Appeal dismissed; insurer's guarantee fund challenge to repair shop's standing as insurance creditor rejected

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 10967/08.11.2017 emisă de pârât, cu consecinţa obligării acestuia la plata despăgubirii aferente în cuantum de 19.279,67 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3927 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a dispus anularea deciziei nr. 10967/08.11.2017 emisă de pârât.

A fost obligat pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului e casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulata de către intimata-reclamanta, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat recurentul că prin decizia atacată respins cererea întrucât aceasta nu este completată de către proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, respectiv de către S.C. B. S.A, ci de către un reprezentant al unităţii reparatoare, respectiv A. S.R.L., care nu poate fi creditor de asigurare în accepţiunea Legii 213/2015 si nici nu poate deţine o creanţă de asigurare conform legislaţiei în materie.

Pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege si a-si putea recupera sumele solicitate din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, este necesar ca suma solicitată sa rezulte dintr-un contract de asigurare, condiţie neîndeplinita de unităţile service, ce au un drept de creanţă izvorât dintr-un contract de prestări servicii, care naşte drepturi si obligaţii numai între părţile semnatare. Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, si nu din alte raporturi juridice ale asigurătorului cu prestatorii de servicii.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit faptul ca reclamanta poate fi creditor de asigurare în lumina Legii 213/2015 si a legislaţiei speciale conexe, cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea 213/2015.

Prima instanţă este într-o grava eroare întrucât toate aceste reprezentări constatate au avut loc în cadrul procedurii de despăgubire existentă la asigurător, respectiv la C. S.A. si nu în fata FGA, astfel că autoritatea nu are temei legal să acorde unităţii service despăgubirile, FGA fiind obligat sa respecte legislaţia în materie si sa verifice calitatea de creditor de asigurare a petentei, respectând prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 213/2015 prin care este definit creditorul de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe.

A apreciat intimata că recurentul - pârât a încălcat dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 care prevăd că evaluarea despăgubirii se efectuează în baza documentelor existente la dosarul de daună, împuternicirea fiind semnată de societatea de leasing, proprietarul autoturismului.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 10967/08.11.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. motivat de faptul că acesta nu este completată de către proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, respectiv S.C. B. S.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, textul normativ în discuţie vizând esenţialmente o potenţială neconcordanţă a hotărârii primei instanţe cu prevederile legale aplicabile cauzei.

În susţinerea cazului de casare arătat, recurentul pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 4 din Legea 213/2015, arătând că unitatea reparatoare, respectiv A. S.R.L., nu poate fi creditor de asigurare în accepţiunea Legii 213/2015.

Înalta Curte constată din materialul probator administrat în faza administrativă, faptul că proprietarul autoturismului, B. S.A. a împuternicit pe utilizatorul S.C. D. S.R.L., să semneze toate documentele necesare instrumentării dosarului de daună, societate care la rândul ei l-a împuternicit pe dl. E. să o reprezinte în relaţia cu S.C. C. S.A. în vederea participării la constatarea şi evaluarea pagubelor rezultate în urma evenimentului produs în data de 28.04.2016.

Contrar motivului reţinut de autoritatea pârâtă prin decizia de respingere, potrivit căruia cererea de plata este completata de către unitatea reparatoare şi nu de către proprietarul auto păgubit, Înalta Curte constată că cererea este formulată de dl. E. în condiţiile mai sus arătate, ale reprezentării convenţionale prin care proprietarul îşi exprimă expres acordul a fi reprezentat în instrumentarea dreptului la despăgubiri, prin împuternicire, mandat care nu este interzis de lege.

Totodată, Înalta Curte reţine că proprietarul, prin aceeaşi împuternicire, şi-a dat acordul de a se vira contravaloarea reparaţiei în contul unităţii service care efectuează reparaţia sau direct în contul utilizatorului pe baza facturilor de la service, în cazul în care acesta a achitat contravaloarea reparaţiei pentru dauna parţială suferită.

In aceste condiţii Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, constată că temeiul pretenţiilor este reprezentat chiar de contractul de asigurare încheiat de proprietar, astfel că motivele de nelegalitate invocate prin recurs de recurentul - pârât cu privire la existenţa unei subrogări în drepturile acestuia, printr-un contract de prestări servicii, precum şi încălcarea normelor de drept material, sunt neîntemeiate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3927 din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.