Funding agency loses appeal; annulment upheld over force majeure in EU-funded project recovery dispute.

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii. Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x la data de 08.03.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2015 privind proiectul "Construire club activităţi sportive şi recreative" ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x/04.07.2011, aparţinând beneficiarului S.C. A. S.R.L., proces-verbal încheiat de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi a deciziei nr. 33652/09.09.2015, de respingere a contestaţiei împotriva acestui proces-verbal.

Prin sentinţa civilă nr. 107/29.06.2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

Prin decizia nr. 1953/09.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 107/29.06.2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a dispus ca, cu ocazia rejudecării, în temeiul art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., prima instanţa să aibă în vedere următoarele:

- reevaluarea relevanţei probei cu avizul de forţă majoră nr. 5265/17.09.2014 emis de CCIR, prin care se atesta cazul de forţă majora petrecut in luna mai 2014, probă ce fusese exclusă pe criterii formale;

- completa stabilire a situaţiei de fapt, prin aprecierea relevanţei administrării probei cu expertiza de specialitate care să lămurească: a) dacă reclamanta a respectat toate indicaţiile tehnice din studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. în luna mai 2012, printre care măsurile impuse la pagina 24 din studiul geotehnic efectuat şi dacă avea sau nu obligaţia de a efectua un studiu geotehnic amplu prin metoda forării; b) dacă, în ciuda respectării acestor indicaţii tehnice, evenimentul produs putea fi prevăzut/preîntâmpinat, prin diligenţe specifice ale reclamantei, impuse de normativele tehnice; c) dacă, din punct de vedere tehnic, producerea evenimentelor naturale de la 03.05.2014 putea fi împiedicată sau preîntâmpinată de către reclamantă prin mijloace specifice; d) orice ale împrejurări relevante invocate de părţi;

- incidenţa sau nu în cauză a H.G. nr. 486/2016, raportat la data evenimentului produs în prezenta cauză şi evenimentele acoperite de acest act normativ (prin solicitarea eventual de acte premergătoare ce au stat la baza emiterii acestui act normativ).

Pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016* la data de 14.08.2019.

I.2. Hotărârea primei instanţe după casarea cu trimitere

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2015 şi a deciziei nr. 33652/09.09.2015 emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20.996 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, încadrate în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), susţinând încălcarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, cât şi a O.U.G. nr. 66/2011.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a clauzelor contractuale referitoare la îndeplinirea condiţiilor referitoare la forţa majoră şi apreciază că alunecările de teren ce au afectat investiţia realizată de S.C. A. S.R.L. nu se pot încadra în categoria "eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor", aşa cum este definită forţa majoră în art. 18 alin. 1 din Anexa I la Contractul de Finanţare.

Având în vedere prevederile contractuale asumate (Art. 1 Obligaţii Generale din Anexa I şi Art. 8 Monitorizarea şi evaluarea proiectului - din Anexa I), consideră că sunt întrunite elementele necesare pentru a se constata existenţa unei nereguli deoarece activitatea co-finanţată a încetat, în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, din cauza producerii alunecărilor de teren, pentru care nu s-au prezentat documente justificative, beneficiarul limitându-se doar la a anunţa "cazul de forţă majoră", ulterior beneficiarul neluând măsurile necesare pentru readucerea investiţiei la starea iniţială, deşi avea posibilitatea remedierii situaţiei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată următoarele:

1. Instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a clauzelor contractuale referitoare la îndeplinirea condiţiilor referitoare la forţa majoră. Cu adresa înregistrată la C.R.F.I.R. 7 Centru sub nr. x/07.05.2014, S.C. A. S.R.L. a notificat Autoritatea Contractantă cu privire la producerea cazului de forţa majoră, însă ulterior nu a transmis instituţiei documentele probante, în termenul prevăzut la art. 18 alin. 2. Ulterior (după aprox. 4 luni), reclamanta a depus documentele doveditoare ale cazului de forţă majoră la 23.09.2014, în afara termenului prevăzut la art. 18 alin. 2, motivând că această întârziere se datorează faptului că a fost întocmit un nou studiu geotehnic necesar obţinerii certificatului de forţă majoră ce a fost eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie,

În baza prevederilor art. 18 alin. 4 din Anexa I la contractul de finanţare, coroborat cu disp. art. 18 alin. 2 din Anexa 1 la contractul de finanţare, reclamanta avea obligaţia de a depune în termen de 5 zile documente justificatoare, obligaţie care nu a fost îndeplinită.

