Transfer of state-owned irrigation infrastructure and land: ownership attribution and procedural requirements for joining statutory agencies in privatization disputes

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Bădălan a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri prin care să transmită, în proprietate, sub condiţiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 2635 ha, în amenajarea "Câmpina Covurlui", situată în extravilanul Municipiului Galaţi, pe terenul delimitat de Lacul Brateş, la Est, de Râul Prut, la Sud, de Şoseaua Naţională Galaţi - plotul SPP1C, iar la Nord, de Plotul SPP4, astfel cum vor fi identificate, prin expertize judiciare.

La termenul de judecată din 12.04.2018, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală formulată de S.C. A., prin care se solicită respingerea acţiunii, ca nefondată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 58 din 26 iunie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată de reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Bădălan, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având ca obiect obligare emitere act administrativ; a obligat pârâtul la emiterea unui ordin prin care să transmită în proprietatea reclamantei, sub condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din legea nr. 138/2004 privind îmbunătăţirile funciare, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe teritoriul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 2635 ha, în amenajarea pentru irigaţii "Câmpina Covurlui", situate în extravilanul Mun. Galaţi, pe terenul delimitat, la vest de Lacul Brateş, la est, de râul Prut, la sud de şoseaua naţională - Galaţi - Giurgiuleşti şi plotul SPP1C, iar la nord, de Plotul SPP4, astfel cum au fost identificate prin raporturile de expertiză efectuate în cauză; a respins cererea de intervenţie formulată de S.C. A., ca nefondată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 58 din 26 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs atât pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cât şi intervenientul principal S.C. A., criticând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I.3.1. Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicită, în baza art. 496 şi următoarele din Noul C. proc. civ., admiterea recursului formulat în ceea ce priveşte introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) solicitată de pârâtul Guvernul României (pârât iniţial), cerere respinsă de instanţa de judecată prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2018.

Recurentul susţine că, în acord cu art. 30 din Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, în forma de la data privatizării S.C. A., anterior datei încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 11 din 09.06.2004 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A., infrastructura de irigaţii trebuia transmisă în folosinţa Administraţiei (Naţionale) de Îmbunătăţiri Funciare (continuatorul SNIF) şi înregistrată în patrimoniul acesteia, fapt care nu s-a produs, astfel că, la această dată, contrar prevederilor legale, infrastructura de irigaţii nu apare înregistrată în patrimoniul ANIF. La data privatizării, pachetul majoritar de acţiuni scos la vânzare nu mai trebuia să cuprindă şi partea de capital reprezentată de infrastructura de irigaţii, aceasta continuând să fie doar utilizată de deţinătorii de terenuri dotate cu astfel de instalaţii ca utilizatori individuali sau grupaţi în organizaţii înfiinţate conform legii.

Recurentul arată că, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, s-a aflat dosarul nr. x/2017, soluţionat prin decizia civilă nr. 136/A/10.09.2018, iar Tribunalului Galaţi a soluţionat litigiul, prin decizia civilă nr. 245/09.06.2016, definitivă prin care se arată că S.C. A. nu are calitate de proprietar al infrastructurii de irigaţii, ci este doar un utilizator al acesteia, infrastructura fiind proprietatea privată a statului.

Faţă de situaţia prezentată, în raport de prevederile legale anterior menţionate, apreciază ca legală şi temeinică soluţia dată de Curtea de Apel Galaţi în prezenta cauză, prin care aceasta arată că, în mod evident proprietarul infrastructurii de irigaţii este Statul Român şi nu S.C. A., care nu face dovada dreptului său de proprietate, însă pentru a se clarifica aspectele privind administrarea infrastructurii, este absolut necesară introducerea în cauză a ANIF.

În cuprinsul sentinţei de fond, Curtea de Apel Galaţi a sesizat în mod corect atitudinea sa oscilantă în privinţa indicării autorităţii care are în patrimoniu infrastructura de irigaţii, datorată în primul rând poziţiei ANIF şi a respingerii cererii de introducere în cauză a acestei entităţi.

Pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti apreciază ca oportună introducerea în cauză, pe lângă ANIF şi a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), instituţia specializată care realizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi arendarea şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi, care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Motivul pentru care solicită introducerea ADS în cauză rezidă din cele două contracte încheiate între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A., respectiv Contractul de vânzare -cumpărare de acţiuni nr. 11 din 09.06.2004 şi Contractul de concesiune nr. x/05.08.2004 şi faptul că această instituţie deţine întreaga documentaţie ce a stat la baza acestui contract de vânzare-cumpărare acţiuni. Se mai arată că, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate, reclamantul S.C. A. a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii MADR, Agenţia Domeniilor Statului şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, fapt care conduce la concluzia că sentinţa pronunţată trebuia să fie opozabilă MADR şi celor două entităţi.

I.3.2. În motivarea recursului, S.C. A. arată că sentinţa pronunţată este nelegală si netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Legii 138/2004 modificată, respectiv a normelor de drept material, aspect care se încadrează în motivele prevăzute de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ., respectiv:

I.3.2.1. Cu privire la scopul Legii 138/2004 şi activităţile permise de lege OUAI Bădălan, recurenta susţine că instanţa fondului a făcut aplicarea eronată a dispoziţiei legale (art. 27 din Legea 138/2004 modificat), fără a lua în considerare dispoziţiile art. 3 şi art. 6 din Legea 138/2004.

Astfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 coroborate cu dispoziţiile art. 6, scopul legii este unul bine definit, iar activităţile pe care le poate presta reclamanta se circumscriu doar celor prevăzute la lit. a)-d) ale articolului 6. A admite că se transferă o suprafaţă de 2635 ha în proprietatea reclamantei, care nu are dreptul prin lege să efectueze lucrări agricole pe terenul respectiv, este o încălcare sau înţelegere greşită a textului legal.

Situaţia când reclamanta a solicitat transmiterea terenului aferent staţiilor SPP1A, SPP1B şi SPP2, care nu este teren agricol, dar care deserveşte infrastructura de irigaţii, este diferită faţă de solicitarea din prezenta cauza, care se referă la terenul aferent infrastructurii de irigaţii şi care este teren agricol.

Ordinul nr. 245/2019 pentru aprobarea transmiterii terenurilor aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, aferente infrastructurii secundare de irigaţii, în proprietatea unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi a suferit o modificare esenţială prin Ordinul 358/25.06.2019, aşa cum rezultă din Anexele celor două Ordine. Ordinul 245/2019 intitulează Anexa 1 datele de identificare ale terenurilor aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, aferente infrastructurii secundare de irigaţii, care se transmit în proprietatea unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi. Prin Ordinul 358/2019, MADR emite noul Ordin, care modifică strict Anexa 1 la Ordin şi, pe care, de această dată, o intitulează şi stipulează clar ce se poate transmite din punct de vedere juridic prin Ordin al Ministrului, şi anume: datele de identificare ale bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, care se transmit în proprietatea unor organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, situată pe teritoriul acestora din judeţul Galaţi. În ambele Anexe, la poziţia 1 este prezentă OUAI Bădălan, în privinţa căreia se dispune transferul bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii, (acele bunuri care completează Protocolul semnat de OUAI în 2006 cu ANIF), respectiv teren neagricol în suprafaţa de 646 mp aferent SPPIA, 338 mp aferent SPP1B şi 852 mp aferent SPP2. MADR a înţeles implicit, prin modificarea bunurilor şi a modalităţii de transfer din Anexele la Ordine, să rectifice aspectele care încălcau flagrant legea specială, respectiv Legea 138/2004 modificată, precum şi să rectifice elementul esenţial cu privire la imposibilitatea transferului terenului aflat în domeniul privat al statului prin Ordin de Ministru, recunoscând implicit ca acest transfer poate fi efectuat doar prin Hotărâre de Guvern, în condiţiile stipulate de lege. În concluzie, modificarea Ordinului 245/2019 prin Ordinul 358/2019 vine să confirme faptul că MADR a transferat exclusiv terenul aferent staţiei SPP1A, SPP1B şi SPP2, staţii transferate în anul 2006 prin Protocol către OUAI Bădălan.

Instanţa fondului nu putea să dispună transferul a 2635 ha teren cu destinaţie agricolă, cu încălcarea dispoziţiilor de drept material.

I.3.2.2. Instanţa fondului a ignorat dispoziţiile Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor, precum şi dispoziţiile C. civ. (art. 1894 şi urm.) referitoare la compunerea capitalului social şi al patrimoniului unei societăţi.

Aşa cum a rezultat din probele administrate, S.C. A. a intrat în procesul de privatizare încă din anul 2003 şi are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor şi a altor plante tehnice pe suprafaţa de teren situată în Lunca Prutului, fiind înfiinţată în anul 1964, prin lucrări de desecare a fostului lac Brateş şi a zonelor riverane, iar prin îndiguire s-a urmărit înlăturarea efectelor dăunătoare ale revărsărilor Prutului şi chiar ale Dunării. În baza Legii nr. 15/1990, prin restructurarea întreprinderii Agricole de Stat (I.A.S.) Galaţi, a fost înfiinţată în anul 1991 societatea pe acţiuni S.C.

A.. Actul de înfiinţare este Hotărârea Guvernului nr. 266/12.04.1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni prin reorganizarea unor întreprinderi agricole de stat. Capitalul social iniţial la înfiinţare, în valoare de 350.700 mii RON a fost constituit, conform art. 6 Anexa 2 (statut) a H.G. nr. 266/1991, pag. 6 din totalitatea mijloacelor fixe (în valoare totală de 311.600 mii RON unde este inclusă şi valoarea întregii infrastructuri de irigaţii, inclusiv cea în litigiu) şi a mijloacelor circulante (în valoare de 39.100 mii RON) existente în evidenţa contabilă la data înfiinţării.

Începând cu anul 1991 şi până în anul 2004, capitalul social a suferit mai multe modificări de valoare, în urma emiterii unor acte legislative de către Guvernul României, în urma emiterii unor acte legislative de către Guvernul României, însă nu există nicio diminuare a capitalului social ca urmare a scoaterii din patrimoniul S.C. A. a acestei infrastructuri de irigaţii care face obiectul litigiului. Societatea a fost privatizată la data 09.06.2004 prin transmiterea pachetului majoritar de acţiuni de la Agenţia Domeniilor Statului prin contractul de vânzare acţiuni nr. x/09.06.2004, pachet care cuprindea şi reţele pentru irigaţii, în acord cu situaţia numerică şi valorică a mijloacelor fixe la data de 29.02.2004, din Caietul de Sarcini, sens în care sunt extrasele din "Registrul pentru evidenţa şi inventarul fondurilor fixe" din perioada 1986-1990, depuse la dosar, extrasul cu reţelele de irigaţii din "Registrul pentru evidenţa, inventarierea şi amortizarea fondului fix" din perioada 1991-1995, precum şi dosarele din arhiva societăţii cu inventarierea mijloacelor fixe, care atestă existenţa acestor reţele de irigaţii în evidenţa societăţii S.C.

