Legality of salary reclassification and alleged discrimination of IT specialists in prosecutorial offices under the 2017 public sector pay framework

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în principal, anularea deciziei de încadrare nr. 9 din 29.01.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi emiterea unei noi decizii de salarizare de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de specialist din cadrul parchetelor, începând cu 01.01.2018 conform Cap. VIII art. 22 şi Anexa la cap. 1 lit. B) nr. crt. 4 din Legea 153/201T avându-se în vedere nivelul maxim de salarizare aferent gradului profesional deţinut şi similar cu al celorlalţi specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru funcţie similară de specialist acordat unei persoane cu acelaşi grad profesional şi cu aceeaşi tranşă de vechime în munca.

În subsidiar, a solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 şi aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe Anexa V Familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie şi curtea constituţională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aşa cum s-a aplicat şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) şi personalului conex (agent procedural, aprod, şofer), având în vedere că sunt discriminaţi în raport cu personalul din Anexa V Funcţii bugetare justiţie şi Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare.

A solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare şi stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiştilor IT în luna decembrie 2017 în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie, cu luarea în calcul al sporurilor câştigate prin hotărâri judecătoreşti, respectiv sporul de risc şi suprasolicitare de 50 % şi sporul de confidenţialitate de 15 %, precum şi valoarea de referinţă sectorială de 445,5 RON.

Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6), respectiv a grilei de la anexa V cap II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, cu încălcarea art. 16 alin. (1), precum şi în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţia României.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4293 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a respins în rest cererea privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând casarea sentinţei, admiterea contestaţiei şi emiterea unei noi decizii de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de specialist din cadrul parchetelor avandu-se în vedere nivelul maxim de salarizare aferent gradului profesional deţinut si similar cu al celorlati specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, DNA si DIICOT prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru funcţie similara de specialist acordat unei persoane cu acelaşi grad profesional si cu aceeaşi transa de vechime în munca, iar în subsidiar emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 şi aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25%

A arătat recurenta că instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat faptul că nu s-a făcut nici o discriminare si diferenţiere între specialiştii IT din cadrul instanţelor si parchetelor si specialiştii IT din cadrul DNA, DIICOT si PICCJ.

De asemeni în mod eronat instanţa de fond a atribuit specialiştilor din cadrul DNA si DIICOT atribuţii de specialitate care se ivesc în activitatea de urmărire penala.

Ca urmare a acestei interpretări eronate a dispoziţiilor în ceea ce priveşte activitatea DNA si DIICOT, instanţa nu a ţinut cont de faptul ca specialiştii informatici din cadrul instituţiilor mai sus amintite au aceleaşi atribuţii ca si specialiştii IT din cadrul parchetelor si instanţelor, fisele de post fiind similare având aceleaşi condiţii pentru a se putea încadra pe aceste funcţii ca si cei din instanţe si parchete.

În urma deciziei de reîncadrare atacate salariul recurentei - reclamante a fost diminuat cu aproximativ 55 % - 60 % faţă de nivelul avut în luna decembrie 2017 întrucât art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 prevede că drepturile salariale nete au fost diminuate atât prin stabilirea unui salariu brut mult mai mic faţă de luna decembrie 2017, cât şi ca urmare aplicării Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (modificări aduse prin O.U.G. nr. 79/2017) prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Prin Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariile specialiştilor IT din sistemul judiciar au fost incluse în grila personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în timp ce pentru specialiştii din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT si celorlalte parchete s-au păstrat dispoziţiile anterioare.

Din aceste considerente există o vădita discriminare intre specialiştii IT din cadrul parchetelor si ceilalţi specialişti din cadrul aceloraşi parchete ale căror salarii nu numai ca nu s-au diminuat dar au si beneficiat de creşteri salariale,

Modificarea salariului de bază, în sensul diminuării, ca efect al aplicării legii 153/2017 constituie o ingerinţă în exercitarea de către reclamanta a drepturilor de creanţă, şi deci, în dreptul de a i se respecta bunurile în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeana pentru apărarea drepturilor omului, astfel că instanţa trebuia sa analizeze condiţiile privării de proprietate, respectiv să se constate dacă există o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului

De asemenea, stabilirea unui salariu substanţial diminuat în raport cu cel avut la 31.12.2017 aduce atingere şi principiului stabilităţii şi securităţii juridice, precum şi previzibilităţii dispoziţiilor legale. Prin urmare, prevederile legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 prin care se stabileşte salarizarea informaticienilor din sistemul justiţiei, prin reducerea salariilor în plată ale personalului deja încadrat pe aceste funcţii sunt neconstituţionale, impunându-se garantarea menţinerii nivelului în plată, fără a aduce atingere dreptului constituţional al legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare. Cum normele naţionale vin în contradicţie directă cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa este obligată conform art. 20 alin. (2) din Constituţia României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaţionale.

