Declaration of foreign nationals as undesirable for national security under classified intelligence evidence

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin adresa nr. x/2021 înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2021 sub numărul de dosar x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 86 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, a trimis instanţei lucrarea având ca obiect propunerea de declarare ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani, pentru raţiuni de securitate naţională a numiţilor A. şi B..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1112 din 9 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea formulată de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., prin reprezentant legal C. şi B., şi pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, având ca obiect "luare măsură declarare indezirabil".

Au fost declaraţi ca indezirabili pe teritoriul României pârâţii A., şi B., pentru o perioadă de 10 ani, pentru raţiuni de securitate naţională.

S-a respins ca neîntemeiată cererea avocatului pârâţilor D. de majorare a onorariului de avocat, acordat pentru activitatea de avocat desfăşurată ca efect al încuviinţării cererii de ajutor public judiciar.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs pârâţii, prin avocat, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Au susţinut recurenţii - pârâţi că atât în dosarul administrativ, cât şi în cel operativ cu informaţii clasificate nu se află dovezi că aceasta activitate a fost desfăşurată în mod legal, fără a încălca drepturile şi libertăţile pârâţilor, neexistând un mandat de siguranţă naţională emis de către procuror, în baza căruia să fi fost autorizate anumite activităţi de culegere a informaţiilor.

Este interzisă în mod expres urmărirea sub aspect informativ a vreunei persoane pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice, imixtiunea în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul sau proprietăţile sale, ori în corespondenţă sau comunicaţii, atingerea onoarei sau a reputaţiei, dacă nu săvârşeşte vreuna din faptele ce constituie, potrivit legii, o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Aplicarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi pentru apărarea securităţii naţionale se face prin intermediul prevederilor Legii nr. 51/1991, care stabileşte expres şi limitativ sfera şi scopul actelor sau măsurilor ce pot avea asemenea consecinţe, condiţiile în care pot fi efectuate şi conţinutul concret al documentelor ce materializează demersurile necesare efectuării lor.

Stările de fapt prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt denumite ameninţări la adresa securităţii naţionale şi constituie temeiul legal al iniţierii demersurilor pentru obţinerea mandatului de securitate naţională pentru efectuarea unor acte care au ca efect şi legitimează restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

A fost invocată cauza C-746/18 în care CJUE a stabilit că Articolul 15 alin. (1) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice (Directiva asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor electronice), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009, citit în lumina articolelor 7,8 şi 11, precum şi a articolului 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care permite accesul autorităţilor publice la un ansamblu de date de transfer sau de date de localizare care pot să furnizeze informaţii cu privire la comunicaţiile efectuate de un utilizator al unui mijloc de comunicare electronică sau cu privire la localizarea echipamentelor terminale pe care le utilizează acesta şi să permită să se deducă concluzii precise cu privire la viaţa sa privată, în scopul prevenirii, investigării, detectării şi urmăririi penale a infracţiunilor, fără ca acest acces să fie limitat la proceduri care vizează combaterea infracţionalităţii grave sau prevenirea ameninţărilor grave la adresa siguranţei publice, independent de întinderea perioadei pentru care se solicită accesul la aceste date, de volumul sau de natura datelor disponibile pentru o astfel de perioadă.

Totodată CEDO în cauza Szabo şi Vissy împotriva Ungariei 12 ianuarie 2016 a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenţie. A admis că era o consecinţă firească a formelor actuale ale terorismului ca guvernele să recurgă la tehnologii de vârf, inclusiv la o monitorizare masivă a comunicaţiilor, pentru a anticipa incidente iminente. Cu toate acestea, Curtea nu a fost convinsă că legislaţia în cauză oferea suficiente garanţii pentru evitarea abuzurilor.

Pentru aceste motive, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii primei instanţe, iar în rejudecarea cauzei, respingerea sesizării formulată de de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., având ca obiect "luare măsură declarare indezirabil.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Pârâtul A. minor la data pronunţării primei instanţe a obţinut o formă de protecţie subsidiară pe teritoriul României în procedura azilului, reprezentarea legală fiind asigurată de domnul C.. La data soluţionării recursului pârâtul este major, fiind citat şi prin reprezentantul legal.

