Salary-cut challenge to first-degree teaching equivalence rule rejected as suspension conditions unmet

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.01.2022 pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022 reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării au formulat în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 cerere de suspendare a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, cu raportare la art. 1 alin. (2) şi (3) al ordinului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 52 pronunţată la data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 52 din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond, în rejudecare, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este nelegală prin greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiţii statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare.

A susţinut că prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ci dimpotrivă, acestea au fost emise în aplicarea legii cadru a salarizării, legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 3993/2021 decurgând din înţelegerea mecanismului legal instituit de Legea nr. 153/2017.

Ordinul contestat nu este altceva decât o reluare a prevederilor legale, acesta respectă principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor, fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii, reiterând obligaţiile prevăzute de lege.

De asemenea, a arătat recurentul-pârât că Ordinul nr. 3993/2021 se plică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, prin urmare, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin acesta realizându-se doar o clarificare a drepturilor salariale care înlătură inechităţile de salarizare diferită pentru funcţii similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obţinut prin ordin de ministru gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017, eliminând cumularea unei duble bonificaţii în baza aceluiaşi titlu, pentru cadrele didactice menţionate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare însă au depus la dosar, la data de 19 septembrie 2022, concluziile scrise cu privire la recursul promovat de recurentul-pârât.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 21 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii A., B. şi C. au sesizat instanţa de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare fiind interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de fond.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ adoptat pe baza şi în limitele legii se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În raport de această dispoziţie legală, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Cu referire la această condiţie, s-a susţinut prin recurs că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acţiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii, susţinere pe care Înalta Curte o găseşte întemeiată.

Astfel, prin art. 1 din O.M.E. nr. 3993/2021, s-au dispus următoarele:

"(…) (2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin se menţionează că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se solicită că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se solicită nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, Înalta Curte reţine că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparenţă, nu rezultă că există diferenţă între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a fost emis ordinul a cărui suspendare se solicită.

În consecinţă, condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

Totodată, în cauză nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, având în vedere că intimaţii-reclamanţi nu au fost lipsiţi de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a fi afectată grav situaţia materială a acestora. Pe de altă parte, intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada şi nici măcar nu au susţinut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere şi alte consecinţe negative generate de o astfel de diminuare iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuţie s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi uşor de reparat.

În fine, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, respectiv dosarele nr. x/2021; nr. 322/36/2021 şi nr. 267/35/2021 cauze în care cererea de suspendare a fost respinsă în mod definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 52 din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.