În mod greşit instanţa de fond a constatat că reclamanta a îndeplinit această obligaţie contractuală, prin invocarea intervenţiei acestei situaţii de forţă majoră, dar fără a proba în concret producerea acesteia, în termenul contractual de 15 zile de la data producerii acesteia, aşa cum este prevăzut la art. 18 alin. (2) din contractul de finanţare.

Recurenta susţine că la momentul realizării proiectului tehnic a fost întocmit studiul geotehnic elaborat de S.C. B. S.R.L., folosind metoda georadar, iar în acest document se atrage atenţia asupra instabilităţii terenului pe versantul nordic, ceea ce face incompatibilă constatarea unei situaţii de forţă majoră în cauza de faţă. Deşi în studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. se atrage atenţia asupra instabilităţii terenului pe versantul nordic, totuşi beneficiarul finanţării nerambursabile nu a luat măsuri asigurătorii pentru evitarea potenţialelor pagube, deşi avea cunoştinţă de problemele de stabilitate ale terenului pe care urma să fie realizată investiţia, fapt ce atrage încălcarea prevederilor art. 1 alin. 3 din contractul cadru care prevede:

"Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile înscrise în prezentul contract şi cu legislaţia naţională şi comunitara în vigoare . . . . . . . . . ."

În ceea ce priveşte constatările din cel de al doilea studiu geotehnic (elaborat de S.C C. S.R.L.), studiu realizat de beneficiar în vederea obţinerii certificatului de "forţă majoră", recurenta apreciază că şi acesta din urmă confirmă constatările iniţiale privind instabilitatea terenului pe care a fost amplasată investiţia realizată de S.C. A. S.R.L şi că, deşi beneficiarul avea cunoştinţă de existenta acestor vulnerabilităţi, acestea nu au fost tratate cu suficientă atenţie, respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic nu au fost adoptate soluţiile tehnice care să preîntâmpine alunecarea terenului. În plus, studiile geotehnice efectuate nu au propus soluţii clare, ci mai degrabă au fost orientate către economia de fonduri alocate acestui scop şi către economia de timp pentru efectuarea lor, astfel că raportat la recomandările formulate de S.C. B. S.R.L. în studiul geotehnic cu privire la consolidarea versanţilor, rezultă că acest eveniment nu a fost imprevizibil, deci nu poate fi considerat un caz de forţa majora.

Un alt aspect ce confirmă ca alunecările de teren invocate de S.C. A. S.R.L nu au avut un caracter imprevizibil şi insurmontabil este prezentat în expertiza tehnică "post - eveniment", realizată de beneficiar la solicitarea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Braşov, în care se atrage atenţia asupra menţiunilor făcute de S.C. B. S.R.L. în studiul geotehnic elaborat cu privire la "... potenţialul de instabilitate a terenului pe o anumită zonă a amplasamentului construcţiilor...", precum şi cu privire la propunerile "... privind lucrările necesare pentru stabilizarea versanţilor.

2. Instanţa de fond a nesocotit adresa nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A..

3. A.F.I.R. are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor. În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond că nu se justifici aplicarea măsurii de încetare a contractului şi restituirea sumelor acordate, întrucât a intervenit forţa majoră, o consideră eronată raportat la prevederile art. 11 alin. 3 "încetarea contractului" din Anexa I la Contractul de finanţare şi la reglementările referitoare la respectarea principiului proporţionalităţii, respectiv art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta evocă jurisprudenţa CJUE şi arată că, potrivit acesteia, recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei-intimate este obligatorie pentru derularea FEADR în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate. Aşadar, A.F.I.R. a ţinut cont de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la aplicarea principiului proporţionalităţii în stabilirea sancţiunilor administrative, întrucât în cazul identificării de elemente ce conduc la concluzia că nu s-au respectat prevederile legale şi contractuale stabilite prin contractul asumat, principiul proporţionalităţii nu poate fi aplicat.

4. Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ce cuprind şi onorariul avocaţial în cuantum total de 14.896 RON, apreciază că acesta a fost dat cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, dat fiind că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede că onorariile avocaţiale pot fi micşorate de instanţă "chiar şi din oficiu", iar onorariul nu este proporţional cu complexitatea cauzei şi munca efectiv depusă de apărător.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L, ca neîntemeiată.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L, a formulat întâmpinare la recursul formulat de intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale invocând, pe cale de excepţie, nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe fondul cauzei, apreciază că în mod corect, instanţa de fond a admis contestaţia sa şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea actelor atacate.

Instanţa de fond a respectat cele dispuse de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin decizia 1953/09.04.2019 pronunţată in cadrul dosarului nr. x/2016, precum şi puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5079/25.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în dosarul nr. x/2016, având ca părţi S.C. A. în calitate de reclamant şi AFIR, în calitate de pârât, în ceea ce priveşte intervenirea cazului de forţă majoră în speţa de faţă. Astfel, într-o cauză similară prezentei, care vizează aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, având ca obiect constatarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.07.2015, privind proiectul "Centrul de activităţi de întreţinere corporală şi activităţi de înfrumuseţare" ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x/01.04.2011, instanţa supremă a constatat, în mod definitiv, existenţa cazului de forţă majoră în ceea ce priveşte evenimentul ce a avut loc în perioada 03-05.05.2014 în Sohodol şi care a afectat imobilele aparţinând A. S.R.L. şi A. SRL

Susţine intimata că de autoritate provizorie de lucru judecat se bucură si sentinţa nr. 356/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2015, prin care s-a admis acţiunea în pretenţii formulată în baza poliţelor de asigurare a imobilelor, constatându-se, în baza expertizei de specialitate efectuată în cauză, existenţa cazului de forţă majoră.

Intimata arată că singurele dovezi care pot fi primite şi care trebuie luate în considerare sunt avizul de forţă majoră emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României, singura instituţie abilitată să constate evenimentul de forţă majoră, conform Legii 335/2007 şi să o certifice şi raportul de expertiză tehnică de specialitate pe care s-a fundamentat acest aviz. Prin urmare, consideraţiile echipei de control referitoare la inexistenţa cazului de forţă majoră în cazul alunecărilor de teren ce au avut loc la în luna mai 2015 la locaţia Sohodol, jud. Braşov, prin care au fost afectate clădirile aparţinând societăţii, nu pot fi primite.

Raportul operativ emis de ISU Braşov în data de 07.08.2014 cuprinde elementele constatate la data deplasării în teren, respectiv 07.08,2014. ora 14:00. Aceste documente sunt unele suplimentare şi nu obligatorii pentru constatarea Forţei Majore, conform legii Instituţia Prefectului neavând dreptul de a emite documente de forţă majoră şi neputând fi implicată în afaceri private.

Intimata solicită instanţei de recurs să înlăture critica referitoare la neluarea în considerare a adresei nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A., întrucât este o apărare nouă, ce nu a mai fost adusă în discuţia părţilor la fondul cauzei, iar pe de altă parte întrucât acesta adresă nu are nicio putere probatorie în litigiul de faţă. Asigurătorul nu are ca atribut certificarea existenţei unui caz de forţă majoră, iar societatea D. se află pe poziţii litigante întrucât are calitatea de pârâtă în litigiul declanşat de reclamantă, pentru plata despăgubirilor provenind din poliţa de asigurare încheiată cu asigurătorul D., ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 356/17.06.2021, prin care s-a admis acţiunea în pretenţii formulată în baza poliţelor de asigurare a imobilelor, constatându-se, în baza expertizei de specialitate efectuată în cauză, existenţa cazului de forţă majoră.