Asistenţa juridică a recurenţilor pârâţi a fost asigurată de domnul avocat D., deţinător al certificatului ORNIS, aferent gradului de secretizare " Strict secret " şi "Secret de serviciu", care a fost reprezentantul prârâţilor şi în faţa instanţei de fond, ocazie cu care a luat la cunoştinţă de documentaţia clasificată.

Completul de judecată a avut acces nemijlocit la documentaţia clasificată înaintată la compartimentul specializat de către de Serviciul Român de Informaţii.

Prin adresa din 13.08.2021 comunicată de Inspectoratul General pentru Imigrări s-a comunicat că recurenţii B. şi A. au fost indepărtaţi de pe teritoriul României la data de 14.07.2021 şi, respectiv la data de 26.07.2021.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei luarea faţă de pârâţi a măsurii declarării ca indezirabili pe o perioadă de 10 ani pentru considerente de securitate naţională, invocând faptul că din analiza materialului clasificat secret de stat de nivel "strict secret", pus la dispoziţie de autoritatea română cu competenţe în domeniul securităţii naţionale - Serviciul Român de Informaţii, a rezultat suspiciunea rezonabilă că pârâţii A. şi B., ambii cetăţeni iranieni, aflaţi într-un stadiu avansat al procesului de (auto)radicalizare, au desfăşurat şi există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că urmează să desfăşoare activităţi subversive în favoarea unor organizaţii teroriste/jihadiste active în Orientul Mijlociu, activităţi ce se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. i) şi l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, republicată şi care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, modificată, acte şi fapte care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Astfel, datele şi informaţiile ce motivează propunerea Serviciului Român de Informaţii - UM 0198 Bucureşti, se regăsesc expuse în materialul menţionat anterior transmis în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată, din care rezultă că pârâţii A. şi B. manifestă un interes crescut pentru accesarea de materiale foto-video de propagandă teroristă, cu o puternică încărcătură violentă, reprezentând atentate, luptători înarmaţi, scene de luptă, precum şi însemne ale unor grupări teroriste, fiind implicaţi în promovarea acestora prin propagandă, cu scopul convingerii şi atragerii de adepţi. De asemenea, aceştia militează pentru aplicarea, în mod violent, a legii islamice Sharia după modelul imprimat de entitatea teroristă DAESH şi înfiinţarea Statului Islamic, precum şi decapitarea persoanelor care refuză convertirea la religia islamică, manifestând disponibilitate în a deveni martiri prin utilizarea sacrificiului de sine, prin metode suicidare.

În ceea ce priveşte statutul juridic pe teritoriul României al numiţilor A. şi B., ambii cetăţeni iranieni, din verificările efectuate în cauză a rezultat că susnumiţii au intrat ilegal în România în intervalul 10-11.07.2019, urmând ruta Iran-Turcia-Bulgaria-Serbia-România. La data de 12.07.2019 au solicitat autorităţilor române azil, motivând prin aceea că în Iran sunt persecutaţi de către kurzi, ei fiind musulmani-suniţi.

In drept, prezenta procedură este reglementată de dispoziţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 din 12 decembrie privind regimul străinilor în România, potrivit căruia:

(1) Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată la propunerea instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.

(4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Instanţa de judecată aduce la cunoştinţă străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.

(5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este executorie. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia.

(6) Hotărârea se comunică străinului, precum şi, dacă instanţa dispune declararea ca indezirabil, Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(7) Dreptul de şedere al străinului încetează de la data pronunţării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil.

(8) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevăzute la alin. (2).

. . . . . . . . . .

(11) Hotărârile prin care străinii au fost declaraţi indezirabili sau prin care s-a dispus încetarea măsurii declarării ca indezirabil se pun în executare de către Inspectoratul General pentru Imigrări potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Instanţa de fond s-a conformat obligaţiei instituite în art. 85 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, de a nu indica datele şi informaţiile referitoare la securitatea naţională, în motivarea hotărârii ţinându-se cont de limitările impuse de caracterul secret al înscrisurilor doveditoare ale faptelor care au stat la baza sesizării, în cuprinsul sentinţei făcându-se, în mod judicios trimitere şi la actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi la protejarea informaţiilor clasificate.

