Unjustified suspension of discrimination suit pending review of related dismissal; no prejudicial question requiring cessation

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de suspendare a judecăţii.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 14.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 264/25.03.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării emisă în dosarul nr. x/2019 ca urmare a petiţiei sale înregistrate sub nr. x/10.10.2019; să se constate că aspectele sesizate prin această petiţie întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000; să se constate că şi-a îndeplinit obligaţia de a dovedi existenţa unei discriminări, ceea ce implică faptul că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii îi revine sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiţie şi în completările ulterioare nu constituie discriminare, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000; să se constate că având în vedere circumstanţele factuale descrise în petiţie, completările ulterioare, precum şi în cuprinsul acţiunii, sunt de natură a atrage răspunderea contravenţională potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000; obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să refacă investigaţia şi să soluţioneze pe fond petiţia ce face obiectul dosarului menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 122/F-CONT din 04.11.2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 462 din 02.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; s-a suspendat soluţionarea cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.

Prin decizia nr. 4961 din 22.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanţe, la data de 25.11.2021, sub nr. x/2020*.

Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată stabilit la data de 25.03.2022, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la data de 19.10.2022, în vederea evitării pronunţării unor soluţii contradictorii.

2. Încheierea recurată în cauză.

Prin încheierea din 25 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva încheierii din 25 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a exercitat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea în tot a încheierii recurate.

3.1. În dezvoltarea cererii principale de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în contextul expunerii situaţiei de fapt, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind suspendarea, în concret a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pe care le-a redat în cuprinsul cererii.

Astfel, a apreciat că obiectul dedus judecăţii în dosarul nr. x/2020 este diferit de obiectul din prezenta cauză şi că, prin urmare, soluţia pronunţată în acel dosar nu poate influenţa soluţia pe care instanţa trebuie să o dea instanţa în cauza de faţă. Mai exact, a arătat că dosarul nr. x/2020 vizează anularea Hotărârii nr. 408/13.05.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, hotărâre prin care se reţine că aspectele sesizate au fost soluţionate prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020 emisă de acelaşi Consiliu şi care face obeictul prezentului dosar.

A mai susţinut distincţia dintre obiectele deduse judecăţii în cadrul celor două dosare şi din perspectiva vocaţiilor de accedere în acele funcţii, sub aspectul modului în care dreptul la carieră a fost încălcat, afirmând că dosarul nr. x/2020 se referă la participarea la o procedură de selecţie pentru funcţii de specialitate juridică în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 58 din Legea nr. 303/2004, în timp ce funcţiile la care se referă cauza pendinte şi, implicit, Hotărârea CNCD nr. 264/2020, se referă la funcţia de formator la Şcoala Naţională de Grefieri.

Sub acest aspect a mai subliniat că în sentinţa nr. 79/04.05.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, instanţa a reţinut că detaşarea nu este un drept, fiind preluate apărările pârâtului Consiliul Suprior al Magistraturii cu privire la valenţele Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/2017 în sensul că prin aceasta doar au fost analizate duratele detaşărilor, că nu reprezintă o practică discriminatorie, că hotărârea nu produce efecte juridice şi că nu este un act administrativ cu caracter normativ. Or, aspectul menţionat nu este supus analizei în prezenta cauză, aceasta vizând încălcarea mai multor drepturi, după cum urmează: dreptul de proprietate, dreptul la carieră ca şi componentă a dreptului la viaţă privată, dreptul la demnitate în muncă, dreptul la demnitate.

În plus, a arătat că sentinţa anterior menţionată este contrazisă de decizia nr. 6725/10.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, invocând cu privire la aceasta puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte caracterul de act normativ al Hotărârii Plenului nr. 1050/2017, în cuprinsul căreia, la art. 2, a fost introdusă regula duratei maxime cumulate.

A invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Kovesi contra României privind protecţia efectivă a statutului magistraţilor şi a solicitat a se avea în vedere că în prezenta cauză este vorba despre încălcarea unor drepturi ocrotite de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, în contextul în care suspendarea dosarului îl lipseşte de dreptul de acces la o instanţă în prezenta cauză în care a solicitat judecarea pe baza actelor şi a probelor aflate la dosar.

