Challenge to Judicial Inspectorate resolution: scope of appellate review over factual findings and requirement for reasoned judgments under art. 488 CPC

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, contestaţie împotriva Rezoluţiei de respingere a plângerii înregistrate în cadrul Lucrării nr. C20-1108 din data de 02.09.2020, emisă de Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare, precum şi împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2028/A, dată în dosarul nr. x din 03.07.2020 de Inspecţia Judiciară-Direcţia de Inspecţie pentru Judecători, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii a arătat că la data de 14 mai 2020 a formulat o petiţie la Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători, sesizând, în esenţă, faptul că doamnele judecător care au pronunţat încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la data de 19.12.2019, în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Tulcea, au omis în mod intenţionat şi cu rea-credinţă să analizeze, la deliberare şi în considerentele încheierii pronunţate, înscrisurile depuse la dosar în dovedirea cererii de recuzare, respectiv extrasul de pe portalul Curţii de Apel Bucureşti cu privire la dosarul nr. x/2019, precum şi extrasul de pe portalul Curţii de Apel Constanţa referitor la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Tulcea, încălcând astfel cu bună ştiinţă dispoziţiile legale imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

A mai arătat că prin încălcarea acestor norme de procedură magistraţii se fac vinovaţi de abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, precum şi faptul că în încheierea din 19.12.2019 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că ar fi formulat cererea de recuzare "în scop şicanator", fără ca acest fapt să rezulte din probele administrate în cauză.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 657 din 27 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei nr. 657 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a arătat că sentinţa de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 426 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 427 alin. (1) din acelaşi Cod. Totodată, a considerat că sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 27.04.2021 şi i-a fost comunicată la 04.10.2021, fiind redactată şi nesemnată de judecător, cu încălcarea termenului imperativ de cel mult 30 de zile de la data pronunţării care a avut loc la 27.04.2021, în final fiindu-i comunicată după aproximativ 6 luni, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu referire la art. 426 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

În continuare a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, în considerentele hotărârii instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt şi a făcut aprecieri fără să menţioneze în concret pe baza căror probe administrate şi-a argumentat punctual soluţia pronunţată şi, de asemenea, deşi a criticat prin contestaţia formulată faptul că petiţia trimisă Inspecţiei Judiciare la data de 14 mai 2020 a fost soluţionată cu încălcarea termenului imperativ de 45 de zile prevăzut de art. 45 pct. 3 teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, termen ce curge de la data sesizării, instanţa de fond a refuzat să se pronunţe sub acest aspect ce vizează nulitatea absolută a actelor întocmite de Inspecţia Judiciară, potrivit legii.

A mai criticat recurentul sentinţa de fond şi sub aspectul refuzului instanţei de a se pronunţa prin hotărâre în legătură cu faptul că rezoluţia de clasare atacată este lovită de nulitate absolută, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative ale art. 45 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la art. 29 alin. (9) din Ordinul nr. 136/11.12.2018 emis de Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare, rezoluţia de clasare nefiind confirmată înainte de a-i fi comunicată, deşi legea impune această cerinţă.

În referire la dosarul ce a generat formularea sesizării a arătat că motivarea încheierii Tribunalului Tulcea din 19.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în care au fost depuse trei înscrisuri doveditoare în susţinerea cererii de recuzare ce nu au fost analizate de judecători în considerentele încheierii menţionate şi nici înlăturate motivat, reprezintă o încălcare a normelor legale imperative cuprinse la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fapta acestora întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu referire la art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004, judecătorii încălcându-şi astfel obligaţiile profesionale.

În final a afirmat că susţinerea instanţei de fond din ultima pagină a sentinţei pronunţate potrivit căreia: "Aşadar, modul în care a fost evaluat de către inspectorul judiciar demersul petentului nu constituie un motiv de nulitate al rezoluţiilor supuse controlului în cauza pendinte" nu are nicio legătură cu criticile aduse prin contestaţie actelor emise de Inspecţia Judiciară şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei pe fond cu consecinţa admiterii contestaţiei şi constatării nulităţii rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară, precum şi a trimiterii dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a combătut punctual argumentele invocate de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

