Abusive bank fee appeal annulment rejected as inadmissible disguised second appeal

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia civilă nr. 1262 din 3 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de control judiciar a constatat că, raportat la obiectul acţiunii şi soluţia dispusă de instanţa de fond prin sentinţa recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menţionate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, la data de 09.03.2022, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi demersurile efectuate în faţa instanţei de judecată, a susţinut contestatorul că dezlegarea dată asupra recursului său, de constatare a nulităţii acestuia, este o nelegalitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. cu referire la motivele de casare, întrucât nu elimină, ci menţine clauza abuzivă/comisionul bancar în contract.

3. Apărările intimatei

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare şi excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii, apreciind că au fost prezentate motivele pentru care contestatorul a înţeles să exercite calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, fiind nemulţumit de soluţia prin care s-a constatat nul recursul formulat, apreciind-o nelegală, cu nerespectarea dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" .

Or, în cauză, susţinerile contestatorului nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nul reprezintă modul în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este reevaluarea ansamblului probator şi reanalizarea cererii de recurs, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reţinut că "(...) instanţele superioare nu trebuie să-şi folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanţa de recurs.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii invocată de intimată.

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1262 din 3 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.