Judicial auxiliary staff appeal rejected: 30% budget cap on bonuses applies per budget executor, not individual salary

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. au formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cerere de chemare în judecată prin care au solicitat:

1. revocarea Deciziei nr. 32/05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Iaşi şi

2. emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bârlad cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

3. obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 153/2017, modificată şi completată prin Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, mărirea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit prezentei cereri introductive, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 153/2017, modificată şi completată (cu aplicarea la salariul de bază a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate în procent de 25% şi respectiv 5%, precum şi a sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15%, în total 45%) şi venitul efectiv plătit (prin determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4. obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea şi virarea sumelor necesare stabilirii şi plăţii diferenţelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari şi terţiar de credite respectiv pârâţii de ordin 2 şi 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Vaslui, ca ordonator terţiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestaţiilor băneşti datorate reclamanţilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 320 din 30 ianuarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdus de persoane fără calitate procesuală activă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de Curtea de Apel Iaşi ca neîntemeiată.

Respinge în rest, ca neîntemeiată, acţiunea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., Bârlad, toţi cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bârlad, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, cu sediul în sector 5, Bucureşti, Curtea de Apel Iaşi, cu sediul în Iaşi, Tribunalul Vaslui, cu sediul în Vaslui, Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în sector 5, Bucureşti, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în sector 1, Bucureşti.".

3. Recursurile exercitate

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că salarizarea reclamanţilor s-a efectuat în mod legal în raport cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

În opinia acestora, Curtea de Apel Bucureşti nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii aspectele extrem de importante, invocate în concluziile scrise/depuse la dosarul de fond, cu privire la faptul că la momentul emiterii Hotărârii nr. 8/20.03.2018, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 32/05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Iaşi, contestată la data de 28.02.2018, s-a susţinut faptul că dacă s-ar fi acordat 45% sporul la salariul de bază, prevăzut la grila de salarizare pentru anul 2022, ar fi condus la un procent de 32,63% din suma salariilor de bază pentru ordonatorul terţiar de credite, precizând faptul că indeminzaţiile de vacanţă ar fi fost drepturi incluse în sporul de 30% prev.de art. 25 alin. (1) din lege.

Însă ulterior, prin clarificările aduse la Legea cadru nr. 153/2017, respectiv din data de 27.12.2017 pct. 53, şi din data de 24.07.2018 pct. 41, s-au adus lămuriri în sensul că, cuantumul voucherelor de vacanţă nu se ia în calcul la determinarea limitei prev. de art. 25 din Legea cadru 153/2017 potrivit art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 90/2017.

Deşi dispoziţiile legale erau suficient de clare, ordonatorul secundar de credite a inclus în sporul de 30 % prev. la art. 25 din Legea nr. 153/2017 indemnizaţiile de vacanţă şi nu a revenit asupra acestei aprecieri eronate, nici după clarificările invocate mai sus, pentru repararea prejudiciului creat, matematic analizând rezultând faptul că ordonatorul secundar de credite -Curtea de Apel Iaşi- ar fi avut buget pentru acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare sau periculoase în procent de 15%, a sporului de risc şi suprasolicitare neuropshică şi a sporului de confidenţialitate în procent de 25% şi respectiv 5%, precum şi a sporului pentru condiţii grele, fără a depăşi nici Tribunalul Vaslui procentul de 30% din suma salariilor de bază.

Se apreciază decizia a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul Legii nr. 153/2017, respectiv sub aspectul stabilirii şi aplicării sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate.

Potrivit disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Începând cu data de 1 ianuarie 2018 cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Din interpretarea textului de lege rezultă faptul că în anul 2018, cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi care nu va putea depăşi procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Articolul 25 alin. (1) din legea-cadru prevede că "suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care nu depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, modalitatea de calcul a cuantumului sporului nu comportă interpretare, textul fiind de strictă interpretare, respectiv majorarea acestuia cu 25% faţă de luna decembrie 2017.

În ceea ce priveşte însă, salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, apreciem că prevederile art. 38 alin. (3), lit. a) nu se aplică, întrucât, art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

Or, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respective.

- aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la legea-cadru;

- aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

De aici, rezultă indubitabil concluzia că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Astfel, art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Precizăm, faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Arătăm şi faptul că, la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate şi nu au fost acordate în procent integral de 45%.

