Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4111/2022 AI generated

Inadmissibility of suspending internal police correspondence as administrative acts under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 4111/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance court’s dismissal of the action as inadmissible. The dispute concerned a request for the provisional suspension of two administrative documents: an internal communication from a county police inspectorate responding to a court query regarding the validity of a driving license, and a national police document clarifying that provisional international licenses issued by certain states do not hold legal value outside their territory of issuance. The applicant argued these were unilateral administrative acts subject to judicial review, but the court held they were inadmissible for suspension under Law No. 554/2004 because they constituted merely interpretative guidance and internal operational clarifications that did not create, modify, or extinguish any legal relationship for the applicant, failing the definition of a "unilateral administrative act" under Article 2(lit. c) and Article 8 of the same law.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of suspending internal police correspondence as administrative acts under Law 554/2004: The dispute concerned a request for the provisional suspension of two administrative documents: an internal communication from a county police inspectorate responding to a court query regarding the validity of a driving license, and a national police document clarifying that provisional international licenses issued by certain states do not hold legal value outside their territory of issuance. The applicant argued these were unilateral administrative acts subject to judicial review, but the court held they were inadmissible for suspension under Law No. 554/2004 because they constituted merely interpretative guidance and internal operational clarifications that did not create, modify, or extinguish any legal relationship for the applicant, failing the definition of a "unilateral administrative act" under Article 2(lit. c) and Article 8 of the same law.

Keywords

AI generated
administrative dismissal provisional suspension judicial review cassation review law of states internal relationship

Cited Legislation

AI generated
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În cauză nu poate fi reţinută nici aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constatând că, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr.
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004
Emiterea unui astfel de document ca şi probă într-un dosar penal cu referire la dispoziţiile legislaţiei internaţionale reprezintă, în opinia recurentului, o încălcare a prevederilor art. 267 din TFUE coroborate cu prevederile Constituţiei României.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Totodată, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule cited in the dispositive governing the court's power to resolve the appeal and uphold the lower court's decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Primary legal basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive governing the court's power to resolve the appeal and uphold the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 din data de 10.11.2021, reclamatul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti, suspendarea actului administrativ reprezentat de adresa nr. x/17.09.2021 a IPJ Suceava şi a documentului IGPR nr. x/CV/13.11.2020 până la finalizarea procedurii de cercetare a legalităţii actelor menţionate, conform plângerii prealabile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 102 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 102 din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac cu consecinţa admiterii acţiunii.

În opinia sa, documentele a căror suspende a solicitat-o reprezintă acte administrative, astfel că, a aprecia că aceste acte nu reprezintă acte administrative echivalează cu recunoaşterea unui drept superior legii celor două instituţii, care au emis actele, de a interpreta norma de drept dincolo de orice control judecătoresc.

Consideră că în mod greşit prima instanţă a apreciat că cele două instituţii pârâte pot emite orice fel de acte cu caracter interpretativ asupra legii, întrucât nu există o astfel de atribuţie conferită de legea de organizare a IGPR nr. 218/2002. Emiterea unui astfel de document ca şi probă într-un dosar penal cu referire la dispoziţiile legislaţiei internaţionale reprezintă, în opinia recurentului, o încălcare a prevederilor art. 267 din TFUE coroborate cu prevederile Constituţiei României.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a depus întâmpinare la dosar prin care a arătat că îşi menţine excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată în faţa instanţei de fond şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti a solicitat suspendarea adresei nr. x/17.09.2021 a IPJ Suceava şi a documentului IGPR nr. x/CV/13.11.2020.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, reclamantul formulând recurs împotriva acestei soluţii, invocând incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. " Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a dezvoltat niciuna din aceste ipoteze care să poată fi circumscrisă acestui caz de casare.

În cauză nu poate fi reţinută nici aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constatând că, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vedere organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raportul juridic.

Totodată, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim (…).

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă cu evidenţă că doar actul administrativ tipic sau asimilat poate face obiect al acţiunii în contencios administrativ.

În speţă, s-a solicitat suspendarea executării adresei nr. x din 17.09.2021 a IPJ Suceava prin care această instituţie a răspuns, la cererea instanţei penale formulate în dosar nr. x/2020, privind valabilitatea unui permis de conducere precum şi a adresei nr. x/13.11.2020 emisă de IGPR, document intern al poliţiei române, prin care IGPR atrage atenţia unităţilor teritoriale asupra procedurii de urmat relativ la permisele de conducere internaţionale, apreciind că permisele provizorii recunoscute în unele state precum Marea Britanie, nu au valoarea juridică a unui permis de conducere înafara teritoriului acelei ţări.

Având în vedere conţinutul celor două adrese se poate lesne observa că ele cuprind interpretarea instituţiei pârâte relativ la legislaţia în materia circulaţiei pe drumurile publice şi valabilitatea permiselor internaţionale, aptitudine ce este de esenţa exercitării activităţii acestei instituţii. Acestea nu sunt acte administrative care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice privind pe recurentul-reclamant, astfel că nu pot forma obiectul unei măsuri de suspendare a executării în condiţiile legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 102 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.