A. în diferite perioade şi dosarul de inventariere al anului 2001, luna octombrie, cu listele de inventar de la una din totalul fermelor existente în anul 2001, respectiv Ferma nr. 11.

Recurenta susţine că toate aceste reţele de irigaţii au aparţinut Societăţii S.C. A. dintotdeauna, fiind dispuse pe suprafaţa arabilă şi deservind 9972 ha cât a deţinut societatea înainte de restituirea drepturilor de proprietate a terenurilor către proprietari (L18/1991) şi înainte de privatizare (anul 2004). Privatizarea a fost efectuată în temeiul dispoziţiilor Legii 268/2001, iar decizia de privatizare a fost luată conform "legislaţiei în vigoare şi hotărârii CA. al A.D.S. nr. 7/07.04.2004", respectiv anterior intrării în vigoare a Legii 138/2004 (01.05.2004). La data respectivă, societatea S.C. A., la care statul deţinea 79,95% din pachetul de acţiuni, fusese evaluată şi se stabilise preţul de vânzare al acţiunilor, care, evident, cuprindeau şi valoarea infrastructurii de irigaţii, aspecte care nu pot fi neglijate de instanţă.

Instanţa fondului ar fi trebuit să observe că încă din anul 1991, mijloacele fixe, care cuprind şi infrastructura de irigaţii, aparţin intervenientei, prin Hotărâre de Guvern, valoarea acesteia fiind conţinută în valoarea acţiunilor evaluate pentru privatizare, proces care a început încă din anul 2001, deci anterior Legii 138/2004. Conform Hotărârii 266/1991 de înfiinţare a S.C. A., în Anexa 2 - Statutul Societăţii comerciale S.C. A., Cap. III, Capitalul social. Acţiunile, Art. 6 - Capitalul, se prevede: " Capitalul social iniţial al societăţii comerciale este în valoare de 350.700 mii. RON si se compune din: mijloace fixe în valoare de 311.600 mii. RON si mijloace circulante în valoare de 39.000 mii. RON"

I.3.2.3. Cu privire la relaţia dintre Legea 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, intrată în vigoare la data de 01.05.2004, H.G.. 1897/4.11.2004 - Normele de aplicare a legii, intrată în vigoare la data de 07.12.2004 şi abrogată prin H.G. nr. 1872/2005 - Normele de aplicare a legii, intrată în vigoare la 06-02-2006, recurenta susţine că un prim aspect care trebuia analizat de instanţa fondului era suprapunerea mai multor legi în vigoare la data privatizării S.C. A., precum şi aplicarea efectivă a legii 138/2004 începând cu apariţia normelor de aplicare, respectiv 07.12.2004, cuprinse în H.G. 1897/4.11.2004.

Între momentul intrării în vigoare a legii şi apariţia Normelor de aplicare a legii 138/2004, societatea S.C. A. a fost privatizată, fără ca reprezentanţii statului să facă aplicarea dispoziţiilor în sensul prevăzut de art. 31 din Legea 138/2004.

Astfel, conform Adresei nr. x/30.01.2003, transmisă de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Agenţia Domeniilor Statului, societăţii comerciale S.C. A., se arată că, în temeiul Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, a Normelor Metodologice de aplicare a legii aprobate prin H.G. nr. 626/2001 şi a Legii 549/2002 de modificare şi completare a Legii 268/2001, societatea este în proces de privatizare, pachetul deţinut de APS la societate urmând a fi scos la vânzare, odată cu apariţia în presă a anunţului publicitar.

Procesul de privatizare a S.C. A. a început încă din anul 2001. Privatizarea nu s-a finalizat, iar în anul 2003 s-a reluat la solicitarea MADR- ADS cu adresa x/30.01.2003. Ca răspuns la această adresă, S.C. A. a transmis Adresa nr. x/06.11.2003 către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Agenţia Domeniilor Statului - Direcţia Privatizare-Concesionare, toată documentaţia solicitată care privea S.C. A., şi care, la punctul 15 cuprindea şi Situaţia numerică si valorică a mijloacelor fixe la data de 30.09.2003, (care este aceeaşi ca cea din anul 1991, conform Registrului pentru evidenta si inventarul fondurilor fixe depuse la dosarul cauzei) şi care atestă că toată infrastructura de irigaţii era în capitalul social al societăţii, deci în proprietatea acesteia. Ulterior, în procesul privatizării, la data de 19.05.2004 s-a încheiat procesul-verbal preliminar, iar la data de 26.05.2004 s-a încheiat procesul-verbal al şedinţei de licitaţie, care consfinţeşte atribuirea pachetului de acţiuni şi a concesiunii terenului către S.C. A..

