Investment gold authorization rules claim inadmissible; separation of powers bars courts from ordering issuance of normative acts.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, la data de 31.12.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Banca Naţională a României şi Guvernul României, a solicitat instanţei să oblige pârâta BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul sau cu sucursalele în Romania în conf. cu art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 312/2004 pentru a intermedia operaţiunile de vânzare, cumpărare şi tranzacţionare a aurului de investiţii efectuate de persoanele fizice sau juridice, în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modificată prin O.U.G. nr. 10/2018, act normativ care instituie un circuit civil prestabilit al "aurului de investiţii" în România. Totodată, în cazul admiterii acestui prim capăt de cerere, a solicitat instanţei să se pronunţe asupra interpretării sintagmei (cuvântului) "intermedieze" folosit de legiuitor prin delegaţie şi anume dacă această operaţiune juridică îşi găseşte sediul materiei exclusiv în art. 2096 C. civ., articol ce reglementează "contractul de intermediere".

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului să emită o Hotărâre de Guvern prin care, prin Norme Metodologice de aplicare a art. 6 din O.G. nr. 190/2000 în forma sa actuală (modificată la 18.03.2018 prin O.G. nr. 10/2018), să precizeze dacă înţelege că această autorizare are un înţeles implicit sau explicit faţă de dispoziţiile propriului act normativ, iar emitentul unei astfel de act administrativ de autoritate poate fi în mod exclusiv numai Banca Naţională a României, articol care în teza sa finală foloseşte expresia "sau printr-o bancă autorizată pentru astfel de operaţiuni dintr-un stat membru al Uniunii Europene", ceea ce presupune "per a contrario" că este presupusă de lege şi o autorizare a băncilor şi sucursalelor bancare cu sediul în Romania aflate sub competenţa de autorizare a BNR.

Reclamanta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000, arătând că are dispoziţii neconstituţionale în măsura în care impun persoanelor fizice şi juridice intermedierea prin bănci autorizate de BNR a operaţiunilor şi tranzacţiilor cu lingouri, plachete şi monede de aur definite ca "aur de investiţii".

În drept, a invocat dispoziţiile art. 7 si art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004; art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; art. 193194 şi urm. C. proc. civ. art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992; art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modif. prin O.U.G. nr. 10/2018, Legea nr. 24/2000.

În şedinţa publică din data de 22.05.2019, reclamanta a depus la dosar cerere preliminară în temeiul art. 267 TFUE şi cerere de chemare în judecată a altor persoane, prin care a înţeles să cheme în judecată în calitate de intervenienţi forţaţi Bursa Română de Mărfuri S.A. şi Regia Autonomă Monetăria Statului, care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, întrucât aceştia încheie în mod constant şi cu caracter profesional operaţiuni juridice cu "aur de investiţii" aşa cum sunt numite limitativ în cuprinsul art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 10/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2309 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a respins excepţia nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Banca Naţională a României ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii: BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI şi GUVERNUL ROMANIEI, ca inadmisibilă; a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanţă norme care atrag sancţiunea nulităţii raportat la art. 194 lit. d) C. proc. civ. art. 175 alin. 1 C. proc. civ. şi art. 14 alin. 5 C. proc. civ.

Aceasta în raport de calificarea eronată a solicitantului cererii deduse judecăţii respectiv obligarea autorităţii BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul social sau cu sucursalele în România pentru a intermedia operaţiunile de vânzare-cumpărare şi tranzacţionare a aurului de investiţii efectuate de persoanele fizice sau juridice în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000.

Se arată că prima instanţă a încetat normele de procedură invocate prin aprecierea acţiunii a ca inadmisibilă şi respingerea ca atare.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor actelor normative care reglementează competenţa Băncii Naţionale a României de a emite norme în acord cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 312/2004.

Se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilorart. 8 şi atrt. 9(1) din Legea nr. 554/2004 raportat la obiectul acţiunii în contencios, respectiv compensarea de către instanţă a refuzului pretins nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, corelativ cu existenţa excesului de putere manifestat prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La dosar s-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La data de 09.09.2022, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări:

1) Este admisibilă în principiu solicitarea obligării Băncii Naţionale a României la emiterea unor Norme de autorizare a băncilor pentru a intermedia operaţiunile de vânzare, cumpărare şi tranzacţionare a aurului de investiţii efectuate de persoane fizice sau juridice, în aplicarea art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României modificată prin O.U.G. nr. 10/2018 faţă de prevederile art. 48 din Legea nr. 312/2004 privitoare la Statutul Băncii Naţionale a României, dacă aceasta este împuternicită să emită reglementărilor legale secundare/terţiare (ordine, norme, circulare) pentru a pune în aplicare inclusiv acest text de lege specială care aparţine normativităţii primare?Poate fi apreciată în această situaţie o încălcare a art. 130 TFUE?