Aşadar, în considerarea şi aplicarea principiului universal valabil, reprezentat de actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înţelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără niciun efect), reglementat ca atare în dreptul romanesc, normele cu un înţeles îndoielnic şi susceptibil de mai multe înţelesuri echivoce, se interpretează în aşa măsură încât acestea să producă efecte juridice, având în vedere că raporturile juridice se încheie în vederea creării, modificării sau stingerii unor fapte juridice stricto sensu.

De altfel, însuşi reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiatori ai Legii nr. 153/2017, au precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate:

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 din lege, şi cu respectarea prevederilor art. 25 din lege.

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, art. 23 din legea-cadru prevede că "Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat (...)".

Se arătă faptul că regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiţiei în data de 20.12.2017, iar prin H.G. nr. 118/26.03.2018 a fost adoptat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională (H.G. nr. 118/2018).

Aşa fiind, Curtea de Apel Iaşi, ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea sporurilor pe fiecare salariat în parte nu cota procentuală de 30% aplicată salariului de bază al fiecărui salariat, ci cota de 30% aplicată la fondul de salarii.

Dacă cota de 30% s-ar fi acordat prin raportare la fondul de salarii, s-ar fi putut acorda un cuantum mai mare al sporurilor pe fiecare salariat în parte, ţinând cont că în cadrul Curţii de Apel există personal care nu beneficiază de sporuri sau, cel puţin, nu beneficiază de toate sporurile avute în vedere de lege, aşa cum rezultă şi din susţinerile de mai sus.

Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit a reţinut că sunt neîntemeiate apărările noastre prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bucureşti, a Curţii de Apel Bacău şi a curţii de Apel Ploieşti, întrucât nu ne aflăm în aceeaşi situaţie.

Este adevărat că sunt ordonatori diferiţi de credite, însă discriminarea nu se analizează raportat la ordonatorii de credite, ci raportat la categoria socio-profesională din care facem parte, discriminarea intervenind faţă de aceeaşi categorie socio-profesională care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti şi care au stabilit cuantumul procentual al sporurilor raportându-se la fondul de salarii şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situaţie de discriminare între noi, grefieri din cadrul Curţii de Apel Iaşi-Judecătoria Bârlad, şi cei din cadrul Curţilor de Apel Bucureşti, Ploieşti şi Bacău, care desfăşurăm aceeaşi activitate fiind încadraţi în acelaşi grad, treaptă, vechime.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că este respectat principiul prev. de art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017, însă acest principiu trebuie coroborat cu celelalte principii prevăzute la lit. b) şi d) "b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor".

Aceste principii au fost încălcate la momentul emiterii deciziei atacate, neţinându-se cont de faptul că prestăm aceeaşi activitate, avem aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie ca şi grefierii din cadrul Curţilor de Apel Bucureşti, Ploieşti şi Bacău.

Scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 153/2017 a fost de instituirea unui tratament egal şi nediscriminatoriu pentru persoanele care îndeplinesc aceleaşi funcţii şi desfăşoară aceleasi activităţi.

Se apreciază că art. 6 trebuie interpretat în integralitatea lui, în spiritul Legii nr. 153/2017 şi nu doar în litera lui. Pentru ca, dacă ordonatorul de credite ar stabili în mod arbitrar drepturile salariale şi sporurile care se cuvin personalului din subordine ar fi imposibil să se mai respecte principiile prevăzute art. 6. S-ar ajunge, astfel, în situatia în care pentru aceleaşi sarcini, responsabilităţi, interdicţii, aceeaşi activitate, aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie un grefier să remunerat în mod diferit.

Ordonatorul de credite are atribuţia de a gestiona sistemul de salarizare şi nu de a stabili cuantumul sporurilor în mod eronat, prin interpretarea subiectiva a legii şi eventual în scopul efectuării unor economii la bugetul de stat.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod greşit ca instanţele nu se pot pronunţa asupra aspectelor care privesc salarizarea.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 153/2017 " (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.

(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluţionează contestaţiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Instanţa se pronunţă de urgenţă şi cu precădere."

Potrivit art. 7, Secţiunea I capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţie, "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Astfel, legiuitorul a prevăzut ca personalul nemulţumit de modul în care le-a fost stabilit drepturilor salariale să se poate adresa instanţei de judecata.