Instanţa fondului trebuia să îşi exercite rolul activ şi să solicite toate documentele pentru a verifica realitatea celor susţinute de reprezentanţii S.C. A. cu privire la deţinerea infrastructurii de irigaţii în proprietate, întrucât, aşa cum rezultă din toate actele normative enunţate, dar şi din înscrisurile depuse la dosar, procesul de privatizare a început încă din anul 2003, societatea intrând pe listă şi în procedura de privatizare, Agenţia Domeniilor Statutului procedând la vânzarea pachetului de acţiuni la o valoare care includea indubitabil şi valoarea mijlocului fix "infrastructura de irigaţii".

Chiar dacă s-ar admite că nu s-a făcut la data privatizării aplicarea dispoziţiilor art. 31 din legea 138/2004, astăzi, acţionarul majoritar al S.C. A. nu poate fi privit decât ca un cumpărător de bună credinţă, care a achiziţionat ceea ce i-a vândut statul prin reprezentanţii acestuia, a plătit contravaloarea mijlocului fix infrastructura de irigaţii aflată în proprietatea S.C. A. încă din vremea când acesta era IAS şi, totodată, al cărei capital social nu a fost niciodată diminuat prin trecerea infrastructurii la ANIF, aşa cum prevedea art. 31 din Legea 138/2004.

MADR recunoaşte prin toate înscrisurile şi prin întâmpinarea depusă la dosar, faptul că, la data privatizării, în pachetul majoritar vândut al S.C. A. era cuprinsă toată infrastructura de irigaţii pe care o deţinea societatea încă de la înfiinţare şi, că, per a contrario, nu a aplicat niciodată dispoziţia art. 31 din Legea 138/2004 în ceea ce priveşte S.C. A..

Admiterea acţiunii şi dispunerea asupra trecerii - cu titlu gratuit - a infrastructurii de irigaţii în patrimoniul OUAI Bădălan cu terenul aferent reprezintă un transfer abuziv, fără o despăgubire reală şi efectivă pentru prejudiciul suferit. Or, art. 31 din legea 138/2004 dispunea asupra preluării în administrare a infrastructurii de irigaţii de la societăţile comerciale cu deţinere majoritară a statului a pachetului de acţiuni, cu o reducere corespunzătoare a capitalului social, tocmai pentru că, în eventualitatea ulterioară a privatizării, cumpărătorii pachetului de acţiuni să nu fie prejudiciaţi.

Un alt aspect relevant este faptul că Normele de aplicare a legii 138/2004 au intrat în vigoare la data de 07.12.2004, la 7 luni după data privatizării S.C. A.. Din acest aspect, coroborat cu procesul de privatizare început încă din anul 2003 în temeiul legii 268/2001 rezultă că S.C. A. a devenit şi a rămas proprietarul infrastructurii de irigaţii.

Astfel, la data apariţiei H.G.. 1897/4.11.2004, care a reglementat pentru prima dată Normele de aplicare a Legii 138/2004, societatea S.C. A., căreia îi aparţinea sistemul de irigaţii, canale de desecare etc, era privatizată din data de 09.06.2004, dată la care bunurile s-au transferat din patrimoniul privat al statului în patrimoniul S.C. A., situaţie confirmată de către MADR, respectiv ANIF prin adresele depuse la dosarul cauzei. Acesta este şi motivul pentru care toate instituţiile, respectiv: MADR, APS, ANIF, Guvernul României au răspuns în mod constant că infrastructura de irigaţii nu a fost niciodată preluată de ANIF, că aceasta s-a aflat încă din anul 1991 în proprietatea S.C. A. şi că, în prezent, aceasta nu poate fi predată decât din patrimoniul societăţii privatizată, cu producerea unor prejudicii foarte mari. A statua că art. 31 din legea 138/2004 s-a aplicat şi că infrastructura este în administrarea domeniului privat al statului încalcă dispoziţiile legilor care s-au aplicat succesiv.

Instanţa fondului a preluat fără o analiză efectivă susţinerile reclamantei cu privire la puterea de lucru judecat asupra dreptului de proprietate al intervenientei asupra infrastructurii de irigaţii achiziţionată prin pachetul de vânzare acţiuni în anul 2004, limitându-se la a afirma că se aplică efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în condiţiile în care niciun alt litigiu anterior nu a dezbătut această problemă cu posibilitatea recurentei de a se apăra şi dovedi cu înscrisuri că toată infrastructura de irigaţii i-a aparţinut.

I.3.2.4. Modul în care instanţa fondului a decis să fie transferate în proprietatea OUAI Badalan 2635 ha de teren aferent infrastructurii de irigaţii este rezultatul încălcării legii. Transferul terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului nu poate fi efectuat decât printr-o Hotărâre de Guvern, dacă legea nu prevede altfel, în temeiul art. 9 din Legea 213/1998 modificată şi abrogata de O.U.G. nr. 57/2019 - Codului Administrativ, iar nu prin Ordin al Ministrului. În acest sens recurenta invocă atât modificarea art. 27 din Legea 138/2004 efectuată la data de 19.06.2018, cât şi rectificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 245/2019 prin Ordinul 358/2019.

