Disciplinary complaint against judge for delayed decision drafting: insufficient motivation and failure to analyze essential factual evidence in cassation

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea introdusă pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 849 din 26.03.2021 pronunţată de Inspecţia Judiciară în privinţa sesizării disciplinare nr. 20-4297 pe care a formulat-o împotriva judecătorului B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 204 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 204 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 C. proc. civ.

A arătat titulara căii de atac că motivarea sentinţei reia exclusiv argumentele pârâtei Inspecţia Judiciară, fără a se apleca asupra probelor evidente de la dosar, pe care s-au întemeiat susţinerile recurentei şi fără a analiza anumite împrejurări evidenţiate de către titulara căii de atac care au caracter esenţial; din această perspectivă, sus-numita a reiterat considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 233/07 aprilie 2021, obligatorie şi pentru judecătorii instanţei de fond, care a subliniat necesitatea, caracterul şi importanţa motivării unei hotărâri judecătoreşti.

În opinia recurentei, întreaga motivare a instanţei de fond pare a acredita şi ea, contrar evidenţelor aflate la dosarul cauzei, că neglijenţa profesională a judecătorului B., manifestată prin atitudinea culpabilă a acesteia în nemotivarea, în termenul legal, a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, s-ar datora, în esenţă, unui program de lucru încărcat al magistratului, fiind, în opinia sus-numitei, trecute cu vederea, în mod intenţionat, chiar probele de la dosarul cauzei, care atestă contrariul celor susţinute de instanţa de fond.

Se mai arată în recurs şi faptul că instanţa de fond nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, deoarece a ignorat aspecte esenţiale soluţionării acesteia, cum ar fi acela că judecătorul împotriva căruia a formulat sesizare la Inspecţia Judiciară, se judecă în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti pentru faptul că a fost sancţionată pentru absenţă nejustificată de la serviciu, exact în perioada de referinţă a sesizării disciplinare ce face obiectul prezentului litigiu.

În opinia recurentei, susţinerile sale exemplificative, precum şi cele arătate, atât prin contestaţia la Rezoluţia 849 din 26.03.2021 pronunţată de Inspecţia Judiciară în privinţa sesizării disciplinare nr. 20-4297 cât şi prin celelalte acte procesuale formulate în faţa instanţei de fond, se încadrează mutatdis mutandis în situaţia descrisă de una din cele mai recente speţe soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, care, prin Decizia nr. 70 din 25.05.2020, a reţinut că "Atât numărul mare al hotărârilor neredactate, cât şi perioada de timp îndelungată de depăşire a termenului de redactare, coroborate cu împrejurarea că recurentul-pârât a mai fost supus, anterior, verificărilor sub aspectul aceleiaşi abateri disciplinare, chiar dacă acţiunea a fost respinsă, sunt aspecte care conduc, în mod evident, la concluzia că starea de fapt reţinută în sarcina sa se încadrează în dispoziţiile legale citate, reprezentând latura obiectivă a abaterii disciplinare imputate".

1.4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, întrucât aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, conţinând argumente ce susţin întru-totul soluţia la care a ajuns instanţa.

În opinia intimatei, instanţa ar fi apreciat în mod corect, în urma expunerii situaţiei de fapt existente, că încărcătura instanţei din care face parte judecătorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea disciplinară, complexitatea cauzelor cu care aceasta a fost învestită, volumul de activitate al sus-numitei, în perioada de referinţă cuprinsă între 2019 -2021, perioada de timp afectată studiului dosarelor din şedinţe, verificării şi semnării încheierilor de şedinţă ale dosarelor rulate, dar, în special, incidentele de divergenţă înregistrate în cadrul completului de judecată din care făcea parte aceasta, determinate de opiniile separate formulate de colegul acesteia de complet, domnul judecător C., care conduceau la întocmirea motivării tuturor acestor dosare de către doamna judecător B. şi ulterior momentului eliberării din funcţie a acestuia, care au condus la reluarea cercetării judecătoreşti în toate aceste cauze, au reprezentat criterii care au afectat, în mod cert, atât ritmul de lucru al judecătorului vizat, cât şi timpul alocat redactării hotărârilor judecătoreşti, aspecte reţinute, de altfel şi de intimata, în cuprinsul rezoluţiei contestate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Se reţine că obiectul cauzei îl reprezintă soluţia dispusă de Inspecţia Judiciară privind sesizarea reclamantei A. prin care aceasta a solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecător B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru redactarea cu întârziere a încheierii şedinţei publice din data de 07.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017; sesizarea a fost înregistrată la pârâta Inspecţia Judiciară sub nr. x/26.11.2020.