În sprijinul teoriei cu privire la existenţa forţei majore, reclamanta-intimată susţine că a depus la dosarul cauzei fotografii ale drumului judeţean limitrof proprietăţii Beneficiarului, drum realizat de către Primărie prin contractarea unor fonduri nerambursabile europene, ce a fost afectat de fenomenele meteorologice produse în perioada mai 2014 şi care a fost distrus, în totalitate, de fenomenele meteorologice (ploi abundente), apărute în luna mai 2016 - drum pentru reabilitarea căruia a fost emisă H.G. nr. 486/2016.

Cu privire la aplicarea eronată a principiului proporţionalităţii, intimata arată că invocarea acestui principiu nu are vreo legătură cu decizia instanţei de fond în ceea ce priveşte reţinerea cazului de forţă majoră. Şi acest motiv invocat de către recurentă se circumscrie apărărilor şi argumentelor aduse pe fondul cauzei, şi nu unor motive care să invoce greşita aplicare a unor norme de drept material, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la neregula constatată, aceea de nerespectare a modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1(4), art. 8 (6), art. 8 alin. 7 din contractul de finanţare, intimata apreciază că, în raport de clauzele contractuale invocate, art. 8 alin. 6 şi art. 8 alin. 7 nu au aplicabilitate în speţa de faţă, întrucât beneficiarul a respectat contractul atât în ceea ce priveşte obligaţia de a menţine în funcţiune investiţia, cât şi de a o utiliza conform proiectului, până la momentul apariţiei cazului de forţă majoră care a făcut inoperabilă investiţia efectuată.

Cauza care a dus la imposibilitatea funcţionării investiţiei este una obiectivă, fără legătură cu acţiunea sau inacţiunea societăţii beneficiare, si anume forţa majoră.

Referitor la analiza realizată de autoritatea de control privind modalitatea de implementare a proiectului şi nerespectarea art. 1 alin. (4) al contractului, care prevede ca beneficiarul să implementeze cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat, acest lucru este pe deplin dovedit de toată documentaţia care a stat la baza realizării acestui proiect.

Referitor la analiza realizată de autoritatea de control privind modalitatea de implementare a proiectului şi nerespectarea art. 1 alin. (4) al contractului, care prevede ca beneficiarul să implementeze cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practice în domeniul vizat, intimata apreciază că acest lucru este pe deplin dovedit de toată documentaţia care a stat la baza realizării acestui proiect.

În ceea ce priveşte referirea la prevederile art. 11 alin. 3 din Anexa I la contractul de finanţare (cu referire la constatarea unor nereguli in executarea contractului) şi la dispoziţiile art. 8 (5) din Anexa I, intimata consideră aceste argumente străine de natura pricinii şi solicită a fi înlăturate ca fiind nefondate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Sunt nefondate susţinerile recurentei în sensul că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a clauzelor contractuale referitoare la îndeplinirea condiţiilor referitoare la forţa majoră.

În esenţă, criticile extensive ale recurentei vizează aplicarea şi interpretarea următoarelor dispoziţii legale şi contractuale:

Potrivit art. 1351 (2): "Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil."

În contractul de finanţare încheiat între părţi, forţa majoră este reglementată la art. 18 alin. (1) din Anexa I, cu următorul cuprins: "prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor contractante, intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului şi care exonerează de răspundere partea care o invocă."

În ceea ce priveşte clauzele contractuale pretins încălcate, Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei I la contractul de finanţare nr. x/04.07.2011, art. 1 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4), "Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare", fiind "singurul răspunzător în faţa Autorităţii Contractante pentru implementarea proiectului", care trebuie efectuată "cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract".

Totodată, potrivit art. 8 alin. (6) şi alin. (7) din Anexa I la contract, "Beneficiarul are obligaţia ca pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului să menţină în funcţiune investiţia realizată şi să demonstreze utilitatea acesteia conform descrierilor formulate şi a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanţare", în situaţia în care obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat din obiectivul cererii de finanţare, sprijinul acordat urmând a fi recuperat.

Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta invocă în esenţă două aspecte: calificarea acestui eveniment ca fiind un caz de forţă majoră, dată fiind lipsa caracterului imprevizibil şi insurmontabil, respectiv nerespectarea termenului prevăzut la art. 18 alin. 2 din clauzele contractuale.

