Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4287/2022 AI generated

Appeal to quash refusal to refer constitutional exception annulled as inadmissible for lack of specific casation grounds.

Case Number Decizia nr. 4287/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the claimants against the decision of the Court of Appeal of Pitești, which had rejected as inadmissible their request to refer a constitutional exception (challenging Art. 489(1) and (3) of the Civil Procedure Code) to the Constitutional Court; the contested decision remains in force. The underlying dispute concerned administrative litigation over a municipality's refusal to demolish an allegedly unauthorized gate relocation that the claimant said blocked their access to public property. The Court rejected the respondent's objection of non-payment of stamp duty, holding the appeal was exempt under Art. 28 of O.U.G. No. 80/2013 and Art. 13 of Law No. 47/1992, but found the appeal void because, under Arts. 486(1)(d), 489(2), and 496(1) of the Civil Procedure Code, the appellants failed to specify and develop concrete grounds of illegality falling within the exhaustive casation grounds of Art. 488, having merely expressed general dissatisfaction without substantiating any of the enumerated grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 488 din C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 489 din C. proc. civ, art. 489 alin. (3) din C. proc. civ, art. 197 din C. proc. civ; Appeal to quash refusal to refer constitutional exception annulled as inadmissible for lack of specific casation grounds: 489(1) and (3) of the Civil Procedure Code) to the Constitutional Court; the contested decision remains in force. The underlying dispute concerned administrative litigation over a municipality's refusal to demolish an allegedly unauthorized gate relocation that the claimant said blocked their access to public property. The Court rejected the respondent's objection of non-payment of stamp duty, holding the appeal was exempt under Art. 28 of O.U.G. No. 80/2013 and Art. 13 of Law No. 47/1992, but found the appeal void because, under Arts. 486(1)(d), 489(2), and 496(1) of the Civil Procedure Code, the appellants failed to specify and develop concrete grounds of illegality falling within the exhaustive casation grounds of Art. 488, having merely expressed general dissatisfaction without substantiating any of the enumerated grounds.

Keywords

AI generated
grounds for cassation objection of unconstitutionality civil annulment non-administrative dispute access to property Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
art. 29 din Legea nr. 47/1992
civ., a luat în discuţie această solicitare a părţii şi, faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând în acest sens că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea recursului.
art. 488 din C. proc. civ
şi B., în termen legal şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 17 mai 2022, sub nr.
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Totodată, a invocat excepţia de netimbrare a cererii de recurs, considerând că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la taxele aplicabile cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani se aplică în mod corespunzător, iar taxele judiciare de timbru se achită anticipat.
art. 489 din C. proc. civ
Totodată, a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs conform art. 489 din C. proc. civ., apreciind că nu este motivată.
art. 489 alin. (3) din C. proc. civ
(1) şi art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.
art. 197 din C. proc. civ
Conform art. 197 din C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.
Articolul 13 din Legea nr. 47/1992
Articolul 13 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că: "Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxe de timbru."Totodată, la art.
art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013
Ground for rejecting the non-stamping exception, as appeals against actions exempt from stamping are also exempt.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for the decision: the appeal was annulled because the stated grounds did not fall within the casation cases listed in Art. 488 C. proc. civ.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Sets the requirement for the appeal to contain the grounds of illegality, which was not fulfilled by the appellants.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis used to rule on the appeal, leading to its annulment.

Art. 248 alin. (1) si alin. (2) C. proc. civ.

Procedural provision applied to prioritize the examination and dismissal of the exception of non-stamping.

Art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013

Ground for rejecting the non-stamping exception, as appeals against actions exempt from stamping are also exempt.

Art. 13 din Legea nr. 47/1992

Ground supporting the stamping exemption for the appeal, as requests to the Constitutional Court are exempt from stamping.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.03.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva refuzului Primăriei Vălenii de Munte de soluţionare şi comunicare a răspunsului la cererea nr. x din 29 august 2013, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei să-i soluţioneze integral, efectiv şi punctual cererea formulată.

La data de 10.02.2015 reclamanta a depus cerere de modificare a cererii introductive, arătând că modifică obiectul acţiunii în sensul solicitării obligării pârâtei să dispună, conform atribuţiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 50/1991, desfiinţarea lucrării de construire constând în reamplasarea unor porţi de acces la numărul 6B de pe Fundătura Nicolae Bălcescu, considerând că această lucrare este realizată fără autorizaţie de construire şi, prin aceasta, că este vătămat atât domeniul public, cât şi dreptul său de a beneficia de acces la domeniul public pe o distanţă de 21 + 4 m, aşa cum prevede actul său de proprietate.

