcursul procesului, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.

Se constată, de asemenea, că recurenţii au invocat în mod formal şi situaţia de casare prevăzută de art. 488 pct. 6, fără ca argumentele expuse să facă dovada lipsei motivării sentinţei recurate, a unei motivări lacunare ori contradictorie, în ceea ce priveşte partea din hotărâre care cuprinde analiza excepţiei lipsei procedurii prealabile care a condus judecătorul fondului la respingerea ca inadmisibil a respectivului petit.

Înalta Curte reaminteşte faptul că acest motiv de casare este incident atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"; se impune a se preciza totodată că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale, din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat în doctrină, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

În legătură cu acest aspect, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, "motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele; în ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie,neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii".

Revenind la cauza de faţă şi verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că, în privinţa respectivului capăt de cerere, aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând, într-o manieră clară şi coerentă, argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile recurenţilor ce susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să apară ca fiind nefondate, ele fiind de fapt aceleaşi care susţin şi celelalte motive de casare şi care relevă în realitate nemulţumirea recurenţilor faţă de soluţie, fără ca vreunul dintre argumente să probeze ipoteza unei eventuale nemotivări a sentinţei ori a unei motivări necorespunzătoare, din perspectiva analizată.

În continuare, examinând sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici prin prisma unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă, în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a acţiunii privind anularea Hotărârii nr. 932/2021, a H.G. nr. 1090/2021 şi a H.G. nr. 1130/2021, pentru lipsa procedurii prealabile; aşa cum corect a observat prima instanţă, recurenţii- reclamanţi au omis formularea plângerii prealabile şi s-au adresat direct instanţei de judecată cu acţiunea vizând anularea Hotărârii nr. 932/2021, a H.G. nr. 1090/2021 şi a H.G. nr. 1130/2021, astfel că, în contra susţinerilor lor neprobate, nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă ca şi condiţie de legală de sesizare a instanţei de judecată, fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea instanţei putându-se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. Această aptitudine de a intra în circuitul civil şi de a produce efecte în acest plan aparţine exclusiv actelor administrative cu caracter individual, întrucât numai acestea creează în mod direct drepturi în favoarea particularilor, actele administrative normative conţinând reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, fiind adoptate în organizarea executării legii, ceea ce implică faptul că acestea din urmă sunt întotdeauna revocabile, spre deosebire de actele administrative individuale.

În susţinerea punctului de vedere contrar, titularii căii de atac nu au adus niciun argument credibil, iar alegaţiile referitoare la modul de soluţionare a cauzei din această perspectivă şi cele la adresa primului judecător sunt lipsite de conţinut juridic, subiective şi fără conţinut real, ceea ce face ca sentinţa să nu fie reformabilă nici din acest punct de vedere.

Faţă de soluţia respingerii acţiunii, apare ca fiind corectă admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea pârâtului Guvernul României, deoarece intervenţia accesorie se judecă odată cu cererea principală, intervenţia accesorie neavând ca obiect o pretenţie proprie a intervenientului faţă de una dintre părţi, astfel că nu poate forma, în nicio împrejurare, obiectul unei judecăţi distincte faţă de cererea principală.

În ceea ce priveşte, însă, criticile privind soluţia instanţei de respingere ca lipsit de interes a capătului de cerere referitor la anularea HCNSU nr. 91/2021, Înalta Curte constată incidenţa atât a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât şi a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât primul judecător nu a motivat într-o manieră corespunzătoare soluţia de admitere a excepţiei, ceea ce creează aparenţa greşitei necercetări a fondului acestui capăt de cerere.

Se impune a se reaminti faptul că, în doctrină şi jurisprudenţă, s-a considerat în mod unanim că prin "interes" se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, că prin instituirea acestei condiţii, urmărindu-se evitarea acelor litigii lipsite de orice utilitate pentru parte; cerinţa existenţei interesului trebuie întrunită nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci pe tot parcursul desfăşurării procesului, până la soluţionarea definitivă a acestuia, ori de câte ori se apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii - cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită etc.

În analiza existenţei şi valabilităţii acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile, judecătorul trebuie să cerceteze îndeplinirea cumulativă a cerinţelor interesului, respectiv ca acesta să fie determinat, adică folosul practic, material sau moral, ce poate fi realizat de parte, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, să fie unul concret, iar nu abstract, cerinţa fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi, să fie legitim adică conform cu regulile de convieţuire socială, să fie personal, adică folosul practic urmărit de titularul cererii să se răsfrângă asupra acestuia, să fie născut şi actual, iar nu eventual, adică să existe la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge, în acel moment, la acţiune.

Din analiza sentinţei recurate rezultă fără dubiu faptul că judecătorul de primă instanţă nu a analizat în niciun fel condiţia interesului din perspectiva acestor cerinţe, nu a evaluat niciun moment acest aspect raportat la toate susţinerile reclamanţilor referitoare la legalitatea din perspectiva drepturilor fundamentale pe care le-ar încălca şi a prejudiciilor de natură a le produce; prima instanţă s-a limitat la a reţine exclusiv faptul că actul atacat ar avea un caracter premergător şi nu ar produce efecte juridice prin el însuşi, argument ce nu implică şi nu dovedeşte analiza cerinţelor interesului expuse anterior, sentinţa recurată urmând a fi casată doar între aceste limite.

În ceea ce priveşte recursul formulat de către recurentele-pârâte D., C., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât lipsa semnăturii părţii sau a reprezentantului acesteia, ca element esenţial al cererii de învestire a instanţei, atrage nulitatea cererii, fiind vorba de o nulitate expresă astfel că cel care o invocă nu trebuie să dovedească vreo vătămare, iar, în ciuda faptului că aceste recurente au fost citate cu această menţiune, nu au complinit lipsa semnăturii pe tot parcursul procesului.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; pe de altă parte, în temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentele-pârâte D., C. pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi anulează recursul declarat de recurentele-pârâte D., C. pentru lipsa semnăturii.

Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi, A., E., B. împotriva sentinţei civile nr. 1845 din 07 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes a acţiunii privind anularea HCNSU nr. 91/2021.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a acestui capăt de cerere.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2022.