ASF appeal upheld: EUR 22,500 capital-markets fine reinstated, annulment quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

a) Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat:

1. anularea Deciziei nr. 1443 emisă la data de 12.10.2017 de către ASF, prin care s-a dispus sancţionarea sa cu o amenda în cuantum de 22.500 RON, ca fiind netemeinică şi nelegală şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului;

2. anularea Deciziei nr. 51 emisă la data de 11.01.2018 de către ASF;

3. suspendarea efectelor actului administrativ atacat, cel puţin până la soluţionarea prezentei contestaţii, în scopul preîntâmpinării unor consecinţe juridice care nu mai pot fi înlăturate, în subsidiar;

4. revocarea măsurilor stabilite prin Decizia A.S.F. nr. 1443/12.10.2017, precum şi a măsurilor stabilite prin Decizia ASF nr. 51/11.01.2018;

5. obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare generate ca urmare a prezentului litigiu.

b) Prin încheierea pronunţată la data de 26 februarie 2019, în dosarul nr. x/2018, privind soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, având ca obiect "anulare act administrativ - Decizia nr. 234/15.10.2018", Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2124 din 28 iunie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 4 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 1443/12.10.2017 şi Decizia nr. 51/11.01.2018.

De asemenea, a disjuns soluţionarea cererii conexe ce formează obiectul dosarului nr. x/2018

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2124 din 28 iunie 2019, pronunţată de instanţa de fond, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine că, admiţând cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a dispus anularea Deciziei ASF nr. 1443/12.10.2017 şi a Deciziei ASF nr. 51/11.01.2018, cu singura motivare că "aceste acte administrative nu cuprind motivele de drept şi de fapt care justifică reţinerea contravenţiilor respective, decizia de soluţionare a plângerii prealabile nu cuprinde motivele care au dus la respingerea acesteia".

Instanţa de fond a anulat în totalitate Decizia nr. 1443/12.10.2017, deşi, prin acţiunea introductivă, intimatul-reclamant a solicitat anularea în parte a menţionatei decizii (din cele 11 puncte reţinute în cuprinsul acesteia, acţiunea introductivă referindu-se doar la punctele 2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10).

Recurenta-pârâtă ASF arată că, în calitate de autoritate administrativă autonomă a pieţei de capital, în exercitarea prerogativelor cu care a fost învestită prin O.U.G. nr. 93/2012, a dispus un control periodic la B. S.A., efectuat în baza Planului de control aferent anului 2017 - Trimestrul I 2017, în perioada 13.03.2017 - 07.04.2017, perioada controlată fiind 14.10.2014-13.03.2017.

În urma controlului efectuat şi în baza analizei şi a propunerilor formulate de către direcţia de specialitate, au fost dispuse o serie de măsuri, urmate de emiterea unor decizii, printre care şi măsura sancţionării domnului A., director general/conducător (conducător în perioada 30.06.2009 - 22.02.2016), cu amendă în cuantum de 22.500 RON, prin Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017.

Recurenta-pârâtă menţionează că procesul-verbal de control întocmit ca urmare a acţiunii de control periodic desfăşurate la B. S.A., care cuprinde detalierea tuturor faptelor constatate, a fost transmis societăţii prin adresa ASF nr. x/26.06.2017, iar prin adresa înregistrată la ASF cu nr. x/05.07.2017, societatea a transmis dovada informării cu privire la aspectele reţinute în sarcina persoanelor vizate de faptele constatate, precum şi obiecţiunile formulate de către acestea. Menţionează, de asemenea, că aceste obiecţiuni au fost avute în vedere la stabilirea concluziilor finale referitoare la faptele reţinute în sarcina acestor persoane.

Chiar dacă legislaţia aplicabilă societăţilor de servicii de investiţii financiare prevede responsabilităţi şi sarcini pentru persoana juridică, în speţă B. S.A., entitate care a şi fost sancţionată de către ASF cu ocazia controlului inopinat, persoana juridică nu poate acţiona în sine decât prin persoane fizice, angajaţi ai societăţii care pot fi persoane autorizate de către ASF sau persoane desemnate de către societate să desfăşoare activităţi în acord cu legislaţia aplicabilă.