Judecătorul naţional are obligaţia să înlăture aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii. Afectarea drepturilor fundamentale nu se poate face deci nici chiar prin lege, decât în condiţiile art. 53 din Constituţie.

Privit din perspectiva dreptului de proprietate, dreptul la salariu nu este protejat de prevederile Convenţiei CEDO, dar din perspectiva dreptului la muncă şi la un nivel de trai decent astfel cum sunt reflectate în jurisprudenta Curţii Constituţionale, afectarea dreptului la salariu stabilit prin lege reprezintă o astfel de încălcare, cu atât mai mult cu cât reducerea este atât de mare încât apare ca o veritabilă afectare a substanţei dreptului respectiv.

În ceea ce priveşte salarizarea aceasta s-a calculat fără a se lua în considerare hotărârile judecătoreşti definitive si irevocabile prin care reclamantei i s-a stabilit si pentru viitor sporul de risc si suprasolicitare de 50%, sporul de confidenţialitate de 15% şi valoarea de referinţa sectoriala de 405 RON, fiind încălcat principiul inechităţii, nediscriminării si siguranţei sociale.

Prin hotărâri judecătoreşti intimaţii au fost obligaţi sa plătească sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, sporul de confidenţialitate în cuntum de 15% şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă.

Respectarea principiului nediscriminării, din care rezultă şi cel al remunerării egale pentru persoanele care desfăşoară muncă în aceleaşi condiţii, presupune ca, odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, pentru acest personal salarizarea să fie identică cu cea a personalului care au îndeplinit aceleaşi condiţii, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţionala prin Decizia nr. 794/2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul - Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat pârâtul că în mod corect prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie care nu se află în niciun raport juridic cu recurenta - reclamantă.

Intimaţii - pârâţi Parchetul de pe langă Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin întâmpinarea formulată au solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.

Au arătat pârâţii, în esenţă, că reclamanta formulează în special critici cu privire la actul normativ în baza căruia a fost decizia de calcul, iar nu critici asupra modului de stabilire a indemnizaţiei prin actul atacat .

5. Procedura de soluţionare a recursului

La dosar s-a comunicat o copie a Deciziei nr. 704 din 6 octombrie 2020 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de B. şi C., de A., de D. şi de E. în dosarele nr. x/2017, nr. y/2018, nr. z/2018 şi nr. w/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că prevederile capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", în special cele cuprinse la nr. crt. 1-4 şi 7-9, din anexa nr. V "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi Legea-cadru nr. 153/2017, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 9/29.01.2018, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a decis reîncadrarea personalului auxiliar de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în raza de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prevăzut în anexele 1-2, stabilindu-se astfel drepturile salariale ale reclamantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie.

Contestaţia a fost respinsă prin hotărârea nr. 1/2018, emisă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) şi (7).

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, salarizarea în cazul reclamantei fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincţia de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincţie clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea şi modul de salarizare a specialiştilor din cadrul parchetelor.

În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, aceştia sunt încadrate ca specialişti IT, specialişti ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor.

Aceşti specialişti IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiţi de specialiştii din cadrul parchetelor la care se referă art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuţi de art. 116 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2004).

Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că acestea nu cuprind critici de nelegalitate a sentinţei atacate prin raportare la actul administrativ atacat şi se circumscriu unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care reglementează încadrarea recurentei - reclamante, împrejurări analizate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 704 din 6 octombrie 2020 pronunţată chiar în cauză.

Astfel, cu referire la pretinsa discriminare invocată de recurenta - reclamantă reţine Înalta Curte considerentele deciziei Curţii Constituţionale invocate potrivit cărora:

27. referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

28. În plus, opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT."

29. Totodată, Curtea a reţinut că acceptarea criticilor de neconstituţionalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare. Or, neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.

In ceea ce priveşte critica recurentei - reclamante privind blocarea în mod discriminatoriu a oricărei alte majorări salariale ulterioare acordate sistemului bugetar, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că:

32. (...) stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Constată Înalta Curte şi că asupra pretinsei nerespectări de către prima instanţă a obligaţiei de aplica dreptul Uniunii, cu precădere, potrivit art. 20 din Constituţia Românie, Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, a amintit că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii prin modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor

Recurenta reclamantă a invocat încălcarea principiului securităţii juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul acordat prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că Decizia nr. 9/29.01.2018, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi hotărârea nr. 1/2018, a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au fost emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, cu respectarea dispoziţiilor legale.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 4293 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.