Res judicata conflict and revision admissibility: no triple identity across distinct immigration measures despite shared security-risk reasoning

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, admiterea plângerii formulate împotriva deciziei nr. x/DIMB/S4/ITI din 27.12.2021 şi acordarea tolerării pe teritoriul statului român.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin sentinţa civilă nr. 227 din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a anulat Decizia nr. x/DIMB/S4/ITI din 27.12.2021 şi a fost obligat pârâtul să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României.

3. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 martie 2022, sub numărul x/2022, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 227 din 14 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susţinând existenţa unor hotărâri definitive potrivnice şi încălcarea în mod vădit a efectelor autorităţii de lucru judecat.

Astfel, având în vedere principiul securităţii juridice şi necesitatea previzibilităţii hotărârilor judecătoreşti, a arătat că autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai soluţia cu privire la fondul procesului sau faţă de o anumită excepţie procesuală, ci şi considerentele reţinute de către instanţa de judecată care au condus judecătorul la luarea unei decizii.

A menţionat că Hotărârea civilă nr. 227/2022 din data de 14.02.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a 4 hotărâri judecătoreşti, în ceea ce priveşte existenţa riscului la securitatea naţională a cetăţeanului străin A., şi anume: sentinţa civilă nr. 15980 din data de 17.11.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă în dosarul cu nr. x/2021, sentinţa civilă nr. 1/2022 din data de 03 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021, sentinţa civilă nr. 4/2022 din data de 06.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021 şi Hotărârea civilă nr. 1020/2021 din data de 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021

Întrucât hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus au fost depuse la dosarul cu nr. x/2022, revizuentul a apreciat că instanţa de judecată avea posibilitatea efectivă să le analizeze, însă în motivarea sentinţei civile nr. 227/2022, potrivit celor reţinute de către instanţa de judecată, nu se arată, în niciun chip, vreo analiză a hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar, instanţa reţinând doar aspecte de fond invocate de către reclamant şi aplicând în mod eronat prevederile art. 1061, alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor pe teritoriul României, făcând raportare, tot în mod eronat, la art. 82, alin. (1), lit. c) din acelaşi act normativ.

A precizat că autoritatea judecătorească la care face referire priveşte considerentele reţinute de către instanţă, tocmai prin aplicarea prevederilor art. 106,1, alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, raportat la art. 82, alin. (1), lit. c), ambele din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor pe teritoriul României. Astfel, autoritatea de lucru judecat priveşte existenţa pericolului la securitatea naţională ca urmare a semnalării de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale despre existenţa acestui pericol, chestiune reţinută de către toate instanţele judecătoreşti menţionate.

Instanţa de judecată nu a efectuat o analiză în ansamblu a înscrisurilor depuse la dosar, limitându-se doar la constatarea faptului că decizia contestată nu îndeplineşte cerinţele motivării unui act administrativ şi, pe de o parte, încadrarea "în mod evident" în dispoziţiile art. 106,1, alin. (2), lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, prin raportare la art. 82, alin. (1), lit. c) din acelaşi act normativ. Or, articolul 106 ind. 1, alin. (2), lit. e) nici nu face trimitere la art. 82, alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, ci la art. 96, alin. (1) din acelaşi act normativ.

Nici situaţia prevăzută la art. 82, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 194/2002:

"străinul este căsătorit cu un cetăţean român sau cu un străin care are drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României" nu este aplicabilă în situaţia cetăţeanului străin, atât timp cât art. 82, alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 prevede, în mod clar, că alin. (1) (cu toate situaţiile de interzicere), nu este aplicabil cetăţenilor străini care constituie un pericol pentru securitatea naţională. Chestiunea cu privire la existenta securităţii naţionale a fost tranşată deja prin alte patru hotărâri judecătoreşti, aspecte cu privire la care instanţa din prezentul dosar nici nu face referire, nici nu le analizează.

Nici dispoziţiile articolul 96, alin. (1), lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 194/2002 nu sunt aplicabile în situaţia de faţă, fiind incidente prevederile art. 96, alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, cetăţeanul străin prezentând pericol pentru securitatea naţională.

Instanţa de judecată din prezentul dosar nu a luat în considerare nici cele prezentate în notele scrise cu nr. x din data de 04.02.2022 cu privire la ridicarea măsurii provizorii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care indicase iniţial autorităţilor române să nu îl înlăture de pe teritoriul naţional pe reclamantul A.., în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul de Procedură al CEDO.

În această privinţă, instanţa de judecată s-a rezumat în a reţine doar faptul că CEDO a dispus măsuri provizorii în cazul 60700/2021 A. versus România şi a dispus suspendarea returnării reclamantului până la data de 11.01.2022 şi că, printr-o nouă scrisoare, s-a dispus prelungirea măsurii provizorii, însă nu a constatat că această măsură provizorie a fost ridicată, în considerarea informaţiilor comunicate de statul român Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, a apreciat că hotărârea judecătorească nr. 227/2022 din data de 14 februarie 2022 a fost motivată în mod lacunar şi nu a luat în considerare apărările întocmite în cauză.

Autoritatea de lucru judecat a fost pusă în vedere instanţei de judecată tocmai prin depunerea hotărârilor judecătoreşti menţionate mai sus.