În continuare, a susţinut că dezlegarea cauzei de faţă nu depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi, obiectul celor două dosare vizând comiterea unor contravenţii prevăzute de O.G. nr. 137/2000, respectiv refacerea unor investigaţii. Or, prin formularea cererii de suspendare, pârâtul nu a urmărit decât să tergiverseze cauza şi să evite răspunderea pentru contravenţiile comise, determinând golirea de conţinut a principiului răspunderii pentru faptele de discriminare comise.

În finalul cererii principale de recurs a expus argumente în susţinerea opiniei conform căreia contravenţia sesizată prin petiţia ce face obiectul Hotărârii CNCD nr. 408/2020 şi a dosarului nr. x/2020, precum şi constatarea acesteia de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu au nicio înrâurire sau influenţă asupra contravenţiei sesizate prin petiţia ce face obiectul prezentului dosar, conchizând că, dimpotrivă, se impune mai întâi soluţionarea dosarului care priveşte actul principal (Hotărârea CNCD nr. 264/2020, care face obiectul prezentei cauze) şi nu soluţionarea dosarului nr. x/2020 ce vizează un act subsecvent Hotărârii nr. 264/2020.

3.2. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurentul-reclamant a înţeles să formuleze şi noi motive de recurs ce au vizat greşita aplicare a art. 413 alin. (1) pct. 1 şi a art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din acelaşi act normativ.

Astfel, în contextul citării dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că pentru a se reţine premisa prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui ca problema de drept ce face obiectul dosarului nr. x/2020 să reprezinte o chestiune prejudicială pentru obiectul prezentului dosar, mai exact să se urmărească stabilirea existenţei unui drept, ceea ce nu este cazul având în vedere că ambele dosare vizează încălcarea unor drepturi şi nu existenţa acestora.

A făcut trimitere la jurisprudenţa în materie, exemplificând în acest sens două hotărâri ale Curţii de Apel Suceava şi Curţii de Apel Constanţa şi a opinat că în doctrină s-a reţinut în privinţa chestiunilor prejudiciale că sunt probleme de fapt sau de drept, şi chiar de procedură, prealabile abordării fondului şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe, ipoteză ce nu se regăseşte însă în prezenta cauză.

În aceeaşi ordine de idei a accesorialităţii litigiului din dosarul nr. x/2020 faţă de prezenta cauză, a susţinut că prin încheierea din 09.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, ce are ca obiect Hotărârea CNCD nr. 678/2020, s-a dispus suspendarea judecăţii pe considerentul că soluţia pronunţată în dosarul de faţă, nr. x/2020, ar putea să aibă o înrâurire asupra dosarului menţionat, nr. x/2020, ţinând cont că Hotărârea nr. 264/2020 este preluată drept fundament în Hotărârea nr. 678/2020.

În plus, dosarul nr. x/2020 vizează o altă contravenţie comisă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi o altă încălcare a drepturilor sale.

Pe de altă parte, a considerat că adoptarea măsurii suspendării în temeiul invocat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii depinde şi de aprecierea instanţei care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii, aşa cum a reţinut instanţa supremă într-o decizie de speţă (decizia nr. 2331/2011 în BC nr. 11/2011, pag. 38). Eventuala suspendare a cauzei înseamnă întreruperea cursului normal al justiţiei şi paralizarea judecării acţiunii civile ce are ca obiect nelegalitatea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În conformitate cu art. 124 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, dar, în realitate, în prezenta cauză aspectele invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă apărări în sensul că detaşarea este un drept, că prin excluderea unor magistraţi de la anumite oportunităţi de carieră nu reprezintă nicio încălcare a dreptului la carieră, că practica pe care a instituit-o îşi are izvorul în dispoziţiile legale, că se aplică tuturor magistraţilor ce formulează cereri de detaşare şi că prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1050/2017 nu s/a urmărit a se da o interpretare restrictivă a dispoziţiilor legale privind detaşarea.