Prin sentinţa nr. 2106 din 09.10.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să desfiinţeze lucrarea de construcţie constând în reamplasarea unor porţi de acces la nr. 64Bis, Fundătura Nicolae Bălcescu, oraşul Vălenii de Munte, judeţul Prahova.

Prin decizia nr. 208 din 22.02.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul promovat de pârâta Primăria Vălenii de Munte împotriva sentinţei nr. 2106/09.10.2017 a Tribunalului Prahova, a casat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, în rejudecare cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 22.03.2019, sub nr. x/2014*.

Prin încheierea din 07.08.2020 pronunţată în dosarul sus-menţionat, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin aceeaşi încheiere fiind amânată pronunţarea în cauză.

Prin sentinţa nr. 823 din 21.08.2020, pronunţată în acelaşi dosar şi de către aceeaşi instanţă, au fost respinse ca neîntemeiate acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie accesorie.

Împotriva încheierii din 07.08.2020, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi intervenientul accesoriu B., recursul fiind respins prin Decizia nr. 13 din 12 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti.

Împotriva sentinţei nr. 823 din 21.08.2020 a aceleiaşi instanţe, a declarat recurs doar reclamanta A., care s-a îndreptat prin intermediul acestei căi de atac şi împotriva încheierilor pronunţate de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2014, inclusiv cele din 25.10.2019 şi 23.12.2019, precum şi împotriva încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2014 (dosarul de fond din primul ciclu procesual), inclusiv încheierile din 26.10.2018 şi 22.02.2019 (decizia nr. 208/22.02.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis primul recurs declarat în cauză şi s-a dispus casarea cu trimitere).

Totodată, prin cererea de recurs formulată a fost reiterată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 4002 din data de 16.09.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petenta A. şi a dispus strămutarea cauzei ce forma obiectul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

La termenul de dezbateri din data de 7 aprilie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., a luat în discuţie această solicitare a părţii şi, faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând în acest sens că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea recursului. La acelaşi termen, Curtea de Apel Piteşti a soluţionat o parte dintre excepţiile invocate de părţi, a invocat din oficiu alte excepţii şi a rămas în pronunţare asupra excepţiilor şi, în subsidiar, pe fondul recursului, pronunţând decizia nr. 395/R-CONT din 7 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2014.

2. Hotărârea atacată.

Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., dispusă de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la termenul de dezbateri din data de 07.04.2022 şi consemnată în partea introductivă a deciziei nr. 395/R-CONT, pronunţată în dosarul nr. x/2014 la acelaşi termen, au exercitat recurs A. şi B., în termen legal şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 17 mai 2022, sub nr. x/2014*.

3. Susţinerile din recursul exercitat în cauză.

În dezvoltarea recursului promovat împotriva deciziei nr. 395 din 7 aprilie 2022, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., recurenţii A. şi B. şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia atacată, considerând-o ca netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul încălcării procedurii ori al încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material.

Au apreciat recurenţii că excepţia de neconstituţionalitate invocată întrunea toate condiţiile pentru a fi sesizată Curtea Constituţională a României, întrucât a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe aspectele criticate, iar admiterea excepţiei de neconstituţionalitate este de natură să influenţeze soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia. Totodată, au opinat că instanţa avea îndatorirea de a sesiza Curtea Constituţională a României după ce verifica îndeplinirea celor trei condiţii cerute de lege.

În final au arătat că vor motiva recursul printr-un memoriu separat depus în termen legal de la momentul primirii motivării încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a României.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Primăria oraşului Vălenii de Munte prin Primar a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei atacate. Totodată, a invocat excepţia de netimbrare a cererii de recurs, considerând că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la taxele aplicabile cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani se aplică în mod corespunzător, iar taxele judiciare de timbru se achită anticipat. Totodată, a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs conform art. 489 din C. proc. civ., apreciind că nu este motivată.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

Pentru termenul stabilit la data de 2 iunie 2022, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar constând în asistenţă juridică prin avocat, care a fost respinsă prin încheierea din şedinţa din camera de consiliu de la aceeaşi dată, soluţie menţinută prin încheierea din data de 16 septembrie 2022, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare.