I.3.2.5. Un alt motiv de nelegalitate a sentinţei civile pronunţată de instanţa fondului este interpretarea greşită a art. 27 din Legea 138/2004, cu modificările succesive. Art. 27 din legea 138/2004 a suferit numeroase modificări de la data apariţiei până la data judecării fondului din prezenta cauză. Forma existentă la data depunerii acţiunii reclamantei (12.01.2018) dispunea la alin. (1) cu privire la transmiterea infrastructurii secundare de irigaţii, inclusiv terenul aferent (dispoziţie care nu se mai regăseşte în forma de la data pronunţării), care urma a fi transmisă prin hotărâre de guvern, iar începând cu data de 19.06.2018, dispunea cu privire doar la infrastructura de irigaţii, fără teren, urmând ca transferul să fie efectuat prin Ordin al Ministrului. Instanţa fondului a realizat o combinare nepermisă a formelor dispoziţiilor care s-au aflat în vigoare succesiv, respectiv forma în vigoare până la data de 19 iunie 2018, cu cea aflată în vigoare la data pronunţării, rezultând obligarea nelegală a MADR de emitere a unui Ordin prin care să transfere infrastructura de irigaţii, împreună cu terenul agricol aferent, aspect ce încalcă flagrant modul de transmitere a terenului dacă se afla în proprietatea privată a statutului, aşa cum a conchis instanţa fondului, şi nu în proprietatea S.C. A..

Instanţa, cel mult, putea să dispună asupra transmiterii infrastructurii secundare de irigaţii aflată pe terenul de 2635 ha, aparţinând persoanelor care au arendat/dat în folosinţă spre a fi cultivat terenul respectiv, însă cu acordul proprietarilor legali, (aflat în administrarea OUAI Bădălan), în limitele dispuse de art. 6 din Legea 138/2004 şi pe care se afla infrastructura de irigaţii, dar nu asupra terenului agricol care, aşa cum rezultă din Ordinul 245/2019 modificat de Ordinul 358/2019 nu este aferent plotului SPP1A. SPP1B SI SPP2, aşa cum a dispus instanţa fondului, ci doar este deservit de staţia SPP1A, SPP1B şi SPP2, aflată în proprietatea OUAI Bădălan.

I.3.2.6. Instanţa fondului a ignorat probele administrate în dosar, iar susţinerile din cuprinsul motivării hotărârii nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză, ci sunt contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanţa de fond face vorbire în motivarea hotărârii de unele aspecte ce au făcut obiectul altor dosare şi în care nu a fost analizat dreptul de proprietate cu privire la infrastructura de irigaţii, ignorând poziţia exprimată de pârâţi prin întâmpinările depuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, infrastructura secundară de irigaţii, aparţinând domeniului privat al statului, aflata in administrarea agenţiei, situate pe teritoriul unei organizaţii se putea transmite la cerere, în proprietatea organizaţiei, prin hotărâre a Guvernului. Urmare a evenimentelor legislative intervenite asupra actului primar, dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004 au fost modificate în sensul în care infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea agenţiei, situate pe teritoriul unei organizaţii, se transmite, la cerere, cu sau fără extras de carte funciară, în proprietatea organizaţiilor, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, sub anumite condiţii rezolutorii.

Textul acestor prevederi stabileşte condiţiile cumulative în care se aprobă transmiterea în proprietatea organizaţiilor utilizatorilor de apă a bunurilor din infrastructura secundară de irigaţii care aparţine domeniului privat al statului şi se află în administrarea ANIF, prin ordin al Ministrului Agriculturii si Dezvoltării Rurale: se pot transmite bunurile din infrastructura secundara de irigaţii ce aparţin domeniului privat al statului; asupra acestei infrastructuri se exercită dreptul de administrare de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, conferit prin reglementări legale; bunurile aferente infrastructurii secundare de irigaţii sunt înregistrate in evidenţele patrimoniale ale acestei entităţi, precum şi în inventarul centralizat al bunurilor imobile proprietate private a statului.

Din verificările evidenţelor contabile ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi inventarului centralizat al bunurilor din domeniul privat a statului rezultă faptul că reţeaua, reprezentată de conducte şi antene ce traversează terenurile aflate pe teritoriul OUAI Badalan, aferente staţiilor SPP1A, SPP1B si SPP2, nu figurează în domeniul privat al statului şi administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004.

Recurenta invocă şi concluziile raportului de expertiză tehnică -îmbunătăţiri funciare-întocmit de către expert B., aflat la fila x din vol. III.

Din dosarul de privatizare a S.C. A. reiese că infrastructura de irigaţii a fost inclusă în patrimoniul acesteia şi este proprietatea S.C. A., situaţie confirmata şi de către ANIF.

I.3.2.7. Cu privire la respingerea cererii de intervenţie, recurenta susţine că instanţa de fond a ignorat pe de o parte, obiectul dosarului nr. x/2017, respectiv pretenţii, iar pe de altă parte, toate înscrisurile în susţinerea cererii de intervenţie. Hotărârea invocată de instanţă face referire la o altă infrastructură de irigaţii (aferentă plotului SPP4), iar acţiunea a fost formulată de către OUAI Grindu Prut şi nu de reclamanta din prezenta cauză.

Curtea de apel Galaţi, în dosarul nr. x/2017 prin decizia nr. 136A nu a reţinut în motivarea hotărârii dispoziţiile legale şi înscrisurile referitoare la dreptul de proprietate al intervenientei asupra infrastructurii de irigaţii, nu au fost administrate probe în acest sens şi nici nu au fost introduşi în cauză reprezentanţii statului, puterea de lucru judecat fiind apreciată superficial.