Aşadar, a apreciat că pe aceste apărări este competentă a se pronunţa instanţa fondului din prezenta cauză şi că nu este necesară clarificarea unui aspect care să facă obiectul altei judecăţi, natura juridică a instituţiei prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. neputând fi decât una specific prejudicială, contrar situaţiei din prezenta cauză în care nu se poate discuta despre o astfel de chestiune prejudicială.

În concluzie, a susţinut că în raport cu prezentul dosar nu există niciun motiv întemeiat pentru a se aştepta soluţionarea dosarului nr. x/2020, instanţa de fond având competenţa şi posibilitatea de a lămuri şi soluţiona orice controversă din dosarul de faţă, pe baza probelor şi argumentelor pe care le-a prezentat.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii atacate. În esenţă, a arătat că în mod corect a făcut instanţa de fond aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., constatând că dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia definitivă ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât prin care a arătat că înţelege să-şi menţină toate argumentele invocate în cererea de recurs, invocând, totodată, şi noi motive de recurs ce vizează greşita aplicare a art. 413 alin. (1) pct. 1 şi a art. 124 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată faţă de noile motive de recurs invocate de recurentul-reclamant, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal respingerea acestora ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca nefondate, considerând că sunt neîntemeiate argumentele recurentului-reclamant în susţinerea opiniei conform căreia obiectele celor două cauze sunt diferite.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant şi de apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat şi-l va admite pentru următoarele considerente:

Cât priveşte contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că prin încheierea din data de 25.03.2022 Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 79/04.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamant împotriva Hotărârii CNCD nr. 408/13.05.2020, constatându-se că aspectele sesizate de petent au fost soluţionate prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020 ţinând cont de faptul că cele două petiţii ale acestuia privesc aceeaşi pretinsă faptă discriminatorie a Consiliului Superior al Magistraturii generată de modul în care a stabilit durata maximă pentru care poate fi detaşat un magistrat în temeiul dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004 şi la modul de aplicare a Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/12.10.2017.

Astfel, pornind de la considerentele arătate şi văzând chestiunea litigioasă concretă dezlegată prin sentinţa nr. 79/04.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, având în vedere şi prevederile art. 430 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a considerat că se impune suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod, până la soluţionarea definitivă a dosarului menţionat.

Împotriva acestei încheieri a exercitat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. Cererea principală de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar motivele noi de recurs invocate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din acelaşi act normativ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin întâmpinarea formulată faţă de noile motive de recurs invocate de recurent, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal respingerea acestora ca inadmisibile.

Relativ la acest aspect se observă că la art. 414 alin. (2) din C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut un regim juridic diferit în ceea ce priveşte termenul de formulare a căii de atac îndreptate împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, statuând în sensul că împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, fără să prevadă în mod expres că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, cum a procedat la art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. în cazul formulării căii de atac împotriva hotărârii prin care se soluţionează cauza.

Or, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a exercitării căilor de atac, se stabileşte prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 414 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă din voinţa legiuitorului de a stabili o procedură specială în ipoteza în care se critică măsura suspendării judecăţii cauzei dispuse de instanţa de fond sub toate aspectele de nelegalitate invocate de parte, care vor fi astfel în mod definitiv tranşate. Ca urmare, la verificarea legalităţii soluţiei criticate vor fi avute în vedere şi argumentele invocate de recurentul-reclamant în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că recurentul-reclamant a invocat atât dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, clamând incidenţa acestor motive de casare referitoare la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi la darea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă încheierea atacată urmează a fi analizată doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege şi, de asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În egală măsură, în doctrină şi în jurisprudenţa recentă s-a statuat că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, aplicarea greşită a unor texte de lege, precum şi încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, dreptul de acces la justiţie, nesocotirea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiul oralităţii sau al contradictorialităţii, inclusiv principiul disponibilităţii părţilor cu privire la derularea procedurii.

