Ministry of Justice lacks passive procedural standing for salary differential claims against courts; appeal allowed to quash payment order

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.10.2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., toţi cu sediul ales la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei, persoana desemnata pentru primirea corespondenţei B., au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti.

Prin care solicită:

1. Anularea parţială a Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei, în ceea ce ne priveşte pe fiecare dintre noi;

2. Obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare, individuale;

- prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON;

- prin care să recalculeze indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

3. Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21/2019 din 17 ianuarie 2019 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite în parte acţiunea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Respinge ca fiind rămase fără obiect cererile privind anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1490/C/2017 şi cea privind obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare reclamanţilor.

Admite capătul de cerere în pretenţii şi obligă pârâtul la alocarea şi, ulterior, plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin utilizarea unui V.R.S. de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, şi de 445,50 RON începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.".

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea parţială a acesteia, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Trecând la analiza punctuală a motivelor de recurs înfăţişate de recurent, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea prin hotărârea pronunţată a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în esenţă, urmare a împrejurării că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii, deşi reclamanţii prin cererea de chemare în judecată nu au solicitat acest lucru.

În opinia instanţei de control judiciar nu este incident în cauză acest motiv de recurs în condiţiile în care, nu se poate reţine încălcarea vreunei norme de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.

Cat priveşte soluţia efectivă adoptată de prima instanţă asupra motivului invocat, aceste aspecte urmează a fi analizate în contextul celuilalt motiv de recurs înfăţişat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la soluţia obligării Ministerului Justiţiei la achitarea diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat pe pârât să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Reţine instanţa de control judiciar că, prin Decizia nr. 13/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, s-a decis că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială."

Or, potrivit celor statuate în această decizie, aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă, reţinându-se şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite", se poate concluziona că, în privinţa petitului cererii de obligare a pârâtului la acordarea/plata dobânzilor aferente debitului principal şi a sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflaţie, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

De altfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico - financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport cu obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti (în circumscripţia teritorială a cărui activează reclamanţii), în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi va casa, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la achitarea diferenţelor salariale rezultate, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 21/2019 din 17 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal,

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Înlătură menţiunea din sentinţă privind alocarea diferenţelor salariale.

Respinge cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin utilizarea unui V.R.S. de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, şi de 445,50 RON începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.