Sub aspectul calificării evenimentului ca fiind un caz de forţă majoră, recurenta reiterează susţinerile sale constante formulate în faţa instanţelor în cele două cicluri procesuale fundamentate pe constatările din studiul geotehnic elaborat de S.C. B. S.R.L., pe cele din cel de al doilea studiu geotehnic, realizat de beneficiar în vederea obţinerii certificatului de "forţă majoră", elaborat de S.C C. S.R.L., expertiza tehnică "post - eveniment", realizată de beneficiar la solicitarea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Braşov şi adresa nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A..

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte confirmă corecta reţinere de către instanţa de fond a aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 5079/25.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, hotărâre judecătorească prin care în mod definitiv s-a constatat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, faptul că evenimentele naturale care au avut loc în comuna Bran, sat Sohodol, jud. Braşov, în luna mai 2014 şi care au afectat în egală măsură clădirile aparţinând societăţilor A. S.R.L. şi A. S.R.L., întrunesc caracteristicile unui caz de forţă majoră.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Spre deosebire de efectul negativ, pentru reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat nu este necesară întrunirea triplei identităţi de elemente (părţi, obiect, cauză), astfel încât, pornind de la această premisă generală, aplicarea acestui text ar fi posibilă şi în ipoteza în care doar una dintre părţile din litigiul pendinte a avut calitatea de parte şi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea definitivă invocată cu autoritate de lucru judecat.

O asemenea distincţie a fost avută în vedere inclusiv în considerentele Deciziei nr. 18/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020, prin care s-a reţinut că "(...) principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare" (paragraful 95), făcându-se referire în continuare însă şi la "(...) distincţia făcută doctrinar în ceea ce priveşte înţelegerea noţiunii de terţ, în spaţiul opozabilităţii. În acest sens, este terţ desăvârşit acela în raport cu care efectele hotărârii nu se repercutează în niciun fel, în vreme ce terţul interesat este cel care, fiind atins în mod indirect de modalitatea tranşării litigiului, are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri favorabile sau, dimpotrivă, de a înlătura, faţă de el, efectele unei judecăţi care îl prejudiciază, astfel cum este şi cazul litigiului pendinte, în care evenimentele care au avut loc la data de 03.05.2014 au afectat atât clădirea "Club Activităţi Sportive Recreative", care face obiectul contractului de finanţare încheiat de reclamanta-intimată din prezenta cauză, S.C. A. S.R.L., cât şi clădirea "Centrul de activităţi de întreţinere corporală şi activităţi de înfrumuseţare", situată în aceeaşi zonă şi care face obiectul contractului de finanţare încheiat cu AFIR de către societatea S.C. A. S.R.L., reclamantă în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunţat decizia definitivă cu privire la care se impune a fi reţinut aspectul pozitiv al lucrului judecat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aspectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea litigiu care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, asigurându-se astfel nevoia de ordine şi stabilitate juridică şi evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Or, prin decizia civilă nr. 5079/25.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 148/F/12.10.2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei civile recurate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AFIR şi anularea deciziei nr. 34222/15.09.2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.07.2015, emise de pârâtă, reţinându-se în considerentele deciziei pronunţate în recurs că evenimentul din data de 03.05.2014 reprezintă un eveniment de forţă majoră.

În considerentele acestei decizii, al căror efect pozitiv de lucru judecat nu a fost contestat, se arată că "echipa de control AFIR citează doar elementele care au fost favorizante unei alunecări de teren, iar instanţa reţine aceste argumente în constatarea neîndeplinirii condiţiilor cazului de forţă majoră, respectiv caracterul extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil al respectivului eveniment. Referitor la aceste condiţii, se ignoră complet concluziile expertizei tehnice întocmite, care concluzionează foarte clar, in primul paragraf la pagina 29: "Prin dimensiunile in plan si adâncime ale fenomenului care a afectat terenul de fundare a construcţiilor, creând suprafeţe de rupere in teren la adâncimi de peste 10 m si in structurile construite, acesta este un fenomen natural de adâncime, care se considera ca nu putea fi prevăzut anterior.""

