Contravention plaintiff fails to prove appeal delay; complaint against appellate order dismissed as final.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's complaint against the Court of Appeal's June 9, 2022 order that had rejected his procedural challenge alleging delay (tergiversare) of the appeal proceedings; the dismissal is final and without further appeal, leaving the challenged order in force. The case arose from an administrative-fiscal appeal concerning a prior contravention sanction, where the plaintiff complained that the court had not communicated or published rulings on a recusal request and a jurisdictional exception. The court held that none of the statutory grounds under Article 522(2) of the Civil Procedure Code were met, because the recusal request had been annulled as unfiled (netimbrată) on June 7, 2022, and the postponement of the ruling had been properly communicated via the court registry under Article 396, while the jurisdictional exception was already resolved on the merits and was the subject of the pending appeal, not a basis for delay.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (2) C. proc. civ, art. 522 C. proc. civ, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ, art. 522 alin. (2) C. proc. civ, art. 396 C. proc. civ, art. 525 C. proc. civ; Contravention plaintiff fails to prove appeal delay; complaint against appellate order dismissed as final: The case arose from an administrative-fiscal appeal concerning a prior contravention sanction, where the plaintiff complained that the court had not communicated or published rulings on a recusal request and a jurisdictional exception. The court held that none of the statutory grounds under Article 522(2) of the Civil Procedure Code were met, because the recusal request had been annulled as unfiled (netimbrată) on June 7, 2022, and the postponement of the ruling had been properly communicated via the court registry under Article 396, while the jurisdictional exception was already resolved on the merits and was the subject of the pending appeal, not a basis for delay.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's decision to reject the complaint regarding the delay of proceedings as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin sentinţa civilă nr. 3485 din data de 17.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, a fost respinsă excepţia tardivităţii ca neîntemeiată şi a fost admisă plângerea contravenţională formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/13 .O 1.2016 emis de intimată.
Prin decizia civilă nr. 829 din data de 12.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de apelantul-petent A. ca neîntemeiate şi a respins ambele apeluri declarate împotriva sentinţei civile nr. 3485 din data de 17.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul-petent, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 29 mai 2022, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului în raport cu minuta şedinţei din 26 mai 2022, prin care a arătat că este împiedicat de instanţă să depună cererea de recuzare cu respectarea formelor legale.
Hotărârea împotriva căreia s-a formulat plângere
Prin încheierea din 9 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul A..
Pentru a pronunţa această încheiere, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că petentul este nemulţumit de faptul că nu i s-a comunicat soluţia pronunţată la 26.05.2022 şi de faptul că instanţa nu i-a comunicat şi nu a publicat soluţia pronunţată asupra excepţiei necompetenţei, însă, recursul a avut primul termen de judecată la 12.05.2022, când recurentul-petent A. a formulat cerere de recuzare împotriva preşedintelui completului, fiind amânată soluţionarea recursului după soluţionarea cererii de recuzare, mai exact la 23 iunie 2022.
Cererea de recuzare a primit termen la 26.05.2022, când s-a dispus amânarea soluţionării ei pentru a se da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii cu privire la excepţia netimbrării cererii de recuzare şi contrar susţinerilor petentului, această încheiere s-a comunicat în condiţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Ulterior, prin încheierea din 07.06.2022 s-a admis excepţia netimbrării şi, în consecinţă, s-a anulat cererea de recuzare formulată împotriva preşedintelui completului, ca netimbrată.
Plângerea exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat plângere.
În motivarea plângerii petentul a susţinut că soluţia nu este motivată şi că aceasta nu a înlăturat cauza tergiversării, neîndeplinind următoarele obligaţii:
"1. obligaţia de a publica minuta şedinţei cu soluţia la excepţia necompetenţei materiale a instanţelor judecătoreşti civile şi administrative în cauze de drept penal, constituţional şi internaţional; 2. Obligaţia de a comunica încheierea asupra excepţiei de necompetenţă materială care este obligatorie din oficiu în cazul în care încheierea este supusă căii de atac".
La data de 28 iunie 2022 petentul a transmis la dosar completare la plângere prin care a susţinut că "statul român şi puterea judecătorească tergiversează despărţirea de trecutul comunist".
2. Procedura de soluţionare a plângerii
Prin Rezoluţia din data de 8 iulie 2022 a completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 21 septembrie 2022, în şedinţă publică, fără citarea părţilor.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra plângerii
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;
4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Astfel, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ. precizează expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot face contestaţia.
Toate motivele vizează, inevitabil, şi culpa instanţei, mai exact atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.
Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.
În speţă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile enumerate de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., completul învestit cu soluţionarea contestaţiei la tergiversare explicând că la termenul din 26 mai 2022, acordat pentru soluţionarea cererii de recuzare, s-a dispus amânarea pronunţării pentru a se da posibilitatea părţilor să formuleze concluzii cu privire la excepţia netimbrării cererii de recuzare, cererea fiind soluţionată la termenul din 7 iunie 2022 când instanţa a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de recuzare formulată de petent împotriva preşedintelui de complet, ca netimbrată.
Or, în conformitate cu prevederile art. 396 C. proc. civ. "(1) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile. (2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost amânată pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei".
Astfel, soluţia amânării pronunţării din 26 mai 2022 a fost pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 C. proc. civ.
Aşadar, nu se poate reţine o tergiversare a litigiului, curtea de apel respectând toate etapele legale referitoare la procedura de soluţionare a cererii de recuzare prevăzute de C. proc. civ.
Referitor la susţinerile petentului privind necomunicarea şi nepublicarea soluţiei pronunţate asupra excepţiei necompetenţei, astfel cum a observat şi prima instanţă, această excepţie a fost respinsă de instanţa de fond, legalitatea modului în care a fost soluţionată aceasta constituind tocmai obiectul recursului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., va respinge plângerea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 9 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.