Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4591/2021 AI generated

Public sector salary equalization: applicability of maximum sectoral reference value to auxiliary staff and compensation for delayed payment

Case Number Decizia nr. 4591/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the Prosecutor’s Office, upholding the lower court’s final decision in favor of eight auxiliary legal staff members who challenged their salary classifications. The dispute concerned the correct calculation of the monthly base allowance for auxiliary personnel attached to the Prosecutor’s Office, with plaintiffs arguing that the state failed to apply the higher sectoral reference value (VRS) mandated by Law No. 71/2015 and the emergency decree on public sector salaries, resulting in underpayment compared to the maximum level paid for similar functions within the same occupational family. Relying on the principles of equal pay for equal work and the constitutional right to equal protection, the court rejected the defendant’s claim that the litigation had become moot after subsequent administrative orders partially aligned salaries, holding that the judgment retained its legal effect regarding the obligation to pay the difference, index for inflation, and legal interest from the due date. The decisive legal basis included the interpretation of the "same salary level" provision in Emergency Decree No. 83/2014 as applicable to all public employees regardless of specific institutional status, the framework of public finance law allowing for budgetary amendments to settle judicial debts, and civil law provisions on the full reparation of damages, which encompass both the monetary difference due to devaluation and the legal interest for late payment.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ, art. 2 pct. 32 din Legea nr. 500/2002, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Public sector salary equalization: applicability of maximum sectoral reference value to auxiliary staff and compensation for delayed payment: Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Keywords

AI generated
difference compensation equal pay calculation of salary public finance value in dispute judicial law

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G. şi H., au chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând:

1. anularea în parte a Deciziei nr. 12/13.12.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială de 405, precum şi data la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul;

2. emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar conex din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 16.01.2014;

3. emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 conform Legii nr. 71/2015, plus 10%, respectiv 445 RON, începând cu 01.12.2015, conform art. 4 din Legea nr. 293/25.11.2015 şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţelor sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit aferent perioadelor cuprinse între: 09.04.2015-1.12.015 (VRS de 405 RON) şi respectiv 01.12.2015-01.10.2016 (VRS de 405 RON + 10%);

4. obligarea pârâtului Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, la emiterea unor grile unice de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate juridică şi conex, la nivelul cel mai mare aflat în plată pentru fiecare funcţie din familia ocupaţională Justiţie;

5. obligarea pârâţilor la recuperarea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la om valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 16.01.2014, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 + 10% începând cu data de 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care solicită a se aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4271 din 23 octombrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinge cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unui pârât fără calitate procesual pasivă.

Admite cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. toţi cu domiciliu ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu sediul în Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu sediul în Suceava, judeţ Suceava.

Anulează parţial decizia nr. 12/13.02.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în privinţa reclamanţilor menţionaţi în cuprinsul acestuia, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava să emită pentru reclamanţi decizie de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015-sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere legea nr. 293/2015, şi actualizată cu indicele de inflaţie-precum şi a dobânzilor legale calculate de la data exigibilităţii până la data plăţii.

Obligă pârâtul la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute, având în vedere că la data de 19.06.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a emis decizia nr. 76/2018 prin care reclamanţilor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Mai arată că prin decizia nr. 33/2008 şi decizia nr. 119/2015 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava majorările salariale le-au fost acordate reclamanţilor chiar la momentul intrării în vigoare a actelor normative.

Recurentul-pârât a criticat şi obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzilor legale calculate de la data exigibilităţii până la data plăţii, prin dispozitivul sentinţei recurate, susţinând că are atribuţii privind efectuarea calculului şi acordarea drepturilor salariale doar pentru salariaţii aparatului propriu şi numai rolul de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare în cauză.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurentului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a susţinut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 897/2018 a Procurorului General al României şi a Deciziei nr. 76/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, acţiunea reclamantelor a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Prin emiterea ordinelor s-a recunoscut beneficiul unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS chiar mai mare decât cea pretinsă prin cererea introductivă, respectiv de 421,36 RON până la 01.12.2015 şi de 463,5 RON după această dată.

