VAT Refund Delays: Tax Court Jurisdiction to Award Interest Damages Directly Under Full Subjective Jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal as null for lacking valid grounds, admitted the claimant's appeal, and partially quashed the lower court’s judgment to order the tax authority to pay 3,762,000 RON in interest and 10,000 RON in reduced judicial costs, thereby reversing the first-instance decision that had only mandated the administrative re-examination of the interest request without awarding the principal sum. The dispute concerned the taxation of Value Added Tax (VAT) refund delays, where the claimant sought interest compensation for the late reimbursement of over 21 million RON in VAT for the 2012–2015 period, challenging the tax authority's decision to reject the interest claim based on procedural delays and a limited interpretation of judicial jurisdiction. The court ruled that under Article 281(2) of the Fiscal Procedure Code and Article 1(1) of Law No. 554/2004, administrative court jurisdiction extends to the primary administrative act alongside the contested decision, and as a matter of full subjective jurisdiction under Article 18 of Law No. 554/2004, courts are empowered to directly order the payment of monetary damages or performance of specific operations to repair harm, rather than merely annulling administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 din C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din legea nr. 554/2004, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; VAT Refund Delays: Tax Court Jurisdiction to Award Interest Damages Directly Under Full Subjective Jurisdiction: The dispute concerned the taxation of Value Added Tax (VAT) refund delays, where the claimant sought interest compensation for the late reimbursement of over 21 million RON in VAT for the 2012–2015 period, challenging the tax authority's decision to reject the interest claim based on procedural delays and a limited interpretation of judicial jurisdiction. The court ruled that under Article 281(2) of the Fiscal Procedure Code and Article 1(1) of Law No. 554/2004, administrative court jurisdiction extends to the primary administrative act alongside the contested decision, and as a matter of full subjective jurisdiction under Article 18 of Law No. 554/2004, courts are empowered to directly order the payment of monetary damages or performance of specific operations to repair harm, rather than merely annulling administrative acts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for annulling the defendant's appeal and admitting the claimant's appeal, resulting in the partial cassation of the lower court's judgment.
Substantive basis cited in the dispositive for the specific outcome of the administrative litigation, including the obligation to pay the claimed interest and costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 26.03.2018, sub numărul x/2018 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia fiscală pentru contribuabili nerezidenţi, a solicitat:
1. Anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. MBN SAA 51Q4./21.08.2017 comunicată la data de 11.10.2017 prin care organul fiscal a respins Contestaţia fiscală nr. x/03.07.2017 (MBN SAA 5194/04.07.2017) formulata de reclamantă împotriva Deciziei de respingere a cererii de dobânzi;
2. Anularea Deciziei nr. x/03.05.2017 prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi nr. x/28.02.2017 (x/01.03.2017) prin care reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi în cuantum de 3.762.000 RON ca urmare a rambursării cu întârziere a sumei totale de 21.741.693 RON reprezentând TVA aferent perioadei 2012 -2015 solicitată la rambursare şi aprobată de către autorităţile fiscale competente prin Deciziile de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene;
3. Obligarea ANAF la plata către reclamantă a sumei de 3.762.000 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a restituirii cu întârziere a TVA solicitată de reclamantă la rambursare şi rambursată efectiv de către autorităţile fiscale competente prin deciziile de rambursare;
4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze conform disp. art. 453 din C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3853 din 1 octombrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A., cu sediul ales la B. SCA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi, cu sediul în sector 2, Bucureşti.
Anulează decizia de soluţionare a contestaţiei nr. MBN SAA 5194/21.08.2017 şi decizia nr. x/03.05.2017 privind soluţionarea cererii de plată a dobânzilor nr. x/01.03.2017.
Obligă pârâta la soluţionarea cererii de acordare a dobânzilor nr. x/01.03.2017 în lumina considerentelor prezentei hotărâri.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi.
3.1. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi a criticat sentinţa solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3.2. Reclamanta A. a criticat sentinţa solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Arată recurenta că argumentele reţinute de instanţa de fond în motivarea sentinţei recurate cu privire la respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea intimatei pârâte la plata dobânzilor solicitate sunt nelegale.
