Tardive appeal in administrative litigation: non-waivable 15-day deadline under Law 554/2004 supersedes general civil procedure limits.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as time-barred, thereby upholding the lower court's decision to annul the administrative resolutions and remand the case for further verification, a ruling that became final and in force. The dispute involved an administrative challenge filed by an individual against the National Judicial Inspection, wherein the appeal court had previously ruled that the challenged inspection orders were illegal and ordered their cancellation. The Supreme Court’s decision was based on the procedural doctrine that the appeal was filed outside the statutory deadline, as it relied on Article 20(1) of Law No. 554/2004 regarding administrative jurisdiction, which sets a strict 15-day limit for appeals in the administrative process, superseding the 30-day general civil procedure limit; because the appellant failed to file within this period and did not request reinstatement of the deadline under Article 186 of the Code of Civil Procedure, the Court applied Article 496 of the Code of Civil Procedure to reject the appeal for tardiness.
Legislator headnote
AI generatedart. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 186 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Tardive appeal in administrative litigation: non-waivable 15-day deadline under Law 554/2004 supersedes general civil procedure limits: The dispute involved an administrative challenge filed by an individual against the National Judicial Inspection, wherein the appeal court had previously ruled that the challenged inspection orders were illegal and ordered their cancellation. The Supreme Court’s decision was based on the procedural doctrine that the appeal was filed outside the statutory deadline, as it relied on Article 20(1) of Law No. 554/2004 regarding administrative jurisdiction, which sets a strict 15-day limit for appeals in the administrative process, superseding the 30-day general civil procedure limit; because the appellant failed to file within this period and did not request reinstatement of the deadline under Article 186 of the Code of Civil Procedure, the Court applied Article 496 of the Code of Civil Procedure to reject the appeal for tardiness.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the procedural basis for rejecting the appeal as time-barred.
Defines the 15-day deadline for appeals in administrative litigation, establishing the legal limit violated by the appellant.
Full text
Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 07 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea deciziei, iar prin sentinţa civilă nr. 674 din 23 aprilie 2021, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a anulat rezoluţia nr. 7981/II/1966/DIP/2018 a DIJ şi rezoluţia nr. C19-560/06.03.2019 a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare şi a trimis cauza la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, având în vedere data la care a fost formulat recursul, acesta fiind declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Însă, în cauză sunt incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:
"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 13 mai 2021, iar recursul a fost înregistrat la data de 22 februarie 2022, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Recurenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ.
Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii, invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 07 aprilie 2021 şi a sentinţei civile nr. 674 din 23 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.