De altfel, din analiza conţinutului sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului, nu numai că nu s-a limitat la o examinare pur formală a sesizării Parchetului, ci, din contră, întreg raţionamentul său s-a bazat pe elemente de fapt verificate ex proprii sensibus, prin studierea documentelor cu caracter clasificat pe care le-a coroborat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi, manifestându-şi pe deplin rolul activ, prin interpelarea directă a celor doi pârâţi, în scopul de obţine informaţii concrete, nemijlocite, asupra activităţilor acestora.

În acest fel, pârâţilor li s-a asigurat accesul concret şi efectiv la judecător, cauza lor, fiind, în mod real, examinată, hotărârea pronunţată fiind în acord cu exigenţele procesului echitabil, potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului.

De asemenea, se remarcă şi aplecarea instanţei de fond, în exprimarea alegaţiilor juridice, spre jurisprudenţa CEDO cu incidenţă în materia dedusă judecăţii, cele statuate prin hotărârile menţionate, întărind convingerea instanţei de fond, dar şi a prezentei instanţe de recurs, în temeinicia şi legalitate soluţiei pronunţate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. priveşte ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile subsumate acestui motiv de recurs vizează netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate din perspectiva încălcării Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte dreptul la respectarea vieţii private şi de familie a recurenţilor-pârâţi, precum şi din perspectiva administrării materialului probator, critică nouă, care nu a fost supusă analizei instanţei de fond.

Prin Decizia nr. 732/2019 pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare" cuprinse în dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în dezbatere problema declarării ca indezirabili a unor străini, a îndepărtat expres de la aplicare garanţiile procedurale ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a reţinut însă că în caz de "expulzare", pe lângă protecţia ce li se oferă în special prin art. 3 şi art. 8 coroborate cu art. 13 din Convenţie, străinii beneficiază de garanţiile specifice prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea Hotărârea din 20 iunie 2002 pronunţată în Cauza Al-Nashif împotriva Bulgariei, paragraful 133), garanţii care nu se aplică decât străinilor ce locuiesc în mod legal pe teritoriul unui stat care a ratificat acest Protocol [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 8 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României (paragrafele nr. 51, 52 şi 63, 64), Hotărârea din 12 octombrie 2006 pronunţată în Cauza Kaya împotriva României (paragrafele nr. 24, 51 şi 52) şi Hotărârea din 15 februarie 2011, pronunţată în Cauza Geleri împotriva României (paragrafele nr. 43 şi 60) ].

În interpretarea art. 8 din Convenţie este relevantă jurisprudenţa CEDO referitoare la protecţia împotriva arbitrariului, conform căreia, este necesar a fi asigurată, cu ocazia adoptării de către autorităţile publice, a unor măsuri cu privire la cetăţenii străini, fundamentate pe considerente ce ţin de ordinea publică şi siguranţa naţională, existenţa unor garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor.

În acest sens, CEDO a reţinut că dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, impune ca instanţa învestită cu controlul de legalitate al măsurilor dispuse faţă de cetăţeni străini, bazate pe considerente de ordine publică şi siguranţă naţională, să aibă posibilitatea reală şi efectivă de a realiza o analiză a tuturor chestiunilor de fapt şi de drept pertinente, pentru a putea statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventul abuz al autorităţilor, ca o măsură de protecţie împotriva arbitrariului (CEDO, Hotărârea din 08.06.2006, publicată în M. Of. nr. 30 din 17.01.2007, para 38,41,42).

În acelaşi sens, CEDO a reţinut că în cazul măsurilor potenţial vătămătoare pentru viaţa privată, care au la bază motive de securitate naţională, indivizii trebuie să beneficieze atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa instanţei de judecată de un nivel minim de protecţie împotriva arbitrariului (CEDO, Hotărârea din 12.10.2006, publicată în M. Of. nr. 213 din 29.03.2007, para 42, 43, 45).

Or, prezentul litigiu, s-a soluţionat în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 194/2002, republicată, potrivit cărora măsura declarării ca indezirabil se dispune de o instanţă de judecată, într-o procedură judiciară care se desfăşoară cu citarea părţilor, bazată pe contradictorialitate şi garantarea dreptului la apărare. În acest sens, recurenţii-pârâţi, au beneficiat de toate garanţiile procesuale oferite de legislaţia naţională şi europeană, fiind asistaţi pe parcursul judecării cauzei de un avocat care a avut acces efectiv la informaţiile conţinute în documentele clasificate puse la dispoziţia instanţei, şi s-au adresat instanţei în mod direct, prin intermediul unui traducător.