Dreptul de proprietate este garantat prin Constituţie la art. 44, S.C. A. fiind proprietarul infrastructurii de irigaţii pe care a dobândit-o prin cumpărare în anul 2004 şi nu poate fi deposedată de bunul său fără cel puţin o despăgubire corespunzătoare.

I.4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare faţă de recursul formulat de intervenienta S.C. A., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivare arată că apreciază ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond prin care aceasta a respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de S.C. A., având în vedere faptul că în virtutea efectului pozitiv al prezumţiei de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 245/09.06.2016 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2014), S.C. A. nu are calitate de proprietar al infrastructurii de irigaţii, ci este doar un utilizator al acesteia, infrastructura fiind proprietate privată a statului.

Recurentul apreciază ca legală şi temeinică soluţia instanţei cu privire la cererea de intervenţie, pe care nu înţelege să o critice

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă faptul ca această infrastructură de irigaţii se află situată pe terenul deţinut în folosinţa de către S.C. A., care a fost membră a acestei OUAI Grindu Prut. Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi obligarea MADR la emiterea unui ordin prin care să transmită în proprietatea reclamantelor infrastructura secundară de irigaţii, în condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 din Legea nr. 138/2004, instanţa a recunoscut implicit dreptul de proprietate al Statului Român asupra acestei infrastructuri de irigaţii, iar prin formularea acestei acţiuni, S.C. A. recunoaşte, pe de o parte că nu deţine dreptul de proprietate asupra sistemului de irigaţii, iar, pe de altă parte, prin chemarea în judecată a AFIR şi ADS, se certifică faptul că aceste instituţii deţin un rol important în definirea dreptului privat al statului asupra aceluiaşi bun.

Aşa cum reiese din art. 30 din Legea nr. 138/2004, anterior privatizării S.C. A., infrastructura de irigaţii s-a transmis în folosinţa Administraţiei (Naţionale) de Îmbunătăţiri Funciare fiind înregistrată în patrimoniul acesteia. în concluzie, la data privatizării, pachetul majoritar de acţiuni scos la vânzare nu mai cuprindea şi partea de capital reprezentată de infrastructura de irigaţii, aceasta continuând să fie utilizată de deţinătorii de terenuri dotate cu astfel de instalaţii ca utilizatori individuali sau grupaţi în organizaţii înfiinţate conform legii.

În ce priveşte eventualele cheltuielile de judecată, solicită verificarea înscrisurilor care dovedesc efectuarea acestora şi reducerea cuantumului raportat la munca depusă de apărător, numărul termenelor, numărul amânărilor solicitate de reclamanţi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de intervenient principal S.C. A. sunt întemeiate, urmând a fi admise, având în vedere considerentele arătate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) Bădălan a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri prin care să transmită, în proprietate, sub condiţiile rezolutorii stabilite de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 138/2004, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe terenul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 2635 ha, în amenajarea "Câmpina Covurlui", situată în extravilanul Municipiului Galaţi, pe terenul delimitat de Lacul Brateş, la Est, de Râul Prut, la Sud, de Şoseaua Naţională Galaţi - plotul SPP1C, iar la Nord, de Plotul SPP4, astfel cum vor fi identificate, prin expertize judiciare.

Reclamanta Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii Bădălan a fost constituită în baza art. 3 lit. c) din L.138 privind îmbunătăţirile funciare şi este o persoană juridică de utilitate publică, fără scop patrimonial potrivit art. 6 din lege.

Organizaţia a fost înfiinţată prin Ordinul nr. 101 din 19.01.2006 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în scopul livrării apei pentru irigat, exploatarea, întreţinerea şl reparaţiile sistemului ce deserveşte terenurile agricole exploatate de membrii organizaţiei (art. 6 alin. (1) lit. a) din Lege).

Aceasta îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei suprafeţe de teren clar delimitată, amenajată cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, stabilită prin Statutul O.U.A.I., prevăzută la pct. 1.3., intitulat "Dispoziţii generale", pe care se afla lucrări de îmbunătăţiri funciare, respectiv trei staţii de pompare a apei pentru irigaţii -SPP1A, SPP1B şi SPP2 - (astfel cum sunt identificate în planul cadastral anexat), cât şi conducte, intitulate "CS"-uri şi "antene", ce subtraversează sau supratraversează terenurile agricole din T. 118-123, T. 170-179 şi T. 183-185, prin solele menţionate în centralizatorul alăturat.

Staţiile de pompare a apel pentru irigaţii menţionate au fost trecute în proprietatea organizaţiei, conform L.138/2004, prin protocolul din 11.02.2005, de la A.N.I.F., însă restul infrastructurii de irigaţii, constând în conductele subterane susprecizate, ce asigură transferul apei de la staţiile de pompare la terenurile agricole, nu a fost transmis în patrimoniul organizaţiei.

A susţinut reclamanta că transmiterea în proprietatea sa numai a staţiei de pompare a apei pentru irigaţii, fără conductele subterane, ce compun restul infrastructurii secundare de irigaţii, necesară şi obligatorie bunei funcţionari şi exploatări a apei pentru irigaţii, nu poate asigura dezideratul legiuitorului, prin adoptarea legii îmbunătăţirilor funciare şi anume repunerea în funcţiune a infrastructurii de irigaţii, care să asigure apa, pentru irigarea suprafeţelor de teren aparţinând membrilor organizaţiei. Cu toate acestea, autorităţile publice nu au iniţiat până în prezent vreun demers concret, fapt ce ar fi determinat sesizarea instanţei de judecată.

