Territorial jurisdiction for public utility entities in administrative litigation: application of exclusive defendant-location rule under Art. 10(3) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 03.08.2021 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ca instanţa să dispună anularea deciziei nr. 4494 din 25.03.2021 şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 12.02.2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1959 din 08.11.2021 Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut Tribunalul Constanţa că reclamanta A. S.A. Constanţa este un operator public regional în domeniul alimentării populaţiei cu apă şi de canalizare, care a obţinut statut de utilitate publică, fiind asimilată unei autorităţi publice, în sensul art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competenţă exclusivă a instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1686 din 28 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe de reclamanta A. S.A, şi pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A reţinut Tribunalul Bucureşti că art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 are în vedere natura raportului de putere între cele două părţi implicate în raportul juridic dedus judecăţii, legiuitorul acordând protecţie subiectului de drept situat pe o poziţie subsidiară, înferioară autorităţii publice, cu scopul de a proteja interesele particularului persoană fizică sau juridică de drept privat - reclamant, în raport cu autorităţile şi instituţiile publice pârâte.

Astfel, a constatat că reclamanta din speţă, deşi autoritate publică este destinatarul actului administrativ emis în regim de putere publică, poziţia sa fiind de protecţie a drepturilor sale ca orice particular.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că demersul judiciar al reclamantei A. S.A vizează anularea Deciziei nr. 4494 din 25.03.2021 şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 12.02.2021 emise de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Temeiul de drept al acţiunii îl reprezintă, în principal, dispoziţiile O.G. nr. 66/2011, în baza cărora s-a născut raportul de drept administrativ dedus judecăţii.

Art. 51 alin. (2) din actul normativ menţionat prevede că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

În condiţiile în care, din punct de vedere procedural, O.G. nr. 66/2011 face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se constată că sub aspectul competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării instanţei - 16 aprilie 2020), care prevăd expres că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său iar "reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Prin teza a II-a a alin. (3) precitat, se stabileşte competenţa teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, cu condiţia ca acesta să facă parte din categoria autorităţilor publice, a instituţiilor publice sau a celor asimilate acestora, într-o atare ipoteză, urmând a se adresa exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. w) din Codul administrativ:

"Definiţii generale

(1) În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

(...)

w) instituţia publică - structură funcţională care acţionează în regim de putere publică şi/sau prestează servicii publice şi care este finanţată din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice.

Reclamanta A. S.A. Constanţa este un operator public regional în domeniul alimentarii populaţiei cu apă şi de canalizare, cu un capitalul social deţinut de 34 unităţi administrativ teritoriale, care a obţinut statut de utilitate publică şi se afla sub incidenţa prevederilor O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

Astfel, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare prevede că "Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare cuprinde totalitatea activităţilor reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate şi interes public general ale colectivităţilor locale".

Prin urmare, reclamanta A. S.A. are ca obiect de activitate realizarea serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, astfel că, în raport cu specificul activităţii respective, Codul administrativ o asimilează unei instituţii publice şi nu unei persoane juridice de drept privat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.