Potrivit legislaţiei ASF, procesul-verbal de control este reţinut ca temei al emiterii fiecărei decizii de sancţionare contestate, document în care sunt descrise operaţiunile care au condus la individualizarea în cadrul deciziilor de sancţionare a faptelor reţinute în sarcina persoanelor sancţionate.

Conform menţiunilor finale ale procesului-verbal de control, societăţii controlate îi revine obligaţia informării angajaţilor proprii cu privire la constatările echipei de control a ASF ce vizează activitatea lor. Precizările acestora trebuie să facă parte integrantă a observaţiilor întocmite de societate la procesul-verbal de control.

În cadrul procesului-verbal de control, transmis societăţii şi la care angajaţii au avut acces, sunt detaliate toate elementele de identificare, toate tranzacţiile, clienţii şi persoanele subiect al constatărilor ASF.

Astfel, argumentele instanţei de fond, conform cărora contravenţiile reţinute nu sunt descrise, sunt eronate, partea având posibilitatea de a realiza obiecţiunile în cunoştinţă de cauză, atât prin observaţiile formulate la procesul-verbal de control, la care, de altfel, s-au şi făcut obiecţiuni punctuale cu privire la constatările ASF, cât şi ulterior, prin contestaţia formulată.

În cuprinsul deciziei contestate în cauză sunt menţionate împrejurările de fapt care conturează elementul material al contravenţiilor reţinute. Decizia ASF nr. 1443/2017 cuprinde principalele elemente de fapt şi de drept necesare şi suficiente pentru a permite intimatului-reclamant exercitarea corespunzătoare a dreptului la apărare, iar instanţei de contencios administrativ, exercitarea controlului specific de legalitate.

Nu în ultim rând, având în vedere motivele de fapt şi de drept ale Deciziei ASF nr. 1443/12.10.2017, raportate la punctele contestate efectiv în instanţă de către intimatul-reclamant, recurenta-pârâtă precizează următoarele:

La pct. 2 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, s-a reţinut şi sancţionat faptul că B. S.A. nu a menţinut o structură organizatorică care să precizeze, în mod clar şi documentat, structurile ierarhice de raportare, precum şi care să aloce funcţiile şi responsabilităţile aferente acestor structuri.

Remedierea deficienţelor constatate nu înlătură fapta săvârşită în decursul perioadei controlate şi sancţionată de către ASF.

B. are obligaţia legală să se asigure că persoanele numite în funcţii de conducători şi în funcţii de membri ai consiliului de administraţie sunt responsabile pentru asigurarea respectării de către societate a obligaţiilor sale. În acest sens, conducătorii şi membri consiliului de administraţie trebuie să dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficienţelor.

La pct. 4 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, s-a reţinut că, prin stabilirea unor criterii de evaluare/modalitate de remunerare a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare, respectiv agenţilor delegaţi care au la bază comisioanele încasate de la clienţi, comisioane care se calculează la rulajul înregistrat de clienţi sau depind de achiziţionarea de către clienţi a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A., se înregistrează un conflict de interese, astfel:

• agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, pentru realizarea criteriilor de performanţă stabilite pe cheltuiala clienţilor;

• agenţii delegaţi sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, înregistrând astfel venituri în procente raportat la comisionul înregistrat de societate pe cheltuiala clienţilor.

Potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, B. trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situaţiile de conflict de interese sunt identificate şi apoi prevenite şi gestionate astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate, ori această obligaţie nu a fost respectată.

Intimatul-reclamant A. a fost sancţionat în calitate de conducător în perioada 26.08.2009 - 21.02.2016, pentru faptul că nu a identificat potenţialul conflict de interese atunci când a emis Decizia nr. 8255/09.12.2014, prin care a stabilit criteriile de evaluare/modalitatea de remunerare a agenţilor ai căror clienţi vor achiziţiona produsele structurate cu capital protejat emise de B. S.A. şi pentru că nu a identificat situaţiile de conflict de interese.

Menţionează că în cadrul observaţiilor la procesul-verbal de control, reprezentanţii societăţii nu au contestat fapta reţinută.