Prin sentinţa recurată, curtea de apel a admis acţiunea precizată, a obligat pârâtul MADR la emiterea unui ordin prin care să transmită în proprietatea reclamantei, sub condiţiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din legea nr. 138/2004 privind îmbunătăţirile funciare, infrastructura secundară de irigaţii, cât şi terenul aferent acestei infrastructuri, aflate pe teritoriul administrativ al reclamantei, în suprafaţă de 2635 ha, în amenajarea pentru irigaţii "Câmpina Covurlui", situate în extravilanul Mun. Galaţi, pe terenul delimitat, la vest de Lacul Brateş, la est, de râul Prut, la sud de şoseaua naţională - Galaţi - Giurgiuleşti şi plotul SPP1C, iar la nord, de Plotul SPP4, astfel cum au fost identificate prin raporturile de expertiză efectuate în cauză şi a respins cererea de intervenţie formulată de S.C. A., ca nefondată.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate în ambele recursuri, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent sunt fondate, atrăgând casarea hotărârii.

În cauză, se reţine că, prin încheierea interlocutorie din data de 25.04.2018 instanţa de fond a respins cererea de introducere în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) solicitată de pârâtul iniţial, Guvernul României.

Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ.: "Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Prin urmare, această încheiere de şedinţă are un caracter interlocutoriu, iar greşita soluţionare a chestiunii litigioase tranşate atrage casarea hotărârii din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi reluarea judecăţii cu începere de la acest moment procesual, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, greşita respingere a cererii de introducere în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a condus la nestabilirea exactă a situaţiei de fapt şi a cadrului procesual al litigiului.

Curtea de apel, deşi a sesizat "atitudinea oscilantă" a recurentului MADR în privinţa indicării autorităţii care are în patrimoniu infrastructura de irigaţii, nu a admis introducerea în cauză a ANIF şi nu a pus în discuţie introducerea în cauză a ADS, cu toate că s-a susţinut, pe tot parcursul procesului, de către pârâtul MADR că ADS ar deţine întreaga documentaţie ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între respectiva autoritate şi A..

Prin urmare, introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) se impunea nu doar pentru considerente de oportunitate sau opozabilitate, ci pentru însăşi corecta stabilire a situaţiei de fapt. Pentru aceleaşi motive se impunea, după punerea în discuţia părţilor, şi introducerea în cauză a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), instituţia specializată care realizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi arendarea şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi, care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 626/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Astfel, în acord cu art. 30 din Legea nr. 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare, în forma de la data privatizării S.C. A., "infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului situata pe terenurile cu destinaţie agricolă deţinute în exploatare de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat se transmite în folosinţa Administraţie si se înregistrează în patrimoniul acesteia, cu reducerea corespunzătoare a capitalului (or social, prin diminuarea participaţiei statului."

În raport de acest text de lege, corecta soluţionarea a litigiului depindea de dezlegarea chestiunii de a şti dacă infrastructura de irigaţii a format sau nu obiectul celor două contracte încheiate între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A., respectiv Contractul de vânzare--cumpărare de acţiuni nr. 11 din 09.06.2004 şi contractul de concesiune nr. x/05.08.2004, fiind necontestat faptul că Agenţia Domeniilor Statului deţine întreaga documentaţie ce a stat la baza acestui contract de vânzare-cumpărare acţiuni.

Prin urmare, pentru a se şti dacă la data privatizării pachetul majoritar de acţiuni scos la vânzare mai trebuia să cuprindă şi partea de capital reprezentată de infrastructura de irigaţii sau nu, aspect esenţial de care depindea corecta soluţionare a cauzei, introducerea în cauză a celor două agenţii cu rol cheie în privatizare şi în corecta definire a obiectului contractelor de privatizare, singurele aflate în posesia tuturor documentelor aferente acestui proces, se impunea cu necesitate.

Aşadar, motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, soluţionarea cauzei fără introducerea în cauză a celor două agenţii Administraţiei (Naţionale) de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS), care a atras soluţionarea acesteia fără clarificarea situaţiei de fapt, atrăgând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta se vădeşte, de asemenea, fondat, impunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi din această perspectivă.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., mai sus citate, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că noţiunea de proces echitabil, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond nu şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nefiind respectate.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre părţi, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar fiind imposibil de realizat. Corecta stabilire a situaţiei de fapt, ca o garanţie a satisfacerii exigenţei motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, potrivit sart. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. Chiar dacă, în acord cu principiul disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, limitele judecăţii sunt date de partea care iniţiază judecata, acesta impunând obligaţia şi corelativ dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual al litigiului, instanţa neputând introduce părţi în cauză peste voinţa acestuia, această limitare nu înlătură obligaţia judecătorului de fond de a pune în discuţie şi de a stabili corect cadrul procesual.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză nu doar a motivului de casare prevăzut de către dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, ci şi pe a celui prevăzut de pct. 6 al art,488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul hotărârii recurate, curtea de apel nu a stabilit situaţia de fapt, nerealizând o reală cercetare a fondului prezentei cauze. Judecătorul de primă jurisdicţie nu a identificat cine este proprietarul terenului, care este regimul juridic al acestuia, respectiv în deţinerea/posesia cărei entităţi sau persoane fizice se află în prezent şi, ca atare, dacă şi cine urmează a fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Hotărârea invocată de instanţă pentru a susţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (Decizia nr. 245/09.06.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2014) face referire la o altă infrastructură de irigaţii (aferentă plotului SPP4), iar acţiunea a fost formulată de către OUAI Grindu Prut şi nu de reclamanta din prezenta cauză.