Interpretarea reţinută, în sensul că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar decizia privind soluţionarea contestaţiei administrative, instanţa neputâdu-se pronunţa supra acordării dobânzilor este eronată în contextul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din legea nr. 554/2004 şi art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală.
Arată recurenta că dispoziţiile anterior citate consacră un contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicţie, care se preocupă în principal de recunoaşterea drepturilor pretinse de contribuabili şi nu doar de validitatea actelor administrative. Astfel, cererea reclamantei a fost soluţionată pe fond, deşi greşit, prin respingerea acesteia de către intimata pârâtă, nu ne aflăm, arată recurenta, în situaţia în care organul fiscal nu a soluţionat cererea de dobânzi. Aşadar, apreciind că se impune anularea deciziilor contestate, instanţa de fond trebuia să se pronunţe şi cu privire la obligarea ANAF la plata efectivă a dobânzilor solicitate.
Invocă recurenta şi jurisprudenţa Inaltei Curţi pe care o apreciază incidentă cauzei: Decizia nr. 2972/2007, 3351/2012, 2834/2007
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta reclamantă A. S.R.L., a invocat excepţia nulităţii recursului declat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi pentru nemotivare, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de autoritatea pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pârâta nu a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, aşa cum au fost redate în întâmpinare depusă în faţa primei instanţe.
Astfel, recurenta pârâtă reiterează, în calea extraordinară de atac, integral, ăpărările de la fond, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi să se raporteze la considerentele acesteia.
Astfel, prezentarea, din nou, a situaţiei de fapt expusă şi în cadrul apărărilor formulate în faţa primei instanţe nu răspunde exigenţelor cerute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.
Recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.
În ceea ce priveşte recursul declatat de reclamanta A., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a învestitit instanţa de contencios administrativ solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. MBN SAA 5194./21.08.2017, anularea Deciziei nr. x/03.05.2017 prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi nr. x/28.02.2017, obligarea ANAF la plata către reclamantă a sumei de 3.762.000 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a restituirii cu întârziere a TVA solicitată de reclamantă la rambursare şi rambursată efectiv de către autorităţile fiscale competente prin deciziile de rambursare, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa recurată instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. MBN SAA 5194/21.08.2017 şi decizia nr. x/03.05.2017 privind soluţionarea cererii de plată a dobânzilor nr. x/01.03.2017 şi a obligat pârâta la soluţionarea cererii de acordare a dobânzilor nr. x/01.03.2017 în lumina considerentelor hotărârii pronunţate.
Prelabil, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamanta nu contestă în niciun fel soluţia instanţei de a anula Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. MBN SAA 5194./21.08.2017 şi Decizia nr. x/03.05.2017 prin care ANAF a respins Cererea de dobânzi nr. x/28.02.2017 şi nici considerentele instanţei de fond prin care se recunoaşte dreptul societăţii de a beneficia de dobânzile solicitate.
Stabilind astfel cadrul judecăţii, Înalta Curte arată că în ceea ce priveşte criticile recurentei vizând aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, acestea sunt întemeiate.
Aşadar, la data de 28.02.2017 reclamanta a înregistrat la pârâtă cererea de dobânzi nr. x, prin care a solicitat acordarea de dobânzi în cuantum total de 3.762.000 RON ca urmare a nerespectării termenului legal de rambursare a sumei totale de 21.741.693 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare de către Societate pentru perioada trim. III 2012 - trim. II 2015(dosar fond).
Prin decizia nr. x/03.05.2017 pârâta a respins cererea de acordare a dobânzilor reţinând în esenţă următoarele motive: depăşirea termenului legal de soluţionare a cererilor s-a datorat culpei Societăţii ca urmare a transmiterii de către aceasta fracţionat şi cu întârziere a documentaţiei solicitată suplimentar de către organul fiscal pe parcursul procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare; depăşirea termenului de soluţionare s-a datorat analizării unui volum foarte mare de documente justificative ce a stat la baza cererilor de rambursare a TVA depuse de către Societate; cererile de rambursare au fost soluţionate cu celeritate la momentul când A. a transmis toate documentele necesare în vederea stabilirii dreptului de deducere a TVA; organul fiscal susţine că şi-a exercitat rolul activ în determinarea stării de fapt cu privire la Cererile de rambursare a TVA depuse de A. şi nu a respins în totalitate la rambursare aceste cereri .