În continuare, în considerentele aceleiaşi decizii se arată că: "Important de reţinut sunt factorii declanşatori ai evenimentului... Astfel, cum terenul s-a prăbuşit, fundaţiile ramând în terenul de fundare înseamnă că terenul de fundare a fost foarte bun, respectându-se toate normele în construcţii şi toate recomandările studiului geotehnic; faptul că alunecarea de teren a plecat de la o distantă de aproximativ 50 de metri faţă de construcţiile afectate, acest teren fiind al unui vecin şi fiind un teren neatins de sute de ani de construcţii sau alte operaţiuni, deci prăbuşirea terenului a fost declanşată de un fenomen natural ce nu putea fi prevăzut; fotografiile cu falia de teren afectată, în care se observă ca pe terenul afectat de prăbuşire există copaci de zeci de ani, care şi acum sunt în picioare, prinşi în rădăcini, aceasta reflectând faptul că în zonă nu au existat niciodată alunecări de teren. prăbuşirea terenului a pornit de la o distanţă mare de cele 2 clădiri, din lateralul clădirilor, cam 40 - 50 m, deci a pornit de pe un teren care nu avea cum să fie influenţat de cele 2 construcţii."

Prin recursul formulat, recurenta nu face decât să reia susţinerile din faţa instanţei de fond în sensul că studiul geotehnic care a stat la baza întocmirii proiectului tehnic şi studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. în faza de implementare a proiectului "nu au încercat să dea soluţii clare, ci mai degrabă au fost orientate către economia de fonduri alocate acestui scop şi către economia de timp pentru efectuarea lor", fără a se raporta însă la constatările raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic autorizat MLPTL - E., în cuprinsul căruia s-a arătat că studiul geotehnic realizat în anul 2012 de societatea B. S.R.L., întocmit de un inginer geolog, "prin conţinut, a respectat în principiu şi declarativ norma tehnică NP - 074 - 2002 - Normativ privind principiile, exigenţele şi metodele cercetării geotehnice a terenului de fundare", iar "datele geotehnice puse la dispoziţie prin studiu corespund celor necesare nivelului de studiu enunţat şi sunt aceleaşi care ar fi rezultat şi prin alte tipuri de investigaţii, respectiv foraje până la adâncimea investigată de 6 m (adâncimea minimă prevăzută în NP) şi corespundeau pentru soluţiile de fundare directă de suprafaţă recomandate, ulterior proiectate şi executate".

Cu referire la criticile şi afirmaţiile cuprinse in procesul-verbal de constare, vizând activitatea defectuoasă şi insuficientă a societăţii B. S.R.L., studiile geotehnice realizate de acesta societate, alegerea a unei metode inadecvate de prospectare a terenului de fundare, etc, prin considerentele aceleiaşi decizii civile nr. 5079/25.10.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a reţinut cu putere de lucru judecat că " aceste aspecte au făcut obiectul discuţiilor şi corespondenţei purtată între părţi, soluţia tehnică fiind agreată de autoritatea contractanta la momentul implementării proiectului, respectiv anterior începerii lucrărilor de construcţie."

Or, recurenta nu a contestat, în motivele de recurs, reţinerea, de către instanţa de fond, a aspectului pozitiv al lucrului judecat, astfel încât criticile acesteia, prin care se tinde în esenţă la reanalizarea probelor administrate în cele două cicluri procesuale nu pot fi primite, ţinându-se seama şi de fizionomia căii de atac a recursului, cale de atac deschisă doar pentru critici de nelegalitate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a încadrat motivele de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate prin criticile formulate recurenta reia constatările organelor de control şi susţine legalitatea acestora, fără a se raporta în mod direct şi concret la cele reţinute de instanţa de fond în privinţa reţinerii aspectului pozitiv al lucrului judecat şi fără a tinde a dezvolta nelegalitatea modului de aplicare şi interpretare a legii de către instanţă sub acest aspect.

