Validity of railway accident investigation report and inadmissibility of challenge to prealable complaint response

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.02.2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Română, a solicitat, în baza prev. art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea raportului de investigare din iulie 2016 întocmit de AGIFER şi a actului nr. x/21/23.08.2016, emis de AGIFER, reprezentând răspuns la plângerea prealabilă; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 13 iulie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant, lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, nulităţii cererii de chemare în judecată, autorităţii de lucru judecat şi lipsei de interes ca neîntemeiate.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea actului cu nr. x/23.08.2016.

Acordă termen de judecată la data de 28.09.2017, C 26 fond - ora 09:00, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a depune la dosar acte din care rezultă modalitatea rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 127/29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.".

Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 8 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal adecis următoarele: "Respinge cererea în anularea răspunsului la plângerea prealabilă din data de 13.07.2017 (adresa nr. x/23.08.2016) ca inadmisibilă.

Respinge cererea în anularea raportului de investigaţie din iulie 2016 formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., cu sediul în Bucureşti, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x/1998, având C.U.I. x, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Română cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR-SA a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa civilă recurată este nelegală pentru lipsa motivării, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 14 alin. (6), art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, desi instanţa de fond în mod correct reţine faptul că raportul final de investigaţie din iulie 2016 îndeplineşte condiţiile actului administrative întrucât produce efecte în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor şi cauzelor producerii accidentului, nu şi în ce priveşte vinovăţia şi răspunderea, instanţa de fond prin încheirea din data de 13.07.2017, în mod greşit, respinge cererea în anularea răspunsului la plângerea prealabilă din data de 23.08.2016, ca inadmisibilă.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În opinia recurentei, în conţinutul sentinţei recurate nu se regăsesc motivele instanţei de fond cu privire la respingerea celor învederate, pentru a putea răspunde la toate susţinerile, în cauză, ar fi fost utilă încuviinţarea unei expertize de specialitate, expertiză solicitată prin acţiunea introductivă.

Susţine de asemenea că dispoziţiile art. 68 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 117/2010 nu au fost respectate având în vedere că doar la data de 22.06.2016 a fost comunicat raportul de investigare solicitându-se punct de vedere până la data de 30.06.2016, într-un timp foarte scurt raportat la o serie de motive obiective.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia de Investigare Feroviară Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşadar, Înalta Curte constată neîntemeiate susţinerile recurentei în sensul că au fost încălcate prevederile art. 5 C. proc. civ. referitoare la îndatoririle judecătorilor privind soluţionarea cererilor şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ. privind contradictorialitatea.

În încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2017 s-a consemnat în mod clar cuvântul acordat părţilor în vederea disuctării excepţiilor invocate, printre care şi excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere.

De altfel, este corectă soluţia primei instanţe care a statuat că dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii de şedinţă din data de 13.07.2017, prin care se rezolvă o problemă de drept litigioasă, respectiv s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea actului cu nr. x/23.08.2016, în temeiul dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a respins cererea în anularea răspunsului la plângerea prealabilă din data de 13.07.2017 (adresa nr. x/23.08.2016) ca inadmisibilă.

S-a reţinut în speţă că adresa nr. x/23.08.2016 constituie răspunsul la plângerea prealabilă a reclamantei, fiind deci un act emis de pârâtă în exercitarea recursului graţios prevăzut de dispozoţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, conţinând refuzul de a da curs solicitării de revocare/refacere a raportului de investigare. Acest act nu este un act administrativ în sensul legii şi întrucât inadmisibilitatea constituie o sancţiune ce intervine în situaţia în care dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau în situaţia în care condiţiile de asmisibilitate a căii procedural exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 05.07.2015 între staţia CFR Coşlariu grupa Podu Mureş şi Halta de mişcare Crăciunel, a avut loc accidental feroviar, pe firul II de circulaţie, prin deraierea de prima osie în sensul de mers a celui de al 7-lea vagon din compunerea trenului de marfă nr. x.

Prin Raportul de investigare al accidentului feroviar s-a stabilit cauza directă a producerii acestui accident respectiv escaladarea şinei de pe firul exterior a curbei de către roata atacantă (roata nr. 1 situată pe partea stângă în sensul de mers al trenului) de la vagonul nr. x ca urmare a modificării raportului dintre forţa conducătoare şi sarcina ce acţionau pe această roată, depăşindu-se astfel limita de stabilire la derariere.

S-a mai reţinut creşterea raportului dintre forţa de conducătoare şi sarcina ce acţionau pe roata atacantă datorită condiţiilor descărcării puternicie de sarcină a acestei roţi şi a creşterii forţei laterale (de ghidare) pe această roată.

Factorii care au contribuit au fost determinaţi de:

- Diferenţa de 31 mm (punctul 4 mai ridicat) constatată la nivelul transversal dintre cele două fire ale căii, măsurată în punctele notate cu,,0" şi,,4", aflate la o distanţă de10m, distanţă ce este egală cu amplasamentul (distanţa dintre osii) unităţii de vagon deraiate, fapt care a dus la creşterea sarcinilor vertical ce acţionau pe roţile de pe celaltă diagonal (stânga faţă- dreapta spate);

- Existenţa unei zone de aproximativ 30% din suprafaţa secţiunii foii de arc principale a arcului de suspensie de la roata nr. 1 cu urme de rupture veche, zonă ce a contribuit la ruperea acestei foi dearc, fapt ce a condus la înrăutăţirea capacităţii de ghidare a acestei roţişi, implicit la creşterea forţei de ghidare.

Cauza subadiacentă a acestui accident o constituie nerespectarea prevederilor art. 7A pct. 1 şi 2 din instrucţia de norme şi toleranţe pentru construcţia şi întreţinerea căii-linii cu ecartament normal nr. 314/1989 cu privire la toleranţele admise la denivelarea căii.

