Ethnic discrimination in municipal publications: adequacy of judicial reasoning on differential treatment of linguistic minorities

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc anularea Hotărârii CNCD nr. 103/05.02.2020, obligarea CNCD să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare pe criterii etnice cu privire la faptele sesizate prin petiţia nr. 5205/24.08.2018 a ADEC.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1341 din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de către pârâtul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc privind lipsa calităţii şi inadmisibilităţii cererii, ca nefondate.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1341 din 04 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de fond a nesocotit faptul că, în cauză, partea reclamată este primarul municipiului Miercurea Ciuc, iar obiectul petiţiei adresată CNCD îl reprezintă o publicaţie oficială a unei instituţii publice a administraţiei publice locale din România, nu o publicaţie privată editată de o persoană juridică de drept privat şi a apreciat în mod greşit că politica editorială, genul de articole de presă sau ştirile publicate sunt în puterea de decizie a redacţiei fiecărei publicaţii, neputând fi subiect de cenzură sau de impunere.

Recurenta critică argumentarea pretins lipsită de temei logic şi juridic a instanţei de fond care a reţinut că nu există un drept care să vizeze tipărirea într-un număr egal de pagini a fiecărei publicaţii editate de o autoritate publică, iar tipul de subiecte ales, face parte din "libera decizie şi exprimare fiecărui colectiv redacţional, prin raportare la aria de interes a publicului ţintă"; în opinia sus-numitei, instanţa de fond a nesocotit toate argumentele invocate de reclamantă prin care ar fi dovedit, indubitabil, existenţa unei fapte de discriminare, pe criterii etnice, a românilor din Miercurea Ciuc, câtă vreme Primăria Miercurea Ciuc finanţează, editează şi promovează publicaţiile "Miercurea Ciuc", în limba română, şi "Csikszereda", în limba maghiară şi, fără o justificare obiectivă, editează, finanţează şi promovează publicaţia "Miercurea Ciuc" în limba română, limba oficială de stat, într-un format de 4 pagini, în timp ce aceeaşi instituţie publică editează, finanţează şi promovează publicaţia în limba minorităţii, limba maghiară, "Csikszereda" într-un format de 8 pagini.

Există aşadar, în opinia recurentei, o diferenţiere clară pe care primarul o face în editarea, finanţarea şi promovarea celor două publicaţii ale primăriei, împărţind cititorii pe criterii etnice şi editează două publicaţii separate, una în limba oficială de stat, alta în limba minorităţii, limba maghiară, românii fiind dezavantajaţi, printr-un număr de pagini al publicaţiei redus la jumătate faţă de publicaţia destinată etnicilor maghiari din Miercurea Ciuc.

Recurenta critică şi preluarea în mod greşit a argumentului invocat de CNCD în apărarea primarului mun. Miercurea Ciuc potrivit căruia tot ceea ce conţine evenimente importante pentru cititorii români ar fi, de fapt, menirea Ziarului "Informaţia Harghitei", întrucât aceasta este o publicaţie privată, iar ceea ce publică respectivul cotidian de limba română este problema redacţiei acestei publicaţii, ceea ce nu justifică, în opinia titularei căii de atac, ca publicaţia oficială a Primăriei Miercurea Ciuc în limba română să aibă un număr mai redus de pagini.

Ca dispoziţii generale, cu privire la fondul prezentei speţe, recurenta solicită instanţei de reformare să aibă în vedere prevederile art. 13 din Constituţia României, potrivit cărora "în România limba oficială este limba română", iar conform art. 195 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, "în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română"; de asemenea, potrivit art. 120 alin. (2) din Constituţia României, "în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale, au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică".

1.4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Primarul municipiului Miercurea Ciuc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece, de vreme ce dreptul la informare pentru cetăţenii vorbitori de limba română este asigurat prin datele expuse în publicaţia "Miercurea-Ciuc", susţinerile reclamantei nu îşi găsesc suport într-un drept consacrat de lege.

Referitor la critica reclamantei cu privire la faptul că, în editarea celor două publicaţii, sunt implicaţi doar angajaţi vorbitori de limba maghiară, a arătat intimatul că, atât CNCD, cât şi instanţa de fond, au reţinut în mod corect că nu poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte la recrutarea echipei redacţionale, reclamanta neprezentând fapte/împrejurări care să releve că au existat condiţii restrictive la angajare, neputând fi astfel reţinute fapte de discriminare potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000.