Potrivit art. 483 C. proc. civ.:

"(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)".

Din textele de lege enunţate reiese că recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

În acest sens, Înalta Curte reţine că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greşelilor imputate instanţei de fond, însă nu a oricăror greşeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalităţi care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, şi nu de orice nemulţumire a părţii.

În raport de situaţiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, în calea de atac a recursului, exercitată în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleaşi exigenţe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a valorificat avizul nr. x/17.09.2014 emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României pe care l-a coroborat cu raportul de expertiză administrat în cauză şi cu cele două rapoarte de expertiză extrajudiciară, concluzionând în sensul că evenimentele meteorologice (ploi abundente) care au avut loc la data de 03.05.2014 şi care au afectat construcţia Club activităţi sportive şi recreative, situată în jud. Braşov întrunesc elementele necesare pentru a fi apreciate ca reprezentând un caz de forţă majoră.

Recurenta reiterează aspectele analizate in extenso de instanţa de fond, în sensul că intimata avea cunoştinţă de existenta acestor vulnerabilităţi, acestea nu au fost tratate cu suficientă atenţie, respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic nu au fost adoptate soluţiile tehnice care să preîntâmpine alunecarea terenului.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a valorificat sub acest aspect cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit, expertul tehnic autorizat MLPTL - E., în care s-a arătat că societatea reclamantă a avut în vedere şi a realizat în teren unele lucrări din cele recomandate de studiul geotehnic şi că indicaţiile tehnice menţionate în studiul geotehnic realizat de S.C. B. S.R.L. au avut natura unor recomandări de principiu, iar nu a unor soluţii obligatorii, fiind apanajul proiectantului să aleagă dintre acestea pe cele necesare lucrărilor şi să le transpună în proiect, concluzionând în sensul reţinerii îndeplinirii obligaţiilor stipulate în clauzele contractuale pretins încălcate.

În sfârşit, sunt reluate în recurs criticile referitoare la Raportul ISU, legat de caracterul insurmontabil şi imprevizibil al evenimentului, cu privire la care decizia civilă nr. 5079/25.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a reţinut cu putere de lucru judecat că: " este de subliniat că procesul-verbal de constatare a neregulilor vădeşte prin el însuşi grave erori de înţelegere, astfel se pretinde că, data şi ora producerii evenimentului este 7.08.2014, ora 14, adică atunci când ISU a ajuns să facă constatarea, când încă din 11.06.2014 în procesul-verbal de constatare a Inspectoratului de Stat în Construcţii se relevă existenţa cazului de forţă majoră"

Recurenta susţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. 3 din contractul cadru, care prevede:

"Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile înscrise în prezentul contract şi cu legislaţia naţională şi comunitara în vigoare . . . . . . . . . ."

Reţinerea cauzei de forţă majoră, cauză exoneratoare de răspundere, înlătură însă de la aplicare acest text.

Sub cel de al doilea aspect, al nerespectării termenului de transmitere a documentelor, Înalta Curte reţine că, potrivit situaţiei de fapt deja stabilite în precedentul ciclu procesual şi care nu are a fi repusă în discuţie în prezentul recurs, prin adresa nr. x/07.05.2014 înregistrată la CRPDRP 7 Centru (actual CRFIR) cu nr. x/07.05.2014, reclamanta-intimată a notificat pârâtei existenţa cazului de forţă majoră (constând în condiţiile meteorologice, din cauza cărora au avut loc alunecări de teren, astfel încât construcţia ce face obiectul contractului de finanţare a fost afectată, nemaifiind la acel moment funcţională), menţionând în cuprinsul adresei că au fost demarate procedurile de expertizare a fenomenelor produse pentru a se constata ce trebuie făcut pentru limitarea consecinţelor provocate în urma calamităţii. Reclamanta-intimată a încheiat contractul nr. x/16.05.2014 cu societatea C. S.R.L. în vederea întocmirii unui raport de expertiză geotehnică având ca obiect stabilirea cauzelor şi soluţiilor de remediere a fenomenelor de instabilitate produse în data de 03.05.2014, în amplasamentul situat în judeţul Braşov, care au condus la avarierea a două clădiri aparţinând S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L.. La data de 23.09.2014, potrivit adresei nr. x/23.09.2014 înregistrata la CRFIR 7 Centru cu nr. x/24.09.2014, reclamanta-intimată a transmis recurentei documentele justificatoare privind existenţa cazului de forţă majoră.