În esenţă, a susţinut că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurent nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând amplu soluţia pronunţată, cu luarea în considerare a tuturor criticilor formulate în acţiunea introductivă, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi cu respectarea regulilor de procedură.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei să respingă apărările intimatei-pârâte şi să-i admită recursul conform argumentelor pe care le-a reiterat în cuprinsul răspunsului formulat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, circumscrise de acesta dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

5.1. Cu titlu prealabil, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul-reclamant este nemulţumit şi de modalitatea în care prima instanţă a reţinut situaţia de fapt, se impune a se preciza că modalitatea în care instanţa de fond a administrat probatoriul, a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a acestor critici de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

5.2. O altă observaţie ce se impune cu titlu preliminar este aceea că, deşi partea a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, din dezvoltarea recursului nu rezultă că au fost formulate critici concrete care să poată face posibilă o încadrare a acestora în dispoziţii legale invocate.

Ca urmare, se constată că recurentul a invocat acest motiv de casare doar în mod formal, fără să dezvolte argumente cu privire la normele de drept material pretins încălcate de instanţa de fond sau la modul în care ar fi fost încălcate aceste norme legale.

Or, potrivit acestui motiv de recurs invocat de parte, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute în mod greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi a dezvolta motivul de nelegalitate invocat, acest lucru implicând determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept şi arătarea probelor pe care se bazează, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aşadar, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în speţă la aceea prevăzută la alin. (1) pct. 8 al textului de lege antereferit. Aceasta întrucât în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, simpla indicare a textelor de lege neputând echivala cu motivarea recursului şi să determine, în mod implicit, casarea hotărârii atacate.

În concluzie, se constată că în speţă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat de recurentul-reclamant în acord cu exigenţele reglementării actuale a recursului, simpla invocare formală a acestui motiv de casare şi reiterarea situaţiei de fapt nefăcând posibilă exercitarea de către instanţa de recurs a controlului judiciar asupra sentinţei recurate din perspectiva reliefată.

De aceea, instanţa de control judiciar va proceda la analizarea sentinţa de fond exclusiv sub aspectul incidenţei motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că dezvoltarea criticilor subsumate acestor dispoziţii legale face posibilă această examinare.

5.3. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond pentru încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, subsumând acestuia mai multe critici de nelegalitate.

Prealabil, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, într-adevăr, atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Normele de procedură propriu-zisă sunt acele norme care determină ordinea firească a judecăţii potrivit etapelor şi fazelor pe care le parcurge procesul civil sau care stabilesc principiile fundamentale ale dreptului procesual civil. De exemplu, normele care stabilesc principiile privind contradictorialitatea, publicitatea dezbaterilor, oralitatea, nemijlocirea, continuitatea, dreptul la apărare, rolul activ al judecătorului, disponibilitatea, precum şi normele care prevăd obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanţei.

Astfel, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, iar criticile formulate de parte sunt încadrabile în ipotezele care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost în mod nelegal îndeplinit, acestea urmează a fi analizate de către instanţa de control judiciar din această perspectivă. De asemenea, este important a se reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate sau nefondate apărările sau criticile formulate de parte asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

În speţă, din examinarea criticilor formulate prin intermediul demersului judiciar pendinte, reiese că recurentul-reclamant a înţeles să circumscrie acestui motiv de casare susţinerea referitoare la lipsa semnăturii judecătorului de pe sentinţa judecătorească comunicată acestuia, precum şi comunicarea hotărârii cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data pronunţării.

Potrivit art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.: "Hotărârea se redactează şi semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum şi, când este cazul, opinia concurentă se redactează şi se semnează în acelaşi termen; iar alin. (6) statuează în sensul că "Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei."

De asemenea, art. 427 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii."

Din normele legale sus-menţionate rezultă că hotărârea se întocmeşte şi se semnează în două exemplare originale, iar părţilor li se va comunica în copie.

Înalta Curte constată că exemplarul original al sentinţei, aflat la dosarul de fond, cuprinde semnătura judecătorului, fiind respectate prevederile art. 426 alin. (5) C. proc. civ., citate supra, iar exemplarul care s-a comunicat părţii este copie, conform art. 427 din acelaşi Cod. Ca atare, în mod corect nu cuprinde semnătura judecătorului, aceasta regăsindu-se însă pe exemplarul original al sentinţei aflat la dosar, aspect de natură a confirma că cele consemnate în cuprinsul hotărârii corespund realităţii.