Sub aspectul legalităţii măsurii, normele juridice pe baza cărora este luată măsura indezirabilităţii sunt accesibile şi previzibile, legile care le conţin găsindu-se publicate în Monitorul Oficial al României.

Pârâţilor li s-a adus la cunoştinţă faptele şi indiciile pe care se sprijină cererea de declarare ca indezirabili, poziţia acestora fiind de recunoaştere parţială. Totodată, instanţa a reţinut şi caracterul continuat al distriburii materialelor foto-video de propagandă teroristă, cu o puternică încărcătură violentă, reprezentând atentate, luptători înarmaţi, scene de luptă, precum şi însemne ale unor grupări teroriste, fiind implicaţi în promovarea acestora prin propagandă, cu scopul convingerii şi atragerii de adepţi, acţiunile acestora fiind asumate în ceea ce priveşte răspândirea unei ideologii care contravine "stării de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie".

Faptele de a milita pentru aplicarea, în mod violent, a legii islamice Sharia după modelul imprimat de entitatea teroristă DAESH şi înfiinţarea Statului Islamic, pentru decapitarea persoanelor care refuză convertirea la religia islamică, prin manifestarea disponibilităţii în a deveni martiri prin utilizarea sacrificiului de sine, prin metode suicidare, cărora pârâţii le dau o altă conotaţie juridică, sunt contrare dreptului la viaţă, la securitate socială, drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice stabilite prin Constituţia României şi se se încadrează în dispoziţiile art. 3 lit. i) şi l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, republicată constituind ameninţări la adresa securităţii naţionale.

In ceea ce priveşte modalitatea de administrare a materialului probator, prin aceeaşi decizie nr. 732/2019 pronunţată de Curtea Constituţională s-a reţinut că, potrivit procedurii reglementate de art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, străinul este declarat indezirabil ca urmare a pronunţării de către Curtea de Apel Bucureşti a unei hotărâri judecătoreşti pe baza datelor şi informaţiilor circumscrise unor raţiuni de securitate naţională care demonstrează existenţa unei ameninţări la adresa acesteia. Aceste date/ipoteze se pun la dispoziţia instanţei de judecată în condiţiile stabilite de actele normative privind regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.

Prin Decizia nr. 55/2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. şi ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, s-a reţinut că şi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este constantă în a sublinia competenţa instanţelor interne de a aprecia şi a decide în privinţa probelor prezentate în faţa lor. Din această jurisprudenţă rezultă, de asemenea, că nu există o regulă generală care să permită sau să interzică conferirea calităţii de mijloc de probă informaţiilor strânse de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Astfel, CEDO a reţinut că dacă art. 6 garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementează totuşi admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră, în primul rând, sub incidenţa dreptului intern şi a instanţelor naţionale (Schenk împotriva Elveţiei, pct. 45-46; Heglas împotriva Republicii Cehe, pct. 84).

Potrivit art. 13 din Legea nr. 51/1991, activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de necesitatea existenţei unei autorizaţii prealabile, după cum urmează: activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale care nu necesită o autorizaţie prealabilă - a se vedea art. 13 lit. a)-d) din Legea nr. 51/1991 coroborat cu art. 14-19 din acelaşi act normativ; activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale care necesită o autorizaţie prealabilă - a se vedea art. 13 lit. e) coroborat cu art. 121 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi art. 13 lit. f) coroborat cu art. 14-19 din acelaşi act normativ (şi anume, activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului).

Totodată, Inalta Curte aminteşte că nu ne aflăm în prezenţa unei proceduri în materie penală, astfel că nu pot fi aplicate mutatis mutandis ipotezele avute în vedere de dispoziţiile C. proc. pen. privind verificarea în camera preliminară a actelor de urmărire penală prin care s-au administrat probele pe care se bazează "acuzaţia".

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii pârâţi B. şi A. impotriva sentinţei civile nr. 1112 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a XI a contencios administrativ şi fiscal în data de 9 iulie 2021, ca nefondat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al intimaţilor, avocat D., în cuantum de 2000 de RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.