Broadcasting sanctions for failing to substantiate accusations and guarantee right of reply under the Audiovisual Code

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în principal anularea Deciziei nr. 687/2020 emisă de pârât, iar, în subsidiar, dacă va aprecia că nu se justifică anularea acestei decizii, să dispună modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 50.000 RON, pe care a apreciat-o disproporţionată în raport cu fapta reţinută, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

În motivarea cererii a arătat, în esenţă, că prin actul administrativ contestat a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 RON pentru diferite ediţii ale emisiunii "Culisele statului paralel" difuzate în perioada 13 octombrie-18 noiembrie 2020 de postul B. şi că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, similar proceselor penale, întrucât nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, fiind atributul Consiliului Naţional al Audiovizualului, care trebuie să administreze dovezile necesare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 968 din 17 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 968 din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a exercitat recurs societatea reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală, iar din cuprinsul considerentelor se poate observa refuzul de a se da eficienţă dispoziţiilor legale care reglementează şi garantează libertatea de exprimare, prin reinterpretarea stării de fapt deduse judecăţii şi probatoriul administrat.

Se mai arată că analiza instanţei de fond trebuie să vizeze exclusiv proporţionalitatea dintre presupusele drepturi reclamate a fi încălcate şi libertatea de exprimare, mai ales când se discută de un interes public şi de societatea democratică în care libertatea de exprimare a presei este garantată.

Libertatea de exprimare a presei este libertatea de a prezenta nu numai "informaţiile" sau "îndoielile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei, presupune o ingerinţă de netăgăduit în dreptul presei la libera exprimare.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că prima instanţă, în analiza sa, nu a înţeles să aplice principiile şi drepturile garantate de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurgând la analiza psihologică ce excede obiectului dedus judecăţii conducând la golirea de esenţă a dreptului presei la libera exprimare.

Deşi instanţa de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva drepturilor şi libertăţilor persoanei prevăzute de Constituţia României, legile în vigoare, precum şi în Convenţie, ajungând la concluzia caracterului echitabil al sancţiunii aplicate ca urmare a faptului că nu s-ar fi asigurat imparţialitatea şi echilibrul, în realitate, aceasta trebuia să se rezume la incidenţa dispoziţiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care reclamanta a fost sancţionată contravenţional, probele care demonstrează depăşirea barierei libertăţii de exprimare, precum şi proporţionalitatea sancţiunii.

Este irelevant dacă recurenta-reclamantă a mai fost sancţionată pentru pretinse fapte similare, în dreptul contravenţional neexistând starea de recidivă.

Prima instanţă s-a raportat, în analiza efectuată, la încălcarea dispoziţiilor art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizual, deşi ar fi trebuit să ia în discuţie dispoziţiile legale ce reglementează conţinutul audiovizual, materie care protejează drepturile publicului telespectator de a fi informat corect şi nu drepturile eventuale ale unor persoane prejudiciate de conţinutul emisiunii.

Emisiunile "Culisele statului paralel" difuzate în perioada 13 octombrie - 18 noiembrie 2020 pe postul B. au drept scop informarea publicului şi realizarea de dezbateri cu privire la climatul politic actual şi modul de funcţionare a aparatului administrativ.

Pe parcursul transcriptelor ediţiilor în discuţie au fost aproximativ 25 de intervenţii ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanţilor de a dovedi afirmaţiile pe care le aduc în cadrul emisiunii.

Este greşită o abordare globală a conduitei reclamantei în cadrul acelor emisiuni, iar instanţa de fond nu s-a aplecat asupra fiecărei situaţii, întrucât aplicarea unei amenzi maxime pentru un grup de emisiuni reprezintă o încercare de a cenzura postul TV.

Prin sancţionarea în mod global a reclamantei, fără să se individualizeze faptele în mod concret din fiecare emisiune, a fost încălcat principiul ne bis in idem, în condiţiile în care prin alte decizii ale intimatului s-a dispus sancţionarea pentru afirmaţii din cadrul aceleiaşi emisiuni, în data de 16.11.2020 şi 12.11.2020.

Cu privire la emisiunile din data de 13.10.2020 şi 18.11.2020, părţile vizate şi afectate de afirmaţiile făcute aveau posibilitatea să intervină oricând să dea lămuririle necesare.

