Challenging Judicial Inspectorate dismissal resolution: mandatory pre-litigation administrative procedure vs. optional statutory right to file complaint

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 martie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la dosar în data de 9 aprilie 2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 7822/IJ/34957DIJ/27.12.2018, obligarea pârâtei să efectueze activităţile specifice de cercetare disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Piteşti, obligarea doamnei judecător B. la plata de daune materiale în cuantum de 100 RON, precum şi obligarea doamnei inspector judiciar C., respectiv pe domnul inspector judiciar D., în solidar, la plata de daune materiale în cuantum de 100 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 619 pronunţată la data de 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia nulităţii acţiunii, ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii pentru neparcurgerea procedurii prealabile şi a respins acţiunea modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi modificată.

Recurentul-reclamant critică admiterea de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de Inspecţia Judiciară, şi de respingere, în consecinţă, a acţiunii, ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Consideră că i se impută în mod greşit că nu a formulat sesizare potrivit art. 451 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 la inspectorul şef, deoarece utilizarea termenului "poate" din cuprinsul alin. (1) prevede o facultate, şi nu o obligaţie.

Apreciază că existenţa oricărui impediment administrativ, cum este în cauză formularea acestei plângeri, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.

Invocă art. 35 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară şi face trimitere, totodată, şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, cu o acţiune în anularea unei rezoluţii de clasare a sesizării privind eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor, rezoluţie emisă de Inspecţia Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar recurentul-reclamant critică sentinţa, invocând în esenţă că instanta impune nelegal obligatia de resesizare prin plângere prealabilă, de vreme ce sintagma "poate" din cuprinsul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 instituie o facultate, iar nu o obligaţie, iar rezoluţia este confirmată de către inspectorul-şef D..

Înalta Curte reţine că la data emiterii rezoluţiei atacate (27.12.2018), normele procesual civile speciale privind soluţionarea litigiului în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară, conţinute de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prevedeau că împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Aşadar, parcurgerea procedurii administrative prealabile sesizării instanţei de judecată este stabilită prin voinţa legiuitorului.

Aşa cum rezultă cu claritate din dispoziţiile legale menţionate - art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea de a condiţiona admisibilitatea acţiunii în justiţie în anularea rezoluţiei de clasare emisă de Inspecţia Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Or, această procedură nu a fost parcursă de partea reclamantă. Neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluţie care împiedică analiza pe fond a susţinerilor reclamantului şi a apărărilor pârâtului.

Parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., iar posibilitatea depunerii plângerii împotriva rezoluţiei inspectorului şef aşa cum dispune art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere) nu se referă la caracterul facultativ al plângerii prealabile, ci se referă la dreptul petentului de a urma în continuare căile de atac împotriva rezoluţiei, petentul fiind acela care va decide dacă va contesta în continuare rezoluţia sau nu; în cazul în care o va contesta, petentul va trebui să urmeze procedura prealabilă obligatorie a plângerii împotriva rezoluţiei în faţa inspectorului şef al IJ.

În ce priveste faptul că rezoluţia a fost confirmată de Inspectorul Şef, înseamnă că aceasta a parcurs toate etapele procedurale interne ale Inspectiei Judiciare, rezoluţia de aprobare a inspectorului şef valorând viza de legalitate în cadrul controlului intern al rezoluţiei de clasare emise de inspectorul judiciar.

Procedura prealabilă este văzută de legiuitor ca etapa obligatorie ulterioară, prin care petentul aduce în atenţia inspectorului şef al IJ propriile considerente pentru care apreciază că rezoluţia este nelegală şi netemeinică.

Procedura prealabilă în faţa Inspecţiei Judiciare urmează, ca scop al reglementării, o regulă de bază în raporturile juridice administrative - aceea a revocabilităţii actului şi al remedierii în faţa administraţiei publice a eventualelor vicii de legalitate ale actului; procedura administrativă prealabilă asigură eficacitatea principiului revocabilităţii actului administrativ, interpretarea proprie făcută de recurentul-reclamant cu privire la această reglementare în scopul evitării soluţiei privind inadmisibilitatea acţiunii sale neputând fi primită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 619 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.