La termenul din 29 septembrie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a reţinut cauza pentru soluţionare, cu prioritate pe excepţia de netimbrare a recursului, iar în subsidiar pe excepţia nulităţii acestuia pentru nemotivare, ambele excepţii fiind invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

5.1. Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., excepţia de netimbrare a cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia este neîntemeiată, urmând să o respingă pentru argumentele ce succed:

Demersul judiciar ce face obiectul cauzei de faţă vizează soluţia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la termenul din data de 07.04.2022 şi consemnată în partea introductivă a deciziei nr. 395 pronunţate la acel termen, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Conform art. 197 din C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în jduecată, în condiţiile legii.", iar potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege."

Articolul 13 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că: "Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxe de timbru."Totodată, la art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru legiuitorul a stipulat în sensul că: "Dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare şi extraordinare, împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxă judiciară de timbru."

Din interpretarea cadrului normativ expus rezultă că regula referitoare la acţiunile introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti o reprezintă timbrarea acestora în condiţiile prevăzute de legea aplicabilă în materie, şi anume O.U.G. nr. 80/2013, iar în cazurile expres prevăzute de lege, aşadar, prin excepţie de la regula timbrării, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

În consecinţă, având în vedere că obiectul cauzei de faţă vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. şi de intervenientul B. este scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 13 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi, implicit, că excepţia netimbării invocată de intimata-pârâtă este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

5.2. Asupra excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat"; "(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept şi arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ. şi afirmaţia conform căreia soluţia atacată este rezultatul încălcării procedurii ori al încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduc, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză se observă că, deşi au precizat că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurenţii nu au indicat în concret care dintre motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de textul legal invocat sunt incidente în cauză şi nu au dezvoltat argumente concrete de ordin critic referitoare la soluţia pronunţată de prima instanţă, care să poată fi circumscrise dispoziţiilor legale invocate. Cu alte cuvinte, nu au arătat care sunt regulile de procedură pretins încălcate de către instanţă şi în ce modalitate a avut loc această încălcare, care sunt normele de drept material încălcate ori greşit interpretate sau aplicate prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea soluţiei criticate.

Dimpotrivă, din cererea de recurs rezultă că părţile s-au limitat să arate că excepţia de neconstituţionalitate invocată întrunea toate condiţiile pentru a fi sesizată Curtea Constituţională a României, pe care le-au enumerat opinând că instanţa avea îndatorirea de a sesiza Curtea Constituţională după ce verifica îndeplinirea condiţiilor menţionate.

În speţă, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a luat în discuţie această solicitare, în lipsa părţilor legal citate, dar în condiţiile solicitării de judecare a cauzei în lipsă, aşadar, în conformitate cu normele legale aplicabile şi cu respectarea procedurii de judecată, analizând cererea părţilor recurente prin raportare la normele incidente în materie şi la obiectul dedus judecăţii. În acest sens a reţinut că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei de contencios constituţional, având în vedere că normele legale criticate, cuprinse la art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., nu au legătură cu soluţionarea recursului supus analizei, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurenţilor din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării.

Recurenţii nu au formulat critici concrete sub aspectul încălcării unor reguli de procedură de către prima instanţă, a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, în realitate susţinerile formulate de aceştia reflectând strict nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a susţine motivele de casare invocate, de altfel, în mod formal prin simpla trimitere la dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege corespunzător, simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia contestată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii prin care a fost pronunţată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenţii au invocat doar formal dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi au susţinut că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este rezultatul încălcării procedurii ori al încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, fără să dezvolte veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare invocate, şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru motivele expuse la pct. 5.1 din prezenta decizie, constatând că prin raportare la art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 13 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, şi, pe cale de consecinţă, că excepţia netimbrării cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, nu este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepţia invocată.

De asemenea, pentru argumentele expuse la pct. 5.2 din decizia de faţă, pentru că recurenţii nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nul recursul declarat de reclamanta A. şi de intervenientul B. împotriva deciziei nr. 395 din 7 aprilie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. pe care, în consecinţă, o va menţine ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă Primăria Oraşului Vălenii de Munte prin Primar.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. şi de intervenientul B. împotriva deciziei nr. 395 din 7 aprilie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.