Informarea a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, s-a realizat în interesul superior al comunităţii, cu respectarea dreptului la propria imagine, scop în care se impune, în subsidiar, reindividualizarea amenzii în sensul sancţionării cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate potrivit disp. art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi a fost legal citat şi i-a fost comunicată cererea de recurs în cadrul procedurii prealabile, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului nu s-a prezentat la termenul stabilit pentru soluţionarea recursului şi nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 687/08.12.2020 emisă de intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă de 50.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, privind Legea audiovizualului şi disp. art. 40 alin. (1, 2, 3 şi 4), art. 64 alin. (1) lit. a) şi b), art. 66 şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

În esenţă, recurenta-reclamantă a fost amendată contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi favorizarea liberei formări a opiniilor; în virtutea dreptului la propria imagine în cazul în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere, iar în situaţia în care nu se poate îndeplini această cerinţă, trebuie precizat acest fapt; nerespectarea principiului audiatur et altera pars; materialele înregistrate în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia; obligaţia asigurării unei distincţii clare între fapte şi opinii, iar informarea să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial, cu bună-credinţă, prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Astfel, din înregistrările emisiunilor în perioada 13.10. - 18.10.2020 reiese că au fost aduse acuzaţii unor persoane, însă acestea nu au fost contactate pentru a-şi exprima punctul de vedere sau nu li s-a prezentat opinia, iar moderatorii nu au solicitat ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, deşi au existat cerinţe formale de prezentare a unor dovezi.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa de fond din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă nu precizează în cuprinsul motivelor de recurs care ipoteză este relevantă în cauză, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă critică faptul că prima instanţă nu a analizat exclusiv proporţionalitatea dintre presupusele drepturi încălcate şi libertatea de exprimare, ci a realizat o analiză gramaticală a limbajului utilizat.

De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că este nerelevant faptul că a mai fost sancţionată anterior şi nu s-a ţinut seama de cuantumul ridicat al amenzii, deşi au fost aproximativ 25 de intervenţii ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanţilor de a dovedi afirmaţiile pe care le aduc în cadrul emisiunii.

Se invocă de asemenea, încălcarea principiului ne bis in idem, în raport de Deciziile CNA nr. 663/12.11.2020 şi nr. 684/16.11.2020.

Cu privire la nerespectarea dreptului la replică, recurenta-reclamantă consideră că persoanele vizate puteau să intervină oricând în emisiune, dar nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Informarea realizată prin emisiunile în discuţie a avut loc cu respectarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, iar instanţa de fond avea obligaţia să analizeze fiecare emisiune în parte, reprezintă o altă critică formulată de recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, recurenta-reclamantă solicită aplicarea disp. art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, prin reindividualizarea amenzii cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

Înalta Curte, analizând critica potrivit căreia prima instanţă nu a realizat o cercetare proprie a transcriptelor tuturor emisiunilor în discuţie, reţine că, prin acţiunea introductivă, reclamanta a adus argumente de ordin general, iar când s-a punctat pentru o anumită dată, aceasta a fost analizată.

În calea e atac a recursului, s-a precizat doar că au fost aproximativ 25 de intervenţii ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanţilor de a dovedi afirmaţiile, însă dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului prevede obligaţia moderatorilor programelor de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Deşi s-a solicitat din partea moderatorilor ca interlocutorii să-şi probeze afirmaţiile, în niciun caz acestea nu au fost probate, iar emisiunile au continuat, interlocutorul şi-a expus acuzaţiile, fără ca publicul să poată evalua cât de justificate sunt acestea.

Prin urmare, se constată că disp. art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului au fost încălcate de către recurenta-reclamantă.

O altă critică are în vedere existenţa unei distincţii clare între fapte şi opinii, astfel cum solicită disp. art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Deşi recurenta-reclamantă susţine că este îndeplinită această obligaţie, contrar celor constatate de prima instanţă, nu se duce niciun argument care să susţină teza recurentei-reclamante, afirmaţia rămânând în stadiul declarativ.

Cu privire la proporţionalitatea dintre presupusele drepturi reclamate a fi încălcate şi libertatea de exprimare, se constată că prima instanţă a realizat această analizată la punctul întâi al considerentelor sentinţei pronunţate, iar recurenta-reclamantă nu a adus critici precise cu privire la această chestiune.

Nici luarea în considerare de către judecătorul fondului a unei aşa-zise "recidive contravenţionale" nu este justificată, întrucât sentinţa atacată nu cuprinde astfel de argumente.

Referitor la obligaţia impusă de disp. art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului, critica este nefondată, deoarece persoana vizată trebuie contactată şi invitată să intervină până la finalul programului pentru a-şi exprima punctul de vedere sau dacă aceasta refuză trebuie precizat acest fapt.

În cazul a nouă emisiuni, această obligaţia nu a fost respectată, astfel că motivele de nelegalitate sunt nefondate.

Principiul ne bis in idem nu a fost încălcat, cele două decizii de sancţionare având în vedere alte emisiuni, nu cele incidente în prezenta cauză.

Cu privire la reindividualizarea sancţiunii, Înalta Curte reţine că prin motivele de casare nu s-au adus critici punctuale în legătură cu soluţia şi considerentele pronunţate de prima instanţă, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt argumentele ce conduc la concluzia că sentinţa de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci s-a reiterat un capăt de cerere accesoriu al acţiunii introductive.

Faţă de acestea, nefiind întrunite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 968 din 17 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.