La pct. 5 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, situaţia care justifică constatarea referitoare la existenţa conflictului de interese este descrisă atât în actul de sancţionare cât şi pe larg în cadrul procesului-verbal de control.

Contrar susţinerii instanţei de fond, sancţiunea aplicată este motivată atât în fapt cât şi în drept, astfel încât este posibilă atacarea în justiţie a actului respectiv, nelipsind de eficienţă controlul judecătoresc al actului administrativ, exemplele elaborate în susţinerea acestui aspect din jurisprudenta comunitară, Decizia ÎCCJ nr. 4489/2010, art. 41 din Carta drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, neavând nicio relevanţă juridică în speţă.

La pct. 6 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017 a fost reţinută încălcarea prevederilor art. 148 alin. (1) întrucât evidenţele B. S.A., în legătură cu ordine/instrucţiuni şi tranzacţii pe care le-a efectuat în contul clienţilor, constând în înregistrările telefonice aferente, nu sunt corespunzătoare pentru că nu conţin toate datele şi informaţiile relevante, şi nu faptul că ordinele telefonice nu au fost înregistrate pe suport electronic/optic, aşa cum în mod greşit susţine reclamantul.

La pct. 7 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, fapta constatată şi sancţionată se referă la faptul că procedura internă privind pieţele externe nu este adecvată, contrar prevederilor art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Menţionează că în cadrul obiecţiunilor transmise la procesul-verbal de control nu au fost formulate observaţii cu privire la această constatare.

La pct. 8 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, s-a constatat şi reţinut că membri conducerii societăţii nu au notificat cu maximă urgenţă ASF cu privire la abaterile grave de la reglementările în vigoare din activitatea C., nerespectând astfel prevederile art. 78 alin. (3) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 şi respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Face precizarea că, în legătură cu activitatea desfăşurată de C. s-au făcut menţiuni în cadrul procesului-verbal de control, iar reprezentanţii societăţii nu au formulat obiecţiuni cu privire la fapta constatată, în cadrul observaţiilor la procesul-verbal de control.

La pct. 10 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, s-a reţinut şi sancţionat faptul că procedura în baza căreia s-a realizat activitatea de tranzacţionare pe contul D., în perioada 05.05.2015 - 16.03.2017 este neadecvată, fiind incompletă prin lipsa anexei respective şi, implicit, prin lipsa menţionării instrumentelor financiare care sunt cuprinse în portofoliul tranzacţionabil.

Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală care se impune a fi casată de instanţa de recurs, cu consecinţa menţinerii în totalitate a deciziilor emise de ASF.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod corect că deciziile atacate nu sunt motivate, astfel că soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a lor este legală. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, iar recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant la termenul din data de 21 septembrie 2022, Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, având în vedere că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a admis acţiunea în anulare şi a anulat decizia de sancţionare a reclamantului de către ASF, precum şi decizia de respingere a plângerii prealabile, reţinând că acestea nu cuprind motivele de fapt şi de drept care să justifice constatarea contravenţiilor, drept pentru care nu a mai analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice care au existat între părţile din proces.

Astfel, în cazul în care instanţa nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt a cauzei, considerentele hotărârii făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 a) al prezentei decizii, intimatul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în principal, cu acţiune în anularea Deciziei nr. 1443/12.10.2017, prin care ASF a dispus sancţionarea sa cu amendă în cuantum de 22.500 RON şi a Deciziei nr. 51/11.01.2018, prin care ASF a respins plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva menţionatei decizii, invocând, în esenţă, următoarele aspecte de nelegalitate ale actelor administrative atacate, respectiv că reclamantul nu este şi nu poate fi subiect pasiv al încălcărilor reţinute prin decizia de sancţionare, în acest sens făcând referire exclusiv la punctele 2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Decizia ASF nr. 1443/12.10.2017, precum şi că amenda aplicată, în cuantum de 22.500 RON, este excesivă, fiind rezultatul unei greşite individualizări a sancţiunii de către ASF.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

Din considerentele sentinţei analizate nu rezultă acest examen efectiv al argumentelor şi probelor administrate, iar hotărârea, în întregul ei, nu corespunde exigenţelor anterior descrise. Aceasta deoarece, aşa cum a susţinut recurenta, pe drept cuvânt, judecătorul fondului s-a limitat la a menţiona doar că "aceste acte administrative nu cuprind motivele de drept şi de fapt care justifică reţinerea contravenţiilor respective, decizia de soluţionare a plângerii prealabile nu cuprinde motivele care au dus la respingerea acesteia".