Jurisprudenţa, în viziunea celor două instanţe europene, a CCR, a ICCJ şi a doctrinei, trebuie să fie unitară şi constantă, căci "atunci când în cauzele care conţin situaţii de fapt similare şi în care sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale se adoptă hotărâri diferite, chiar opuse, se generează o jurisprudenţă neunitară sau divergentă, ceea ce afectează, în mod considerabil, securitatea relaţiilor sociale, al cărei garant final este puterea judecătorească" (CEDO. Hotărârea din 02.11.2010, în cauză Ştefănică vs. România, M.Of. nr. 175/11.03.2011).

O garanţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a legii în activitatea judiciară este reprezentată tocmai de efectele hotărârilor judecătoreşti, printre care se numără şi autoritatea de lucru judecat.

În decizia nr. 2787/12.06.2014, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut faptul că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. În acest sens, Înalta Curte a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate."

4. Hotărârea instanţei competente să se pronunţe asupra revizuirii

Preliminar, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin întâmpinare de către intimat nu constituie veritabile critici privind excepţia inadmisibilităţii revizuirii, fiind aspecte ce vizează fondul cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Aşadar, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei (având în vedere prevederile art. 509 alin. (2) din C. proc. civ.); hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect (elementele caracteristice lucrului judecat, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.); hotărârile sa fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În cauza de faţă, revizuentul a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 227 din 14 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, susţinând că încalcă autoritatea de lucru judecat a patru hotărâri judecătoreşti, în ceea ce priveşte existenţa riscului la securitatea naţională a cetăţeanului străin A.., şi anume: sentinţa civilă nr. 15980 din data de 17.11.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă în dosarul cu nr. x/2021, sentinţa civilă nr. 1/2022 din data de 03 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021, sentinţa civilă nr. 4/2022 din data de 06.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021 şi Hotărârea civilă nr. 1020/2021 din data de 25 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul cu nr. x/2021

Cu referire la aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de revizuent, conferă părţilor dreptul de a uza de calea extraordinară de atac a revizuirii doar în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice (pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare distincte, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate), date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri şi care fac imposibilă punerea în executare concomitentă, premisă ce nu se verifică în speţa de faţă.

Examinând hotărârile anterior menţionate, Înalta Curte constată că acestea privesc litigii între aceleaşi părţi (cetăţeanul iranian A.. şi Inspectoratul General pentru Imigrări), însă sunt pronunţate în urma analizării legalităţii unor măsuri distincte care se pot lua în privinţa regimului cetăţenilor străini, nefiind îndeplinite condiţiile identităţii de obiect şi cauză.

Astfel, ţinând cont de evoluţia cronologică a evenimentelor, Înalta Curte reţine că cetăţeanul străin A.., în calitate de beneficiar al statutului de refugiat, a formulat la data de 31.08.2020, cerere privind acordarea dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României. Contestaţia lui A.. împotriva refuzului acordării dreptului de şedere pe termen lung a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, în care s-a pronunţat Hotărârea civilă nr. 1020/25.06.2021.

Ulterior, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 15980/17.11.2021 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2021, care a avut drept obiect plângerea împotriva măsurii prin care s-a dispus anularea formei de protecţie acordate străinului - statutul de refugiat, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 raportat la art. 25 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din acelaşi act normativ.

În dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4/06.01.2022 s-a pus în discuţie legalitatea deciziei de returnare sub escortă nr. x/DIMB/S4/GE prin care s-a constat faptul că şederea lui A.. pe teritoriul României este ilegală, iar motivele care justifică adoptarea măsurii sunt reprezentate de existenţa riscului de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare în sensul că nu a respectat obligaţia de a părăsi teritoriul României, stabilită potrivit legislaţiei privind azilul.

Totodată, în dosarul nr. x/2021 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1/03.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a analizat plângerea cetăţeanului străin împotriva măsurii luării în custodie publică, care reprezintă o măsură cu caracter accesoriu, necesară punerii în executare a unei decizii de returnare.

În cauză, Înalta Curte observă că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci de nemulţumirea acestuia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în care s-a admis contestaţia formulată de A., fiind obligat Inspectoratul General pentru Imigrări să-i acorde tolerarea rămânerii pe teritoriul României, spre deosebire de soluţiile pronunţate de aceeaşi instanţă şi de Judecătoria Sectorului 4 prin care s-a constatat legalitatea celorlalte măsuri dispuse de Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv: refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung, anularea statutului de refugiat, decizia de returnare sub escortă şi luarea în custodie publică.

Prin urmare, nu poate fi reţinut argumentul revizuentului în sensul că Hotărârea civilă nr. 227/2022 din data de 14.02.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a celor patru hotărâri judecătoreşti menţionate anterior, în ceea ce priveşte existenţa riscului la securitatea naţională a cetăţeanului străin A.., câtă vreme în fiecare dosar în parte s-a analizat legalitatea unor măsuri distincte care se pot lua în privinţa regimului cetăţenilor străini. Or, dacă există anumite condiţii prevăzute de legiuitor, îndeplinirea acestora trebuie analizată în funcţie de măsura concretă care urmează să se ia faţă de cetăţeanul străin.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru anularea hotărârii care face obiectul revizuirii.

5. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

În baza dispoziţiilor art. 513 din C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva sentinţei civile nr. 227 din 14 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul se va depune la Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.