Jurisdictional conflict over judges' salary recalculation resolved by assigning case to civil labor tribunal

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa şi Ministerul Justiţiei obligarea acestora la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) începând cu 24.07.2017 şi până în prezent, precum şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 3013 din 17.11.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa şi Ministerul Justiţiei, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În motivare, tribunalul în complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, a arătat că sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., iar raportat la modalitatea în care a fost formulată acţiunea reclamanţilor, aceştia au solicitat, în ordinea firească a obligaţiilor, "reîncadrarea" cu luarea în considerare a valorii de referinţa sectorială în cuantum de 605,225, urmând recalcularea şi plata drepturilor salariale prin raportare la noua valoare de referinţa sectorială, inclusiv în ceea ce priveşte prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care consideră că ar fi trebuit să beneficieze.

Emiterea de noi decizii de încadrare presupune implicit analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de încadrare care îşi produce efectele faţă de aceştia, la data promovării acţiunii.

Pe cale de consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017, care prevăd că împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 385 din 28 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Ialomiţa, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A reţinut Curtea de Apel Bucureşti că, deşi reclamanţii au investit instanţa cu cerere de "reîncadrare şi recalculare", în esenţă se constată din motivarea cererii de chemare în judecată că nu modul de încadrare în funcţie este ceea ce îi nemulţumeşte, ci faptul că ordonatorul de credite a refuzat să dea curs solicitării lor de recalculare a drepturilor salariale, prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială.

Suplimentar, a observat instanţa că acţiunea introductivă nu are ca obiect anularea unui act al ordonatorului de credite, prin care au fost stabilite drepturile salariale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamanţilor vizează obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de VRS 605,225 (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) şi la plata diferenţelor salariale dintre venitul la care erau îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin urmare, reclamanţii nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor împotriva modului de stabilire a acestora, pentru a fi incidentă procedura reglementată de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, care stabileşte competenţa în favoarea instanţei de contencios administrativ.

În contextul obiectului concret al pretenţiilor deduse judecăţii şi al argumentelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază acestea, Înalta Curte constată că speţa se situează pe tărâmul existenţei unui conflict de muncă generat de refuzul angajatorului de a acorda anumite drepturi salariale recunoscute prin lege şi hotărâri judecătoreşti.

În raport de aceste împrejurări, drepturile reclamantei pretinse prin prezenta acţiune intră sub jurisdicţia muncii, fiind incidente dispoziţiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii potrivit cărora:

"prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi actelor şi raporturilor juridice de muncă, neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".

În sensul acestei interpretări este şi Decizia nr. 46/15 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495 din 16 iulie 2009 prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor - asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă".

În consecinţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei va fi stabilită în raport de dispoziţiile art. 269 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere că reclamanţii au înţeles, în temeiul dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., să învestească Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în raport de calitatea acestora de judecători în cadrul Judecătoriei Feteşti aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Constanţa, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. şi pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.