În concluzie, fiind respectată condiţia de formă a semnării hotărârii, nu este incidentă sancţiunea nulităţii acesteia invocată de recurentul-reclamant. Totodată, în privinţa termenului de redactare şi semnare, din prevederile legale incidente reiese că acesta poate fi prelungit pentru motive temeinic justificate, astfel că nici din această perspectivă instanţa de control judiciar nu poate reţine critica formulată de parte, întrucât nu constituie motiv de nulitate a hotărârii de fond atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la neregulile de procedură aduse sentinţei de fond prin prisma lipsei semnăturii judecătorului de pe hotărârea judecătorească comunicată acestuia, precum şi a comunicării hotărârii cu depăşirea termenului de 30 de zile de la pronunţare, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

5.4. Astfel cum rezultă din argumentele expuse la pct. 3 din prezenta decizie, reclamantul a criticat sentinţa de fond şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În prezenta cauză recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerând că instanţa de fond a refuzat să se pronunţe cu privire la toate argumentele invocate, cu precădere asupra motivului de nulitate absolută a rezoluţiei de clasare contestate, invocat din perspectiva soluţionării petiţiei cu încălcarea termenului imperativ de 45 de zile prevăzut de art. 45 pct. 3 teza a II-a din Legea nr. 317/2004.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a susţinut că argumentele primei instanţe din ultima pagină a sentinţei sunt contradictorii, neavând nicio legătură cu criticile aduse actelor contestate prin intermediul contestaţiei formulate.

În acest punct instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articol invocat şi de către recurentul-reclamant.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În speţă, din lecturarea considerentelor sentinţei recurate Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel fiind, judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. Din considerentele expuse în hotărârea de fond recurată rezultă şi faptul că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanţă a argumentat în considerentele reţinute soluţia de respingere a criticii referitoare la termenul de soluţionare a petiţiei, arătând în acest sens în mod corect că lipsa menţionării în cuprinsul rezoluţiei de clasare, a datei înregistrării petiţiei în evidenţele Inspecţiei Judiciare, nu reprezintă un aspect de natură a atrage nulitatea absolută a actului contestat, acesta respectând condiţiile de formă impuse de normele legale incidente în materie.

Nici susţinerea recurentului-reclamant referitoare la pronunţarea hotărârii pe baza unor considerente contradictorii nu poate fi reţinută, argumentul instanţei conform căruia "modul în care a fost evaluat de către inspectorul judiciar demersul petentului nu constituie un motiv de nulitate al rezoluţiilor supuse controlului în cauza de faţă" neputând fi considerat un argument contradictoriu, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la criticile formulate de parte, care, sintetizate şi sistematizate de către judecătorul fondului în funcţie de legătura lor logică, au determinat concluzia instanţei.

De altfel, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă aceste texte reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o motivare care corespunde exigenţelor legii neputând fi considerată doar aceea în care instanţa a răspuns criticilor conform voinţei părţii sau în detaliu tuturor argumentelor şi nuanţelor aferente acestor argumente, cum în mod greşit susţine partea recurentă.

În plus, se impune a se reaminti că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat în mod constant faptul că judecătorul nu este obligat să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi cadrului factual şi normativ pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, având obligaţia de a răspunde doar argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Şi în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse articolului 6 paragraful 1 din Convenţie, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale, nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Or, în speţă, se observă că sentinţa recurată îndeplineşte aceste condiţii, motivarea hotărârii fiind clară, concisă şi concretă, răspunzând instanţa de fond în mod argumentat susţinerilor reclamantului, în raport de probele şi actele de la dosar şi de normele legale aplicabile în materie, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la nemotivarea sentinţei sub toate aspectele sesizate şi la existenţa unor considerente contradictorii, reflectă dezacordul părţii în privinţa argumentelor ce au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă, printre altele, la necuprinderea motivelor pe care se fundamentează şi la motive contradictorii, ipoteze care, aşa cum s-a arătat în precedent, nu se verifică în speţă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge şi aceste susţineri ale recurentului-reclamant şi va constata că hotărârea instanţei de fond este la adăpost de orice critică ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau nemotivarea hotărârii, demersul părţii recurente fiind, prin urmare, nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 657 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.