Tax suspension request delay; lack of current interest after lower court ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's objection regarding the delay of the judicial proceedings as lacking interest, thereby upholding the lower court's procedural stance and leaving the initial dismissal of the suspension request in force. The dispute involved a challenge to a regional tax authority's mandatory disbursement order and the subsequent decision rejecting a prior complaint, where the appellant sought urgent suspension of execution under Law No. 554/2004 but claimed the lower court had unreasonably delayed the decision. The decisive legal basis for the dismissal was the general condition of interest required under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code; because the Court of Appeal had already issued a final judgment on the suspension request before the High Court's review, the appellant no longer had a current, material, or moral interest in obtaining a remedy for the alleged procedural delay, rendering the objection procedurally untenable.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011, art. 33 din C. proc. civ; Tax suspension request delay; lack of current interest after lower court ruling: "Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noţiunea de "termen scurt", iar termenul "optim şi previzibil" trebuie interpretat în contextul cerinţelor de eficacitate ale actului de justiţie şi respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul civil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022
Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 mai 2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor solicitând suspendarea şi anularea Deciziei nr. 53/P din 07.12.2021, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF -3087/18.08.2021 emisă de DGRFP Iaşi, precum şi suspendarea, anularea dispoziţiei obligatorii.
Reclamanta a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, solicitând obligarea instanţei de fond să procedeze la soluţionarea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 53/P din 07.12.2021, emisă de Ministerul Finanţelor şi a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF - 3087/18.08.2021 emisă de DGRFP Iaşi, cerere formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că, deşi potrivit art. 15 alin. (2) rap. la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare se soluţionează "de urgenţă şi cu precădere", instanţa de fond refuză să soluţioneze cererea de suspendare, deşi de la data înregistrării acţiunii a trecut un interval de 3 luni şi 2 săptămâni în care au fost acordate două termene de judecată.
Reclamanta a mai arătat că instanţa a refuzat să procedeze la soluţionarea cererii de suspendare, motivând ca reclamanta avea posibilitatea să formuleze cererea de suspendare printr-o cerere distinctă, după cum putea formula o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, imediat după formularea plângerii prealabile.
În opinia reclamantei, argumentele invocate de instanţa de fond în justificarea refuzului de soluţionare a cererii de suspendare sunt nefondate, iar refuzul reprezintă o veritabilă tergiversare a procesului.
Intimaţii au formulat note scrise prin care au invocat excepţia lipsei de interes, având în vedere că prin sentinţa nr. 114/12.09.2022 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat cererea de suspendare, care formează obiectul contestaţiei de faţă.
Înainte de a analiza motivele formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate pe excepţia lipsei de interes a reclamantei în susţinerea contestaţiei privind tergiversarea procesului, apreciind că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 522 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.
2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor precizate, se reţine că instituţia juridică de drept procesual civil a contestaţiei privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură în ipoteza în care se constată că termenul de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, a fost întârziat în mod nejustificat şi pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.
Noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate.
"Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noţiunea de "termen scurt", iar termenul "optim şi previzibil" trebuie interpretat în contextul cerinţelor de eficacitate ale actului de justiţie şi respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul civil.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 12.09.2022 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 114/2022, a admis cererea reclamantei Societatea "A." S.R.L. de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 4, art. 3 pct. 5 lit. f), art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 şi a O.U.G. nr. 94/2011 în ansamblul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 140 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţia României.
De asemenea, a respins în totalitate acţiunea formulată de Societatea "A." S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.
Înalta Curte, având în vedere că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de suspendare, apreciază că reclamanta nu mai are interes în susţinerea contestaţiei privind tergiversarea procesului.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.
Interesul reprezintă folosul practic, actual, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Or, în cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat cererea de suspendare în data de 12.09.2022, prin sentinţa nr. 114/2022, respingând cererea reclamantei Societatea "A." S.R.L.
Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamanta nu mai are un interes actual în soluţionarea contestaţiei privind tergiversarea procesului.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului, ca fiind lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes, invocată de intimaţi.
Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de reclamanta A. S.R.L., ca fiind lipsită de interes.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.