Se apreciază ca instanţa de judecata poate stabili dacă drepturile noastre salariale au fost acordate în mod legal, având temeiul legal care să-i atribuie competenta de a se pronunţa cu privire la aspectele care privesc salarizarea.

În cele din urmă, solicităm instanţei, ca la pronunţarea hotărârii, să nu aibă în vedere adresa nr. 6/2209,4389,4702, 5349, 5375, 5674, 5976/din 12 martie 2019 emisă de Ministerul de Justiţie şi adresată conducerilor Curţilor de Apel şi Tribunalelor, cu titlu de recomandare, prin care apreciem că se imixtionează în actul de justiţie (obligând la o anumită soluţie previzibilă), solicitându-vă să analizaţi cauza conform prevederilor legale, fără a fi influenţaţi de astfel de recomandări şi ingerinţe nepermise.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Intimata - pârâtă Curtea de Apel Iaşi a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pe motiv că recurenţii au formulat apel împotriva sentinţei nr. 320/30.01.2019 a Curţii de Apel Iaşi. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata - pârâtă Curtea de Apel Iaşi prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, excepţia a fost invocată în raport cu dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., coroborate cu art. 487 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ. şi cu împrejurarea că recurenţii au formulat apel împotriva sentinţei nr. 320/30.01.2019 a Curţii de Apel Iaşi, iar nu recurs cum s-a menţionat în sentinţă.

Instanţa de recurs constată că o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru admiterea acestei excepţii, în condiţiile în care cererea a fost reclaficată în recurs, iar toate celelalte elemente arătate fac posibilă identificarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, recurenţii-reclamanţi au depus o nouă cerere în care au indicat corect cale de atac, ca fiind cea a recursului.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. au formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cerere de chemare în judecată prin care au solicitat revocarea Deciziei nr. 32/05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Iaşi, emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bârlad cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 153/2017, modificată şi completată prin Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, mărirea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit prezentei cereri introductive, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 153/2017, modificată şi completată (cu aplicarea la salariul de bază a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate în procent de 25% şi respectiv 5%, precum şi a sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15%, în total 45%) şi venitul efectiv plătit (prin determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea şi virarea sumelor necesare stabilirii şi plăţii diferenţelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari şi terţiar de credite respectiv pârâţii de ordin 2 şi 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Vaslui, ca ordonator terţiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestaţiilor băneşti datorate reclamanţilor.

Recurenţii-reclamanţi au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Bârlad.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curţi de apel şi acordarea eronată a sporurilor de condiţii vătămătoare, de risc şi solicitare neuropsihică şi de confidenţialitate.

În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenţii-reclamanţi au precizat că solicită acordarea acestora în cuantum de 30 %, apreciind că aceasta este valoarea pe care nu trebuie să o depăşească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite şi nu pe fiecare angajat.

Referitor la motivul de recurs vizând greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 şi obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (parag. 79).

În ceea ce priveşte cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII Secţiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

Din această perspectivă, recurenţii-reclamanţi au susţinut în mod greşit că procentul sporurilor de 30% se aplică pe total buget al ordonatorului de credite, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale".

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menţionat faptul că prin considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a reţinut că:

"93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

Sub acelaşi aspect, se impun a fi relevate şi următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea reţine că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

17. Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica formulată de autoarea excepţiei se axează pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, care, în opinia sa, pot genera diferenţe în privinţa cuantumului sporurilor acordate aceleiaşi categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în instituţii diferite, în speţă, judecătorii care îşi desfăşoară activitatea în tribunale diferite.

18. Sub acest aspect, Curtea observă că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite" şi ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit căreia:

"Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

19. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.". Ca atare, Curtea constată că stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi art. 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.

20. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 23 octombrie 2007).

21. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26)."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă nu este vorba de o discriminare în raport de modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti, Ploieşti şi Târgu Mureş în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Curtea de Apel Iaşi la emiterea Deciziei nr. 32/05.02.2018.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum şi de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar şi la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază, aşa cum s-a arătat, că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la alin. (2), 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În consecinţă, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depăşească un procent de 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare, soluţia primei instanţe reflectând în acest sens o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. împotriva sentinţei civile nr. 320 din 30 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. împotriva sentinţei civile nr. 320 din 30 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.