Salary reclassification challenge rejected; employees' claim to cumulative 45% allowances fails under statutory 30% cap.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the employees' appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of their challenge to an order adjusting their salaries and allowances; the first-instance judgment remains in force. The employees, auxiliary justice personnel, had contested their salary reclassification under the order and sought payment of hardship, confidentiality, and toxicity allowances at a cumulative 45% rate, arguing that the 30% aggregate cap on allowances per budget credit author under Article 25(1) of Law No. 153/2017 was improperly applied and discriminatory. Relying on the binding interpretation in Decision No. 15/2021 of the High Court of Cassation and Justice (appeal in the interest of the law), the court held that Articles 4 and 5 of Annex V of Law No. 153/2017 set only maximum allowance levels ("up to"), and that the 30% cap is a special norm that prevails; employees have no unconditional right to the maximum cumulative allowances, so the allowances were lawfully calculated within the cap, and no discrimination was established.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 153/2017, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ; Salary reclassification challenge rejected; employees' claim to cumulative 45% allowances fails under statutory 30% cap: The employees, auxiliary justice personnel, had contested their salary reclassification under the order and sought payment of hardship, confidentiality, and toxicity allowances at a cumulative 45% rate, arguing that the 30% aggregate cap on allowances per budget credit author under Article 25(1) of Law No. 153/2017 was improperly applied and discriminatory. Relying on the binding interpretation in Decision No. 15/2021 of the High Court of Cassation and Justice (appeal in the interest of the law), the court held that Articles 4 and 5 of Annex V of Law No. 153/2017 set only maximum allowance levels ("up to"), and that the 30% cap is a special norm that prevails; employees have no unconditional right to the maximum cumulative allowances, so the allowances were lawfully calculated within the cap, and no discrimination was established.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the appeal: alleged misapplication of the law by the first instance.
Procedural basis for the High Court to rule on the appeal.
Key substantive ground: the 30% cap on cumulative allowances, which the court applied to reject the appeal.
Substantive ground invoked to argue that specific limits for the justice sector prevail, but interpreted by the court as subject to the 30% cap.
Grounds regarding the maximum levels of certain allowances ('până la'), which do not guarantee the maximum amount.
Binding precedent (recurs în interesul legii) clarifying the interpretation of Art. 25 alin. (1) and the limits on allowances.
Procedural basis for the pronouncement of the decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.11.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. şi FF. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, contestaţie împotriva Ordinului nr. 3080/C/07.08.2018, solicitând refacerea încadrării salariale prin raportare la vechimea efectivă în funcţie/profesie a fiecăruia, la care să se adauge sporurile aferente şi să se calculeze şi să se plătească o indemnizaţie respectând menţiunile din Ordinul nr. 3080/C/07.08.2018 conform indemnizaţiei de încadrare brută şi gradaţiei corespunzătoare fiecăruia, la care să se calculeze sporurile aferente (spor de suprasolicitare neuropsihică, spor de confidenţialitate şi spor de toxicitate).
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi pe pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5, Capitolul VIII, Secţiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 24 din cap. III secţiunea III a Legii nr. 153/2017 şi art. 25 din acelaşi act normativ.
În raport de dispoziţiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupaţională "Justiţie", prevăzute de Anexa nr. V a legii 153/2017, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect, potrivit noii legi de salarizare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.
Au mai arătat recurenţii că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.
Potrivit disp. art. 24 din cap. III secţiunea III a Legii 153/2017, intitulat "Sporuri şi drepturi salariale specifice Art. 24 - Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege si în anexele nr. 1 - VIII."
Anexa V prevede însă în domeniul de activitate "Justiţie", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale.
Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă o dispoziţie legală nu prevede altfel.
Normele de drept civil sunt speciale, dacă îşi găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală(specialia generalibus derogant).
Ordonatorul de credite este obligat să stabilească cuantumul indemnizaţiei brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie a fiecăruia, precum şi de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior.
Limitarea la un procent de 30%, pe fiecare ordonator de credite fie că este principal, secundar sau terţiar, a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine de fiecare ordonator de credite şi drepturile cuvenite acestora.
Plafonând cuantumul sporurilor acordate se observă că persoane care lucrează în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, şi ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază, sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depăşesc pragul de 30 %, ei încasând aceleaşi drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiţii normale de muncă.
Or, în aceste condiţii, deşi prin lege se statuează că anumite categorii de persoane au anumite drepturi, în fapt, în condiţiile aplicării art. 25 din Legea nr. 153/2017, acestea nu le mai sunt acordate, motivat de atingerea pragului de 30% pe fiecare ordonator de credite, sau le sunt acordate diferit, în funcţie de procentul cu care se depăşeşte acest prag.
De asemenea, recurenţii au invocat şi incidenţa Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 aprobat de către România prin Legea nr. 103/2006, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituţia României, din care reiese că principiul egalităţii protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental.
Totodată, prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, raportat la art. 4, art. 15, art. 16 şi art. 41 din Constituţia României, pentru soluţionarea acesteia fiind creat dosarul nr. x/2018, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de obiectul cererii şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanţa de control judiciar reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, de care au apreciat că beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:
"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".
Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.
Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.
Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate şi prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:
79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.
81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:
a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].
b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).
82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme, în mod corect a reţinut prima instanţă că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.
De asemenea, Înalta Curte reţine că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.
Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.
Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită:
"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
Înalta Curte apreciază că recurenţilor - reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.
Înalta Curte are în vedere şi considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).
Înalta Curte mai reţine şi cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.
Ca urmare, criticile recurentei privind greşita aplicare a legii sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 14 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.