Astfel, prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a specialiştilor IT, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a Parchetelor de pe lângă Tribunalele Suceava şi Botoşani este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.07.2016, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, în perioada 01.08.2016 -30.09.2016, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unor noi ordine de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantelor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Public. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantelor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Socotind ordinul menţionat o punere în executare parţială a sentinţei recurate, sentinţă care nu se referă numai la recunoaşterea beneficiului unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci şi la emiterea unor noi ordine de salarizare şi la plata diferenţelor salariale, Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

De altfel, din cuprinsul ordinelor depuse la dosar nu rezultă că reclamantelor le-ar fi fost achitate drepturile salariale restante, nefiind depusă vreo dovadă a plăţilor efectuate în temeiul acestui ultim ordin.

Se mai reţine că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor reclamantelor pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 şi în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuţie, şi anume Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care face parte şi reclamantul beneficiază de indemnizaţii de încadrare, stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că din întreaga reglementare a salarizării printr-o succesiune de legi unitare (inclusiv O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015), se observă că acestea vizează "personalul plătit din fonduri publice", noţiune ce cuprinde şi personalul auxiliar de specialitate, chiar dacă aceştia nu sunt funcţionari publici conform Legii nr. 188/1999, ci au un statut special.

În ceea ce priveşte interpretarea logico-gramaticală a sintagmei "salarizat la acelaşi nivel", s-a reţinut că vizează întregul personal plătit din fonduri publice, salarizat la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014.

Potrivit art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, "prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii şi de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării".

Conform art. 5 alin. (1)2, "prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei".

În acest context legislativ, s-a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate aflat în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv celor care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Recunoaşterea drepturilor salariale de la data de 09.04.2015, care corespunde datei intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, a fost confirmată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23 pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Decizia în cauză este general obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Argumentele anterioare sunt întărite şi de argumentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care la pct. 31 şi 32 arată următoarele:

31 . . . . . . . . . .pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Din succesiunea în timp a dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei reclamantelor, rezultă că, la data de 09.04.2015, au existat circumstanţe din care se poate trage concluzia că salariul de încadrare şi sporurile aferente nu ar fi fost la nivelul maxim aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale, motiv pentru care criticile pârâtului sunt nefondate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la obligaţia de achitare a drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reţinând că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în proiecţia bugetară anuală nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti şi nu reprezintă o obligaţie imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii finanţelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exerciţiului bugetar iniţial, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 şi art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli şi sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului iniţial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătoreşti definitive.

De altfel, obligaţia de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătoreşti este prevăzută de art. 2 pct. 32 din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înţelege acea "fază în procesul execuţiei bugetare, prin care instituţia publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătoreşti, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecinţă, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligaţia de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanţă cu actele normative care reglementează plata creanţelor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

În privinţa obligaţiei de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa de fond, menţinută în recurs, s-a constatat nelegalitatea ordinelor de salarizare atacate şi a fost dispusă nulitatea lor parţială, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unu nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale cuvenite în mod legal reclamantei, începând cu data de 09.04.2015. Or, această soluţie se reflectă în obligaţia pârâtului de a achita reclamantelor diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit legii şi cele stabilite prin Ordinului nr. 897/2018 al Procurorului general, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamante prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenţei unei convenţii între părţi, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că obligaţiile de plată a drepturilor salariale derivă din raporturile de muncă ale reclamantelor cu autoritatea publică, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcţie şi a prevederilor Statului judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziţii li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plăţii făcute de un debitor, respectiv dispoziţiile art. 1531 şi următoarele din C. civ.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, situaţie regăsită în speţa de faţă, în care pârâtul nu a respectat obligaţia de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamantelor în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data de 09.04.2015 .

Totodată, se va avea în vedere şi faptul că prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilesc modul de calcul al dobânzii penalizatoare, iar dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ dispun că dispoziţiile art. 1535 şi art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale prevăzute de legislaţia civilă, constatând existenţa obligaţiei pârâtului de plată a dobânzii legale aferentă sumelor achitate cu titlu de diferenţe salariale.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei civile nr. 4271 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.