Or, pe lângă faptul că acest motiv de nelegalitate nici măcar nu a fost invocat de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aşa cum se arată în preambulul Deciziei nr. 1443/12.10.2017 prin care a fost sancţionat contravenţional intimatul-reclamant, aceasta a fost emisă având în vedere controlul inopinat efectuat la B. S.A., procesul-verbal întocmit ca urmare a acţiunii de control, obiecţiunile societăţii la acesta şi concluziile finale ale controlului.

În procesul-verbal de control care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1443/12.10.2017 se descriu în mod detaliat faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea contravenţională ce face obiectul prezentei cauze, inclusiv aspectele ce au determinat stabilirea răspunderii contravenţionale.

Prin recurs, s-a arătat că procesul-verbal de control întocmit ca urmare a acţiunii de control periodic desfăşurate la B. S.A., care cuprinde detalierea tuturor faptelor constatate, a fost transmis societăţii cu adresa nr. x/26.06.2017, iar prin adresa înregistrată la ASF sub nr. x/05.07.2017, societatea a transmis dovada informării cu privire la aspectele reţinute în sarcina persoanelor vizate de faptele constatate, precum şi obiecţiunile formulate de către acestea, toate aceste susţineri ale recurentei-pârâte fiind probate cu înscrisul aflat la dosarul de fond.

A mai susţinut recurenta şi că aceste obiecţiuni au fost avute în vedere la stabilirea concluziilor finale referitoare la faptele reţinute în sarcina persoanelor vizate, inclusiv a reclamantului.

În acest context, se reţine în calea controlului judiciar că instanţa de fond a apreciat greşit că decizia de sancţionare a reclamantului este nemotivată, fără să ţină cont de specificul controlului exercitat de ASF, în calitate de autoritate administrativă autonomă a pieţei de capital.

Procesul-verbal de control nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 (care defineşte actul administrativ ca fiind actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice), ci reprezintă un act premergător emiterii deciziei, care nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice.

Procesul-verbal de control face corp comun cu Decizia nr. 1443/12.10.2017, ce reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prin aceasta din urmă s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale a reclamantului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele şi operaţiunile administrative prealabile care au stat la baza emiterii unui act administrativ, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final (în speţă decizia).

De altfel, în motivarea plângerii prealabile formulată împotriva Deciziei nr. 1443/12.10.2017, reclamantul a susţinut nelegalitatea deciziei contestate şi a procesului-verbal de control, contestând efectiv punctele 2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 (petentul referindu-se în mod eronat la punctul 9) din cele 11 puncte ale deciziei contestate, aspect ce rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 51/11.01.2018, prin care ASF a respins plângerea prealabilă, ca neîntemeiată, răspunzând punctual fiecăruia dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamant.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, se constată că cele două acte administrative sunt motivate, acestea cuprinzând principalele elemente de fapt şi de drept necesare şi suficiente care permit reclamantului să îşi exercite corespunzător dreptul la apărare, iar instanţei de contencios administrativ, exercitarea controlului specific de legalitate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a anulat în mod greşit în totalitate Decizia nr. 1443/12.10.2017, în condiţiile în care, atât prin plângerea prealabilă, cât şi prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea în parte a menţionatei decizii, cricile referindu-se doar la punctele 2, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10, nu şi la punctele 1, 3, 9, 11 din decizie.

În consecinţă, se reţine că, practic, hotărârea a fost dată fără cercetarea fondului cauzei, neputându-se realiza o astfel de analiză direct de către instanţa de recurs, întrucât s-ar afecta dreptul părţilor la un proces echitabil.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza toate susţinerile, argumentele şi apărările părţilor, urmând a se analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 2124 din 28 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.