Înalta Curte reiterează faptul că, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei de casare nr. 1953/09.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, această chestiune a fost deja tranşată în primul ciclu procesual, prin considerentele, câştigate cauzei, ale sentinţei civile nr. 107/29.06.2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, care au dobândit autoritate de lucru judecat prin nerecurare, prin care s-a arătat că:

"intervenţia fenomenului a fost anunţată în termen însă doar depunerea dovezilor a fost întârziată însă aceasta din motive justificate faţă de amploarea fenomenului survenit".

Prin aceste considerente, a fost validată, cu autoritate de lucru judecat, justificarea transmiterii cu întârziere a documentelor doveditoare la data de 23.09.2014 de către intimată, justificare constând în faptul că raportul de expertiză geotehnică a fost finalizat de către societatea C. S.R.L. în luna iulie 2014, iar avizul de existenţă a cazului de forţă majoră a fost eliberat de către Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 17.09.2014.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 18 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Anexa I la contractul de finanţare, în privinţa nerespectării termenului de transmitere a actelor doveditoare, din care să rezulte existenţa cazului de forţă majoră.

2. Critica referitoare la neluarea în considerare a adresei nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A. este, de asemenea, nefondată. Această adresă, a fost emisă de o societate de asigurare ce are calitatea de pârâtă în litigiul declanşat de reclamantă, pentru plata despăgubirilor provenind din poliţa de asigurare încheiată cu asigurătorul D., ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Braşov, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 356/17.06.2021, prin care s-a admis acţiunea în pretenţii formulată în baza poliţelor de asigurare a imobilelor, constatându-se, în baza expertizei de specialitate efectuată în cauză, existenţa cazului de forţă majoră. Prin urmare, nu se poate reţine valoarea probatorie a unei adrese emise de această societate de asigurare, fără vreo competenţă atribuită de lege cu privire la constatarea existenţei cazului de forţă majoră şi care are interese contrare intimatei din prezenta cauză.

3. În cadrul motivelor de recurs, recurenta invocă nelegalitatea hotărârii recurate prin raportare la aplicarea principiului proporţionalităţii.

Din analiza sentinţei pronunţate prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte reţine că invocarea acestui principiu al proporţionalităţii şi criticile privind o eventuală nerespectare a lui nu au vreo legătură cu decizia instanţei de fond în ceea ce priveşte reţinerea cazului de forţă majoră, susţinerile recurentei fiind unele de principiu, fără aplicabilitate concretă în cauză, neinvocându-se în recurs o greşită aplicare în concret a acestor norme de drept material, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la neregula constatată, aceea de nerespectare a modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1(4), art. 8 (6), art. 8 alin. 7 din contractul de finanţare, Înalta Curte, în acord cu intimata, apreciază că, în raport de clauzele contractuale invocate, art. 8 alin. 6 şi art. 8 alin. 7 nu au aplicabilitate în speţa de faţă, întrucât în cauză nu s-a pus în discuţie faptul că beneficiarul nu ar fi respectat contractul în ceea ce priveşte obligaţia de a menţine în funcţiune investiţia şi de a o utiliza conform proiectului, până la momentul apariţiei cazului de forţă majoră care a făcut inoperabilă investiţia efectuată, iar cauza care a dus la imposibilitatea funcţionării investiţiei este una obiectivă, forţa majoră.

4. Cu privire la criticile recurentei referitoare la faptul că onorariul nu este proporţional cu complexitatea cauzei şi munca efectiv depusă de apărător, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea soluţiei pronunţate în interesul legii, Înalta Curte a reţinut că "pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

Pentru aceste motive, criticile recurentei privind proporţionalitatea onorariului de avocat nu pot fi primite şi acest motiv de recurs urmând a fi respins, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 130/2021 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.