Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning common-law objection to execution for salary differences to Buzău County Court

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 20.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A., anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

În motivarea cererii a arătat că prin sentinţa civilă nr. 5443 din 28.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 2193 din 16.04.2018, a fost obligată la plata drepturilor salariale stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze creditorul şi drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 16.04.2018.

A mai susţinut că în baza dispoziţiilor art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, plata drepturilor salariale se face în mod eşalonat, potrivit legislaţiei speciale în vigoare, astfel încât în mod eronat a solicitat creditorul executarea silită.

Urmarea măsurii dispuse de instanţă prin rezoluţia din data de 25.01.2022, reclamanta a formulat precizări la data de 08.02.2022, prin care a arătat că obiectul acţiunii îl constituie eşalonarea la plată a obligaţiei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 şi suspendarea procedurii execuţionale potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, menţionând că nu au fost efectuate plăţi în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

2.1. Prin sentinţa nr. 606 din data de 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătoria a apreciat, în esenţă, că obiectul acţiunii a fost precizat de reclamantă şi constă în eşalonarea la plată a obligaţiei ce se execută silit, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, precum şi suspendarea procedurii execuţionale, potrivit art. 6 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă şi că, în raport de această precizare, sunt incidente normele legale invocate conform cărora cererile privind eşalonarea plăţii şi suspendarea procedurii execuţionale se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea prin care a fost obligată instituţia publică la plata sumelor respective, în speţă titlul executoriu fiind reprezentat de sentinţa civilă nr. 5443/28.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 2193/16.04.2018.

2.2. Prin sentinţa nr. 2305 din data de 26 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Buzău. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că raportat la modul de formulare a actului de sesizare al instanţei şi la temeiul de drept invocat în cuprinsul acestuia, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 711 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în speţă sediul reclamantei situându-se în circumscripţia Judecătoriei Buzău.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău vizează anularea actelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

Titlul executoriu în baza căruia a fost iniţiată procedura executării silite împotriva reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău este reprezentat de sentinţa civilă nr. 5443 din 28.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi definitivă prin decizia nr. 2193/16.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău a fost obligată la plata către creditoare a drepturilor salariale stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze şi drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 16.04.2018.

Conform precizărilor la acţiune formulate la data de 08.02.2022, reclamanta a arătat că obiectul acţiunii îl constituie eşalonarea la plată a obligaţiei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 şi suspendarea procedurii execuţionale potrivit art. 6 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă, nefiind efectuate plăţi în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Judecătoria Buzău, secţia civilă, prima instanţă sesizată, a apreciat că, faţă de precizările la acţiune formulate de reclamantă, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 şi art. 6 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă, conform cărora cererile privind eşalonarea plăţii şi suspendarea procedurii execuţionale se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea prin care a fost obligată instituţia publică la plata sumelor respective, în speţă titlul executoriu fiind reprezentat de sentinţa civilă nr. 5443/28.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 2193/16.04.2018.

În schimb, Tribunalul Bucureşti a apreciat că în prezenta cauză competenţa de soluţionare a cererii reclamantei se stabileşte în raport de prevederile art. 711 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în speţă sediul reclamantei fiind situat în circumscripţia Judecătoriei Buzău.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială, şi că pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial a se stabili obiectul cererii de chemare în judecată.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe: judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În speţă, din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea introductivă reclamanta a înţeles să solicite anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, iar la solicitarea instanţei iniţial sesizate a precizat că obiectul acţiunii îl constituie eşalonarea la plată a obligaţiei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 şi suspendarea procedurii execuţionale potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, menţionând, totodată, că nu au fost efectuate plăţi în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

Cu alte cuvinte, a solicitat eşalonarea plăţii obligaţiei ce este executată silit, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum şi suspendarea procedurii execuţionale, potrivit art. 6 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Titlul executoriu ce stă la baza executării silite contestate este reprezentat de sentinţa civilă nr. 5443/28.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi definitivă prin decizia nr. 2193/16.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, care prevede îndeplinirea unei obligaţii de a da, constând în plata către creditoare a drepturilor salariale stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze şi drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 16.04.2018, contestatoarea întemeindu-şi contestaţia pe dispoziţiile O.U.G. nr. 114/2018 şi ale O.G. nr. 22/2002.

Este neîndoielnic că în materia contenciosului administrativ, astfel cum reiese din cuprinsul art. 24 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut o procedură specială pusă la îndemâna deţinătorului titlului de a obliga autoritatea pârâtă să pună în executare obligaţiile stabilite de instanţa de judecată în sarcina acesteia, atunci când nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie sau în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Această procedură de executare silită se demarează de creditor prin acţiune directă la instanţa de contencios administrativ care a soluţionat fondul litigiului - instanţă de executare potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fără a fi necesară încuviinţarea executării silite prin intermediul executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, executarea silită a altor obligaţii decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum ar fi obligaţiile de despăgubiri sau de plată a unor drepturi băneşti ori a cheltuielilor de judecată, urmează procedura reglementată de C. proc. civ., instanţa de executare fiind cea prevăzută de art. 651 alin. (1) din acest act normativ.

În speţă, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată reiese că obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care contestatoarea însăşi a invocat acest temei de drept, făcând trimitere şi la normele legale ce cuprind o eşalonare a drepturilor salariale restante, a căror aplicabilitate în cauză urmează a fi constatată de instanţa de executare, şi faţă de împrejurarea că a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., urmărind astfel cenzurarea actelor de executare, care nu pot fi verificate sub aspectul legalităţii decât în cadrul contestaţiei la executare.

Ca urmare, se reţine că acţiunea contestatoarei are natura juridică a unei contestaţii la executare, ceea ce, în virtutea normei de trimitere cuprinse la art. 28 din Legea nr. 554/2004, atrage incidenţa dispoziţiilor de drept comun ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)." De altfel, executării silite propriu-zise, chiar dacă este vorba de o hotărâre a instanţei de contencios administrativ, i se aplică prevederile C. proc. civ., la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concluzie, având în vedere că în prezenta cauză este vorba despre o contestaţie la executare reglementată de dreptul comun, şi ţinând cont de faptul că sediul debitorului Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău se află în circumscripţia Judecătoriei Buzău, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., aceasta urmând a stabili în concret, prin raportare la obiectul executării silite, dacă dispoziţiile legale ce cuprind o eşalonare a drepturilor salariale restante sunt sau nu aplicabile în speţă.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă.

Faţă de considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Buzău, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Buzău, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.