Operating license annulment for alarm systems upheld; appeal rejected as unfounded and untimely

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Covasna - Sentinţa civilă nr. 1297 din 21.12.2017), reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 şi a Referatului nr. 734777 din 06.07.2017 înaintat de IPJ Covasna prin care a fost propusă măsura anulării licenţei de funcţionare nr. x din 05.09.2005.

Totodată, reclamanta a solicitat şi suspendarea efectelor dispoziţiei atacate şi obligarea Direcţiei de Ordine Publică la prelungirea licenţei de funcţionare nr. x din 05.09.2005 deţinută de societatea A. S.R.L., conform cererii nr. x/30.05.2017, până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheirea de şedinţă din 13 iunie 2018, Curtea de Apel Oradea a respins cererea reclamantei A. S.R.L. privind suspendarea Dispoziţiei Directorului de Ordine publică nr. 734779/06.07.2017.

Prin sentinţa nr. 106/F din 09 iulie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, având ca obiect anularea dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 734779/06.07.2017 şi a Referatului nr. x/06.07.2017 întocmit de IPJ Covasna.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotârâri, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 şi Referatul nr. x din 06.07.2017 s-a reţinut că societatea nu a respectat condiţiile care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare.

Împotriva acestei dispoziţii, societatea reclamantă a formulat contestaţie la organul emitent, însă acesta nu a fost soluţionat în mod favorabil şi totodată i s-a respins şi cererea nr. x/30.05.2017 privind prelungirea licenţei.

Prin procesul-verbal nr. x din data de 22.06.2017 emis de IPJ Covasna s-a reţinut în sarcina reclamantei săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003, respectiv faptul că, administratorul societăţii, numitul B. a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie. Acest proces-verbal de contravenţie a fost atacată în instanţă, reclamanta apreciind că nu corespunde realităţii şi nu sunt întrunite condiţiile reţinerii săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003. Deşi a existat o sentinţă penală pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Sf. Gheorghe împotriva administratorului B., faţă de acesta s-a dispus în baza art. 83 din C. pen. amânarea aplicării pedepsei stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. (1) din acelaşi cod.

Recurenta a susţinut că, potrivit art. 90 din C. pen., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea anulării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.

În acest context sentinţa de amânare a aplicării pedepsei nu echivalează cu o sentinţă de condamnare pentru infracţiune săvârşită cu intenţie, motiv pentru care nu se poate reţine că nu ar fi fost respectate condiţiile care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare.

Prin urmare, recurenta a apreciat că nu este incidentă nicio cauză de anularea a licenţei dintre cele prevăzute de art. 60 din Legea nr. 333/2003, motiv pentru care a solicitat anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 734779 din 06.07.2017 şi a referatului nr. 734777 din 06.07.2017 înaintată de IPJ Covasna, suspendarea efectelor dispoziţiei atacate, precum şi obligarea Direcţiei de Ordine Publică la prelungirea licenţei de funcţionare nr. x din 05.09.2005 deţinută de A. S.R.L., conform cererii nr. x/30.05.2017.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca tardiv a recursului formulat împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare şi respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva soluţiei date cererii de anulare a actului contestat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 13 iunie 2018, prin care prima instanţă a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind suspendarea Dispoziţiei Directorului de Ordine publică nr. 734779/06.07.2017, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că încheierea atacată a fost comunicată reclamantei S.C. A. S.R.L. la data de 21 iunie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 10 septembrie 2018, când cererea de recurs a fost trimisă prin poştă la instanţă, deşi, conform dispoziţiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 27 iunie 2018.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de aceasta împotriva încheierii din 13 iunie 2018 este tardiv formulat, cu depăşirea termenului legal instituit de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, şi se va respinge ca atare.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine că la data de 30.05.2017 administratorul societăţii reclamante, B., a depus la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna documentaţia de prelungire a licenţei de funcţionare a societăţii în domeniul sistemelor de alarmare nr. x/05.09.2005.

Din actele anexate cererii de prelungire a licenţei de funcţionare, respectiv certificatul de cazier judiciar emis la data de 29.05.2017, a rezultat că administratorul societăţii reclamante a săvârşit o infracţiune comisă cu intenţie, potrivit sentinţei penale nr. 74/22.06.2015 pronunţate de Judecătoria Sf. Gheorghe în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.07.2015.

Faţă de această împrejurare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna a dispus retragerea avizului nr. x/20.12.2013 acordat administratorului societăţii reclamante deoarece nu au mai fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 care au stat la baza acordării acestui aviz.

Ulterior, prin Referatul nr. x/06.07.2017 a fost propusă anularea licenţei A. S.R.L., iar prin Dispoziţia Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 734779/06.07.2017 s-a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. x din 05.09.2005 cu termen de valabilitate până la data de 04.09.2017.

Urmare a respingerii plângerii prealabile, societatea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea cererii de anulare a actelor prin care s-a anulat licenţa de funcţionare.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând că autoritatea pârâtă a emis actele administrative contestate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Judecătorul fondului a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora licenţa de funcţionare a societăţii se anulează în următoarele cazuri:

"a) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 58 lit. i)-k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia, precum şi a contravenţiilor prevăzute de la art. 58 lit. l) şi m). Conform art. 58 alin. (1) lit. m) din acelaşi act normativ, reprezintă contravenţie "nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare". Or, în prezenta cauză măsura retragerii avizului de acordare a licenţei de funcţionare a societăţii s-a luat tocmai pentru că administratorul societăţii reclamante nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 referitoare la buna conduită cetăţenească.

Instanţa de recurs reţine că potrivit art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 "Unitatea de poliţie competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie".

Potrivit art. 26 alin. (3) teza a II-a din H.G. nr. 301/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, "prin buna conduită cetăţenească se înţelege comportamentul conform normelor de convieţuire socială, care nu aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege şi care nu lezează drepturile şi interesele celorlalţi membri ai comunităţii cu care un anumit individ interacţionează la un moment dat".

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus citate, nu pot fi primite apărările recurentei reclamante potrivit cărora amânarea aplicării pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 74/22.06.2015 ar conduce la concluzia că sunt în continuare respectate condiţiile care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare, chiar şi în condiţiile existenţei respectivei condamnări.

Contrar acestor susţineri, instanţa de recurs constată că nu are relevanţă modalitatea de executare a sentinţei penale, noţiunea de "bună conduită cetăţenească" referindu-se la încălcarea de către o persoană a unei categorii mai vaste de norme juridice decât normele penale. Dobândirea calităţii de inculpat şi condamnarea definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie constituie elemente din care se poate trage concluzia că persoana vizată nu se mai bucură de o bună conduită cetăţenească, cu atât mai mult cu cât aceste măsuri au fost dispuse pe baza unor probe temeinice administrate în cursul procesului penal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect au fost emise actele administrative contestate privind retragerea avizului favorabil pentru persoana administratorului B. şi, subsecvent, în baza art. 60 alin. (1) lit. a) raportat la art. 58 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 333/2003, măsura IGPR nr. 734779/06.07.2017 privind anularea licenţei de funcţionare x din 05.09.2005 de care beneficia A. S.R.L..

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca fiind tardiv recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare şi ca nefondat recursul formulat de aceeaşi reclamantă împotriva sentinţei nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca fiind tardiv recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare.

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 106/F din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii în anulare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.