În cuprinsul acesteia, s-a învederat că, deşi opinia separată a fost motivată şi judecata fondului a început de îndată, opinia majoritară privind respingerea contestaţiei a rămas nemotivată pentru o perioadă de 1 an şi 7 luni; respectiva lucrare a fost, ulterior, conexată la lucrarea nr. 20-4016, întocmită ca a urmare sesizării formulate de numitul D. faţă de întârzierea redactării, de către aceeaşi doamnă judecător, a deciziei penale nr. 1560/15.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Verificările prealabile care au evidenţiat faptul că ar exista indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, au fost finalizate la data de 25.01.2021, iar prin rezoluţia nr. 165/25.01.2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de magistratul vizat, sub aspectul săvârşirii respectivei abateri disciplinare, măsura fiindu-i comunicată reclamantei, prin adresa din 01.02.2021; cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de 26.03.2021, dată la care a fost emisă rezoluţia nr. 849, prin care s-a dispus respingerea sesizării formulată de reclamanta din prezenta cauză, reţinând Inspecţia Judiciară că, în urma cercetărilor efectuate, nu pot fi reţinute ca întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din legea nr. 303/2004.

Titulara sesizării a contestat această soluţie la instanţa de contencios administrativ care, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, reflectată în situaţia de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv şi echidistant, argumentele importante ale părţilor, deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părţii la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa căreia s-a arătata că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Aceasta deoarece, din considerentele sentinţei recurate, rezultă că judecătorul fondului, într-o expunere laborioasă, a preluat exclusiv argumentele prezentate de Inspecţia Judiciară în susţinerea soluţiei de clasare contestată de reclamantă şi a transpus conţinutul unor norme legale incidente în cauză.

Astfel, curtea de apel a analizat doar argumentele uneia dintre părţi, fără a da eficienţă susţinerilor contestatoarei-recurente, în considerentele sentinţei neregăsindu-se o analiză obiectivă, reală şi echidistantă a unor împrejurări esenţiale expuse de către titulara sesizării disciplinare, cum ar fi, de exemplu, împrejurarea că, în perioada de referinţă, în care recurenta pretinde că magistratul în cauză ar fi întârziat culpabil în redactarea hotărârii sale, aceasta din urmă ar fi lipsit nejustificat de la serviciu, ar fi solicitat conducerii instanţei concediu de studiu care nu i-a fost acordat şi ar fi absentat pentru a participa la un seminar internaţional, fără a-i fi aprobată cererea de concediu întrucât figura în planificarea de permanenţă, toate aceste împrejurări făcând obiectul unor dosare aflate pe rolul instanţelor, în curs de soluţionare.

Judecătorul de primă instanţă nu a cercetat aceste aspecte şi nu le-a înlăturat motivat, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei. De asemenea, nu a înlăturat, prin niciun argument, susţinerile recurentei-contestatare referitoare la evidenţele instanţei la care funcţionează respectivul magistrat şi care, în opinia sus-numitei, ar face dovada întârzierilor repetate şi culpabile în redactarea lucrărilor de către judecătorul cu privire la care a făcut sesizarea disciplinară.

Neanalizarea acestor aspecte pune instanţa de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, invocate de către recurentă, prin raportare la o situaţie de fapt stabilită lacunar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 204 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.