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie (dosar fond) ce a fost soluţionată prin decizia nr. MBN SAA 5194/21.08.2017 în sensul respingerii(dosar fond).
Cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, dobânda este datorată de organul fiscal în condiţiile Codului de procedură fiscală, ori de câte ori durata maximă a procedurii de soluţionare a cererii de rambursare a TVA a fost depăşită, iar cererea a fost în final soluţionată printr-o decizie prin care s-a aprobat la rambursare suma solicitată în tot sau în parte, în limita sumei admise la rambursare.
Totodată este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că reclamanta este îndreptăţită în condiţiile pct. 49 alin. (25) din H.G. nr. 44/2004 şi pct. 19 din Ordinul nr. 4/2010 la dobânzi pentru perioada cuprinsă între data de 12.01.2013 (reţinându-se că data limită de soluţionare a cererii de rambursare era 01.01.2015, iar plata trebuia efectuată in termen de 10 zile lucrătoare, respectiv până la data de 11.01.2015, urmând ca din 12.01.2015 să se calculeze dobânzi, astfel cum rezultă din dispoziţiile pct. 49 alin. (31) din H.G. nr. 44/2004) şi data plăţii efective a sumei aprobare la rambursare.
Reţinerile potrivit cărora în temeiul dispoziţiilor art. 281 alin. (2) Legea 207/2015, ceea ce se atacă la instanţa de contencios administrativ sunt deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor, controlul instanţei neputându-se exercita asupra actului administrativ împotriva căruia s-a formulat contestaţia, respectiv nu asupra deciziei nr. x/03.05.2017, ci doar asupra măsurilor adoptate de organul de soluţionare a contestaţiilor, în limita criticilor reiterate prin cererea de chemare în judecată, sunt eronate.
Înalta Curte are în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:
"Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".
Prin urmare, interpretarea logico-juridică a normelor legale menţionate conduce la concluzia că legiuitorul a instituit regula, potrivit căreia, în materie fiscală, actul administrativ fiscal care se poate ataca în instanţa de contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, împreună cu actele administrative-fiscale primare contestate.
În speţă, este evident că decizia de respingere a cererii de dobânzi face obiectul acţiunii în contencios administrativ şi, nu doar decizia de soluţionare a contestaţiei, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Argumentele acesteia din considerente în sensul că prerogativele instanţei ar fi limitate în realizarea controlului de legalitate doar asupra deciziei de soluţionare este contrazis chiar de soluţia din dispozitiv care vizează şi anularea deciziei de soluţionare a cererii de dobânzi.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar conform alin. (3), instanţa poate acorda despăgubiri pentru daunele materiale sau morale, dacă reclamantul le-a solicitat.
Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în care instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operaţiunile ori să dispună măsurile solicitate de reclamant şi poate impune obligaţii pentru repararea pagubei cauzate, iar nu doar să reevalueze petiţia care i-a fost adresată.
O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.
În speţă, ceea ce a sancţionat instanţa a fost respingerea cererii de acordare a dobânzilor înregistrată la Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Nerezidenţi sub nr. x/01.03.2017, iar obligarea pârâtei la plata sumei solicitate de reclamantă, reprezentând dobânzi în cuantum de 3.762.000 RON ca urmare a rambursării cu întârziere a sumei totale de 21.741.693 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare de către Societate pentru perioada trim. III 2012 - trim. II 2015, constituie modalitatea de reparare efectivă a pagubei produse reclamantei ca efect al conduitei nelegale a pârâtei.
În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curtea va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând va obliga pârâta la plata sumei de 3.762.000 RON reprezentând dobânzi fiscale.
Văzând soluţia dată recursului formulat şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite de recurenta reclamantă, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi la plata cheltuielilor de judecată reduse, în raport de stadiul procesual al cauzei, de munca efectiv realizată de avocat în acest dosar, având în vedere şi faptul că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată acordat.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând va obliga pârâta la plata sumei de 3.762.000 RON reprezentând dobânzi fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi împotriva sentinţei civile nr. 3853 din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3853 din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Obligă pârâta la plata sumei de 3.762.000 RON reprezentând dobânzi fiscale.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.