Recourse nullified for failure to substantiate cassation grounds challenging administrative media sanction

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, la data de 18.01.2019 şi completată în data de 30.01.2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, suspendarea executării deciziei CNA nr. 25/15.01.2019 şi anularea aceleiaşi decizii.

De asemenea, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare CNA.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 128 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei CNA nr. 25/15.01.2019; a respins excepţia de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare CNA; a respins capătul de cerere privind anularea deciziei CNA nr. 25/15.01.2019, ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de anulare, a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Deciziei CNA nr. 25/15.01.2019 şi exonerarea reclamantei de la plata amenzii dispuse în sarcina sa.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă susţine că decizia nr. 25, prin care a fost sancţionată cu amendă şi a cărei anulare a solicitat, nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei. În opinia recurentei, această decizie reprezintă doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei şi, făcând trimitere la dispoziţiile Convenţiei EDO, dar şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, susţine că garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de art. 6 din Convenţie trebuie recunoscute şi în materie penală prezumţiei de nevinovăţie. Mai arată că legiuitorul a aplicat prezumţiei de nevinovăţie o serie de limitări, enumerate într-o anumită ordine, ce relevă şi importanţa acordată fiecărei astfel de limitări.

Cât priveşte libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenţiei, susţine că este una dintre libertăţile fundamentale, ce are un rol special în orice societate democratică, putând fi catalogată chiar ca una dintre garanţiile acesteia, o condiţie primordială a progresului şi a fericirii fiecăruia, aşa cum au considerat judecătorii Curţii în cauza Handyside c. Regatului Unit, ideea reluată apoi, cu grad de principiu, în cauzele ulterioare.

Într-un principiu reiterat şi în cauza Dalban c. României, Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existenţa unor limite mai largi în ceea ce priveşte întinderea acesteia, jurnaliştii bucurându-se, aşadar, în exerciţiul acestei libertăţi, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, fără a fi ţinuţi să demonstreze realitatea. Or, aceste drepturi au fost flagrant încălcate de Decizia nr. 301, prin care i se impută în mod greşit că ar fi încălcat obligaţia de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, nu i se poate imputa moderatorului nici că nu s-a disociat de afirmaţiile invitatului, elocvente în acest sens, fiind cele reţinute de Curte în cauza 301984/00, Radio France şi alţii c. Franţei, G’Hotărârea din 30 martei 2004.

În subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că nu se impune anularea deciziei nr. 25 şi exonerarea sa de la plata amenzii, recurenta-reclamantă solicită reindividualizarea cuantumului amenzii în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu invocă niciun motiv în combaterea soluţiei pronunţată de instanţa de fond, ci mai mult confundă sancţiunea aplicată prin decizia nr. 25/2019.

Practic, recurenta-reclamantă invocă exclusiv speţe din jurisprudenţa CEDO, care nu au legătură de cauzalitate cu sancţiunea contestată, deoarece această jurisprudenţă se referă la prezumţia de nevinovăţie în cazul aplicării amenzii contravenţionale, teză pe care o reia şi în ultima pagină, solicitând "reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate".

Mai mult, recurenta-reclamantă nu face absolut nicio referire la situaţia de fapt pentru care a fost sancţionată, prezentând doar simple alegaţii sumare, subiective, cu caracter de generalitate, pro causa, fără a menţiona în concret presupusele motive de nelegalitate sau netemeinicie ale deciziei contestate şi fără a proba o situaţie contrară celei reţinute în sarcina acesteia.

Mai arată că, prin decizia nr. 25/15.01.2019, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu obligaţia de a difuza, în ziua de 17 ianuarie 2019, timp de 10 minute, între orele 19 - 19,10, numai textul deciziei de sancţionare emise de CNA, iar nu cu amendă aşa cum susţine aceasta prin solicitarea de exonerare de plată.

În plus, consideră că recurenta-reclamantă fie este într-o gravă eroare, confundând obiectul deciziei contestate (nu amenda este contestată în speţă), fie, pur şi simplu, a copiat apărări din alte acţiuni anterioare ale acesteia, redându-le ad litteram, în prezenta cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamantă neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs nu se raportează la considerentele sentinţei atacate şi nu le combate efectiv.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei, reţine caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.

Aşa cum a observat şi intimatul prin întâmpinarea sa, recurenta nu face absolut nicio referire la situaţia de fapt pentru care a fost sancţionată, prezentând doar simple alegaţii sumare, cu caracter de generalitate, fără a menţiona în concret care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei contestate şi fără a proba o situaţie contrară celei reţinute în sarcina sa.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 128 din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.