Or, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare. Ca urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În acest punct se mai impune a se aminti faptul că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile"; "(2)Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (…)"; "(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă".

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Aşadar, analizând încheierea recurată prin prisma acestor considerente, a criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a apărărilor formulate de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate de parte din această perspectivă fiind întemeiate, de natură a conduce la casarea soluţiei criticate.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că dată fiind chestiunea litigioasă concretă dezlegată prin sentinţa nr. 79/04.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii, se impune suspendarea judecării cauzei de faţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului amintit.

Instanţa de control judiciar nu poate valida raţionamentul instanţei de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii încheierii pronunţate.

Contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că nu se impunea suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 pe considerentul că soluţia pronunţată în acea cauză ar avea o înrâurire hotărâtoare, influenţând astfel soluţia ce urmează a fi dată în dosarul pendinte şi constituind din această perspectivă un impediment în continuarea judecăţii.

Dimpotrivă, instanţa de control judiciar reţine că dezlegarea prezentei cauze nu depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care să facă obiectul unei alte judecăţi, aşa cum prevede art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, este de observat că prin petiţia nr. 5991/10.10.2019, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, recurentul-reclamant a sesizat comiterea de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a unor fapte de discriminare, solicitând constatarea şi sancţionarea practicii discriminatorii prin care i-a fost blocat accesul la o funcţie de formator în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri

Prin Hotărârea nr. 264/25.03.2020, care face obiectul prezentului dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că aspectele sesizate de către recurentul-reclamant prin petiţia nr. 5991/10.10.2019 nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000, republicată.

Urmarea altei petiţii formulate de către acelaşi petent şi înregistrată sub nr. x/07.10.2019, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 408 din 13.05.2020 în dosarul său nr. x/2019(ce formează obiectul dosarului nr. x/2020), prin care a hotărât că aspectele sesizate au fost soluţionate prin Hotărârea nr. 264 din data de 25.03.2020 şi că soluţia adoptată de Colegiul director prin Hotărârea nr. 264 din 25.03.2020 va opera şi asupra respectivei hotărâri.

În acest context, întrucât prin Hotărârea nr. 408/13.05.2020, care face obiectul dosarului nr. x/2020, nu s-a dispus o soluţie propriu-zisă, ci s-a reţinut că aspectele sesizate au fost deja soluţionate prin Hotărârea CNCD nr. 264/25.03.2020, contestată în cauza pendinte, nu se poate susţine cu suficient temei că soluţia pronunţată în acest dosar depinde de soluţia definitivă ce urmează a fi pronunţată în dosarul menţionat, litigiul de faţă putând fi judecat indiferent de soluţia ce urmează a fi pronunţată în acea cauză.

În sensul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei este facultativă, neconstituind o obligaţie pentru instanţă. Or, în condiţiile în care recurentul-reclamant s-a opus acestei măsuri, susţinând că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020 nu poate influenţa soluţia pe care urma să o pronunţe instanţa în dosarul pendinte, ţinând cont de obiectul dedus judecăţii în fiecare dintre aceste dosare, cu referire la motivul clasării petiţiei nr. 5871/07.10.2019 la dosarul nr. x/2019, ce a determinat emiterea Hotărârii CNCD nr. 408/13.05.2020, Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a cercetat cu atenţie toate circumstanţele cauzei, aplicând în mod greşit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nesocotind, astfel, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, şi anume rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 din acelaşi Cod, precum şi dreptul părţii la un proces echitabil.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că prin măsura suspendării judecării cauzei în considerarea existenţei unei presupuse legături între soluţia ce urma a se da în mod definitiv în dosarul nr. x/2020 şi soluţia ce urma a fi pronunţată în dosarul pendinte, prima instanţă a aplicat în mod greşit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., o atare situaţie neregăsindu-se în speţă, aspect de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, vătămarea procesuală constând în imposibilitatea recurentului-reclamant de a continua procesul nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, conform celor reţinute de instanţa de control judiciar prin prezenta hotărâre.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pronunţând astfel o soluţie cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamant, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.