Nu s-au reţinut cauze primare.

Reclamanta a susţinut că potrivit Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 117/2010 - pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor si a incidentelor, de dezvoltare si îmbunatatire a sigurantei feroviare pe caile ferate si pe reteaua de transport cu metroul din Romania, trebuia să fie informată periodic cu privire la investigaţie şi mersul acesteia. Această prevedere nu a fost respectată având în vedere că doar în data de 26.06.2016 i s-a comunicat Raportul de investigare solicitându-se emiterea unui punct de vedere într-un termen foarte scurt, respectiv până la data de 30.06.2016.

Arată recurenta că observaţii cu privire la proiectul raportului de investigaţie nu au fost avute în vedere de pârât cu ocazia întocmirii Raportului final de investigaţie.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 68 din Regulamentul anterior menţionat:

"(1) Investigaţia se desfăşoară într-un mod cât mai deschis, astfel încât toate părţile să poată fi ascultate şi să aibă acces la rezultate.

(2) În cazul investigării accidentelor, administratorul/gestionarul de infrastructură feroviară şi operatorii de transport feroviar implicaţi, operatorul economic care efectuează operaţiuni de transport cu metroul, ASFR, victimele şi rudele acestora, proprietarii bunurilor deteriorate, producătorii, serviciile de urgenţă implicate şi reprezentanţii personalului şi utilizatorii, după caz, sunt informaţi periodic cu privire la investigaţie şi mersul acesteia, acordându-li-se, la solicitarea acestora, posibilitatea de a-şi prezenta opiniile şi punctele de vedere referitoare la investigaţie, şi au posibilitatea, la cerere, să facă comentarii cu privire la informaţiile din proiectele de rapoarte".

Aşadar, reclamanta avea obligaţia de a formula obiecţiuni la raportul de investigaţie până la o anumită dată. Din actele dosarului rezultă faptul că pârâtei i s-a comunicat proiectul raportului la data de 21.06.2016, recepţionat la data de 22.06.2016, solicitându-i-se în mod expres reclamantei să prezinte punctul său de vedere până la data de 30.06.2016, menţionându-se că în ipoteza unei nerecepţionări a unui răspuns se va considera că nu există obiecţiuni asupra proiectului la raport .

Reclamanta nu a respectat termenul indicat, formulând obiecţiuni la proiectul raportului ulterior datei de 30.06.2016, dar şi ulterior datei la care a fost emis raportul de investigare, şi anume la data de 05.07.2016, în condiţiile în care raportul a fost emis la data de 04.07.2016, comunicat reclamantei şi efectiv recepţionat de aceasta la data de 05.07.2016 .

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a contestat aceste date şi nici nu a învederat un motiv obiectiv pentru care a depăşit termenul până la care trebuia să formuleze şi să comunice observaţiile sale cu privire la cele cuprinse în proiectul raportului de investigare.

Pe de altă parte, împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a dat acestor observaţii relevanţa propusă de reclamantă sub aspectul cauzelor producerii accidentului feroviar investigat, nu atrage sancţiunea nulităţii raportului contestat.

În acest condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins ca neîntemeiate susţinerile reclamantei sub acest aspect.

Potrivit art. 3 lit. p) din Legea 55/2006 prin investigaţie se înţelege un proces desfăşurat în scopul prevenirii accidentelor şi incidentelor, care include strângerea şi analizarea informaţiilor, stabilirea condiţiilor, inclusiv determinarea cauzelor şi, dacă este cazul, emiterea unor recomandări de siguranţă.

Raportat la definiţia legală a conceptului de investigaţie, scopul acestei activităţi al cărei rezultat este cuprins în raportul de investigaţie este acela de identificare a cauzelor producerii accidentului şi de formulare a recomandărilor de siguranţă.

Or, raportat la acestea, astfel cum s-a arătat în precedent, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a contestat aceste date şi nici nu a învederat un motiv obiectiv pentru care a depăşit termenul până la care trebuia să formuleze şi să comunice observaţiile sale cu privire la cele cuprinse în proiectul raportului de investigare şi nici nu s-a adresat pârâtei cu o solicitare de prelungire a termenului până la care să poată formula observaţii cu privire la proiectul raportului de investigare.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta încearcă să demonstreze existenţa unor motive obiective pentru care societatea a depăşit termenul până la care putea să formuleze şi să comunice observaţiile sale cu privire la cele cuprinse în proiectul Raportului de investigare.

Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentei în sensul că lipsa informării periodice cu privire la accidentul feroviar, volumul mare de material prezentat în data de 22.06.2016, comunicarea Raportului de investigare final la doar 13 zile calendaristice de la prezentarea proiectului de Raport sunt motivele care au deteminat societatea reclamantă să nu formuleze obiecţiuni.

Nici criticile în sensul că "prevederea din Regulament nu a fost respectată de către AGIFER . . . . . . . . . .emiterea unui punct de vedere într-un termen foarte scurt sau că în raport de timpul de care a avut nevoie instanţa de fond în analizarea actelor şi în motivarea sentinţei recurate", nu pot fi primite.

Or, nerespectarea normelor legale anterior enunţate, neformularea observaţiilor cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia constatărilor proiectului raportului, cărora să li se poată răspundă, care să poată să fie avute în vedere la elaborarea raportului ca act final, se apreciază că este nefondat demersul reclamantei de a rămâne în pasivitate, de a nu formula obiecţiuni la proiect, dar de a contesta ulterior raportul în instanţă.

Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că nu se analizează pe fond susţinerile părţii reclamante referitoare la pretinsa netemeinicie a raportului de investigare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. împotriva încheierii din 13 iulie 2017 şi a sentinţei civile nr. 1070 din 8 martie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.