În opinia intimatului, publicaţiile "Csikszereda" şi "Miercurea-Ciuc", sunt publicaţii destinate pentru informarea locuitorilor urbei, şi conţin informaţii de interes public care au acelaşi conţinut atât în publicaţia "Miercurea-Ciuc", cât şi în publicaţia "Csikszereda", iar după data comunicării Hotărârii CNCD nr. 103/05.02.2020, s-au avut în vedere cele reţinute de CNCD în Hotărârea nr. 103/2020, acesta recomandând editarea informaţiilor şi evenimentelor considerate de interes şi în publicaţia cititorilor români. Astfel, publicaţiile au avut un tiraj şi conţinut asemănător şi în ceea ce priveşte numărul paginilor, acţiunea reclamantei fiind astfel atât nelegală şi neîntemeiată, cât si rămasă fără obiect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Se reţine, din perspectiva situaţiei de fapt că, prin adresa din 24.08.2018, reclamanta a sesizat Consiliul cu privire la faptul că primarul municipiului Miercurea Ciuc finanţează publicaţiile "Miercurea Ciuc" în limba română şi "Csiksereda" în limba maghiară, în editarea acestora fiind implicaţi doar angajaţi de etnie maghiară (ambele publicaţii sunt editate de o editură publică, finanţată din fonduri publice), numărul paginilor celor două editoriale este diferit, respectiv publicaţia în limba română având 4 pagini, în timp ce publicaţia în limba maghiară, are 8 pagini, astfel că s-a solicitat constatarea caracterului discriminatoriu la adresa cetăţenilor români care nu cunosc limba maghiară, faţă de modul în care sunt redactate publicaţiile oficiale ale municipiului Miercurea Ciuc; ca atare, s-a solicitat sancţionarea primarului municipiului cu amendă pentru fapte de discriminare la adresa cetăţenilor români nevorbitori ai limbii maghiare, precum şi obligarea acestuia să dispună publicarea aceluiaşi conţinut al celor două publicaţii, atât în limba minorităţii, cât şi în limba oficială de stat.

Prin Hotărârea nr. 103/2020 contestată în prezenta cauză, pârâtul-intimat CNCD a apreciat că nu au fost identificate fapte de discriminare, potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în cazul niciuneia dintre faptele semnalate, astfel că a fost dispusă clasarea dosarului.

Titulara sesizării a contestat această hotărâre la instanţa de contencios administrativ care, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, reflectată în situaţia de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv şi echidistant argumentele importante ale părţilor deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, instanţa supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părţii la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa căreia s-a arătata că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Aceasta deoarece, din considerentele sentinţei recurate, rezultă că judecătorul fondului, într-o expunere laborioasă, a preluat exclusiv argumentele prezentate de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în susţinerea soluţiei de respingere a plângerii, contestată de reclamantă şi a transpus conţinutul unor norme legale incidente în cauză.

Astfel, curtea de apel a analizat doar argumentele uneia dintre părţi, fără a da eficienţă susţinerilor recurentei-reclamante, în considerentele sentinţei neregăsindu-se o analiză obiectivă, reală şi echidistantă a unor împrejurări esenţiale expuse de către titulara sesizării, cum ar fi, de exemplu, invocarea de către recurentă a unei situaţii de discriminare, nu exclusiv referitoare la numărul de pagini atribuit fiecăreia dintre cele două publicaţii, ci cu privire la un eventual tratament diferenţiat al vorbitorilor de limbă maghiară în raport cu cei care nu cunosc această limbă, tocmai prin conţinutul pretins mai vast şi diversificat al informaţiilor pe care publicaţia de limbă maghiară are posibilitatea de a le expune într-un număr dublu de pagini.

Împrejurarea că primăria ar fi reglementat această situaţie expusă în întâmpinare, nu are nicio relevanţă, pe de o parte, întrucât nu a fost probată iar, pe de altă parte, se impune a se cerceta existenţa faptei de discriminare la momentul sesizării CNCD, pentru a aprecia asupra legalităţii soluţiei adoptate de această autoritate.

De asemenea, instanţa de fond nu a cercetat şi nu a analizat în niciun fel susţinerile reclamantei-recurente privind dezavantajarea vădită, cu scop discriminatoriu, a cititorilor de limbă română, în contextul expus mai sus, al publicării celor două ziare; în plus, a ignorat şi susţinerile recurentei în ceea ce priveşte conţinutul celor două publicaţii şi eventuala situaţie de discriminare din perspectiva utilităţii, valorii sociale, bogăţiei şi calităţii informaţiei din cadrul celor două publicaţii, recurenta afirmând faptul că, prin însăşi calitatea informaţiei furnizată publicului, s-ar crea o situaţie de discriminare a cititorilor care, din pricina necunoaşterii limbii maghiare, nu pot accesa conţinutul ziarului publicat în această limbă.

În concluzie, judecătorul de primă instanţă nu a cercetat aceste aspecte şi nu le-a înlăturat motivat, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei; neanalizarea respectivelor aspecte pune instanţa de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare republicată, invocate de către recurentă, prin raportare la o situaţie de fapt stabilită lacunar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1341 din 04 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.