2) Dacă raportul juridic născut în urma refuzului de emitere a unei hotărâri de Guvern se circumscrie contenciosului administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim cum ar fi cel de emitere a unor norme în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 potrivit art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă republicata se mai poate considera în acest caz că instanţa îşi însuşeşte atributele specifice Guvernului conducând la inadmisibilitatea capătului de cerere astfel redactat?

Analizând cererea de sesizare întemeiată pe dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive.

Art. 519 C. proc. civ., invocat ca şi temei de drept în susţinerea cererii, prevede că:

Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţa, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Reclamantul-recurent a sesizat instanţa de judecată cu o cerere solicitând în contradictoriu cu pârâţii să oblige BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul sau cu sucursalele în România, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 312/2004 pentru a intermedia operaţiunile de vânzare, cumpărare şi tranzacţionare a aurului de investiţii efectuate de persoanele fizice sau juridice în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modificată prin O.U.G. nr. 10/2018, act normativ care instituie un circuit civil prestabilit al aurului de investiţii în România.

În raport de obiect, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

Cererea reclamantului de sesizare astfel a fost formulată nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Aceasta în condiţiile în care prin întrebarea formulată reclamantul tinde la rezolvarea, în condiţiile art. 519 C. proc. civ., a însăşi cauzei pe fond în condiţiile în care prin sentinţa atacată acţiunea a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare.

În scopul mecanismului de unificare reglementat de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ. este acela de a preîntâmpina o practică neunitară şi nu însăşi rezolvarea cauzei în sensul de a se stabili dacă cererea reclamantei este admisibilă în raport de dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

Iar acesta este în competenţa Curţii, ca instanţă de recurs investită cu soluţionarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În acest sens este şi practica instanţei supreme, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat că sesizarea nu trebuie să ducă la identificarea soluţiei ce trebuie pronunţată în cauză, ci doar la interpretarea unor dispoziţii legale: În contextul mecanismului instituit de art. 519 din C. proc. civ., chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 519 C. proc. civ. va respinge ca nefondată cererea reclamantului de sesizare.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând fi reţinute aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

În cauză prima instanţă nu a încetat vreo normă de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în ceea ce priveşte calificarea obiectivului cererii şi soluţionării acţiunii ca efect al admiterii acestei excepţii.

Aceasta deoarece din punct de vedere al cererii principale având ca obiect obligarea autorităţii pârâte de a emite un act administrativ cu un anumit conţinut în cauză prima instanţă a apreciat corect inadmisibilitatea şi în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. În acest sens există jurisprudenţa consolidată a Curţii Constituţionale - Decizia 68/27.02.2017.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a Legii nr. 312/2004 privind statutul BNR şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 190/2000.

În mod legal prima instanţă a interpretat şi aplicat normele de drept material incidente analizând admisibilitate celor trei capete de cerere astfel cum au fost formulate în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În raport de cele solicitate prima instanţă a constatat în mod legal inadmisibilitatea acţiunii.

Acţiunea cum a fost formulată nu a fost posibil a fi calificată ca un refuz nejustificat al autorităţii de a rezolva o cerere a reclamantei-recurente referitoare la un drept sau interes legitim al acestuia în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece toate cele trei pretenţii din acţiune nu pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Solicitarea de obligare a autorităţii pârâte prin hotărârea judecătorească la emiterea unor norme de autorizare a băncilor pentru a intermedia operaţiunile de vânzare cumpărare şi tranzacţionare a aurului de investiţii este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 3 alin. 2 şi art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind stabilitatea BNR.

În mod corect a fost apreciată inadmisibilitatea şi în raport de dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000.

Aprecierea oportunităţii declarării unor norme de aplicare art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 aparţine legiuitorului şi nu autorităţii pârâte Banca Naţională a României aceeaşi competenţă fiind şi în ceea ce priveşte interpretarea.

În mod legal prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 şi în ceea ce priveşte capătul numărul trei al acţiunii care vizează obligarea intimatului Guvernului României de a emite un act normativ cu un anumit conţinut solicitat de reclamată prin acţiune.

În mod corect s-a reţinut de prima instanţă că solicitarea este inadmisibilă în raport de competenţa instanţei de contencios administrativ faţă de dispoziţiile art. 1 art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 .

Cele solicitate de reclamantă exced obiectului unei acţiuni în contencios administrativ şi competenţei instanţei în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor constituţionale privind principiul separaţiei puterilor în stat.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2309 din 24 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.