Vâlcea Tribunal wins jurisdiction over rural grant deadline challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict in favor of the Vâlcea Tribunal, ruling that the tribunal—not the Court of Appeal—has material competence to hear the case. The dispute arose from a beneficiary organization's challenge to administrative acts rejecting its request to extend the payment and execution deadlines under a rural investment financing contract. The High Court held that the challenged act, the notification of non-acceptance of contract amendments issued by the regional center, was the decisive administrative act, and that the central agency's decision on the contestation was merely a response to that appeal, not a separate competence-triggering act. Applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the Court determined that jurisdiction lies with the tribunal due to the local authority's issuance of the contested act, thereby settling the conflict and sending the case back to the Vâlcea Tribunal.
Legislator headnote
AI generatedVâlcea Tribunal wins jurisdiction over rural grant deadline challenge: Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI) "Oltul" Olanu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest, anularea în tot a deciziei AFIR nr. 627776/17.12.2021, prin care a fost dispusă respingerea contestaţiei nr. 354/15.12.2021, înregistrată la AFIR cu nr. x/16.12.2021, anularea notificării de neacceptare a modificărilor la contractul de finanţare nr. x din 08.12.2021 şi obligarea pârâtelor la aprobarea modificării contractului de finanţare nr. x din 18.12.2019, conform memoriului justificativ nr. 347/25.11.2021 şi notei explicative nr. 346/25.11.2021, prin anularea notificării de neaprobare nr. x/08.12.2021, emisă de pârâta CRFIR, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentinţa nr. 570 din 17 mai 2022 Tribunalul Vâlcea, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Piteşti cererea formulată de reclamanta Organizatia Utilizatorilor de Apă Pentru Irigat (Ouai) Oltul Olanu în contradictoriu cu pârâta Agentia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 30.06.2022.
La termenul de judecată din 06.09.2022, Curtea apus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa nr. 104/F-CONT din 6 septembrie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Astfel, în cauza de faţă, între reclamanta Organizatia Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (Ouai) Oltul în calitate de beneficiar şi pârâta AFIR, în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat, în baza PNDR, contactul de finanţare nr. x aferent proiectului intitulat "MODERNIZAREA ŞI REABILITAREA INFRASTRUCTURII DE IRIGAŢII OUAI OLTUL OLANU - STAŢIE DE POMPARE SPP 108 OLANU NICOLEŞTI", valoarea totală eligibilă fiind de 4.638.116,56 RON, echivalentul a maxim 994.557 euro, Autoritatea Contractantă angajându-se să acorde toată această finanţare, în condiţiile respectării normelor legale şi contractuale asumate de părţi.
Beneficiarul finanţării, reclamanta, a solicitat o prelungire, de 12 luni, a perioadei de depunere a tranşei 1 de plată şi de prelungire a termenului de execuţie, cerere ce a fost respinsă de Autoritatea pârâtă, prin Notificarea nr. x/08.12.2021, act contestat în cauză de faţă.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta a formulat contestaţie, cale de atac respinsă prin Decizia nr. 627766/17.12.2021 menţinându-se astfel măsurile dispuse prin actul administrativ iniţial.
Aşadar, actul administrativ care a generat litigiul de faţă îl reprezintă Notificarea de neacceptare a modificărilor la contractul de finanţare nr. x din 08.12.2021, emisă de CENTRUL REGIONAL PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE 4 SUD VEST Craiova, contestat ulterior de către reclamantă, precum şi decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva acestei neacceptări, decizie emisă de autoritatea centrală AGENTIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE.
Deşi se contestă inclusiv Decizia nr. 627776/17.12.2021, prin care a fost respinsă contestaţia nr. 354/15.12.2021, emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, acest înscris reprezintă doar răspunsul autorităţii la contestaţia formulată şi nu poate fi analizat din perspectiva actului de natură să determine competenţa instanţei. Notificarea de neacceptare a modificărilor la contractul de finanţare 612173 din 08.12.2021 este emisă de Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova, aşa cum rezultă din conţinutul actului ataşat cererii.
Prin urmare, Centrul Regional este cel care supraveghează derularea contractului de finanţare. Acesta are atribuţii proprii în ceea ce priveşte chiar executarea proiectului, aşa cum rezultă din Instrucţiunile de achiziţii pentru beneficiarii publici- x. Totodată, aşa cum rezultă din Notificarea contestată, decizia de neacceptare a modificărilor la contractul de finanţare aparţine acestei autorităţi locale.
În concluzie, instanţa apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) 1 din Legea 554/2004, teza finală, astfel că revine Tribunalului competenţa de soluţionare a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI) "Oltul" Olanu în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.