Or, când nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, aceasta nefiind clarificată, în faza procesuală a recursului, fază în care obiectul analizei este corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de către aceasta, instanţa de control judiciar nu poate cenzura legalitatea hotărârii recurate.

Motivarea ce justifică respectiva soluţie a instanţei este lipsită de substanţă şi neconvingătoare, argumentele părţilor nu au fost avute în mod real în vedere, probele relevante nu au fost administrate sau, deşi administrate nu au fost valorificate sau combătute, după caz, făcând ca raţionamentul logico-juridic care a condus la adoptarea soluţiei să fie unul eliptic, ceea ce impune soluţia casării din motivele expuse.

Faţă de caracterul întemeiat al celor două motive de recurs, care atrag casarea cu trimitere a cauzei în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a nu mai fi analizate criticile recurentei interveniente ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care urmează a fi avute în vedere de către instanţă la rejudecarea fondului, conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond va fi ţinută de următoarele dezlegări:

Obligarea MADR la transmiterea către reclamantă a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, fără a lămuri mai întâi aspectele esenţiale anterior arătate cu privire la dreptul de proprietate asupra sistemului de irigaţii şi terenului aferent acestuia este nelegală. Concret, se impune a se stabili dacă, la momentul la care recurenta intervenientă a fost privatizată la data 09.06.2004 prin transmiterea pachetului majoritar de acţiuni de la Agenţia Domeniilor Statului prin contractul de vânzare acţiuni nr. x/09.06.2004, pachetul de privatizare cuprindea şi reţelele pentru irigaţii, respectiv dacă în valoarea acţiunilor evaluate pentru privatizare s-au cuprins şi mijloacele fixe, inclusiv infrastructura de irigaţii.

Urmează a fi stabilit de către instanţa de fond care variantă a Legii 138/2004 va fi avută în vedere în raport de obiect cauzei.

Vor fi avute în vedere de către instanţa de fond şi clarificate susţinerile pârâtului recurent MADR şi cele ale intervenientei recurente, inclusiv cele cu privire la scopul Legii 138/2004 şi aplicarea art. 27 din Legea 138/2004 modificat, cu luarea în considerare dispoziţiile art. 3 şi art. 6 din Legea 138/2004, în raport de activităţile pe care le poate presta reclamanta şi cele potrivit cărora modificarea Ordinului 245/2019 prin Ordinul 358/2019 confirmă faptul că MADR a transferat exclusiv terenul aferent staţiei SPP1A, SPP1B şi SPP2, staţii transferate în anul 2006 prin Protocol către OUAI Bădălan.

În clarificarea regimului juridic şi stabilirea dreptului de proprietate asupra sistemului de irigaţii cu teren aferent care formează obiectul cauzei se vor avea în vedere şi dispoziţiile Legii 268/2001 privind privatizarea societăţilor, precum şi dispoziţiile C. civ. (art. 1894 şi urm.) referitoare la compunerea capitalului social şi al patrimoniului unei societăţi, invocate de intervenienta recurentă, urmând a se stabili relaţia acestora cu cele ale Legii 138/2004, pentru o corectă şi completă stabilire a situaţiei de fapt.

Având în vedere că instanţa fondului nu a valorificat suficient probele administrate în dosar, iar susţinerile din cuprinsul motivării hotărârii nu au suport în materialul probator administrat în cauză, în rejudecare instanţa va trebui să îşi exercite rolul activ consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi să solicite toate înscrisurile necesare pentru a verifica realitatea celor susţinute de recurenta intervenientă cu privire la deţinerea infrastructurii de irigaţii în proprietate.

Urmează a fi administrate în acest sens în rejudecarea cauzei toate probele utile şi pertinente, inclusiv cele aflate în posesia autorităţilor cu privire la care s-a dispus introducerea în cauză. Se va pune în discuţie şi aprecia, de asemenea, valoarea probatorie a probelor solicitate de către recurenta intervenientă, respectiv: situaţia numerică şi valorică a mijloacelor fixe la data de 29.02.2004 din Caietul de Sarcini, extrasele din "Registrul pentru evidenţa şi inventarul fondurilor fixe" din perioada 1986-1990, extrasul cu reţelele de irigaţii din "Registrul pentru evidenţa, inventarierea şi amortizarea fondului fix" din perioada 1991-1995, dosarele din arhiva societăţii cu inventarierea mijloacelor fixe, listele de inventar şi orice alte probe vor fi considerate necesare.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile prezentei decizii; în rejudecare, instanţa urmează a analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere şi va ţine seama de dezlegările instanţei de casare în privinţa stabilirii cadrului procesual, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de recurenta-intervenient principal S.C. A. împotriva sentinţei nr. 58 din 26 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.